Adi Hădean

Dragii mei cititori (câţi aţi mai rămas), e ultima mea zi în capitală. Săptămâna asta am făcut şi distribuit 1000 de porţii de salată de paste. Mi-a plăcut experienţa. Am cunoscut mulţi oameni, am muncit foarte mult dar am şi prins nişte berule pe răcoare cu Tiribonflax, Ilinca şi Copolovici. O să vă spun povestea celor 1000 de salate săptămâna viitoare, când, retras la umbră din calea soarelui andaluz, voi zăbovi pe lângă net într-un locotorio din Roquetas de Mar. V-aş povesti acum dar tastatura la care scriu e absolut îngrozitoare şi fiecare literă iese chinuit. Nu ştiu când voi posta iar, mâine seară pornim spre Spania şi s-ar putea ca până atunci să nu mai am timp suficient şi pentru internet. Să fiţi buni. Cât despre site, Andrei m-a anunţat că deja e pe alt server şi totul va fi ok în curând.

Mic update: salut cu pofta treaza aparitia unui dragut de blog culinar. Se numeste Pranzul din caserola.

Dragii mei, treaba-i cam aşa, din ce ştiu eu: serverul care-mi găzduia www-urile a cam sfeclit-o, nu mă întrebaţi de ce, habar n-am. Cert e faptul că am păţit ruşinea asta de m-a pus Google la colţ. Nu-i nimic, soluţia a fost aplicată (am schimbat iar gazda, cu ajutorul lui Andrei Crivăţ şi al lui Ruben) şi aştept să apară efectele ei, adică să se facă lumină pe adihadean. com respectiv pe adihadean.ro, care-s unul şi acelaşi site, cu mica diferenţă a literelor de după punct.  Cam asta-i despre “site atacator” şi faptul că în ultimele zile nu maţi prea văzut.

Se cuvine să explic şi de ce a întârziat publicarea unor comentarii şi de ce lipsesc răspunsurile la ele (obişnuiesc să răspund fiecărui comentariu): sunt la Bucureşti cu treabă şi stau toată săptămâna, www-ul a postat câte o reţetă pe zi, aşa cum l-am educat (înţeleg că nu toată lumea e afectată de povestea cu Google şi că unii dintre voi văd postările mele) dar nu ştie să aprobe comentariile ori să răspundă la ele. Încerc acum să recuperez şi să răspund retroactiv. Cam asta ar fi. Mâine mai pe răcoare voi reveni cu o poveste despre ce fac eu zilele astea în capitală. Am şi o cronică de restaurant pe care o voi posta probabil Sâmbătă după ce ajung la Cluj. Să fiţi buni, mulţam pentru vizite şi înţelegere.

Am mai postat eu reţete de coaste, fie pe grill fie la cratiţă fie la cuptor. Cea de azi diferă de toate pentru că:

Am porţionat coastele.

Le-am condimentat cu sare, piper, chimen, busuioc, pătrunjel. Am strecurat printre ele câteva cepe roşii, usturoi, o lămâie tăiată în sferturi (am stors zeama peste coaste), ardei gras şi ţelină. Am turnat o cană de apă şi o ceaşcă de vodcă peste coaste. Am dat tava la cuptor, acoperită cu o folie de aluminiu. După 20 de minute am îndepărtat folia.

După alte 30 de minute (185 de grade Celsius în cuptor) am adăugat câteva ciuperci. Am mai lăsat tava în cuptor încă cinci minute.

Asta a ieşit:

S-au topit în gură.

Fetele din bucătăria Pub-ului pot depune mărturie dacă-i cazul.

Gata, asta-i tot pentru azi.

Într-o zi primesc un e-mail de la “Vasile românul”. În respectivul e-mail, respectivul Vasile îmi spune că-s un ţăran cel puţin retardat, că nu cunosc limba română şi că ar fi cazul să mai pun mâna pe carte. Motivul: Vasile, în erudiţia lui, crede că “dovlegei” e varianta corectă a cuvântului “dovlecei”. Deci Curcubita pepo oblonga pre rumuneşte se cheamă “dovlegel” tot aşa cum ruda sa, Curcubita pepo, se cheamă (mai mult ca sigur) dovleag. Mi-am reprimat pornirea de a-i trimite românului de Vasile un e-mail de răspuns, am şters şi mesajul şi nu mai am adresa lui, altfel v-aş fi rugat să-i scrieţi voi varianta corectă în limba română (sigur, există zone din România în care dovleceilor li se spune dovlegei dar există şi zone în care castraveţilor li se spune pepini morători iar asta nu-i transformă pe castraveţi în prieteni ai  Academiei Române). În fine, mi-am adus aminte de Vasile şi m-am gândit să-i ofer o bucurie, nişte chifteluţe din DOV- LE- CEI! Pam-pam!

Mai întâi şi mai întâi, am dat dovlecelul (unul mai mare) prin răzătoarea mare, l-am frecat cu puţină sare şi l-am lăsat să se odihnească un sfert de ceas. În timpul ăsta, dovlecelul a eliminat foarte multă apă. Cam 300 de mililitri au ieşit dintr-un dovlecel de 2 kilograme.

Am stors bine dovlecelul, l-am condimentat cu busuioc, pătrunjel, puţin oregano (toate uscate), piper şi boia, am spart un ou peste el, am adăugat trei linguri de făină şi o lingură de parmezan ras şi am amestecat totul.

Am rupt chiftele din compoziţia aceasta (cu ajutorul unei linguri). Le-am prăjit în ulei bine încins. Cam două minute pe o parte, două pe cealaltă.

Am mâncat chifteluţele din dovlecel cu roşii şi mărar.

Au fost bune. Şi-au câştigat un loc între mâncărurile vegetariene pe care le plac.

Să aveţi o zi bună.

Mi s-a făcut poftă de spanac. Nu-i chiar vremea lui (se găseşte proaspăt primăvara şi toamna) dar din fericire există congelatoare pe lume şi spanac de pus în ele. Pentru că tradiţionalul spanac cu ochiuri îmi place doar cu spanac proaspăt (ştiu mă alint, de fapt, dacă-i bine gătit mănânc în combinaţia asta şi din cel congelat), am ales o reţetă de penne cu spanac. E simplă de tot:

Am pus spanacul într-o tigaie împreună cu un căţel de usturoi tăiat în bucăţi mari, puţină apă şi puţin ulei.

După ce s-a dezgheţat spanacul şi s-a sotat uşor, am adăugat smântâna dulce, puţină sare şi puţin piper.

Am pus pennele fierte al dente, am amestecat bine şi după 30 de secunde am stins focul.

Peste penne am ras puţin parmezan şi am mai pus pe farfurie şi o jumătate de roşie. Busuioc, mentă, pătrunjel, ce aveţi puteţi folosi pentru un plus de aromă şi de prospeţime. Eu am avut mentă.

Au fost excelente.

Ca să nu credeţi că-mi laud marfa fără acoperire, poftiţi de încercaţi.

Ce spuneţi?

La revedere, poftă bună.