Adi Hădean

Am decis să numesc salata asta în conformitate cu exclamaţia unui prieten imediat după prima îmbucătură. De aici puteţi deduce uşor că prietenul e ardelean, altfel salata s-ar fi numit “fusă bună”, “bună, mânca-ţi-aş” sau “îi bunâ, cum sâ faşi?”.  Ia să vedem despre ce-i vorba:

Am combinat într-un castron câteva ingrediente uşor de găsit: roşii, ceapă verde, telemea, ardei iute. Le-am stropit cu ulei de măsline şi le-am condimentat cu piper proaspăt măcinat.

Între timp am fiert pastele, un amestec de ce am găsit prin bucătărie. Folosiţi ce aveţi pe acasă. Dacă semănăm măcar puţin, e posibil să vă mai rămână prin dulapuri cantităţi mici de penne, macaroane, spaghetti  ori cine ştie mai ce. Important: după fierbere, pastele folosite la salată se spală cu apă rece.

Nu mi-a mai rămas decât să amestec pastele cu bunătăţile din castron. Pe post de dressing am folosit două linguri de iaurt nu foarte gras şi teribil de răcoros.

De aici înainte nu mai trebuie să adăugaţi nimic.  Poate doar câteva frunze de busuioc, mentă ori pătrunjel. Poftă bună.

O salată de paste pentru patru persoane costă cam opt lei (dacă e făcută în felul ăsta).

Pe mâine. Pa.

Gata, e oficial, m-am mutat în casă nouă. Am trecut pârleazul în punct ro şi în acelaşi timp, pe Wordpress. Asta ne va ajuta să ne împrietenim mai tare, mai uscat şi mai curat. Sigur, încă nu ştiu cum funcţionează drăcăria asta de platformă (temă construită pe baza ei de Ruben Kislaki) dar sper ca până-l îngroapă pe Michael (Doamne miluieşte) să aflu, dacă nu singur, barem cu ajutorul lui Andrei Crivăţ (pe care mă şi bazez).  Sper să vă placă la mine cel puţin la fel de mult şi să treceţi pe aici când aveţi poftă sau vi se face poftă de o poftă ca pe vremuri. Pentru că sesizez că am tendinţa de a mă lungi şi de a complica frazele, mă opresc aici. Noapte bună, bun venit, play nice. Amu ghe unghe dau “publish”?

Ieri am hălăduit toată ziua, abia pe seară am ajuns în bucătăria Pub-ului. Pe când să plec, pe la ora 11 noaptea, m-am gândit să-i fac Ralucăi oarece de mâncare. Să fie bun, să fie uşor, să fie interesant (asta pentru ambiţul meu, ea ar mânca şaorma şi cartofi prăjiţi toată ziua dacă s-ar putea) şi să se facă în cel mult zece minute (eram deja destul de obosit şi îmi doream cu disperare să fac duş). Am făcut asta:

Am tăiat o jumătate de piept de pui în făşii. Am condimentat carnea cu piper şi busuioc uscat şi am pus-o la prăjit într-o tigaie antiaderentă (asta înseamnă că am folosit foarte puţin ulei).

După ce s-a perpelit puiul,l-am întors pe partea cealaltă, l-am scăldat în miere (două linguri), l-am condimentat cu sare şi am stors deasupra lui o jumătate de lămâie verde. Am mai pus în tigaie o jumătate de roşie tăiată în felii şi două ciuperci crude.

Am turnat în tigaie o ceaşcă de apă caldă şi am lăsat pe foc încă două minute, să scadă puţin şi să mă aleg cu două-trei linguri de sos.

Am pus puiul, cu legume şi sos cu tot peste o mână de orez fiert. A fost mâncat în dimineaţa asta, rece. Foarte gustos.

Bună dimineaţa (ziua, seara, ce o fi când citiţi voi). Pentru azi am pregătit o salată din copilărie. Îi spuneaţi(am) orizontală, orientată, orientală sau te miri cum, în funcţie de vârstă, dezvoltare a creieraşului şi imaginaţie. O făceau bunicile ori mamele, ba chiar noi înşine după ce am mai crescut şi am început a pricepe cum se alătură unele altora (mă refer la ingrediente, adică acele lucruri care se bagă în mâncare, şi nu mă refer la mâini, linguri ori furculiţe). Sigur, are multe variante, poate fi cu maioneză sau fără, cu măsline negre, verzi ori deloc, cu ardei sau roşii dar neapărat cu cartofi fierţi, ouă fierte şi ceapă. Fără ele nu-i. N-are cum. Varianta pe care v-o arăt acum împlineşte vrerea moşilor şi strămoşilor şi se compune după cum urmează:

Pornim dară de la elementele de bază: cartof fiert în coajă, ou fiert (tot în coajă, deşi se poate şi fără, da’ atunci e altceva) şi ceapă roşie, că-i dresată şi nu pişcă la fel ca altele.

Adăugăm bănuţi din castraveţi, cubuleţe din roşii şi inele din măsline.

Mama punea oţet, lămâi nu se prea găseau acum patru sute de ani, în copilăria mea. Acum se găsesc, deci…zeamă peste salată. Apoi sare şi piper şi două linguri de ulei de măsline. Maioneză nu, că-i vară şi maioneza e cu primejdie.

Am amestecat puţin. Am obţinut o amintire cum nu credeam că mai am.

Grozav, vă spun! Jur pe roşu!

Pe mâine (sper).

Cam gata săptămâna asta. Sunt atât de obosit încât n-aş posta dacă nu m-aş teme că asta poate fi ultima postare. Pentru o vreme, nu ultima-ultima, mă simt bine şi în putere, slavă Domnului. De unde teama, atunci? Din faptul că viaţa e complexă şi are multe aspecte. De exemplu, acum două zile am primit un e-mail de la firma de hosting la care stau în gazdă cu site-ul. Ceva de genul vezi că eşti aproape de limita spaţiului alocat pe serverele noaste. Fiind foarte prins cu treaba (super aglomerată săptămâna la Pub) nu am luat alte măsuri decât ştergerea forumului (pe care nu l-am folosit de un an dar care era plinde postări) şi a multor briz-brizuri care ocupau spaţiu inutil pe site. Mi-am spus că o veni ziua de luni şi o să mă pot ocupa de achiziţionarea unei hălci suplimentare de spaţiu pe server. Aseară m-am trezit că nu-mi pot accesa www-ul pe motiv că aţi ajuns la limita maximă a spaţiului disponibil. Adică după ce am renunţat la părţi din site-ul meu, într-o singură zi mă pomenesc că am străbătut hăul celor 7-8 procente libere de pe server şi nu mai pot fi vizitat. Azi am trimis un mail către firma de hosting, mail prin care solicit acces la bâzdâbâcurile celea dintre măţăraiele inernetului, să mă mut la altă gazdă. Vreau să-mi închei conturile cu firma asta, nu-mi place cum am fost tratat (am plătit repejor în momentul în care mi s-au emis facturi, am fost băiat de treabă şi am lăsat banul să circule) şi nici nu mă las şantajat (în momentul în care s-a pus problema strămutării – telefonic- site-ul adihadean.com a fost pus online în câteva minute). Sper ca de luni să fiu în casă nouă. Sper ca tot de atunci să ne vedem pe www.adihadean.ro, site năşit de Andrei Crivăţ, site pentru care Ruben Kislaki a făcut o temă Wordpress. Da’ vorbim despre asta săptămâna viitoare. Între timp, poate aruncaţi o privire aici, să vedeţi cam cum va arăta noua mea faţă.

Azi am gătit pentru 160 de persoane. Revelion, nu alta. Am pregătit un bufet cu 80 de platouri şi 25 de preparate diferite. Felicitări Adriana, Melinda, Claudia, Andreea şi Robert (nu ştiu cât spaţiu am, de aceea nu pun poze). A fost ultima zi plină a unei perioade de două săptămâni formate doar din zile pline. Probabil peste vară se va mai relaxa activitatea bucătăriei şi o să ne putem concentra pe creşterea calităţii (loc de mai bine e mereu).

Azi au plecat Mile şi Ramona (aflaţi cu treabă pe la Cluj). De săptămâna viitoare ne aşteaptă în Muntenegru. Sper să reuşim să ajungem acolo cât mai repede. Şi mai sper că le-a plăcut pâinea umplută pe care le-am pus-o-n desagă, pentru drum.

Gata pe azi. Mâine, dacă oi mai avea www, oi mai posta. Să fiţi buni.