Adi Hădean

Năutul și lintea sunt folosite de…multă vreme. Știu sigur că lintea, de exemplu, era mâncată de coloniștii romani veniți în Dacia. Azi vă arăt ce am mâncat ieri, adică o pastă din cele două, la care am adăugat diverse dar nu multe, să rămână mâncarea simplă.

Am cumpărat linte și năut în conservă. Fierte, curățate și ținute-n apă cu puțină sare. Decente și economicoase, te scutesc de multă muncă și nu-s departe de cele crude, din punct de vedere al calităților nutritive.

Am adăugat la poveste o mână de migdale dulci, neprăjite. Simțeam că mâncarea are nevoie de un plus de energie și de fibre, nu că năutul ar fi sărac în fibre, dar…de ce nu?

Piperul verde e foarte gustos, aromat și puțin picant, potrivit pentru această mâncare.

Pe lângă piper am mai folosit doar boia dulce și sare de mare.

Mâncarea nu putea fi completă fără usturoi și pătrunjel.

Am pus lintea și năutul pe foc, cu tot cu zeama în care stătuseră-n cutie. Împreună cu ele, usturoiul și migdalele.De ce am făcut asta? Aveam nevoie ca năutul și lintea să fie fierbinți pentru a asimila mai bine aromele. În plus e bine să opăriți puțin usturoiul din paste de felul ăsta, se îmblânzește nițel (dacă aveți timp să-l coaceți e și mai gustos). nici migdalelor nu le-a stricat clocotul de trei minute.

Am scurs două treimi din apa din oală și am pus mirodeniile și pătrunjelul.

Am turnat în oală cqam patru linguri de ulei de floarea soarelui, nerafinat. Dacă nu aveți, puneți ulei de măsline. ar fi bine să fie extravirgin.

Am stors în oală o jumătate de lămâie.

Am pus blenderul la lucru pentru trei-patru minute.

Am mâncat tot-tot.

Merge și cu murături.

Să fiți sănătoși.

Update:

Azi, 10 Martie, am început demersurile pentru a actiona în instantă Altex. Întrucât statul român nu mă poate reprezenta, fiind PFA si deci considerat persoană juridică, am apelat la un avocat. Tot în calitate de persoană juridică. Și tot în calitate de persoană juridică, după consultarea cu avocatul,  am hotărât să le cer celor de la Altex daune în valoare de 20.ooo lei pentru prejudiciul cauzat de imposibilitatea de a utiliza aparatul cumpărat de la ei.  Să fim sănătoși.

Ați citit probabil episodul 1 al acestui foileton în care e vorba despre cum mă respectă Altex, pe mine, clientul care a dat 400 de Euro pe un aparat foto ce s-a stricat de două ori în șase luni. Le-am scris celor de la departamentul PR al Altex. Știți ce mi-au răspuns? NIMIC. De unde trag concluzia că relațiile publice îi interesează la fel de mult ca relațiile cu clienții. Mi-ar fi plăcut să am cu cine să stau de vorbă pe tema asta, da’ una-i să-ți placă, alta-i să poți.

De când a început toată povestea asta, am stat de vorbă de mai multe ori cu inspectorii ANPC Cluj. Când am depus plângerea, nu am fost întrebat, și nici eu nu am știut că-i vreo diferență, dacă am plătit  aparatul din banii mei de buzunar sau din banii lui Adrian Hădean PFA. Între timp, cineva de la Altex ori de la ANPC a observat pe factură codul meu fiscal. De aici s-a schimbat totul, sunt pe picioarele mele, cum s-ar spune. Adică ANPC NU REPREZINTĂ PERSOANELE JURIDICE. Că așa zice legea protecției consumatorului. Bine, nimic de zis, legea-i lege, chiar dacă eu o consider proastă ori ba. ANPC-ul și-a făcut treaba câtâ vreme a crezut că eu sunt eu, nu PFA-ul eu. Deci, nu au pârghii. Bine. totuși, nu-mi ies din cap vorbele pe care o domnișoară (doamnă) inspector al ANPC Cluj (îmi pare rău că nu i-am reținut numele, dar am vorbit la telefon și s-a prezentat ca fiind “de la ANPC”, fără să anexeze un nume acestei sintagme) mi le-a spus când m-a anunțat că ANPC nu mă poate reprezenta : “luați totuși aparatul reparat și dacă se mai strică o dată o să găsim o cale să-i sancționăm pe cei de la Altex”. Eu nu mai știu ce să înțeleg de aici. Adică dacă se strică doar de două ori, nu se poate face nimic. Dacă se mai strică o dată, “găsim o cale”.  Nu înțeleg atitudine împăciuitoare a reprezentanților ANPC. Puteau s-o lase așa, adică ” nu-i de competența noastră” și mă consolam cu ideea. Acum mi-a încolțit în cap gândul că totuși, “se poate găsi o cale”.

Azi am fost iar la ANPC Cluj. Pentru că mi-a spus cineva, o persoană care a condus ANPC în alt județ, că pot depune reclamație pentru rele practici comerciale. Inspectorul ANPC Cluj a confirmat, dar mi-a spus că rezoluția va fi aceeași, adică ANPC reprezintă DOAR consumatorii PERSOANE FIZICE, cele juridice fiind nevoite să se adreseze instanței. Același inspector ANPC mi-a spus că ar fi trebuit să cumpăr aparatul în nume propriu și apoi să-l cesionez/cedez/închiriez PFA-ului, adică tot mie. În această situație, ANPC-ul ar fi avut cum să-i constrângă pe cei de la Altex. Cum să nu iubești țara asta și legile care o guvernează?  Știți ce mi-a mai spus inspectorul? Că dacă directorul magazinului  Altex din Iulius Mall Cluj Napoca ar fi avut bunăvoință, ar fi putut să-mi schimbe aparatul și să rezolve problema cu producătorul. Ei bine, astea-s tot niște vorbe, mai ales că directorul Altex din Iulius Mall n-a avut bunăvoința necesară.

Concluzia? După ce apăs pe butonul “publish” sun un avocat, întrucât NU VREAU aparatul înapoi reparat de două ori în șase luni.

Ieri am făcut doup feluri de mâncare (adică felul unu și felul doi, cum ar veni) din aceleași ingrediente, cu un mic adaos la felul doi și cu o completare la felul unu. Probabil v-am zăpăcit deja, ar trebui să fiu mai explicit:

Am procurat o bucată de rasol (după ce am terminat cu ea, a ajuns felul doi, pe ebucataria.ro).

Am scos din dulap macaroanele din orez rămase de acum două-trei săptămâni.

Am pus rasolul la fiert, în apă rece, împreună cu doi morcovi, o țelină, două cepe, trei căței de usturoi, un ardei kapia și o bucată de ghibir proaspăt (cam cât degetul mare). Am ținut oala pe foc mic, două ceasuri, spumând de câte ori a fost cazul.

Am strecurat supa.

Am pus pastele în supă și am lăsat să clocotească trei-patru minute. Am condimentat supa cu sare și piper.

Am pus morcovi și ardei în supă (din cele deja fierte) și am ras puțin ghimbir proaspăt în bol.

Fiind o supă cu gusturi asiatice, am decis să o tratez ca atare.

Adică am mâncat cu bețele ce s-a putut și am sorbit supa. Cu zgomot, ca-n Taipei. Să fiți sănătoși.

Dragii mei, postarea de azi nu-i atât cu mâncare cât e cu amintiri. A postat Bucătar Maniac acum câteva zile o treabă care m-a răscolit. S-a întâmplat să primesc ieri o sticlă cu oloi de ruje, adică ulei de floarea soarelui ieșit de la teasc, nerafinat. Nu pot să mă abțin și vă arăt ce am mâncat azi la micul dejun: pita cu oloi de ruje. O felie de pâine țărănească, cu coajă groasă, cu miez dens dar în același timp permeabil și elastic, coaptă bine, la foc nu prea iute. Peste felia de pită am picurat oloiul. Asta-mi stârnește amintiri din copilăria aceea fericită, în care nu știam ce-i stress-ul, în care puteam să iau ori să dau o mușcă din felia de pită cu untură și boia, cu untură și roșii, cu oloi ori cu te și miri ce altceva putea fi felia aceea.

Mă gândesc cu duioșie la toate mamele pe care le-am cunoscut în viața asta și mai cu seamă la a mea. În același timp, îi compătimesc pe pruncii de azi, care au mult prea multe lucruri la îndemână pentru a putea ajunge la bucuriile pe care le trăiam noi, cei de 30+, când eram copii. Să fiți sănătoși.

N-are rost să o ascund, iubesc femeia. Și pe cea care mă ceartă, și pe cea care mă alintă, și pe cea care-și aranjează părul în oglinda retrovizoare  deși oglinda retrovizoare a fost făcută pentru altceva. Și pe cea care lasă puțin în farfurie oricât de mică ar fi fost porția, și pe cea care plânge la filme. Și pe aceea care poartă un copil, și pe cea care-și petrece nepoții cu privirea când pleacă la facultate. Și dacă o iubesc atât, cum aș putea să uit că azi e ziua ei? La mulți ani, Femeie!