Adi Hădean

Doamna Oana, mama lui Andrei Crivăț, mi-a trimis o rețetă de prăjitură cu dovleac. Foarte faină rețetă. Mi-a aprins beculețele. La nici o zi după ce am primit rețeta, am văzut o altă rețetă care mi-a plăcut, pe blogul Roxanei. Cum nu vreau să vă sufoc cu rețetele ce au dovleac într-însele dar nici să-mi scape ceva bun, am decis să combin cele două rețete. Am luat aluatul din rețeta Roxanei pentru că mi s-a părut ușor de făcut (mă felicit pentru asta, pe de o parte pentru că e un aluat bun, pe de altă parte pentru că am decoperit o cale de a-l face și mai bun) și umplutura din rețeta doamnei Oana pentru că mi s-a părut spectaculoasă. Am mai pus și ceva de la mine și am obținut două suluri cu umplutură de dovleac plus o mândrețe de tartă. Iată cum:

Am adunat ingredientele: pentru aluat-două căni de făină, un ou, o lingură de zahăr, puțină sare, o lingură de miere, o lingură de oțet de mere, două linguri de ulei, o cană de apă călduță. Pentru umplutură-o bucată sănătoasă de dovleac (am ales un dovleac dulce, bine copt), două cești de zahăr (îmi țin zahărul în borcanul pe care-l vedeți, închis ermetic, împreună cu două păstăi de vanilie, în felul ăsta am mereu zahăr cu aromă de vanilie), o căciulă de nuci și o lingură de scorțișoară.

Am frământat aluatul până mi s-a desprins de degete (cam 7-8 minute) și l-am lăsat să se odihnească. Am trecut apoi la munca grea.

Am spart și curățat nucile.

Am fiert miezul de nucă în vin cu zahăr și puțină scorțișoară. Asta l-a aromat, înmuiat și lămurit să se deschidă, să-și lase toată aroma spre papilele noastre.

Am mărunțit (nu prea tare) apoi miezul cu cuțitul.

Am dat dovleacul prin răzătoare (doar miezul, să ne înțelegem) și l-am amestecat cu zahăr și scorțișoară. Apoi l-am pus într-o tigaie mare, cu fund antiaderent. L-am înmuiat pe foc vreme de un sfert de ceas, fără apă sau ulei.

Am întins foile din aluat, destul de subțiri. Le-am întins direct pe o foaie de copt. E mai ușor să le rulezi la urmă și consumi mult mai puțină făină decât dacă le-ai întinde pe o planșetă.

Am pus umplutura pe foi, destul de multă și doar pe jumătate din suprafață. Prin umplutură înțeleg dovleac+nuci.

Am rulat foile și am obținut două suluri.

Am crestat ușor fiecare sul apoi le-am uns pe amândouă cu ou bătut.

Pentu că am avut din ce (și pentru cine), am făcut și o tartă. Adică am întins o foaie subțire din aluat, am așezat-o într-o tavă rotundă pe care o unsesem cu unt și o pudrasem cu făină înainte. Am pus umplutura în tavă, peste aluat…

…am tăiat marginile care ieșeau peste tavă și din ele am mai întins o foaie subțire pe care am pus-o peste umplutură.

Am uns și tarta cu ou bătut și am înțepat-o din loc în loc. Am dat apoi tăvile (adică și pe cea cu suluri) la cuptor. 35 de minute la 170 de grade Celsius.

După ce am scos prăjiturile din cuptor le-am lăsat cinci minute să ia aer apoi am presărat peste ele zahăr pudră.

Așa arată o bucată dintr-un sul. Andrei a fost destul de generos încât să-și împartă porția cu Groparu și cu Zicu de la TVDECE.

De parcă tarta și sulurila n-ar fi fost destul, am copt câteva bucăți de dovleac. Azi pleacă cu noi spre Baia Mare.

Oamenii spun că a fost bun. Dacă ei au mințit, vă mint și eu (parcă așa era în povești).

Miercuri voi face încă o tavă (trei-patru suluri) pentru a o oferi drept bonus pentru cei care comandă din meniul meu special din Irish&Music Pub.

Ah! Era să uit de tartă!

Oare am avut postare mai lungă? Să fiți sănătoși, mă opresc aici.

Dragul meu Sony Alpha 200 a nu se simte prea bine. Din acest motiv am fost nevoit să-l trimit la doctor, în Ungaria. Voi trăi fără el cam două săptămâni. Din fericire, am o plasă de siguranță, respectiv micul Canon cu care îmi făceam treaba înainte de a-l cumpăra pe Sony. Mă voi descurca așa, cu tehnologie puțină și simplă. Partea bună în astfel de situații e că dacă ai avut mai puțin știi cum e și nu intri în panică în momentul în care se termină mai multul. Azi vă arăt o rețetă simplă, de făcut în cinci minute și de mâncat la micul dejun sau la prânz, pe o bancă din parc.

Brânză din lapte de vacă. Pentru cremă.

Smântână grasă. Tot pentru cremă.

Mult mărar, pentru aromă.

Chifle cu susan, că doar nu o să mâncăm crema goală. În planul 2 vedeți câteva ouă fierte. Vedeți și o bucată de slană. Ea n-are legătură cu rețeta de azi, am pus-o acolo doar ca să provoc leșinul a trei-patru corporatiste care se sperie la gândul că există și grăsime în lumea asta.

Am amestecat smântâna, brânza, mărarul și foarte puțină ceapă. Am condimentat cu sare și piper. Nu am pus nici un strop de ulei.

Am despicat chiflele, le-am umplut cu cremă de brânză și cu rondele de ou…

…le-am pus capacul…

…și le-am pus în toaster pentru două minute.

Asta am obținut.

Îmi place combinația asta, ou fiert, brânză, semințe de susan. O să mai fac.

Să fiți sănătoși.

Dragii mei, azi vă pot arăta un alt episod din Rețete fără secrete. Pentru că eram copil sărac și nu aveam buget/studio/tehnologie, am filmat pe malul Crișului. Operator a fost Cristi Popa. Emisiunea a fost editată de Alin Șerban Gabor.

Încă o rețetă cu dovleac, dragii mei. E vremea lui , intenționez să profit de lucrul ăsta. Dacă vi se pare că devin plicitisitor, să mă anunțați.

Am ales un dovleac din soiul acela alungit pe care vorbitorii de limbă engleză îl numesc squash. Are ceva mai multă apă, nu e atât de fibros și poate fi foarte dulce. Pentru a construi o mâncare în jurul lui, am mai pus pe masă două felii de cotlet de porc, un ardei gras, o căciulie de usturoi, un bulgăre de parmezan și două linguri de miez de nucă.

Nuca și parmezanul sunt pentru sos (se transformă în sos cu ajutorul nemijlocit al unei căni de smântână dulce).

Poza asta nu era necesară în poveste dar îmi place mie.

Îmi place usturoiul copt. E dulce, fin, aromat plăcut. Parcă ar fi altceva, altă legumă. Înainte de a-l pune la copt  îi tai capacul, capătul de care sunt prinse rădăcinile atunci când usturoiul stă în pământ. Fac asta pentru a lăsa căldura să pătrundă până-n miez.

Am așezat în aceeași tavă două rondele de dovleac (groase de un centimetru și jumătate) peste care am presărat cimbru, căciulia de usturoi și ardeiul tăiat în fășii late. Am dat tava la cuptor pentru un sfert de oră la 200 de grade Celsius.

Am ras parmezanul.

Am fript cotletul pe grill. Șapte minute.

Am pus smântâna, parmezanul, miezul de nucă și pătrunjelul într-o tigaie, fără ulei ori alte grăsimi (smântâna e destul de grasă). Am lăsat să dea un clocot.

A durat un sfert de oră să pregătesc mâncarea asta. Fie, 16 minute.

Bună, am fost mulțumit. O să mai fac.

Să fiți sănătoși.

Azi am fost la Selgros împreună cu Mircea Groza. Nu la cumpărături ci pentru a asista la o demonstrație susținută de Jakob Hausmann, unul dintre bucătarii pe care îi admir. Vă transmite salutări.