Azi, exact în urmă cu un deceniu, la 17 ani şi -17 grade, am plecat la munte împreună cu câţiva oameni pe care-i cunoşteam şi alţii pe care de-abia îi întâlnisem. Între cei din urmă se afla o fată, care la un moment dat m-a luat de mână şi nici până acum nu mi-a mai dat drumul. E una din cele mai importante amintiri pe care le am, toată ziua aia e, şi totuşi nu mi-aş fi adus aminte de ea azi dacă nu scotoceam prin memorie ceva legat de vinul fiert. Dar să ne înţelegem, amintirea o am din cauza fetei, nu din cauza vinului, căci acea zeamă fiartă care mi-a colorat dinţii pentru tot restul zilei nu era o amintire demnă de păstrat. Şi ce legătură are vinul fiert cu ce-am făcut eu aici? Veţi întreba…
Prima oară când am invitat-o pe fată la mine acasă am folosit drept scuză şi momeală o negresă pe care abia o făcusem. Ieri, fata, devenită doamnă între timp, a solicitat o negresă, având grijă să includă şi un set de instrucţiuni, aşa cum face de fiecare dată cu orice solicitare – apucături de nevastă. Întâmplarea a făcut ca în urmă cu câteva zile să cumpăr din neatenţie un vin roşu dulce… şi brusc m-a trăsnit.
Într-o cratiţă le-am dat să bea vin dulce câtorva felii de portocală. Am mai pus şi o păstaie de vanilie, câteva de cardamom, o fărâmă de nucşoară şi nişte boabe de piper roz. După ce s-au încălzit bine pe foc, am acoperit oala şi am lăsat-o să se răcească. Cu licoarea strecurată am umezit negresa cât de bine am putut şi am lăsat-o să se liniştească la frigider câteva ore.
Dacă sunteţi oameni ocupaţi puteţi să vă opriţi aici, eventuală să aruncaţi o lingură de îngheţată cu vanilie peste înainte s-o mâncaţi, dar dacă sunteţi un cofetar fără ocupaţie precum subsemnatul, puteţi să vă apucaţi să îmbrăcaţi drăcia după propriile pofte şi fetişuri.
Eu unul m-am prostit cu nişte cercuri de ciocolată neagră, nişte frişcă bătută tare şi un „jeleu” făcut din câteva linguri de vin, pe care le-am amestecat cu puţin amidon, zahăr şi acid citric. Două minute pe foc şi e gata.
Pentru cei care încă nu ştiu să facă o negresă, iată o variantă pe înţelesul oamenilor cu fobie de cântar:
Într-o cratiţă amestecaţi o cană de zahăr cu un pahar de cacao, o ceaşcă de lapte şi un pachet de unt.
Fierbeţi compoziţia până începe să se îngroaşe şi luaţi-o de pe foc când dispare spuma.
În altă cratiţă amestecaţi două ouă, patru gălbenuşuri, un pahar de zahăr şi un vârf de cuţit de sare. Puneţi cratiţa pe foc mic şi amestecaţi repede cu un tel până începe să iasă abur. Luaţi cratiţa de pe foc şi înlocuiţi telul cu un mixer. Bateţi spuma până se răceşte apoi încorporaţi compoziţia din prima cratiţă în ea. Încorporaţi apoi în aceasta o cană de făină cernută.
Întindeţi compoziţia groasă de un deget într-o tavă tapetată cu hârtie de copt daţi-o la cuptor cam juma’ de ceas.
Text&Foto: Mircea Banu
Intotdeauna ma debusoleaza unitatile astea de masura: „o cană de zahăr cu un pahar de cacao, o ceaşcă de lapte”, „un pahar de zahăr” … :)
Exista de fapt un standard clar in lumea cunoscatorilor ? Are fiecare dintre masurile astea un corespondent bine stiut ?
Sunt de fapt unitati de volum si se stie clar ca o cana = 250 ml si un pahar = 200 ml ?
Sau e si mai precisa treaba, si se stie ca o cana tine x gr de zahar, y de faina, z de cacao, iar un pahar tine x1 de zahar, y1 de faina si z1 de cacao ? :)
Ms.
PS: nu e nici o ironie, chiar nu ma pricep si mereu cand citesc o reteta formulata asa am senzatia ca n-am nici o sansa sa-mi iasa.
De unitatile „praf” si „varf de cutit” nici n-am curaj sa intreb :D
Nu ești singurul care își bate capul cu unitățile lui de măsură.
De „n” ori i-am sugerat că ar fi de dorit,pentru noi,profanii,să scrie clar și la obiect,”ce și cum” !
Să ne dăm cu părerea în ale cantităților,consider că ar fi o aventură mult prea periculoasă.
Încă aștept Rețetele minune,unde se vor regăsi toate cele mai sus pomenite. Speranța moare ultima,sau ?
La obiect comentariul!
Idem, am comentat si eu la reteta Olgutei (ciocolata calta mexicana) „încorporați un praf de chili”…
Ador retetele si stilul TM (trade-mark) Mircea Banu, nu m-am impacat aici cu gramajele…
Multumim pentru reteta si pentru poveste! Cum ai facut ca hartia de copt sa adere la tava? Eu ma lupt mereu cu hartia de copt in timp ce torn o compozitie in tava. O mototolesc inainte sa o pun in tava (mi se pare ca e un truc invatat de la Adi Hadean), ajuta un pic, dar as fi curioasa si cum faci tu :).
Pune in mijlocul si colturile tavii un pic din aluatul prajiturii si foaia se va lipi f bine!
Eu pun cativa stropi de ulei pe tava, in cateva puncte, si hartia se aseaza perfect
Am uns cu unt tava şi s-a lipit. Atât.
Va multumesc tuturor pentru raspunsuri!
Cite portii ies din cantitatile date?
Un cofetar fara ocupatie este mult mai inventiv decat unul cu ocupatie. Tot din proprie experienta.
Fericit bărbatul ce are o astfel de femeie, bine ancorată în minte, inimă şi suflet ! Căci de n-ar fi fost aşa, nicicum o asemenea Minune nu aveam ! Frumos „tablou” ați mai pictat! Însă pentru mine ecoul amintirilor împărtășite au dat parfumul ce nu-l poți simți altfel! Mulțumesc pentru acest DAR ce ni l-ați făcut!
Multumesc pentru reteta si va urez ani multi si fericiti alaturi de „jumatatea” dvs.
Pentru ca foaia de copt sa stea in tava, puneti in cale 4 colturi ale tavii putina compozitie din prajitura.Lucrul acesta va face ca foaia sa se lipeasca .
Întotdeauna ciocolata a fost preferata mea. Interesantă combinație. Am să încerc și eu și Doamne Ajută!. Să vedem ce o ieși. Mulțumesc!
Arata absolut senzational! Bine, la o astfel de poveste frumoasa ma asteptam sa fie o reteta deosebita. :)
Sa va tineti de mana mereu!!!
P. S.: Sincer nici nu am mai citit reteta pana la capat.
Felicitari pentru modul unic de a va prezenta retetele domnul Mircea.
Buna ziua..poate sa ma lamureasca cineva, ce e chestia aceea alba, pe post de decor? nu reusesc sa-mi dau seama..multumesc.
Quenelle din frişcă bătută.