Orez indian. Despre niște mirodenii.

376

Update: azi sunt guest star la Cantina socială. Tanti Jeni e de vină:-).

Acum câteva zile am fiert o cană de orez roșu, fain, cu gust puternic și plăcut (cel puțin pentru mine). După ce a fiert cam 20 de minute, l-am amestecat cu o roșie, cu ceapă verde și cu usturoi tăiate-n bucăți mari, cu frunze de pătrunjel verde și cu puțin ulei de floarea soarelui nerafinat. Apoi l-am condimentat.

turmeric rice 04Sigur, cu excepția orezului roșu, pe care-l puteți găsi acum în orice supermarket și în cele mai multe dintre magazinele cu produse bio, toate ingredientele folosite sunt cât se poate de obișnuite și de cunoscute nouă. Arată mâncarea puțin altfel decât orezul cu legume cu care ne întâlnim prin restaurantele patriei dar nu suntem chiar atât de departe de casă. Deocamdată.

turmeric rice 05Lucrurile mai puțin obișnuite apar în povestea noastră în momentul în care vrem să condimentăm mâncarea asta. Bine, dacă ne lipsește cu desăvârșire spiritul de aventură, o să condimentăm simplu, cu sare și piper. Dacă însă vrem să explorăm puțin alte meridiane și alte arome și gusturi, condimentăm cu o lingură de garam masala și cu una de curcuma.

turmeric rice 02Dacă despre garam masala am mai vorbit, despre curcuma n-am avut plăcerea. Curcuma e un rizom (vorbitorii de engleză-i spun turmeric) care, ca toți rizomii, crește în pământ. după recoltare se fierbe, se usucă zile-n șir apoi se macină până se obține un praf cu care Doamne-feri să-ți pătezi hainele (e un colorant foarte bun) și cu care poți să-ți condimentezi curry-urile ori alte mâncăruri cu specific asiatic, mai cu seamă indian. Radu Popovici ne învață tot ce trebuie să știm despre curcuma aici, iar pe blogul lui personal puteți afla mai multe rețeta în care e folosit condimentul acesta.

Știu că povestea de azi nu-i o rețetă și m-am gândit mult înainte de a o posta. Am făcut-o până la urmă, cu gîndul că poate vă stârnesc curiozitatea cu privire la niște mirodenii fantastice pe care noi le folosim prea puțin ori deloc. Pe de altă parte, dacă am reușit să vă dau o idee de mâncare vegetariană ori de post, o să mă pot considera mulțumit și o să dorm mai bine la noapte. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. chiar ma gandeam sa fac un orez azi. mercic de idee ;)!

  2. Îmi place mîncarea indiană şi cunosc un indian care găteşte nemaipomenit, poate vă întîlniţi o dată. Gătea pentru un restaurant indian din Bucureşti, nu ştiu dacă mai e acolo, dar îl găsesc.

  3. dap…eu apreciez reteta :) si ideea :)
    plus ca-mi place cum arata :)
    gata recunosc: mi-ai facut pofta :)) :P

  4. pare intereasant.

    dar stii ce m-ar interesa pe mine? o reteta de burrito. mi-e dor de asa ceva!

    ai ceva gustos la indemna?

  5. bucataria indiana… hmmm… cu asta mi-am aburit iubirile vechi, cu ea mi-am cucerit nevasta… si acum tin minte cum se uita oarecum cis la aloo gobi-ul meu (conopida, cartofi si chimen, in esenta). frati bucatari bucuresteni (pe adi, ca-i expat, nu-l intreb) stiti vreun magazin indianistic prin bucuresti?

  6. let my mouth water

  7. let my mouth water

  8. Ce idee buna pentru o reteta de post aromata! Am retinut, voi folosi si multumesc ca ai postat, chiar daca nu e „chiar o reteta”.

  9. Personajul cu „Retete istete”, un magazin numai cu ingrediente indiene nu stiu, dar unele din cele necesare acestei gastronomii gasesti la K-life in P-ta Amzei. E cam piperat si limitat, dar e!

  10. Garam masala este unul din condimentele mele preferate Å¢in la el mai ceva ca la aur. Nu ÅŸtiu ce se găseÅŸte la noi, eu am două pungi direct de la sursa ÅŸi este excelent mai ales dacă îl însori cu niÅŸte berbecuÅ£ sau miel la grill, peste care arunci un iaurt gros condimentat la randul lui cu usturoi, curry ÅŸi chili ……

  11. Am tot cautat curcuma prin magazine (TM), dar nu am gasit. Imi poti da vreun indiciu pe unde ar putea fi, te rog?
    Abia astept sa gust retetele tale la adevarata lor valoare, dar curcuma asta, bat-o vina… Sar’na!

    1. Matza, incearca in magazinele cu produse naturiste/bio. Dacă nu găsești acolo, va trebui să cauți pe net.

  12. De folos, burrito n-am făcut încă, e o idee.
    Alex, ești răuț:-))
    Elena, mă bucur:-)
    Daniela, nu te necăji mai pățesc și eu
    Fatduck, să fie într-un ceas bun!
    Lucia, mi-ar plăcea:-)
    Zazuza, puiutu, cu plăcere.

  13. Te anunt ca orezul asta minunat condimentat si din cale afara de aratos ti-a adus un loc in topul meu saptamanal, poti vedea despre ce e vorba aici: http://cuinabanateana.blogspot.com/2010/06/crema-blogosferei-culinare-romanesti-2.html

    1. Laura, sunt onorat, mulțumesc tare mult:-)

  14. Eha, mersi mult de pont. Am gasit :D

  15. Doar 20 de minute la fiert pt orezul rosu? Spune-mi si mie, rogu-te, cum ai facut – mie mi-a luat peste juma’ de ora ca sa devina comestibil :)

    1. Zâno, simplu, pun orezul la fiert în apă cu sare și pun un capac pe oală. În 20 de minute e fiert (am folosit de mai multe ori, niciodată nu a durat mai mult).

  16. Proportie apa – orez rosu? Ca numai cu asta am asa problema :(

    1. Zâno, la o cană de orez pun trei căni de apă.

  17. si ca sa fie 100% indian mai trebuie un pic (sau mai mult, dupa gustul fiecaruia) de iuteala :) (chili, boia iute…ce avem la indemana)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close