Pepene galbene. Amestecaţi pe el energică. Pe ghiaţă.
Tocmai am primit pentru corectură o carte cu reţete de cocktailuri. Foarte faină. O bucurie. Reţete cunoscute sau de care n-am auzit (sunt multe, multe sute), cu alcool sau fără, cu fructe şi frişcă, siropuri şi sucuri naturale, într-o traducere care poate fi numită oricum numai „naturală” nu. Originalul e în engleză. A fost tradus în maghiară, limbă din care eu înţeleg doar pozele (şi „Mese” care-i o poveste pe care nu v-o spun acum) şi abia apoi într-un fel de română. Şi mai înţeleg, ba chiar pot să reproduc cu accent autentic de Szeged câteva înjurături picante, pe care dealtfel i le-am adresat cu drag …traducătorului. Care nu a auzit de limba română, sau dacă a auzit i-a dat „ignore total” până când i-a căzut în mână cartea asta. Dezacordul e cea mai pardonabilă eroare. Pe restul vreau să mi le şterg din memorie, măcar până diseară când voi lua la mână o nouă tranşă de 150 de pagini (norma mea zilnică). Cred că molestarea la care sunt supus e răzbunarea duhului lui Marko Bela pentru că într-o noapte l-am visat pe Vadim cântând „Az a szep”. Şi ca să nu ziceţi că bat câmpii, vă dau un exemplu ( doar unul): „În cazul pepenii galbene, culoarea nu arată cât de coaptă este fructele, de aceea să încercăm următorul lucru: să presăm puţin partea opusă cu coadă şi dacă se lasă este copt.” Din fericire, după mine mai pun mâna pe traducere doi corectori care se ocupă de aspectul literar-gramatical şi cartea va ieşi de sub tipar în limba română. Totuşi, aş fi preferat ca ei să ajungă la carte înaintea mea.
Limbariţă fără limite la Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi (insist şi spun iar că ar trebui să se numească de Drumuri şi Autostradă). De acolo ni se transmite un fel de „hai sictir”, mai exact, că „4 kilometri de autostradă în 4 ani” e doar un mit, că de fapt au fost 66 de kilometri şi că în curând vor începe lucrările la alţi 1300 de kilometri. Bine, să admitem că au făcut 66 de kilometri în 4 ani. Adică 16,5 km/an? În ritmul ăsta, cei 1300 de kilometri vor fi isprăviţi în 78,787878787879 ani. Eu ar trebui să am aproximativ 110 ani. Vârstă la care o excursie până la budă ţi se pare o călătorie spre centrul Pământului. Deci nu voi putea să mă bucur de un drum de la un capăt la celălalt al autostrăzii de 1300 km. Să fiu sincer, aş prefera să-mi spună când intenţionează se termine autostrada asta, nu când vor s-o înceapă.
Limba e subiectul principal al zilei. Aseară am tratat-o cu maxim respect. Şi cu sos de smântână, cu piper roşu şi negru, alb şi gri şi tărcat şi cum o mai fi fost. Şi cu tarhon şi nucşoară. Vai! Ce minunăţie. Ce arome! Que rico, que suave! Smântâna dulce trasă dinspre zona de desert a gastronomiei cu câteva cristale de sare bine ţintite, aromele boabelor de piper zdrobit (cel puţin patru arome, fiecare cu vârful ei, fiecare cu locul ei preferat pe limbă şi în nas) eliberate de căldură, parfumul tarhonului şi prezenţa discretă a nucşoarei au făcut din cina de aseară un eveniment la care am participat cu bucurie de la început la sfârşit. Dragii mei, vă prezint Limbă Cu Sos De Smântână :
Ingrediente puţine, greu să dai greş
Aromaromele
Aşa se scoate duhul din bobul de piper
Carne înmuiată în unt fierbinte,ca-n vremea Măriei Sale
Sosul cu mirosul
Roată de mămăligă cu spiţe de soia şi pale de limbă. Mamă, ce morişcă!
Varianta “Long play” cu opţionale
Varianta cazonă, în care contează în primul rând cantitatea.
Mie mi-au plăcut toate trei.
