Adi Hădean

Cam gata săptămâna asta. Sunt atât de obosit încât n-aş posta dacă nu m-aş teme că asta poate fi ultima postare. Pentru o vreme, nu ultima-ultima, mă simt bine şi în putere, slavă Domnului. De unde teama, atunci? Din faptul că viaţa e complexă şi are multe aspecte. De exemplu, acum două zile am primit un e-mail de la firma de hosting la care stau în gazdă cu site-ul. Ceva de genul vezi că eşti aproape de limita spaţiului alocat pe serverele noaste. Fiind foarte prins cu treaba (super aglomerată săptămâna la Pub) nu am luat alte măsuri decât ştergerea forumului (pe care nu l-am folosit de un an dar care era plinde postări) şi a multor briz-brizuri care ocupau spaţiu inutil pe site. Mi-am spus că o veni ziua de luni şi o să mă pot ocupa de achiziţionarea unei hălci suplimentare de spaţiu pe server. Aseară m-am trezit că nu-mi pot accesa www-ul pe motiv că aţi ajuns la limita maximă a spaţiului disponibil. Adică după ce am renunţat la părţi din site-ul meu, într-o singură zi mă pomenesc că am străbătut hăul celor 7-8 procente libere de pe server şi nu mai pot fi vizitat. Azi am trimis un mail către firma de hosting, mail prin care solicit acces la bâzdâbâcurile celea dintre măţăraiele inernetului, să mă mut la altă gazdă. Vreau să-mi închei conturile cu firma asta, nu-mi place cum am fost tratat (am plătit repejor în momentul în care mi s-au emis facturi, am fost băiat de treabă şi am lăsat banul să circule) şi nici nu mă las şantajat (în momentul în care s-a pus problema strămutării – telefonic- site-ul adihadean.com a fost pus online în câteva minute). Sper ca de luni să fiu în casă nouă. Sper ca tot de atunci să ne vedem pe www.adihadean.ro, site năşit de Andrei Crivăţ, site pentru care Ruben Kislaki a făcut o temă Wordpress. Da’ vorbim despre asta săptămâna viitoare. Între timp, poate aruncaţi o privire aici, să vedeţi cam cum va arăta noua mea faţă.

Azi am gătit pentru 160 de persoane. Revelion, nu alta. Am pregătit un bufet cu 80 de platouri şi 25 de preparate diferite. Felicitări Adriana, Melinda, Claudia, Andreea şi Robert (nu ştiu cât spaţiu am, de aceea nu pun poze). A fost ultima zi plină a unei perioade de două săptămâni formate doar din zile pline. Probabil peste vară se va mai relaxa activitatea bucătăriei şi o să ne putem concentra pe creşterea calităţii (loc de mai bine e mereu).

Azi au plecat Mile şi Ramona (aflaţi cu treabă pe la Cluj). De săptămâna viitoare ne aşteaptă în Muntenegru. Sper să reuşim să ajungem acolo cât mai repede. Şi mai sper că le-a plăcut pâinea umplută pe care le-am pus-o-n desagă, pentru drum.

Gata pe azi. Mâine, dacă oi mai avea www, oi mai posta. Să fiţi buni.

Ieri a fost o zi plină pentru Pub. Am avut acţiunea cu clătitele, aceea prin care am încercat să strângem nişte bani pentru Alina. Eu spun că am reuşit. Nu mai ştiu câte clătite am rulat şi nici câte am vândut (peste 100), au fost oameni care au pus în urnă bani ca pentru zece clătite (5 lei a fost preţul pentru o clătită) deşi au mâncat doar două. Am strâns 781 de lei (şapte milioane opt sute zece mii). Vom depune banii azi în contul Alinei. Vă mulţumim pentru că v-aţi mobilizat, sperăm că v-au plăcut clătitele şi, mai ales, sperăm că Alinei îi vor folosi banii pe care i-aţi pus în urnă. Să fiţi buni.

Andreea, ucenica noastră, a copt clătite cât pentru următorii doi ani :-). Dar nu s-a plâns, ba chiar a fost bucuroasă.

Clatite moi, pufoase, aromate cu coajă de lămâie.

Am pregătit o super cremă de ciocolată…

Şi iar ciocolată. Şi au fost şi nişte gemuri.

Clătite. Împăturate ori rulate, decorate cu brizbrizuri după cum m-a inspirat momentul.

Mă gândeam la Mile, la războaiele prin care l-a purtat viaţa, la povestea faină pe care a pornit-o recent. Şi cum mă gândeam eu, pac! M-a lovit inspiraţia. Mi-am zis că n-ar fi rău să încerc să fac o mâncare de vară şi căldură, cu vinete şi ardei şi ceapă, aşa cum am văzut într-un film cu arabi şi cămile. Mă rog, măcar ca aspect, că precis gusturile nu se pupă la milimetru (din lipsa mirodeniilor specifice). Iată:

Am copt doi ardei graşi. I-am curăţat şi i-am lăsat să zacă în ulei de măsline amestecat cu oţet, sare, piper, busuioc şi miere.

Am copt o vânătă. Am curăţat-o, am lăsat-o un sfert de ceas pe un plan înclinat, să se scurgă. Am tăiat-o în cuburi, aşa cum vedeţi în poză.

Am tăiat într-un bol două roşii, un ardei iute, două fire de ceapă verde şi o legătură de pătrunjel.


Am pus vânăta şi ardeii graşi în acelaşi bol, am turnat peste toate uleiul cu mirodenii în care au stat ardeii şi am amestecat uşor.


Salata asta se poate mâca aşa cum e, se poate amesteca cu paste fierte sau cous-cous sau se poate îmbina cu pâinea prăjită într-o porţie de bruschette foarte sănătoase.

Ieri am trecut prin piaţă în drum spre crâşmă. Mi-au făcut cu ochiul nişte cârnaţi dintr-o măcelărie. Mi-am imagnat pe loc cum aş fi mâncat eu din ei şi din sosul cu stafide din jurul lor, undeva într-un local prin Belgia. Asta dacă aş fi fost vreodată în Belgia şi dacă belgienii ar fi făcut intr-adevăr cârnaţi cu sos de stafide (şi bere, zi şi de bere – voci în cap de dimineaţă, ce să faci).

Dolofanii


Garnitura: cartofi fierţi în coajă, curăţaţi, condimentaţi cu sare, piper, busuioc uscat, cimbru, daţi la cuptor, rumeniţi.

Am prăjit uşor cârnaţii apoi i-am acoperit cu bere blondă. Am dat focul mic şi am lăsat să fiarbă încet cam un sfert de ceas.


Am condimentat câraţii cu sare şi piper şi am pus lângă ei o mână de stafide.

După un sfert de ceas am extras cârnaţii din tigaie şi am pus o cană de smântână dulce. Am lăsat sosul să scadă puţin (cam trei minute).

Asta a ieşit:

A fost…cum să spun…excelent!

Ce spuneţi?

Dacă faceţi, să-mi daţi de veste.

Sigur, puteam să numesc reţeta de azi fasole scăzută dar în Maramureş (de fapt în Ardeal, în cele mai multe locuri) se face destul de clar şi categoric diferenţa între fasolea uscată şi boabe şi fasolea verde, aflată încă în păstaia în care a venit pe lume. De aceea� rămân la păstăi scăzute, reţetă rustică de vară, simplă, cu ingrediente puţine şi bună de post (nu are carne iar iaurtul pe care o să-l vedeţi la urmă e doar un moft). Iată reţeta:

Ceapă verde şi usturoi mult, tocate nu foarte mărunt, puse în puţin ulei încins, să se călească. Nu lăsaţi să se ardă, adăugaţi puţină apă călduţă, asta vă va scuti de arsuri la stomac.

Păstăile, curăţate şi spălate bine, se taie în bucăţi măricele şi se pun peste ceapă şi usturoi. Se lasă să se înmoaie puţin apoi se acoperă cu apă.

După ce au fiert păstăile se adaugă două-trei roşii tăiate cubuleţe. Se mai ţine oala pe foc până fierb bine roşiile. Dacă e cazul, mai puneţi puţină apă. Condimentaţi cu sare şi piper.

După ce stingeţi focul puneţi pătrunjelul tocat apoi acoperiţi oala cu un capac. Lăsaţi aşa cinci minute. Mâncarea-i gata.


Cum spuneam, iaurtul e un moft, mâncarea e foarte bună şi fără.


Aş mânca toată vara aşa ceva. Ceea ce mă face să cred că-s un sucit,în copilărie nu suportam păstăile.

Pătrunjelul e esenţial, completează gustul păstăilor cum nu ar face-o altă plantă aromatică.

Să aveţi o zi frumoasăşi să mai treceţi pe la mine.