Update 2:
Vrăjitorul Ruben a reușit să recupereze toate cele 93 de comentarii, rătăcite în timpul transferării blogului de pe un server pe altul. Îi sunt foarte recunoscător. Mi-ar fi părut rău să se piardă definitiv. În altă ordine de idei, am primit două mailuri de la două persoane care contestă decizia mea de a acorda premiul în urma unei trageri la sorți. Nu vreau să-mi cer scuze pentru că presupun că TOȚI participanții la povestea asta sunt la fel de bine intenționați. Nu e un concurs de creație literară nici un concurs de creație culinară. Am cerut un lucru simplu, fiecare dintre participanți s-a achitat de cerințe cum a socotit că-i mai bine. Nu o să comentez mai mult dar am o întrebare, retorică, de bună seamă: dacă nu ți se pare corect să fii desemnat de un soft imparțial care îți oferă aceeași șansă ca și celorlalți, cum de ți se pare corect să îți lași șansele la aprecierea unei singure persoane, care ți le va acorda ori nu, în funcție de câteva criterii subiective?
Întrucât avem destul timp până Luni, aștept părerea voastră legată de sistemul de acordare a premiului pe adresa adihadean la gmail punct com. Răspunsul meu la mailuri va veni Luni pe blog. Avem de ales între obiectivitatea robotului și subiectivitatea mea.
Update:
Am închis comentariile postării. Am primit de la voi 93 de povești, unele cu linkuri. Vă mulțumesc tare mult și cât de frumos se poate mulțumi:). În cursul zilei de mâine (21 Ianuarie) voi trece numele voastre într-un tabel și voi pune un program să extragă un număr. Numele din dreptul acelui număr va fi numele persoanei care va primi cartea. Voi anunța câștigătorul abia Luni dimineață. Să aveți un week-end plăcut. Noapte bună.
Servus. Prietenii de la Okian au un cadou pentru unul dintre cititorii mei. Adică pentru unul dintre voi. E un cadou de care va beneficia și cel ce-l primește, și cei pe care-i iubește acela. Pentru că, precis va găti pentru ei, dragii lui (sau ai ei, că știu eu bine, cei mai mulți dintre cititorii mei sunt femei), inspirându-se din acest cadou. Da, e vorba despre o carte, o lucrare bine făcută, complexă, valoroasă atât ca obiect cât și ca bagaj de cunoștințe înmagazinate.
Enciclopedia culinară (1)� – de unde tragem concluzia că vor urma și alte volume – se găsește aici, dacă doriți să o cumpărați, alături de alte multe și grozave cărți despre mâncare și facerea ei. Găsiți în cartea asta aproape 700 de rețete. E ceva.
Data trecută v-am provocat să scrieți despre dezastrele mai mici ori mai mari cu care v-ați confruntat în bucătărie (ori pe care le-ați provocat). De data asta e altfel. De data asta vă poftesc să-mi povestiți despre o mâncare pe care ați făcut-o voi și cu care vă mândriți. Nu trebuie să fie invenția voastră ci o reușită pe care o țineți minte, eventual pe care o ține minte și familia voastră (ori prietenii). Dacă aveți linkuri care să ducă la niște poze (fie ele chiar postate pe blogul vostru), e foarte bine, primesc, dacă nu, nu-i bai, povestea ajunge și o să vă cred pe cuvânt.
La finalul zilei (adică la ora 23.oo, 20.01 2011, ca să nu mă pun la somn după miezul nopții) o să închid comentariile iar mâine o să anunț numele persoanei care va primi cartea. Pentru a deveni eligibil trebuie să postați un comentariu la subiect, să aveți o adresă de mail și o adresă la care să primiți cartea (în caz că sunteți persoana aleasă), pe teritoriul României. Presimt că o să fie o zi interesantă. Încă un lucru: dacă nu răspund la comentariile acestei postări înseamnă că am mai multe motive, între ele nefiind și acela că nu-mi pasă, ba din contră, îmi pasă dar de data asta vă voi urmări de pe margine. Mulțumesc frumos și spor la scris.
Doar un lucru vă mai spun: să fiți sănătoși!
Este foarte greu sa gasesti varza buna in lunile de iarna. Eu am gasit-o!
Pufoasa, culoarea verde-aprins, numai buna pentru varzuca “afumata” pe care am gatit-o dupa cum urmeaza..
Am taiat caizer (150 gr.) in bucati mai mici, si le-am rumenit intr-o tigaie mai adanca cu putin ulei. Peste caizerul care sfaraia am aruncat o ceapa ciopartita si am asteptat ca aceasta sa se rumeneasca ca sa pot adauga 3 rosii pe care le-am decojit si un morcov tocat marunt.
Am lasat minunea la foc mediu cam vre-o 15 minute – timp suficient pentru ca sa tai varza si sa o frec cu sare.
Usor, am adunat varzuca peste amestecul fierbinte, am turnat o cana cu apa dupa ea si am lasat sa geama la foc mic nu mai mult de 30 minute.
Atat a fost!
Le-am colorat cu frunze de patrunjel si felii de rosii.
Poza sta acolo unde duce link’u de pe numele meu :)
Salut Adi. Am gatit si eu o mancare cu care ma mandresc in mod special. Dupa ce ti-a povestit sotia mea despre „varzuca afumata” m-am hotarat sa scriu si eu despre cum am facut sarmalute. Sper ca nu e impotriva regulamentului sa scriem amandoi, ideea este ca noi suntem ambii „mari bucatari”, ne place si gatim :)
Urmeaza povestirea:
Iarna, ger, sarbatori… sarmalute!
Am gatit de cateva ori sarmale si de fiecare data au fost tot mai bune. Va povestesc in continuare cum au iesit ultima oara.
Participantii:
* o varza murata (si pentru ca nu am pus varza la murat, am cumparat din “Putina soacrei” – adica de la supermarket)
* pulpa de porc (400g)
* piept de porc (150g)
* o bucata de kaizer
* o cana cu orez (cu bob rotund)
* 4 cepe medii
* 3 morcovi
* 2 linguri de pasta de tomate
Cum le-am gatit:
Am taiat 2 cepe, morcovii si le-am calit pe un strop de ulei de floarea soarelui impreuna cu doua linguri de pasta din tomate.
Am facut carnea cubulete mici-mici, am pus peste ea celelalte doua cepe (distruse in robot), am sarat/piparat si am amestecat toata treaba cu prajeala din propozitia precedenta.
Varzuca de la supermarket era cam sarata (ok, prea sarata) – lucru care m-a determinat sa o bag la apa cu o seara inainte.
De aici a inceput sarmaliada (tot procesu ala care da batai de cap la inceput si care face sarmalele sa arate asa ca in poza de mai jos, este acolo si un exemplu de sarma sparta – voi sa le faceti mai bine decat mine : – ) )
Tin sa mentionez ca sarmalutele au stat in oala pe 2-3 straturi de kaizer si varza murata tocata (ideea de a pune kaizer prin oala am imprumutat-o de la Cristi cu care am pus la cale odata o sarmaliada – multam’ fain!). Am turnat apa tocmai fiarta, atat cat abia sa acopere sarmalele.
La foc mic – 1 ora si jumatate.
Se papa cu smantana sau fara : – )
Poza e aici: http://chifteluta.ro/2011/sarmalute/
paste simple cu sos de rosii si ton ,dar am adaugat parmezan in sos si impreuna cu pastele din grau dur au iesit foarte bune.
Am facut un Tort aperitiv de Revelion…de al carui gust si imagine nu pot scapa…http://pemasadinbucatarie.blogspot.com/2011/01/tort-aperitiv-de-revelion.html
Din gusturile copilariei, un pic de poveste, un pic de mancare…
Mi-am petrecut mare parte a copilariei la bunicii mei, la tara, undeva pe-aici, prin Moldova. Am fost o norocoasa, nu numai ca am copilarit sprintar si liber, dar si pentru ca am avut parte de invataturi extraordinare de la bunicii mei, care au fost niste oameni foarte deosebiti. Mereu o sa-mi aduc aminte de ei cu drag si nu cred ca exista zi in care sa nu rememorez cate vreo intamplare legata de ei sau ceva invatat de la ei.
Acum cateva zile, dand iama in aprozarul descoperit de curand, si in care m-am simtit ca Alice in Tara Minunatiilor, am dat cu ochii de prune uscate si afumate. Ca domnul Proust cu „madlena” lui, m-am transportat si eu instantaneu intr-un alt timp, cand bunicul meu gatea o mancare grozava din aceste prune – am simtit mirosul si caldura casei in care am crescut, caldura aceea usor molesitoare a sobei de teracota, am vazut mamaliga rotunda si aurie in mijlocul mesei, si pe Tataia cum punea mandru in farfurii faimoasa lui mancare de prune, povestindu-ne cum a ivatat el reteta asta pe cand facea armata la Turda. Mi-am adus aminte si gustul, si textura si brusc am revenit in prezent cu dorinta de a mai simti gustul acela si in realitate, asa ca m-am intors si am cumparat o jumatate de kilogram de prune.
Am mai luat si niste muschiulet de vita, cam tot jumate de kilogram si abia asteptam sa ajung acasa sa ma apuc de gatit. Pe drum m-a sunat mama si i-am spus ce am de gand sa fac. Am simtit-o cum i-au dat lacrimile printre exclamatiile de entuziasm – ca ne e dor – si-am inceput sa radem povestindu-ne cum ne strambam la toate mancarurile alea dulci pe care invatase Tataia sa le faca pe cand facea armata la Turda. La toate, mai putin mancarea de prune afumate.
Am ajuns acasa, am pus prunele la muiat intr-un castron cu apa, am schimbat apa o data si le-am cules de codite si alte impuritati. Am taiat carnea in cuburi „cat o-mbucatura zdravana” si-am pus-o intr-un ceaun cu putin ulei si-am rumenit-o putin pe desupra, cu un praf de chimen, unul de piper si unul de sare. Am mai pus putina ceapa pe care am unduit-o numai o idee, apoi am scaldat totul cu vin rosu din belsug. Am lasat-o aproape o ora, cat a mai scazut, am pus si prunele si am facut alaturi un rantas, cu faina in putin ulei incins, stins apoi cu pasta de rosii, pe care l-am incorporat usor in mancare. Alaturi se facea si mamaliga. Apoi am caramelizat niste zahar si l-am adaugat peste mancarea de prune, am amestecat si a fost gata.
A fost tare bun si m-am simtit din nou copil savurand o portie. I-as fi trimis si mamei. Oricum, i-am promis ca fac si pentru ei cand ma mai duc pe-acasa.
Ieri sau alaltăieri am văzut cartea asta în raftul unui magazin. Am răsfoit-o puțin și parcă mi-a făcut cu ochi…anu :D
Cel mai bun desert (și cred că și singurul) a foust double mousse. Cu căpșuni, cu ananas (ananas+frișcă e o combinație vizuală ușor… neplăcută :D ), cu kiwi, fructe de pădure și cam tot ce mai aveam prin casă. De fiecare dată a ieșit senzațional.
Iar mâncare… Am pus la marinat un mușchi de porc în vin, suc de portocală+suc de rodii, cuișoare, anason stelan și alte condimente dubioase. După vreo patru zile de stat la marinat l-am băgat aprox o oră la cuptor. Alături de un sos făcut cu gorgonzola a ieșit mai bun decât îmi imaginat, mesenii declarându-se satisfăcuți :D
Buna , Asta vara am stat cateva zile la Muntele Athos, prilej cu care am aflat si urmatoarea minunata reteta pe care v-o dezvalui mai jos. Sper sa va placa si voua si sa o faceti cat mai repede.
Agioritiki Melizanes (Vinete umplute ca la Muntele Athos)
Ingrediente:
4 vinete medii ca marime si drepte, 2 ardei grasi (de preferat diferit colorați), 2-3 rosii dolofane,o căpățâna de usturoi, 3 cepe, o legatura de oregano (sau o lingura de oregano uscat), o legatura de busuioc, o legatura de cimbru, sare piper dupa gust, 1/2 ceașcă pt. cafea cu ulei de măsline extravirgin (eu folosesc un ulei extravirgin in care pun la maturat cativa ardei iuti si o legătură de busuioc), 300 gr. feta
Mod de preparare
Se taie cozile la vinete din scurt, se cojesc zebra si se despica in doua. Se oparesc pentru cateva minute pana cand se inmoaie suficient. Se scoate miezul. Intr-o tigaie se pune uleiul la incins cu cativa catei de usturoi taiati in bucatele mai maricele se adauga ceapa si se rumeneste pana ceapa devine galbuie si sticloasa (2-3 minute) nu maronie si arsa.Se adauga rosile taiate cubulete, ardeiul taiat marunt, miezul de la vinete sare, piper dupa gust, oregano si .cimbru Se gateste pret de 6-7 minute pana ce compozitia se inmoaie .Adaugam busuiocul si mai lasam un picut pe foc. Ungem o tava cu ulei asezam vinetele si le umplem cu compozitia rezultata. Deasupra presaram patrunjel si cubulete de feta. O acoperim cu o folie de aluminiu si o dam la cuptor pentru 45 minute.
Kali Orexi cum ar spune grecii
Puteti sa vedeti niste poze la adresa:
http://papagheorghiu.blogspot.com/2010/11/agioritiki-melizanes-vinete-umplute-ca.html
Am facut multe mancaruri cu care ma pot mandri, dar ultimile realizari le-am avut weekendul trecut, cand, fiind singur acasa, mi-am cam facut de cap prin bucatarie. am iesit in oras la sa cumpar niste fructe pentru o inghetata, dar in drum m-am batut si de 2 cutii de mascarpone si am zis sa nu le ocolesc, si sa incerc un tiramisu. si am facut un tiramisu si o inghetata de fructe, o minunatie. pentru a le testa, am invitat seara niste prieteni la mine. abia am putu salva cateva felii de tiramisu pentru a le putea servi si familiei mele la intoarcere. a fost o adevarata reusita, la fel ca inghetata de fructe.
Nu e mancare, e desert, dar e singura chestie de care imi aduc aminte cu cel mai mare drag ca a fost gatita pentru mine. Ma bucur ca pot sa impartasesc macar bucuria pe care mi-a provocat-o, pentru ca marea „gateala” a fost facuta candva cand nu erau asa de multe aparate foto, deci nu am dovada :(
De ziua Sf. Andrei intr-un an pe cand eram la scoala, mama citea revistele alea „Femeia”, „Ioana”, „Familia mea” etc. si gaseste ea acolo o reteta de turta dulce. Si cum oricum se apropia ziua mea de nume, ce se gandeste, sa imi faca o reteta pe care a gasit-o ea acolo si de la care i-a placut foarte mult poza. Si a trudit la ea ceva vreme, insa a facut totul pe ascuns, ca noi sa nu vedem decat rezultatul final.
Seara, dupa scoala, ce vad eu in camera, pe masa? Prima mea casuta de turta dulce, cu usitele vopsite, cu geamuri impodobite, cu acoperis cu horn, vopsita, frumusica foc! Mi-era mila sa o mananc, cum as putea sa o stric, era de frumoasa…
E cel mai frumos cadou gustativ pe care l-am primit vreodata si intr-un fel ma bucur ca pot pastra amintirea vie macar in minte, chiar daca nu am poza.
Mai e valabil concursul? La sfarsitul carei zile se incheie? 19 sau 20 ianuarie?
Daca mai e valabil, as vrea sa ma mandresc si io putin cu un tort de lamaie, preparat anul trecut de ziua Sf Iosif, ziua onomastica a lu’ tata. Tortul a fost o reusita din mai multe motive. A fost prima data cand am facut blaturi tip biscuite, subtiri, individuale si crema de lamaie, la care ma gandeam mereu cu teama ca sigur se taie. In plus, tata a fost extrem de incantat pentru ca crema de lamaie ii este draga din copilarie. Si nu in ultimul rand, gustul a fost senzational! Aici puteti vedea poze si reteta completa: http://testdaiana1.blogspot.com/2010/03/tort-de-lamaie-in-alb-si-rosu.html
Pui sa-ti lingi degetele, ..sau ce n-a mancat Parisul.
Pofta si inspiratia pentru reteta asta vin din 2 surse:
prima, o seara de iarna, in care ningea ca in poveste, noi (eu si sor-mea) eram mici, mici, de incapeam amandoua pe o sanie trasa de tata, cand mama a bagat 2 pui in pungi de hartie la cuptor dupa ce i-a uns bine bine cu ulei si apoi am iesit toti patru afara in minunea alba; cand am intrat in casa, hamestiti si cu nasurile rosii puii erau gata de cadea carnea de pe ei.
a doua: minunata carte a lui Radu Anton Roman, „Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti” din care am aflat ierburile magice cu care se freaca puiul si miracolele din cuptor pe care le face grasimea de porc.
Preparare:
Incingem cuptorul. Se spala si se curata puiul, apoi se sterge bine de tot. Se amesteca 3 linguri jumate de grasime cu sarea, piperul si patrunjelul uscat.
Se unge tava pe toti peretii si pe fund cu o lingura de grasime si se aseaza ramurelele sau betele de frigarui ca un grilaj( eu initial iesiem afara sa defrisez gradina blocului cand mi-am amintat ca am bete intr-un sertar :P) , pe care sa stea puiul.
Ungem puiul peste tot cu grasimea aromata, cateii de usturoi ii zdrobim cu lama cutitului si-i varam in pui. Punem puiul in punga sau il impachetam in hartie de copt, si dam pe deasupra cu grasimea ramasa. Turnam o cana de apa in tava.
Dam la cuptor dupa urmatorul tipic: primele 15 minute la foc iute, apoi la foc mediu spre mic. lasam aproximativ 1 ora si 45 de min ( in functie de cat e de mare animalul) fara sa umblam la el; dupa ce trece timpul il scoatem din cuptor, ii dam punga sau hartia de copt jos, avand grija ca toata grasimea din ea sa curga pe pui (Sin acest moment puiul e gata, si carnea ar trebui sa inceapa sa se desprina de pe oase. mai lasam puiul 1 minut in cuptor la foc iute si inca 2 in cuptorul stins, ca sa prinda culoare.
Se manaca cu degetele, cu mujdei de usturoi si gogonici murate. Eu n-am mai apucat sa fac si cartofi.
poze se gasesc aici, unde am publicat reteta : http://www.gospodini.ro/retete/retete-cu-carne/pui/pui-sa-ti-lingi-degetele-737.html
am uitat sa trec ingredientele :P
1 pui
cate o lingura din urmatoarele: piper, sare grunjoasa, patrunjel uscat
3 catei de usturoi
bete(din gard sau de frigarui)
punga de hartie sau hartie de copt
ingredientul estential: 5 linguri grasime de porc(pentru nasurile fine se poate inlocui cu unt sau ulei, dar n-o sa fie la fel)
Salut!
1. Sa incep cu aperitiv- cred ca cele mai reusite imi ies: salata de porumb (porumb din conserva, pui fiert, castraveciori murati taiati cuburi mici si maioneza de casa),salata de conopida (conopida si brocoli in cantitati egale facute la abur, bacon usor rumenit, telemea de capra, smantana si maio de casa in cantitati egale, cu muuult patrunjel proaspat), piftie de curcan, placinta cu spanac si feta.
2. Fritura de porc – dupa ce carnea a stat la temperatura camerei 3-4 ore, o pajesc repede pe toate partile in tigaie de teflor cu foarte putin ulei de masline, apoi o frec (fac o pasta din o lingura ulei masline, una miere, doua mustar si condimentele favorite cu care frec carnea pe toate partile), apoi o las sa mai stea cca jumatate de ora, apoi merge in tava unde pun doar vin rosu si acopar cu folie de aluminiu); din cand in cand rasucesc bucata de carne sa fie bine patrunsa pe toate partile si cand este facuta in interior (verific cu tepusa sa nu mai curga sange) scot folia si pun usturoi spalat necuratat si o las putin la rumenit. Se topeste in gura (e si favorita printului consort, desigur!) si merge cu orice garnitura.
Ar mai fi pastele cu sos de branze (nobile – de la tine am invatat) si spanac (as manca in nestire).
3. Iar desert orice imi iese foarte bun, dar tiramisu – pe care nu il fac cu oua crude, le fac o crema la beau-marine inainte si pun si crema de whisky si putin praf de cafea irish cream in compozitie ( este bestial! ) si tort cu ciocolata si crema de portocale, care a devenit favoritul nr.2, vezi aici:
https://adihadean.ro/2009/03/un-tort-de-ciocolata-cu-crema-de-portocale/.
Imi place sa gatesc oricand, orice, imi place sa incant pe toti din jur cu toate experimentele mele culinare si am si surse minunate de inspiratie: vezi blogul de fata.
De Revelion am avut cel mai mare succes cu un tort de mere si crema de zahar ars. M-am tot gandit ce sa fac, ceva de efect, sofisticat….vorba aia sa-i dau pe toti pe spate :D dar….printro „minune” am ajuns sa fac un simplu tort de mere imbunatatit cu crema de zahar ars. Asta imi dovedeste inca o data ca uneori lucrurile simple sunt cele mai bune. Reteta am luat-o de la Mihaela http://dulciurifeldefel.blogspot.com/2009/03/tort-cu-mere-si-crema-de-zahar-ars.html
A fost o vreme in care chiar imi placea sa gatesc, din pacate vremea aceea a trecut:) si principalul vinovat pentru asta e timpul.
Se stie ca noi romanii suntem mari iubitori de „ciorbe” , asa ca acum vreo 3 ani am facut dupa o reteta dintr-o revista o supa de mazare cu crenvusti. La inceput , trebuie sa recunosc, ma gandeam ca e destul de interesant sa combini mazare, lamai si crenvusti intr-o supa si incercam sa imi dau seama cum o sa iasa. Rezultatul final a fost chiar foarte bun , supa delicioasa a fost savurata imediat de toata lumea. (Invitasem niste prieteni )
Atunci cand la masa se aduna familia ori prietenii totul e o reusita, chiar daca mancarea se face pentru prima data in acea varianta, chiar daca nu iese „ca la reteta”. Eu asa gandesc si atunci aici o sa vezi povestea culinara a unei intalniri la mine acasa cu colegii de echipa :) http://bianca-maya.blogspot.com/2010/05/teambuilding-my-place.html A fost o seara frumoasa. Numai bine.
Imi place la nebunie sa gatesc si asta este reteta mea preferata, pe care toata familia o iubeste:)
http://www.ioanabudeanu.com/2010/02/escalop-de-vitel-cu-sos-de-lamaie-si.html
Multumesc, succes!
Buna dimineata ,
Foarte frumos concursul !
Reteta mea este cea de GALUSTE CU PRUNE!!!!
Ingrediente : 5 cartofi fierti si zdrobiti , o cana de faina, un varf de sare , un ou , două linguri de ulei de masline. Toate sunt framantate . Se obtine un aluat lipicios se adauga si scortisoara pentru aroma .
Prunele se curata de samburi si se amesteca cu 2,3 linguri de zahar brun si scortisoara si se lasa 20 min . Apoi din aluat se fac mici discuri in care se pun jumatati de pruna si se modeleaza cu grija . In apa care se fierb se pun 2 linguri de zahar iar la foc mic,mic se fierb 7,8 minute.
Pesmetul l-am pregatitit din biscuiti Tarraluci foarte gustosi in blenda la care am adaugat alune de padure si migdale si zahar. Le-am pisat foarte bine.
Dupa ce sunt fierte se tavalesc in pesmet si se manaca cu pofta si cu prietenii.
Eu le-am facut dupa reteta ta in 28 sept si am invitat prieteni la mine . Pe unii dintre ei i-am cunoscut pentru prima data fiind facebookisti. Au fost foarte incantati de galuste si a fost o seara foarte foarte reusita si provocata de fotografia pe care am pus-o pe facebook.
Uite dovada
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=1521223463785&set=a.1291713646183.43985.1030502371
O zi buna !!!
Maria
Am pregatit pentru sotia mea sarbatorirea zilei de nastere …o explozie de arta culinara , petrecere si voie buna . O sarbatoare inchinata sotiei mele iubita si a muntelui romanesc… prietenilor iubiti ! Primiti si voi prieteni daca nu gustul atunci macar prezentarea …. hahahah !Sa va fie de bine !
Consideratii generale :
Pregatirea mancarii e o corvoada . E ca sexul cu sotia sau cu sotul dupa o vreme . Dar daca primesti iubire si pui iubire in ceea ce faci atunci totul se transforma intr o explozie de creativitate , pasiune si satisfactie .
Mancarea e o necesitate , ea asigura necesarul de … alea & alea pt organism in lupta lui de supravietuire in aceasta lume dura . Iubirea face acelasi lucru pentru sufletele noastre . Daca ai iubire atunci poti transforma printr o experienta mistica o coaja de paine sau un cartof in ” beef Wellington ” fel principal al lorzilor , sau in ” stuffed chicken leggss… ” fel principal al restaurantelor din Manhattan … Multumesc prietenilor pentru iubire , multumesc sotiei mele pentru dragostea ei , acesta este ingredientul principal al retetelor mele .
Ar trebui sa rasplatesc aceasta iubire cu cadouri scumpe , cu aur si diamante cu alte recompense specifice economiei capitaliste romanesti . Eu am ales , comunistul din mine , sa va decorez ….farfuriile … cu …. inimioare din sfecla rosie . Savurati le si odata cu ele pe mine tot . Va pooop si va iubesc pe toti !
Vezi pe pagina mea de facebook albumul „Let s do it Romania let s do it for Stela „.. .
Sa nu te tin de vorba prea mult, eu am sa-ti spun(ca poze nu prea stiu sa fac!) o reteta pe care o stiu de la unchiul meu.Este un fel de aperitiv/fel doi …vedeti voi!Se dezgheata de cu seara un pachet de foitaj.In aceeasi zi sau oricand ai timp(surplusul se poate congela!)dintr-un kg.de carne tocata de care vreti,doua trei cepe tocate,piper,sare cimbru sau alte arome preferate se face in tigaie(wok) un mix care intai se prajeste ca sa se desfaca carnea tocata dar mai tarziu devine fiert pentruca se adauga suc de rosii si vin rosu dupa gust.Acest mix se lasa pe foc pana scade lichidul aproape de tot.Separat pregatim feliute de :parizer taranesc(o felie mare taiata in 2 sau 4 buc.),feliute subtiri de castravete murat,sau gogosar murat,la fel feliute mai mari de cascaval(sau parmezan !) si unu doua oua batute(pentru uns).Acum e acum!! Asamblarea vine cam asa:din aluatul de foietaj se taie patrate cu latura cam de 20 de cm,se imparte, imaginar, in doua triunghiuri si pe unul dintre ele se asaza feliuta de parizer,peste ea o lingura de compozitie de carne tocata fiarta,apoi castravetele sau gogosarul si deasupra felia de cascaval.Se pliaza foietajul intr-un triunghi,se „sigileaza” bine cu o furculita, se unge cu ou batut si ca sa arate si mai bine se poate presara deasupra cascaval ras,susan,mac sau orice altceva va mai vine pe moment.Triunghiurile se coc in cuptorul preincalzit pana se rumenesc bine.Se servesc cu orice garnitura doriti sau doar cu ketchup.Este un fel de mancare laborios dar daca faci din timp umplutura este foarte usor de „asamblat”la moment !Pofta buna cui o incearca !La noi se mananca si…tava in care le coc!
… asta ca tot vine si Valentine s day
La mancaruri nu pot spune ca am retete reusite sau nereusite. Desi multe ingrediente au ajuns la gunoi, intr-un fel sau altul mi-a reusit fiecare reteta incercata. Insa la prajituri sunt dezastru. Daca fursecurile si briosele sunt la loc de cinste in bucataria mea, prajiturile cu crema sunt demonul meu personal. Nu va spun cate cofraje de oua, cate cutii de smantana, cate pachete de unt au ajuns la gunoi in incercarea de a dibui macar pe departe o reteta de prajitura cu crema. Nu stiu niciodata sa apreciez cand crema de galbenusuri e legata si reusesc ca prin minune sa tai crema cand adaug un ultim ingredient. Insa acum doi ani m-am straduit foarte, foarte tare sa fac o reteta de prajitura cu crema (poate banala pentru multi) care imi placuse la nebunie la cineva si pe care vroiam s-o reproduc ca sa mananc pana imi vine rau (lucru pe care nu l-am putut face pentru ca m-am operat la masea si nu am reusit sa mananc decat lichide timp de o saptamana, dar asta e alta poveste). Desi blatul a iesit cam stramb, crema a fost perfecta, a avut textura catifelata si onctuoasa pe care speram s-o obtin. Am fost foarte mandra si ca sa nu-mi atrag ghinionul n-am mai incercat de atunci s-o refac, dar am salivat mereu cu gandul la ea. Uite aici si linkul, am scris despre ea pe blog: http://laurafrunza.com/2009/08/23/prajitura-cu-crema-de-galbenusuri-si-unt/
ciorba de curcan :carne de curnan fiarta cu legume de toate felurile (ceapa , telina morcov ,ardei , rosii) se adauga bors de tara ca la mama acasa , taietei de casa , mai pe la sfarsit se adauga leustean de preferat verde ca e mai aromat ….si acum lovitura de gratie se ia un polonic de ciorba intr-un castron se lasa sa se raceasca putin si se adauga un pahar de smantana si 2 oua si se bate foarte bine , tot acest amestec se adauga in oala cu ciorba si dupa toate astea pofta buna !(nu este inventia mea insa este o manacare care imi iese foarte bine si toata familia e de acord.)
hmmm, pe care sa o zic, pe care sa o zic ?!
Nu stiu cum s-o numesc, asa ca nu zic.
Am folosit asa: 2 sfecle crude, 2 cutii conserve de ton bucati, usturoi(vreo 3 catei), iaurt (la ochi), niste ulei de masline, niste sare, putin otet, lipie.
Am pus sfecla la cuptor(cam 1 ora, 1,5 ore), dupa care am scos-o, am lasat-o sa se raceasca, am curatat-o si am dat-o pe razatoare. Am pus peste ea un amestec facut din o lingura otet, una zahar brun, 1-2 de ulei masline si niste apa, dupa care le-am amestecat si cu putin marar.
Dupa asta am desfacut conservele de ton, am indepartat lichidul din ele si le-am pus peste salata de sfecla, lasand si bucati mai mari de ton.
Apoi, am curatat usturoiul, l-am pisat si am pus niste sare pe el dupa care l-am frecat cu o lingura de lemn (cam cum se face la mujdei) pana a devenit o pasta. Am pus niste ulei de masline si am continuat sa amestec, dupa care am pus iaurt, destul de mult, pana am completat un castronel de ciorba aproximativ(iti dai seama dupa gust daca e prea putin sau mult, in functie de usturoiul care arde sau nu), dupa care am pus niste marar.
Dupa asta, am turant sosul asta de iaurt cu usturoi peste sfecla si ton.Se formeaza o pasta numa buna de uns pe lipie sau paine sau mancat direct cu lingura sau pe langa alt soi de mancare. Noi am mancat cu lipie.
Cam asta (prietena mea a fost impresionata:), eu bucuros ca prin experiment am mai scos o reteta si uite asa)
Pofta buna!
” Cina morarilor”…. e o mancare pe care baby al meu a mancat-o la un restaurant medieval din Baia Mare. L-a impresionat!
So…. a trebuit sa o fac si acasa.Nu am gustat din ea, dar stiam in mare ingredientele. Am asteptat momentul in care familia s-a reunit si m-am pus pe treaba.
Ingrediente pentru 4 portii (asa dupa ochi si gust):
– 1 kg. creier de porc,
– vreo 200 grame de bacon afumat,
– 4 bucati de muschi de porc asa mai groase,
– sare,
– piper,
– niste verdeturi maruntite (alde: marar, patrunjel)
Am taiat muschiul de porc ca pe un buzunar(i-am facut o deschizatura intr-o parte si l-am taiat in interior) , l-am batut putin sa-l subtiez.
Am prajit creierul condimentat cu sare si piper dupa gust si l-am amestecat cu verdeturile. Am amestecat creierul prajit cu baconul afumat si taiat in bucatele si am umplut „buzunarele” din muschiul de porc cu acest continut.
Am „cusut” gura buzunarului cu scobitori, astfel incat sa nu curga continutul si le-am intr-un vas termorezistent in care am pus putin ulei si le-am bagat in cuptorul incalzit. Le-am tinut acolo vreo 30-35de minute (timp in care le-am mai intors de pe o parte pe alta). Eu le-am tinut la 180 de grade.
Ideea e ca lumea s-a lins pe degete. Eu am mancat cu umplutura de cascaval si bacon, deoarece nu sunt fana creier de porc. Se poate servi cu garnitura de cartofi natur sau orice altceva va place.
Poze am, dar nu le-am pus pe blog pentru ca … nu am apucat sa-i mai fac poza finala. :) Cand le-am pus in farfurie, am uitat sa fac poze si apoi a fost prea tarziu, ca nu am mai avut la ce. :))
Neata,
Eu fac de obicei retetele cu carne iar sotia mea face desertul si ce este cu aluat(diviziunea muncii in bucatarie * ).
Ce am gatit eu bun si a ramas in memoria sotiei si celor care au gustat???……
Ar fi cateva retete pizza, dupa ce imi pregateste sotia aluatu (vezi steluta de mai sus) , fripturile, in special aia de curcan cu sfecla rosie care am imprumutat-o de la tine de pe site dar asta e alta poveste de care ti-am scris la postul respectiv. Totusi o mica mentiune:
cand am scos sfecla din cuptor sotia si prietenii invitati la masa au avut o retinere, nu mai mancasera asa ceva, au dorit numai sa guste probabil sa nu ma jigneasca ca nu incearca. Dupa 2 bucatele incercate tin sa spun ca nu se mai puteau opri din mancat, aproape sa nu ne ajunga 2 sfecle mari.
Sa iti povestesc acum reteta cu care i-am fericit dimineata sotiei dupa o noapte in care a plans mult fetita.
Plecand de la tine de pe site am ajuns pe la foodi.ro si de acolo am vrut sa fac oua Ouă Benedict si am ajuns la http://ucus.wordpress.com/2010/10/20/oua-benedict/ punct final de unde m-am apucat de treaba.
Era dimineata, sotia inca dormea dupa o noapte cu plansete si trezit des. Am luat laptopul am plecat la bucatrie si m-am apucat de treaba.
2 oua pentru fiert puse in 2 cescute unse cu unt; 2 buchetele de conopida si 2 buchetele de brocoli puse in steamer 10 min.
2 feli mai grose de sunca perpelite in tigaia fara ulei.
Pana aici totul usor acu vine partea grea dupa cum scrie si pe blogul respectiv.
Sosul olandez: primele 3 galbenusuri le-am sticat foc prea mare(sa nu zici la nimeni), dar nu m-am dat batu alte 3 oua din frigider, am citit mai bine pe blog am vazut unde am gresit si am scos din congelator cuburi de geata si le-am pus in apa pentru a racori galbenusurile la nevoie, si a fost nevoie.
Am luat galbenusurile am pus 3 linguri de apa si putin otel balsamic. Am amestecat pana toate ingredientele s-au omogenizat puse pe baie de abur. Am incorporat incet 50 de grame de unt topit, o lingurita de mustar si cateva boabe de piper, sare si sofran batute bine in mojar . De data asta am obtinut consistenta dorita, am mai prajit 2 feli de paine integrala facuta in casa peste care am pus feliile de sunca apoi peste am intors ouale deja fierte, deasupra susul olandez 1 floare de brocoli si una de conopida dau cupoare in farfurie. A iesit f bun, ceva deosebit si am reusit sa ii fac o zi placuta sotiei, automat si mie.
Sa fi sanatos!
De mic copil mi-au placut la nebunie amandinele. Era ceva intre coaja aia scortoasa de zahar si blatul subtire si bine insiropat cu rom. Am fost actionar majoritar la productia de amandine a cofetariei de langa mine ani de zile. Totul pana la un moment dat cand m-am prins ca de fapt, nici amandinele, ca nici multe alte deserturi nu sunt stiinte legate de fizica cuantica si nucleara si ca trebuie doar un strop de indemanare si research. Am ales si combinat dintre multe retete pana a iesit ceea ce spunem noi cu nostalgie „gustul de pe vremea aia”. Si cum intotdeauna cand se fac experimente dulci exista nenumarati doritori sa asiste si sa se erijeze in cobai li s-o dus buhul dragutelor de prajiturici de au ajuns de la patratelele de 2cm pe 2cm in starea asta:
http://2.bp.blogspot.com/_IsY4qeCSgcA/SmcvoGNYgVI/AAAAAAAAAuY/H4gtbYomiRs/s320/DSC09561.JPG
Buna Adi! Te citesc mereu cu placere, ma inspir din retetele tale si invat din experienta ta. Vad ca astazi e vremea sa ma mandresc si eu cu bucatele mele. Sfarsitul lui 2009 a fost anul in care m-am apucat serios sa fac mancare, pana atunci nu prea ma interesa subiectul, dar aparitia iubirii in viata mea m-a facut creativa si din punctul asta de vedere. Cea mai mare surpriza a mea si a sotului meu a fost ca de fiecare data mancarea a fost buna, mai ales cand gateam impreuna. Cea mai mare bucurie a fost cand ne-a iesit bine prima paine. Ceva simplu, dar uneori indispensabil, care conteaza daca e indeajuns de sarat, de crescut, de moale, daca s-a lipit, daca s-a rumenit prea mult..:D Prima paine a fost o mare implinire, m-am simtit ca un copil uitandu-ma la frumusetea si bunatatea painii are aburea insufland caldura si bucurie sufleteasca. Aceasta este painea noastra care ne-a umplut de bucurie atunci: http://i53.tinypic.com/oadngi.jpg De atunci painile au iesit poate mai frumoase, dar tot aceasta a ramas in memoria noastra :) Sanatate si noroc in toate!
Salata aceasta s-a născut într-o sâmbătă caldă de iunie, odată cu un drum la piaţă şi o poftă nebună de crudităţi crocante.
Am pornit după o salată de spanac, rucola şi căpşuni, dar după cum îmi explica o bătrână simpatică la piaţă, într-o română stâlcită, la spanac nu place cald. Iar rucola cu niciun chip nu s-a găsit.
Am luat tot ce ne-a făcut cu ochiul, selecţia finală am făcut-o doar înaintea bolului gol şi nerăbdător. Am amestecat cam 300gr. de căpşuni dulci şi foarte aromate tăiate în două cu o salată verde şi creaţă, ruptă bucăţele. Am rupt şi măcrişul (cam un pumn plin) cu mâna, să nu pierdem zeama acrişoară la tăierea cu cuţitul. Am tăiat bucăţele şi un calup de mozzarella (aprox. 200g) şi, foarte important, am adăugat un pumn de caju, pentru extra crănţăneală. Am fiert două ouă pe care le-am aruncat în construcţia din ce în ce mai colorată a salatei. Am adăugat câteva seminţe de chimen pentru aromă.
Într-un exces de zel, am adăugat şi zeama de la o jumătate de lămâie în loc de oţet, şi câteva linguriţe de ulei de măsline, ca salata să meargă ca unsă.
Marea dilemă a salatei noastre a fost dacă să adăugăm roşiile olteneşti atent alese de la piaţă, ridichile şi castravetele. Am decis în unanimitate că ele ar intra în conflict de gelozie cu căpşunelele. În plus, e important ca o salată să fie cât mai variată, dar numărul ingredientelor trebuie să fie limitat, pentru ca fiecare să-şi păstreze personalitatea.
Separat am prăjit câteva feliuţe de pulpă proaspătă de porcuşor pe care am condimentat-o bine cu sare, piper şi oregano. Am stropit-o cu câteva picături de ulei de măsline pentru suculenţă şi zeamă de lămâie pentru… fiţe.
A doua zi am avut oaspeţi de seamă la masă şi am mai preparat o porţie de salată. Sprâncenele ridicate s-au transformat în murmurături de aprobare, ceea ce mă face să cred că salata noastră de vară cu căpşuni, măcriş şi mozzarella e un real succes.
Ingrediente (pentru două persoane):
* căpşuni 400gr.
* o jumătate de salată verde
* o mână de măcriş
* mozzarella 200 gr.
* caju 50gr.
* două ouă fierte
* chimen
* o jumătate de lămâie
Fotografii puteţi vedea aici:
http://chifteluta.ro/2010/salata-de-vara-cu-capsuni-macris-si-mozzarella/
Salut, Adi :). Mancarea e de fapt un desert, o prajitura simpla de Craciun, cu fructe uscate si diverse nuci, dupa preferinta, insiropata cu visinata :). Eu am facut-o pentru Revelion, a placut la toata lumea. De fapt, cred ca-i genul de dulce care nu are cum sa fie ignorat :). Asta e prajitura: http://mancarurisimple.blogspot.com/2011/01/christmas-fruit-cake.html.
De o vreme incoace, eu si cu sotul meu am inceput sa ne uitam mai lung si cu mai mult interes la emisiunile gastronomice (si nu numai). Asta din doua motive. Unul este ca fata noastra are o gama cam prea limitata (pentru cei aproape 4 ani ai ei) de mancaruri pe care le consuma si nu vrea cu nici un chip macar sa guste ceva nou, iar al doilea motiv este ca am avut ocazia sa testam obiceiurile culinare din alte zone ale continentului, mai precis Scandinavia. Mai pe scurt am decis ca in fiecare weekend sa pregatim cate un fel de mancare cu totul si cu totul nou. Sotul se ocupa de felul principal, iar eu de desert. Cel mai memorabil si mai de succes desert pregatit de mine a fost TARTA TATIN CU MERE pe care am gasit-o pe blogul Gabrielei (Cara – sper sa nu gresesc numele). Am mai pregatit si alta data deserturi cu mere, dar in combinatia aceasta cu zahar ars, cu foietaj si crema de vanilie niciodata. Nu pot sa redau aici reactia dragilor mei (si a mea bineinteles) la mirosurile imbietoare care ieseau din cuptor si apoi gemetele de placere la gustul extraordinar al tartei. Cred ca niciodata, la nici un alt aliment, papilele mele gustative nu au mai fost atat de extaziate. Ma scuzati, trebuie sa inchei pentru ca imi ploua in gura… :)
Salutare
Am vrut sa testez cum se prepara mancarea „gatita domol” (slow cooking), dar n-aveam echipamentele necesare.
Am improvizat direct la mine in cuptor (intr-o tava invelita cu folie de aluminiu) si am gatit niste carne de porc care, dupa aproape 5 ore de stat in sauna, a devenit mai pufoasa decat carnea de peste. Sauna care trebuia sa aiba aburi de cidru, dar in lipsa a mers excelent niste suc de mere in care am pus si niste otet. Tot de mere.
Porcul meu n-a fost cu marul in gura, ci a ajuns saracul sfartecat intr-o chifla, facuta tot la mine in cuptor. A fost preparat tot traditional, insa dupa alte traditii, nu cele romanesti :)
Povestea intreaga e gazduita cu generozitate de „chifteluta” lui Victor: http://chifteluta.ro/2010/porc-sfasiat/
Ce de bunătăţi şi ce poveşti frumoase!
Cum întotdeauna mi-a plăcut să primesc musafiri şi să gătesc lucruri bune, aproape că aş putea face o carte de bucate numai cu reţetele testate pe prietenii mei, deloc supăraţi de rolul de „cobai”. Salate diverse (apreciate sunt mai ales salata de cartofi cu peşte si curry, care de peste 20 de ani nu lipseşte de la nici o petrecere cu prietenii, salata de orez, cea de linte şi, mai nou, salata de quinoa), ouă umplute, mereu altfel, melci Rotschild (din aluat, cu umplutură de şuncă), diverse amestecuri de brînză şi cărnuri asortate. Iar apoi vin dulciurile. Unele făcute ca la carte (biblioteca mea culinară numără aproape 100 de cărţi), altele adaptate sau chiar inventate de mine. Aş putea scrie aici despre tortul creat anul trecut pentru mătuşa mea de 95 de ani – din blat de bezea, cremă de castane, amaretti, fructe şi sos de ciocolată, am dat reţeta şi poza cînd am fost invitată de Tanti Jeni la „Cantina socială”, iată şi linkul http://cantinasociala.wordpress.com/2010/08/19/guest-star-day-lucia-verona/
Dar azi aş vrea să dau altă reţetă, cea mai nouă. Este un tort de fructe creat recent, care le-a plăcut atît de mult prietenelor mele, încît a trebuit să le dau cîte o porţie şi pentru acasă! :)
Am folosit blat de pandişpan cu cacao, luat „de-a gata”. Erau patru foi dreptunghiulare, la care am folosit trei „creme”. Prima „cremă” este din vişine, căpşuni, coacăze roşii, toate scoase din congelator, dezgheţate şi bine scurse, apoi călite cu o lingură de unt şi puţin zahăr. Am păstrat separat o parte din fructe şi le-am adăugat cînd celelalte erau aproape gata, pentru aromă. Am lăsat la rece crema şi m-am apucat de a doua (de fapt, le-am făcut cam în acelaşi timp). Am călit, în altă cratiţă, cîteva mere curăţate, tăiate mărunt, cu un pumn de stafide, o lingură de unt, un pic de zahăr. Am adăugat scorţişoară, pentru aromă. Pînă să se răcească, am făcut a treia cremă, necesară ca „liant”. Pentru că nu voiam o cremă grea, am amestecat cam 200 g brînză de vaci dată prin sită cu 100 g unt şi cam două linguri de zahăr pudră vanilat. Am „construit” tortul, adică am însiropat prima foaie (ca sirop am folosit zeama scursă de la fructele roşii, dată în clocot cu puţin zahăr), am uns-o cu crema albă, am pus jumătate din crema de fructe roşii, pe al doilea blat, însiropat la fel, uns cu crema albă, am pus crema de mere, apoi din nou un blat cu cremă albă şi cremă de fructe roşii. Am acoperit cu al patrulea blat (pe acesta nu l-am însiropat) şi am îmbrăcat tortul într-un ganache pentru care am topit 100 g ciocolată într-un pahar de frişcă nebătută, am amestecat bine-bine, am lăsat la rece, apoi am bătut spumă. E ceva de lucru la tortul ăsta, dar merită! Am pe undeva şi o poză, dar nu în acest calculator. Oricum, gustul e mai spectaculos decît aspectul!
Povestea mea are iz oriental si nostalgie studenteasca. Acum doi ani eram In Germania cu o bursa, si printre straini si multi prieteni de multe natii, aveam un prieten egiptean care imi gatea din cand in cand, cu multe condimente aduse direct din Egipt. Dupa ce m-am intors in tara, mi-a trimis cateva pachetele din minunatele condimente si atunci am hotarat sa recreez o reteta de-a lui, povestea aici: http://thisismiky.blogspot.com/2010/01/paste-studentesti.html. Am invatat ca mancarea presarata cu picaturi de afectiune si nostalgie uneste oameni aflati la sute de kilometri si granite.
Cum un mic gest se poate transforma intr-o surpriza majora.
Saptamana trecuta a fost ziua mamei, asa ca ne-am apucat de treaba sa-i cautam si sa cumparam cadourile, pentru ca in weekend ne reuneam toata familia sa o sarbatorim asa cum se cuvine.
Totul mergea ca pe roate. Mama s-a apucat inca de vineri seara de cumparaturi si de meniu, insa, cu cat se apropia ziua de duminica, simteam ca lipseste ceva.
Atunci mi-am dat seama ca masa nu poate fi completa fara un tort. Am refuzat categoric sa luam unul de la cofetarie, asa ca am hotarat sa fac unul de nuca (o reteta veche in familia noastra, un tort cu care am copilarit). Sambata seara, impreuna cu prietena, m-am apucat de treaba. Era pentru prima oara cand gateam ceva care sa fie servit de atatea persoane.
Duminica dimineata am dus tortul acasa la mama. Nici nu mi-a venit sa cred cum un simplu gest poate sa produca o asa fericire. Se pare ca nimerisem la fix cu ideea. Era facuta mancare de toate felurile, inclusiv o tarta de fructe si un cremsnit, dar cu tortul meniul era acum complet.
Cred ca le-a si placut rezultatul. M-am simtit bine cand toti ne-au laudat de faptul ca a iesit delicios, dar in familie pot fi spuse multe doar pentru incurajare, insa, pentru mine, cea mai mare bucurie a fost cand tortul a disparut complet de pe platou si din farfuriile de pe masa.
Stiu ca sunt amator in ale bucatariei, dar astfel de evenimente ma fac sa continui sa scriu pe blog; poate totusi ceea ce fac reprezinta ceva pentru unele persoane.
Bucatarul amator va doreste sa aveti parte de o zi cat mai buna!
PS: reteta si pozele cu tortul pot fi gasite pe blog la adresa http://www.bucatarulamator.ro/2010/06/13/tort-de-nuca/
De cateva luni, de cand mi-am achizitionat o vas de jena, m-am specializat in tarte cu fructe in diverse combinatii.Cea mai reusita a fost una din primele experimente :) care cuprindea pe langa obisnuitul aluat urmatoarele straturi de fructe: un prim strat de felii de mere, un strat de struguri taiati in jumatati, albi si negri, un strat generos de zmeura si apoi o mana de mure mari si dulci aruncate cu neglijenta. Deasupra am facut un model artistic din cateva fisii de aluat, mazgalite cu un ou batut. Mirosul si gustul dulce acrisor au facut ca tarta sa dispara rapid, fiind consumata de pofticiosi chemati de miros :))
Studentă fiind, cuvântul cheie e improvizaţia. Nu din lipsă de resurse materiale, neapărat, cât din lipsă de timp. Cumpărăturile necesită timp, gătitul… şi mai şi! Tocmai de asta, încă de acum 3 ani, de când am ajuns în Cluj, pot să mă laud că am ajuns să gătesc foarte bine, iar a face mâncare, a devenit pentru mine principala pasiune, fără urmă de glumă.
Dintre mâncărurile cu care mă mândresc (şi nu, nu e ceva exquisite sau extrem de laborios, dar e invenţia mea!) aş vrea să amintesc aici de ceea ce eu numesc „piept de pui mângâiat cu curry şi acoperit cu sos de ardei kapia şi caşcaval”. Ei bine, poate nimic ieşit din comun, dar toţi care au gustat din minunea asta, au spus că şi-ar mai dori. Ideea e că te comporţi frumos cu bucăţile de pui, le rumeneşti moderat în puţin ulei, presori cu grijă condimente, după ce, uitasem, în prealabil, oricum pui curry peste cărniţă. După ce se rumenesc bine, adaugi fâşiile de ardei kapia puşi la congelator (adică kapia copţi, cum ar veni), tăiate la dimensiuni medii, cât să mănânci uşor după. În fine, după ce gustul de la kapia deja se împrieteneşte cu cel al cărnii gătite, adaugi cubuleţe de caşcaval simplu, care se joacă prin wok (eu în wok le fac) până se omogenizează cu toate celelalte, adică la final o să fie un fel de cubuleţe de pui învelite în caşcaval, alături de ardeii copţi kapia.
Vă spun, iese o minunăţie şi nici nu durează mult. Şi ca să nu se supere nimeni, că poate mai face cineva mâncarea asta, rectific: n-oi fi eu prima care a gătit asta, dar oricum sunt tare mândră de descoperire! :)
Poftă bună şi succes!
Salut!
Marea mea reusita culinara este lasagna. Dar ca sa intelegi de ce ma laud cu ea, trebuie sa explic putin contextul.
Sunt studenta si pentru ca nu o mai am pe mama langa mine sa-mi faca de mancare, am luat-o cam de jos cu gatitul. O vreme am fost foarte mandra ca am invatat sa fac mamaliga (inca sunt mandra) pentru ca mi se parea ceva foarte complicat. Sunt multe retete la care inca nu ma bag, ba pentru ca nu am timp, intre serviciu si scoala, ba pentru ca mi se par complicate (de exemplu, orezul: pana acum cateva zile, cand l-ai prezentat intr-o reteta, mi se parea un mister total si nu vroiam sa-mi iasa o chestie apoasa).
Dar, din cand in cand, am chef de joaca. Asa a fost si cu lasagna. Am ales-o pe de-o parte pentru ca nu mai mancasem niciodata, pe de alta pentru ca parea destul de laborioasa, deci promitea sa fie amuzant. Totul a inceput cu documentare serioasa, pentru ca pe internet sunt zeci de variante si devine putin confuz la un moment dat. Pana la urma am facut o combinatie intre doua retete, am printat foaia si m-am dus in bucatarie. Partea cea mai solicitanta a fost fiertul foilor de lasagna: cu atentie, ca sa nu le rup, si doar cate 2 odata. Sosurile nu le-am cumparat ci am ales sa le fac eu (unde ar fi fost distractia altfel?). Aveam prea putine oale asa ca pe masura ca faceam cate ceva, mutam in mai multe farfurii, spalam oala si treceam la pasul urmator. A durat muult. Foarte mult (cam 4 ore jumatate). Nu stiu daca asta este timpul standard, dar de cate ori am mai facut lasagna, tot atat a durat. A fost o incercare temerara, dar faina care mi-a deschis pofta de experimentat iar toti cei 3 prieteni cu cate stau au apreciat-o (au dat gata o tava in 2 ore).
de cand aveam 4 ani, la fiecare craciun o ajutam pe mama sa orneze turtele cu scotisoara. le ziceam keksuri, reteta fiind de la sashii a caror casa o ingrijeau ai mei. abia craciunul asta am inteles de ce mama nu era foarte entuziasmata de turtele astea, cand am zis ca le fac eu.
aluatul e ingrozitor de greu de lucrat, dar miroase atat de incredibil de bine in bucatarie cand le scoti din cuptor si sunt foarte gustoase.
nici macar nota 10 la cel mai greu examen nu mi-a dat satisfactia ce am avut-o cand am terminat cu turtele:)http://www.facebook.com/photo.php?fbid=466952796301&set=a.466952496301.256296.678086301
:))) E frumos sa vezi cata lume iti urmareste blogul si cata lume gateste.
Noi ne-am mutat de ceva luni bune din Bucuresti si acum s nevoita sa gatesc mult mai mult, aproape zilnic as zice eu (exceptand lenea de rigoare din anumite zile). Fiind intr un oas cu multe nationalitati m am gandit ca trebuie sa vin si eu cu ceva bun DAR specific romanesc si mi am adus aminte de clatitelele mancate la TImisoara anul trecut. Asa ca am devenit experta in clatite banatene sau cum am mai gasit pe net clatite „clatite ca la Ana Lugojana”. Sunt bestiale pt ca s o combinatie de dulce cu sarat, cea ce i a uimit f tare pe colegii mei de la seara spaniola, se uitau cu frica si curiozitate la preparatul in cauza, iar unii dintre ei au avut curajul sa l deguste. Cred ca nu exista satisfactie mai mare pt un pregatitor (inca nu ma pot numi bucatar) decat atunci cand lumea isi mai ia si o 2 sau a 3 portie. Uneori, cuvintele sunt spuse din politete,dar cand lumea mai cere inca o portie sau 2 e clar ca nu ai gresti.
Asa ca dc aveti timp pt desert, incercati niste clatite banatene :)
Buna :)
Sincer am multe retete destul de reusite dar totusi daca ar fi sa aleg (ceea ce nu este usor ;) ) reteta de care sunt mandra in primul rand pentru ca sunt cele mai bune Cookies facute de mine si in al doilea rand este o reteta proprie :) este Nutella Cookies….P.S. : eu si fratele meu adoram Nutella :))
Ce pot sa zic? au un gust delicios de Nutella, sunt usor moi cand sunt inca caldutze dar apoi devin usor crocante…iar cand iei o muscatura ti se topeste in gura si te simti fericit :)
http://lauradfood3.blogspot.com/2011/01/nutella-cookies.html -> poza
Ingrediente
· 100 gr unt
· 100 gr zahar brun
· 1 ou
· 200 gr Nutella
· 50 ml lichior cafea cu ciocolata
· 200 gr faina
· 50 gr cacao pudra
· 1 lingurita scortisoara macinata
· ¼ lingurita praf de copt
· ¼ lingurita bicarbonat de sodiu
· 160 gr fulgi de ciocolata amaruie
Preparare
1. Se incinge cuptorul la 190 .
2. Intr-un bol se amesteca faina cu pudra de cacao, scortisoara, praful de copt si bicarbonatul de sodiu.Intr-un alt bol se bate untul cu zaharul apoi se incorporeaza oul urmat de Nutella si lichiorul de cafea cu ciocolata. Se inglobeaza ingredientele uscate si se amesteca pana la omogenizare.Se adauga 100 gr fulgi de ciocolata amaruie si se amesteca.
3. Se ia cate 1 lingura din aluat si se aseaza intr-o tava tapetata cu foaie de copt sau unsa cu unt. Se presara deasupra biscuitilor 60 gr fulgi de ciocolata amaruie .Biscuitii se aseaza la o distanata de 4-5 cm unul de altul deoarece se vor extinde apoi se dau la copt 9-11 minute.
Viitorul meu soț mereu mă laudă când fac mâncăruri mai ales pentru cele cu care NU a fost obișnuit de mama lui. Asfel mă susține să-mi dezvolt eu propriul stil de gătit. Îmi place să gătesc așa că o fac de câte ori am ocazia.
Așa că mă documentez, aleg cu grijă ingredientele și improvizez :).
Una din rețetele care-mi iese bine tot timpul este ”Paste Chicken Alfredo” e clasică deci se găsește pe net în multe variante. Ingredientele obligatorii: piept de pui proaspăt, parmezan și smântână dulce.
anul trecut de ziua ei, mama m-a rugat sa-i fac prajituri pt k ea nu avea timp. si eu singurica i-am facut 3 prajituri si un tort. dintre toate cel mai bine mi-a iesit lamaita pe care am facut-o prima data eu singura. colegele ei ai fost tare incantate, mai ales k eu am doar 23 de ani :) si de tort am fost tare mandra pt a fost tare laudat. este un tort cu piersici si branza de vaci fff bun.
Daa, ce grozav azi ca in loc de o reteta delicioasa de la Adi avem parte de aproape 50 si probabil vreo suta pana la sfarsitul zilei de retete care mai de care mai delicioase! Cred ca cei de la Okian vor avea material pentru un al doilea volum al Enciclopediei culinare numai din postarile de aici!
Felicitari, Adi! Ai organizat un concurs si ti-ai provocat si cititorii sa scrie cvasi-guest-posturi cat incape. :) O zi extrem de fructuoasa pe blogul tau!
Eu fac un soi :) de mancare chineazeasca cu taietei de orez piept de pui si sos de soia in rest cam tot ce gasesc prin casa in materie de legume ( ceapa . varza . ridiche , ardei , castraveti , indiferent ) pe carne mai pun putina miere la wok putin cat sa se rumeneasca simplu de facut toata lumea a laudato :) toata lumea a custato ( atat o gustat o data lumea ca a trebuie sa mai fac o tura :D )
P.s. am si o adresa valida pe aici pe undeva :) dar mai bine ne intalnim in Cluj :)
Supa de salata nu tin minte sa imi fi placut vreodata in mod deosebit pana cand m-am casatorit. Sotul meu gateste in general foarte bine dar cu supa de salata m-a cucerit pentru totdeauna. Mai buna supa de salata ca si cea facuta de el nu am mancat niciodata. Pana la urma i-am furat reteta si mi-am notat-o in agenda mea asa ca de acum pot sa o fac si eu la fel de buna :)
Ingredientele sunt pentru o oala marisoara de supa pentru ca daca fac putina, nu reusesc sa ma satur :)
4 capatani de salata, 3-4 catei de usturoi, 2 L iaurt(In Baia Mare exista iaurt Calitatea foarte bun), 150 g smantana, 2 galbenusuri, 3-4 linguri orez, 2-3 linguri faina, sare si piper.
Se spala salata si se taie in bucati nu prea mari(nu de alta dar e aiurea sa iti atarne salata din gura :)) ). Iaurtul il bat bine bine in blender pana cand devine o pasta mai lichida.
Se taie usturoiul in 4 si se caleste putin in ulei. Dupa ce s-a rumenit, scoatem usturoiul afara si adaugam faina treptat in timp ce amestecam repede sa nu se faca cocoloase. Apoi adaugam treptat iaurtul amestecand la fel de rapid. Se condimenteaza cu sare si piper si se lasa sa se incalzeasca putin iaurtul dupa care se adauga salata care nu e necesar sa fie stoarsa foarte bine de apa. Lasam pana cand se inmoaie salata si daca vi se pare prea groasa, se poate adauga putina apa calda sa se mai subtieze.
Cand salata e fiarta, se adauga orezul. Dupa ce s-a fiert si orezul, amestecam smantana cu galbenusurile si turnam treptat in castron supa pana cand smantana ajunge sa fie fierbinte. Apoi turnam compozitia asta peste oala cu supa. Se mai lasa sa dea un clocot si gata supica!
E o bunaciune! Va spun ca merita incercata.
Mi se pare amuzant ca felul de mancare care a provocat cel mai mare dezastru in bucatarie este cel care a generat si cel mai mare succes. Dupa prima incercare nereusita am repetat experienta cu mai multa atentie si am reusit sa obtin cel mai bun Boeuf Bourguignon mancat de mine vreodata. Au mai gustat din el mama, sora si prietenul meu si toti au fost cu adevarat incantati. Pot spune cu mana pe inima ca felul asta de mancare e cel care imi ofera cea mai mare doza de satisfactie atat din punctul de vedere al bucatarului cat si din perspectiva celui care mananca.
http://bucatarsubacoperire.blogspot.com/2010/05/tonights-special.html
Cam acum o saptamana, intr-o seara, ma gandeam ce sa fac de mancare pentru a doua zi. Si uitandu-ma prin camara, mi-a venit ideea sa fac o supa de cartofi cu carnat, asa cum mancam la bunici in copilarie. Ideea e ca nu stiam cum se face, asa ca am pus mana pe telefon si am sunat un prieten, adica pe bunica-mea. Si iata ce am aflat: ca am nevoie doar de ceapa, cartofi, carnat (e optional), putin bulion, boia, putina faina, smantana, sare si piper dupa gust. Si patrunjel la sfarsit. Am calit ceapa, am prajit putin carnatul, iar apoi am pus cartofii. I-am lasat sa se pârgăleasca bine bine (exact asa mi-a spus bunica), adica sa se caleasca si ei. Dupa aceea am adaugat putin faina si putina boia (cam o lingurita din fiecare), bulion (jumate de cana) si am adaugat apa. Trebuie sa treaca peste cartofi, doar e supa, nu ? Cand a inceput sa fiarba am pus sare si pier. Dupa ce a fiert am adaugat smantana, am mai lasat sa dea un clocot, am oprit focul si am adaugat patrungel verde. Gustul a fost exact, dar exact ca si cel al supei din copilarie. Partea draguta e ca, am mancat doua zile din ea, dar a mai ramas si pe weekend, cand am plecat la parinti. A fost prima data cand nu m-a lasat sufletul sa arunc mancarea, asa ca am pus supa la pachet, in ideea ca daca nu o mai mananca nimeni, se vor bucura cateii nostri de ea. Insa, cand am pus-o pe masa, taica-meu si-a pus 2 farfurii, iar maica-mea, pentru prima data in viata ei, m-a intrebat : „cum ai facut-o ?”, cand a vazut ca ii place lui. M-am simtit foarte bine, si foarte mandra de mine.
De reteta asta sunt foarte mandra,pentru ca am facut-o la inspiratie,cu ce aveam prin casa si a placut tuturor:RULADA DE PORC ,CU MASLINE VERZI.A trebuit sa o mai repet,ca tare le-a placut alor mei.http://geta-desuflet.blogspot.com/2010/09/rulada-de-porc-cu-sunca-si-masline.html
Buna Adi, Desi e prima data cand las un comentariu ( aici as zice ca e putin egoist, dar fiind ca e interesul meu :) si rog iertare pt asta) iti citesc retele zi de zi, si chiar unele le-am si incercat si au iesit super. As putea zice ca blogul tau e o inspiratie pentru ce sa mai gatesc.
Legat de concurs, am ocazia sa impartasesc si altora o reteta de salata. Salata a fost facuta pentru prima data de o matusa de a mea. A numit salata „Salata scotiana”. Gresala ei a fost ca a taiat ingredientele prea mari-probabil se grabea si nu a avut rabdare sa le taie marunt ca pentru salata de beuf. Mi-a palcut mult gustul si am vrut sa incerc si eu si am luat: 1 ceapa mai marisoara, 6 cartofi de marime mijlocie fierti in coaja, 2 mere, 2 castraveti murati, 2 oua fierte si maioneza, sare si piper. Toate se taie marunt si se amesteca. Merele dau gustul. Am dat si la altii atat salata facuta cat si reteta :) si acum in familia mea, de sarbatori, salata asta nu lipseste de pe masa.Acum, Matusile mele numesc salata „Salata lui Iulia”. Pofta buna!
Salut Adi,
Cel mai tare imi place sa gatesc pentru persoanele iubite si cel mai tare ma bucur cand vad ca le place. E greu sa aleg un singur moment, un singur fel de mancare, o singura experienta. Cu toate astea, dintre toate parca rasare ceva.
Prietenul meu nu manca ciorba de burta, din principiu, in mare parte. Pana intr-o zi cand a stat cu mine in bucatarie si a vazut cum prinde viata ciorba asta. A facut ochii mari cand s-a albit de la smantana si a stranutat cand si-a pus prea mult piper. Si a inceput sa-i placa. Mult chiar :)
Cel mai important ingredient e iubirea spune el, si n-ar manca decat de la mine felul asta de mancare :)
Ingredientele placintei cu broccoli le gasiti pe blogul meu http://anamariatrimbitas.ro/298/foietaj-cu-broccoli/
Reteta am incercat-o pentru prima data de Craciun in 2010. Puteam sa jur ca o sa strambe toti din nas. Deja de cand am cumparat broccoliul se uitau toti ciudat la mine. Dar am vrut neaparat sa incerc! Si am procedat bine. Cand am asezat-o pe farfurie si cand au simtit mirosul ei… au devorat-o! Erau gramada pe ea precum hienele. Si de atunci am mai facut-o de 2 ori. Cred ca le-a placut :).
Seruss! Multe ”mancarele” se gatesc la noi in casa,asta pentru ca la noi in bucatarie canta si cocosul si gaina intr-o simfonie reusita( de cele mai multe ori) de arome si culori.
Cum in 8 a fost ziua ”cocosului”,subsemnata a vrut sa-i prepare un tort nemaivazut si neintalnit de prietenii chemati la ospat. Zis si facut, adica dat search pe guggle in cautarea the one-ului! Buuuun….de luni de zile visam sa-i prepar minunatul tort ” After eight”,dat fiind faptul ca amandoi adoram menta, insa pe ultima suta de metri am schimbat si m-am orientat catre ‘Red velvet cake”,insa nu mi-a suras ideea de crema de branza….
Asa am ajuns sa fac un blat Madeira,insa un pic mai altfel…adica VERDE! Un verde care initial fusese albastru,insa m-am aventurat si-am adaugat ”doar” cativa stropi de colorant galben…and the rest is history! Ca si crema am folosit minunata crema de la tortul Amandina.
Prietenii s-au amuzat teribil la vederea tortului,asta pentru ca era imbracat in frisca ROZ :)),care s-a vrut a fi rosie…..Daaaaar,important este faptul ca toti,fara nicio exceptie,au spus ca este un tort citez: ”innebunitor de bun”, iar unul dintre baieti a mers pana acolo incat a zis :”Mada….asta-i cel mai bun tort pe care l-am mancat vreodata!”
Da…asta-i cea mai reusita experienta culinara a mea de pana acum!
E greu sa aleg un fel de mancare de care am fost mandra atat eu cat si cei pentru care am gatit. Iubitul meu spune ca orice gatesc imi iese cel mai bine :))
Imi aduc aminte spre exemplu despre prima mea lasagna blognese pe care am facut-o cam dupa ureche, renuntand la sosul bechamel si improvizand cu cascaval pentru ca sosul bechamel mi se parea prea gretos. A iesit foarte bine, si gustoasa si aratoasa :D
Ca sa-mi iasa mancarea, fie ca e reteta noua sau una des incercata, trebuie sa o fac cu simtire! Daca nu am chef sa fac ceva nu-mi ies nici ouale prajite! Asa ca fiecare mancare de-a mea are o poveste cu starile pe care le-am trait inainte, cat timp am facut-o si la degustare! Nu am atata memorie (ca mi-s batrana) sa pastrez toate mancarurile in memoria mea afectiva dar pot sa evoc cate ceva…
Ultima incercare a fost bors de vitel cu tarhon din care a mancat copilul meu!:) Nimic mai mult decat morcovi, telina, ceapa, vitel, bors si tarhon la final! Dar bucuria a venit atunci cand copilul (2 ani) a gustt pentru prima data in viata lui un bors de-al meu! Ca sa intelegeti despre ce e vorba – copilul meu e vegetarian si n-a putut fi convins pana acum sa mance carne (cu exceptia catorva lingurite de piure in copilaria foarte mica:)!)! Nu insist sa manance carne, nu de aici a venit bucuria! Ci din faptul ca borsul asta este unul de care suntem indragostiti in familie si il facem des! Impartim multa iubire unii cu altii dar m-am bucurat sa impartim pentru prima data si gustul!
Iubire cu gust sa avem!
Salut. Cel mai mare si mai muncit succes culinar al meu a fost realizat acum vreo 3 ani cu o reteta de tort „tort vitraliu” (parca Seima era autoarea). o minunatie cu mousse de lamaie, pana cotta cu nuca de cocos, piure de zmeura, si mai ales , bucati de jeleuri, pe care m-am chinuit juma’ de zi sa le fac :) de atunci toti din familie ma roaga sa repet experienta, dar inca nu am prins destul curaj sa o si fac….
N-am gatit niciodata pana in toamna lui 2009. Cartofii frantuzesti au fost una dintre primele mele ispravi. Au fost minunati:
http://www.vladbogos.ro/2009/11/21/cartofi-frantuzesti-a-la-vlad-bogos/
Eu sunt tare mandra de reteta ta de Chocolate Lava Cake. Desi am un cuptor cam buclucas si mi se mai intampla sa o transform din Lava Cake intr-o brownie, e mare bataie de pe la noi in casa. Poze nu am reusit sa ii fac pana acum…dispare inainte sa apuc sa caut aparatul. :)
Sper sa ma primiti si pe mine in concurs desi nu locuiesc momentan in Romania, dar ar putea mama mea sa primeasca cartea ( in cazul fericit) si sa mi-o trimita in Grecia. Aici am invatat o reteta de ciorbita altfel decat la noi. Mod de preparare : puneti apa la fiert intr-o oala. Cand apa incepe sa fiarba, adaugati 1 piept de pui si lasati-l sa fiarba la foc mic. Indepartati spuma lasata de carne.
Intre timp, tocati legumele in cubulete mici: 2 morcovi, 1 ceapa si 2 cartofi. Cand carnea este fiarta, scoateti-o, adaugati legumele si 1 ceasca orez si fierbeti iar supa.
Taiati pieptul de pui fiert in cubulete mici si, cand legumele sunt aproape gata, adaugati carnea taiata in ciorba si lasati sa fiarba in continuare.
Separat, amestecati intr-un castron mai mare 2 galbenusuri, 1 cana de smantana si putin lapte.
Cand ciorba este gata, si nu foarte fierbinte, luati zeama cu un polonic, turnati peste amestecul de mmai devreme si bateti rapid cu un tel, apoi turnati-l in oala cu ciorba. Amestecati si adaugati sare dupa gust.
Este preferata sotului si le-a placut si la rude acasa.
Pui cu smantana si ciuperci.
„Este mancarea cu care m-a cucerit sotia mea”!!! Asa spune de fiecare data sotul meu cand pregatesc acest fel de mancare, respectiv:
-1 piept de pui mare taiat cubulete sau julien- cum va place;
-1 morcov dat pe razatoarea mica
-1/2 kg ciuperci taiate felii
-1lingura ulei de masline
-1lingura sos de soia
-5 catei de usturoi maruntiti
-200g branza topita
-500g smantina
-sare si piper dupa gust.
Se calesc ciupercile si pieptul de pui in ulei si sos de soia aprox.10min, se adauga morcov si usturoi; se lasa 2-3 min apoi se adauga smantina si branza topita si se amesteca usor inca 2-3min timp in care se pune sare si piper dupa gust. Se serveste cu garnitura de orez sau fara.
….
,;’ .;: :: ..:
::. ..:,:;.,:;. . :: .::::.
”’::, :: :: :: `:: :: ;: .::
,:’; ::; :: :: :: :: :: ::,::”.
`:,,,,;;’ ,;; ,;;, ;;, ,;;, ,;;, `:,,,,:’
Eu is inginer, asa ca nu vreau sa va scriu literatura. Dar o sa va aduc zambetul pe buze cu un aperitiv sanatos.
* e nevoie de ciuperci champignon mari (eu le curat de codite, pe care le folosesc ulterior la supe etc.)
* pun ciupercile in tava si le dau la cuptor pentru cateva minute
* pun amestec de condimente si prefer sa nu pun multa sare, ca sa nu lase apa
* scot tava din cuptor si pun boabe de porumb si cascaval ras
* mai pun tava la cuptor pentru cateva minute
* apoi pe fiecare ciuperca pun 2 oua de prepelita si o felie de ardei pe post de zambet
Dupa cateva minute avem rezultatul final, un smiley sanatos si savuros!
http://www.facebook.com/photo.php?pid=424364&l=f4edc4408e&id=100000610758973
Sunt o mare gurmanda si am avut binecuvantarea de a ma casatori cu un si mai mare gurmand. Mie imi place sa cutreier blogurile culinare, sa testez tot ce imi face cu ochiul, iar el nu se supara :)
Ultima mare realizare in acest domeniu cred ca este meniul de la ziua lui de nastere. Cele gatite nu au excelat prin complexitate, am incercat sa fac ceva simplu si variat, care sa multumesca cat mai multi invitati.
Asadar, am gatit:
– ciuperci umplute dupa retea Mayei: http://mayas-esprit.blogspot.com/2007/03/ciuperci-umplute.html
– oua umplute dupa reteta mamei mele
– lasagna dupa reteta lui Teo, http://gospodini.blogspot.com/2007/09/lasagna-varianta-mea.html
– salata de vinete, reteta clasica
– burek cu branza sarata, retea Laurei Laurentiu: http://www.retetecalamama.ro/2009/08/burek-cu-branza-sarata.html
– briose cu caise, dupa retea unei bune prietene, cele mai gustoase briose din cate am incercat (Se foloseste ca masura un pahar de iaurt mic.Ingrediente :3 oua, 2 masuri zahar, 1 pahar iaurt de caise, 1 masura ulei, 3 masuri faina, 1 praf de copt, esenta portocale (vanilie), piersici naturale sau din compot taiate cubulete)
– Tortul cu mousse de ciocolata alba si jeleu de visine a fost piesa de rezistenta a serii, nimanui nu-i venea sa creada ca e facut de mine (reteta tot de la Laura Laurentiu).
Ok, cam asta a fost tot, as mai completa doar ca aceasta masa cu prietenii a fost mai mult o realizare prin prisma faptului ca am o fetita de 4 luni care in mod normal imi rapeste tot timpul….privind in urma, nu-mi dau seama nici eu cum am reusit…important e ca ne-am simtit bine si invitatii au fost multumiti :)
Pozele nu-s reusite, dar le puteti vedea aici: http://www.facebook.com/album.php?id=746061508&aid=282903
Buna. Sunt o mare fana a dulciurilor, asa ca reusita mea se bazeaza pe o prajitura. Am facut pentru prima data cu mama prajitura Krem a la Krem, acasa in Targu-Mures. De curand m-am mutat in Cluj Napoca, deoarece am devenit studenta. La inceputul lunii decembrie, mai exact in 6 decembrie de Mos Nicolae ne-am adunat mai multi prieteni intr-un apartament si am schimbat cadouri. Inainte de acest eveniment am tras la sort biletele cu numele noastre pentru ca in acea zi, cand toti eram departe de casa, de parinti sa ne adunam si sa facem sa fie un eveniment deosebit. Asa ca iata-ma in bucataria apartamentului vrand sa le fac prietenilor mei o surpriza. Am o mica agenda cu retete si prajitura Krem a la Krem era usor de facut si eram sigura ca toti vor fi incantati. Am primit ajutor de la fete si prajitura mi-a reusit. A fost prima data cand am facut o prajitura altundeva decat acasa, in cuptorul mamei. Am fost apreciata de prietenii mei si de mama, pe care am sunat-o imediat dupa ce am gustat prima felie.
Imi place la nebunie sa gatesc… mai ales retete noi, speciale, cu ingrediente interesante… mancaruri pe care nu le consumam in fiecare zi. Ce mai recenta aventura a fost chiar in weekendul trecut cand am decis sa reinventez traditionalul pranz de duminica. Am incercat o reteta care ma atragea demult dar nu indrazneam sa o duc la bun sfarsit. Am preparat pui in crusta de sare si a iesit infinit mai bine decat ma asteptam: plin de zeama si cu un gust pronuntat de carne. Dezordinea din bucatarie a fost mai mare decat de obicei, ia bolovanul de sare de 2 kilograme nu e reutilizabil, insa rezultatul a meritat orice efort. As recomanda tuturor celor care se feresc de carnea de pui din cauza gustului mai neutru si a uscaciunii, sa incerce crusta de sare. E absolut minunata…
Reteta mea de suflet implica taieteii din faina de orez. A fost prima data cand sotul meu a mancat ceva cu atata pofta incat a papat tot din wok. Saptamana urmatoare am facut reteta si pentru cumnatii mei.
Am taiat piept de curcan cubulete, l-am marinat in sos de soia,am taiat fasii de praz, morcov si ciupercute, 1 chilli mic,2 catei usturoi zdrobiti.Am calit carnea in ulei de masline,am scos-o deoparte si apoi am calit legumele cu putin sos de soia. Taieteii i-am tinut in apa calda 3 min si am amestecat apoi toate ingredientele in wok si gata ! Se poate servi imediat. Pofta buna!
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=177525982286336&set=a.100823423289926.1621.100000868060933
Salut!
La intalnirile cu prietenii deseori era amintit un tort facut de matusa lui mr.Green Foot cu ocazia zilei lui de nastere: „mai tii minte tortul pe care l-ai adus?” – nici nu era nevoie sa se specifice de care tort era vorba, toata lumea stia – „ce buuuun a fost… incredibil tortul…. ce as mai manca… tort mai bun nu am mancat…woi ce pofta mi-e de un tort ca acela”.
Anul trecut am facut eu un tort de roscove – o combinatie de mai multe retete, cu pudra de roscove in loc de cacao. Si ce credeti? Heheheh nu mai aminteste nimeni de tortul matusii, toata lumea se linge pe buze cu gandul la tortul meu!
O bucata de vita.
Ulei putin de tot.
Ceva verde infipt bine. (Marin. Roz Marin.)
Cartofi in staniol. (Asa i-am cules de la bunica.)
Salata cu rucola.
Vin rosu sec.
Pozele pe mail, ca sunt prea suculente pentru acest blog.
http://iyli.ro/2010/09/15/dulce-acrisor/
Urma sa fie ziua mamei mele,si vroiam sa-i fac o surpriza dulce.Am purces cu prietena mea buna la hipermarket dupa cele necesare. Nici acum nu-mi dau seama de ce a durat prepararea tortului aproximativ 5 ore.Blatul a fost de pandispan,de fapt 2 blaturi taiate in doua si cladite.Crema a fost o simpla dar de efect,untul i-a facut curtea nutellei care suspina in borcan,si-n final au decis sa se plimbe printre blaturile pufoase.Deci dupa cum ati ghicit crema a fost o combinatie de unt si nutela.
Apoi a urmat partea care ne-a luat mai mult timp:experimentarea unor ornamente din ciocolata topita pe hartie de copt..forme.,fluturasi: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=182062215158509&set=a.162399417124789.38361.100000641952337
Am scris numele lui mami cu unt topit pe o placuta de cioco:: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=182062215158509&set=a.162399417124789.38361.100000641952337#!/photo.php?fbid=182062621825135&set=a.162399417124789.38361.100000641952337&pid=471945&id=100000641952337
Au intrat in scena apoi bomboanele gumate de marshallow care le-am topit pe bain-marie cu zahar praf si putin ulei,a rezultat…o plastelina „mancabila”din care am facut trandafiri:
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=182062215158509&set=a.162399417124789.38361.100000641952337#!/photo.php?fbid=182062875158443&set=a.162399417124789.38361.100000641952337&pid=471946&id=100000641952337
Niste fulgi de migdale,niste bombonele argintii….si rezultatul aici:
A fost delicios,mami a fost incantata,iar noi mandre de isprava noastra.Ne-am promis ca vom mai repeta.Si asa am si facut…da parca scriind aici mi-e dor de un alt tort made by me and my friend http://www.facebook.com/photo.php?fbid=182062215158509&set=a.162399417124789.38361.100000641952337#!/photo.php?fbid=182063161825081&set=a.162399417124789.38361.100000641952337&pid=471947&id=100000641952337
Mancarea pe care am facut-o si care mi-a placut la gust a fost Orezul Biryani.
http://biancams76.blogspot.com/2010/07/orez-rice-biryani-cu-salata-salsa-si.html
A fost o provocare pentru mine sa gatesc mancare o mancare araba dupa ce in prealabil am mancat preparata chiar de seful meu.
Este op mancare foarte buna, care necesita putin timp dar si gustul e pe masura.
”Gratare” de vita:d
– dintr-un capac de vita (din pulpa), se taie carnea felii, apoi feliile se bat cu ciocanul de batut snitele. intr-un vas punem condimente, boia dulce, boia iute, piper, sare, vegeta, de fapt orice condimente, cat de multe. feliile de carne se dau bine de tot prin condimente, dupa care se pun in tigaie cu uleiul bine injcins( ulei mult astfel sa treaca peste carne).
:D:D:D
cel mai mare succes culinar al meu a fost tortul pe care l-am pregatit anul acesta de revelion pentru un prieten a carei zi de nastere era in 31 decembrie. M-am prezentat frumos la petrecere, toata lumea bucuroasa, deh se termina noul an, prietenul acesta al meu super incantat, nu se astepta la asa ceva….ii dau tortul….il pune in frigider…totul bine, muzica, bautura, dansuri…
se apropia miezul noptii si unul dintre baietii mai euforici merge sa scoata sampaniile de la rece sa coboram in strada sa urmarirm artificiile….
si dintr-o data zbaaaaaaaang
se lasa o liniste in camera, si eu incep sa zbier:nu tortul, nu tortul….
toata lumea se repede in bucatarie….si in mijlocul casei cu fata intoarsa in jos era minunatia mea de tort de ciocolata….
deja mi se plimbau prin fata ochilor imaginile cu mine, stand in dimineata de 31 preparandu-l, cum mi-a cresscut pentru prima data blatul de ciocolata perfect, cum am luat taxi sa merg sa cumpar nutella de la kaufland ca in cartier erau inchise magazinele, cum ma laudasem tuturor cat de bun o sa fie…
am fost dezamagita, dar cand l-am vazut pe sarbatorit ca se supara ca m-am suparat m-am inveselit instant.,….doar nu era sa-i stric ziua de nastere, si sa incep anul suparata
Imi plac mancarea simpla si cartile bune. Si cartile cu si despre mancare, evident. Imi plac mancarile care-mi aduc aminte de alte vremuri si locuri si oameni. Si cele care ma poarta intr-o calatorie culinara in locuri in care n-am ajuns inca si poate n-am sa ajung vreodata.
Povestea asta e despre o mancare simpla. Cu traditie. Pe care anul trecut am reusit s-o incropesc si eu. Reteta e aproape banala dar rezultatul e special prin raritatea lui pe meleagurile ardelenesti si prin amintirile pe care mi le trezeste.
Pentru ca martie e aproape, poate va inspira reteta mea de mucenici moldovenesti: http://andocat.blogspot.com/2010/03/womans-day-mothers-day-40-de-mucenici.html .
Salut!
Dintre toate retetele pe care le-am gatit in ultima vreme, mi-a ramas in minte unul dintre preparatele pe care le-am avut pe masa in seara de revelion: gasca umpluta cu mere. A fost delicioasa…suculenta, frageda! Toti meseni au fost foarte incantati de aceasta friptura,pe care am servit-o alaturi de un sos aromat tot din mere. A fost prima mea intalnire cu gasca in farfurie, pana atunci mai macasem doar rata si ma gandeam ca e cam la fel, dar m-am inselat. Reteta cu poze o gatiti aici:
http://daianasfoodjournal.blogspot.com/2011/01/gasca-umpluta-cu-mere.html
Imi place sa gatesc, imi place sa incerc arome si gusturi noi, de aceea consider o reusita culinara de fiecare data cand gasesc o reteta noua care ne place.
De la retete simple ca Paste cu dovlecel si kaizer http://www.culinar.ro/forum/continut-pagina/13294/Ce-gatim-astazi-/pagina/13320/ sau mai rafinata Dulceata de smochine verzi http://www.culinar.ro/forum/continut/Dulciuri/13361/Dulceata-de-smochine-verzi/ toate mancarurile ma bucura si sunt mai bune cand suntem cu familia la masa.
Am tot facut reteta asta de salata, si imi este ceruta mereu: ceapa verde, rosii, ridichi, telemea maturata, crutoane, o mana de patrunjel verde, ulei de masline. Simpla, usoara, si de efect. Ultima data am facut-o cu praz in loc de ceapa verde, a fost la fel de buna.
Urma sa fie ziua mamei mele,si vroiam sa-i fac o surpriza dulce.Am purces cu prietena mea buna la hipermarket dupa cele necesare. Nici acum nu-mi dau seama de ce a durat prepararea tortului aproximativ 5 ore.Blatul a fost de pandispan,de fapt 2 blaturi taiate in doua si cladite.Crema a fost o simpla dar de efect,untul i-a facut curtea nutellei care suspina in borcan,si-n final au decis sa se plimbe printre blaturile pufoase.Deci dupa cum ati ghicit crema a fost o combinatie de unt si nutela.
Apoi a urmat partea care ne-a luat mai mult timp:experimentarea unor ornamente din ciocolata topita pe hartie de copt..forme.,fluturasi.
Am scris numele lui mami cu unt topit pe o placuta de cioco:.
Au intrat in scena apoi bomboanele gumate de marshallow care le-am topit pe bain-marie cu zahar praf si putin ulei,a rezultat…o plastelina „mancabila”din care am facut trandafiri:
A fost delicios,mami a fost incantata,iar noi mandre de isprava noastra.Ne-am promis ca vom mai repeta.Si asa am si facut…da parca scriind aici mi-e dor de un alt tort made by me and my friend http://www.facebook.com/photo.php?fbid=182062215158509&set=a.162399417124789.38361.100000641952337#!/photo.php?fbid=182063161825081&set=a.162399417124789.38361.100000641952337&pid=471947&id=100000641952337
Salutare,
Un fel pe care l-am făcut şi pe care il ţin minte (şi nu numai eu) este cel de aici:
http://lumeamare.ro/2010/03/26/o-calatorie-culinara-cu-sushi/
De ce e special pentru mine? pentru că l-am facut pentru prietenii din LumeaMare (cred ca ua fost peste 40) si pentru ca a fost ceva inedit si deosebit.
PS. nu ma băga în concurs :)
Reteta mea e foarte simpla si la indemana oricui. Pulpe de pui cu legume la cuptor. http://ileanacorcotoi.wordpress.com/2011/01/19/poza-zilei-de-miercuri-43/ Imi plac foarte tare mancarurile colorate, mi se pare mai vesele decat celelalte :) Am folosit niste cartofi, morcovi, ardei gras rosu si galben, gogosar verde si ciuperci. Le-am spalat si le-am taiate pe toate. Am pus in tava cartofii, morcovii si multi catei de usturoi. Apoi am pus pulpele de pui pe care am azvarlit ceva condimente. Pe deasupra am pus ardeii, gogosarul si ciupercile. Am turnat 2 cani de vin alb demisec (o Feteasca Regala) si am stropit repede cu putin ulei de masline. Am tinut tava acoperita o vreme in cuptorul preincalzit la 180. Dupa am luat folia si le-am mai lasat o vreme pana au fost gata. Am facut reteta de 2 ori. O data intr-o seara si am mancat cu prietenul meu si alta data cand mi-am chemat niste prietene la mine. De bun a fost foarte bun si a fost si vesel, cum mi-am dorit.
Am ales sa scriu despre reteta aceasta pentru ca mi-a oferit o mare bucurie. De cateva luni mi-am facut si eu un blog culinar, iar atunci cand am postat reteta cineva a remarcat-o si a incercat-o intocmai dupa indicatiile mele. A fost prima data cand mi s-a intamplat asa ceva. Bucuria a fost si mai mare cand mi-a spus ca a iesit perfecta si mi-a si trimis si poze.
Imi cer mii de scuze! Am gresit linkul catre reteta :( Aici este cel corect: http://papalaile.wordpress.com/2010/10/14/pulpe-cu-legume/
Buna Adi
am urmat o vreme cursuri de limba si civilizatie japoneza si unul din modurile de a descoperii esentele unei civilizatii este sa treci prin bucataria ei, asa ca am pus la cale impreuna cu profesoara de japoneza niste lectii de bucatareala – riori no tsukurikata ( りおり つくりかた- mai pe japoneza), care se petreceau la mine in bucatarie in prezenta a cate 10, 12 prieteni de ambe civilizatii.
Desfasuratorul normal era astfel -gateam o data mancare japoneza cand ei ne invatau pe noi, o data mancare romaneasaca si atunci noi ii invatam pe ei, dupa care ne asezam cu totii la masa si mancam ceea ce produsesem.
La una din imtalniri care s-a nimerit sa fie in preajma Craciunului am gatit impreuna un fel de pranz fusion – la felul intai ramen (ラーメン ) japonez, la felul doi sarmale romanesti in dovleac. Nici nu iti poti inchipui cat de bine au comunicat cele doua feluri asezate pe aceeasi masa in limbaj international gourmet alaturi de un translator de loc din Panciu.
Din pacate nimeni nu a simtit nevoia de dovezi foto dar Japomia a ridicat obligativitatea vizelor de vre-un an, nu-i asa?
Dintre toate retetele incercate cea de care sunt cea mai mandra este o reteta de pui cu unt, cimbru, rozmarin si lamaie, cu garnitura de cartofi aurii cu rozmarin. Aceasta reteta e mandria mea, pentru ca a fost prima data cand am gatit cu unt, avand intoleranta la lactoza am evitat acest „ingredient”, ramanad marcata de cat de bun a iesit. Concluzia: untul e de nelipsit din bucatarie.. Nu stiu cat de reusit arata in poza, dar gustul a fost senzational, drept urmare la insistentele degustatorilor voi repeta reteta cat de curand.
http://picasaweb.google.com/roxanachiorescu/Diverse?authkey=Gv1sRgCOm-_9Hw5PWw3wE#5564339105718286946
Anul trecut de Florii am fost invitaţi la sora mea să luăm masa. Pentru că de Florii în general se mănâncă peşte, sora mea a gătit dorada în pergament cu legume ratatouille. Soţului meu i-a plăcut atât de mult ce-a mâncat încât am zis că trebuie neapărat să încerc şi eu acasă. Nu am respectat întocmai reţeta ci am mai adaptat-o eu pe parcurs în funcţie de ce ingrediente aveam/găseam la supermarket. Între timp reţeta noastră s-a transformat din dorada în pergament în păstrăv fără pergament. De ce păstrăv? Pentru că era puţin mai ieftin şi… motivul principal, nu ştiu din ce motiv însă la hiperkamarket nu curăţă dorada. Ca să evit să petrec nu ştiu cât timp curăţând acest tip de peşte, am trişat folosind ceva similar. Pot să spun că reţeta mi-a ieşit foarte bună de fiecare dată şi, pentru că am gătit-o de aşa de multe ori, acum nu trebuie să mă mai uit să studiez paşii.
Pentru că e un fel de mâncare care ne place la amândoi atât mult, am decis acum câteva luni să invităm şi nişte prieteni să deguste. Cu una dintre invitate am cam dat greş pentru că nu-i plăcea peştele însă m-au salvat legumele. Soţul ei însă ne spune şi acum cât de mult i-a plăcut peştele acela. Am de gând să repet experienţa cât de curând şi cu alţi prieteni dragi şi sper ca reacţia să fie tot una pozitivă.
Mă mândresc cu peştele cu legume la cuptor ori de câte ori se mănâncă până la ultima firimitură iar dacă se întâmplă să fac ceva mai mult şi să rămână, mergem foarte bine şi reîncălzit a doua zi. Nu l-am pozat niciodată însă vă puteţi face o idee dintr-o poză “furată” de pe blogul Laurei –
http://mihaelaalexandrescu.wordpress.com/2011/01/20/peste-cu-legume-la-cuptor/
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea…cu foarte puţin timp înainte de încheierea concursului.
http://dobricel.wordpress.com/2010/11/02/jandra-noastra-cea-de-toate-zilele/
La mine va fi scurt. Prima mancare pe care am gatit-o a fost la 14 ani si am facut un pilaf cu pui cat se poate de clasic.
Ne-am asezat la masa, tata a gustan macarea, s-a intors catre mama si-a decretat: De azi incolo fii-ta face pilaf!
Pfui… era sa ratez sansa te a-mi spune si eu povestea. Deh, munca munca, citim RSS-urile tarziu in noapte.
Asadar, am ales sa ma mandresc si eu cu o portie de turte dulci (prima pe care am experimentat-o, de altfel) la care am copt o noapte intreaga inainte de Pastile trecute. N-am avut forme frumoase, asa ca m-am folosit de eternul pahar rotund bun la toate, dar am incercat sa compensez lipsa formei cu niste desene sugubete cu glazura. Desi m-au speriat pentru ca initial au iesit tari – mai mult biscuiti decat turte dulci – dupa ce au stat putin acoperite, s-au inmuitat si s-au facut bune bune. Si mirosul de scortisoara…
Ah, am si poza… http://twitpic.com/3rt24t
Seara faina!
De pe la varsta de cinci ani, atunci cand mama se apuca de dulciurile destinate sa puna punctul pe i la masa de duminica, primeam si eu portia mea de faina, oua, drojdie, zahar, lapte….si altele dupa reteta . O portie mica, cu care se putea exersa si copia exact ce face mama. La sfarsit “incercarile” mele erau puse intr-o tavita si puse la cuptor impreuna cu tava mare “serioasa”, apoi servite la masa unde se aduna toata familia. Nu-mi amintesc sa fi primit mai multe laude in viata mea. Bineinteles prajiturica mea era cu muuult mai buna decat cea facuta de mama.
Si uite asa, pornind de la joaca asta din copilarie (cu multe accente pedagogice), am ajuns ca gatitul sa devina pasiunea mea.
Unul dintre felurile de mancare preparate de mine cu care ma mandresc se numeste Makluba (o reteta arabeasca). Este o mancare foarte apreciata la noi in casa, de aceea ma bucur sa impartasesc reteta cu voi. Ca si ingrediente, avem nevoie de:
– 8 pulpe de pui
– o conopida micuta
– cam 10 cartofi
– o cana de orez
– ulei pentru prajit
Se pun pulpele la fiert cu sare si un pic de vageta. Intre timp, rupem conopida in buchetele mici si cartofii ii taiem rondele, apoi ii prajim pe rand in ulei.
Dupa ce pulpele sunt fierte, cladim intr-o oala cate un strat de cartofi si conopida, peste care presaram orez (nefiert). Continuam cu straturile in acest fel pana se termina carfofii si conopida. Deasupra se pun pulpele si se adauga peste supa in care au fiert. Se lasa la foc mic, pana este fiert orezul.
Se serveste cu iaurt/smantana si salata de rosii cu castraveti.
Imi pare rau ca nu am si o poza, dar sper sa va faceti o idee cum arata.
Ce premiu motivant! :)
La mine acasa se manca prajitura cu branza…, pana am descoperit cheesecake-ul!
Imi place prospetimea cremei de branza, amestecata cu smantana de frisca, esenta pura de vanilie, putina gelatina si zahar. Blatul original este cam dur, pentru gustul meu, fiind compus din biscuiti digestivi pisati omogenizati cu unt topit, tocmai de accea, prefer sa fac un pandispan clasic.
In acest caz, „cireasa de pe tort” devine topping de fructe de padure, trase la tigaie in unt!
Imi place foarte mult acest desert, intrucat e foarte versatil! Poate fi decorat si prezentat cu succes pe o masa cu pretentii, la fel cum poate fi vedeta mesei de duminica.
Am scris o reteta draguta, de preparare a unei salate mai aparte cu ton, iar poza o poti vedea la mine pe blog: http://lifeistooshorttobeunhappy.blogspot.com/2011/01/reteta-salata-de-ton-in-straturi.html
SALATĂ DE TON ÎN STRATURI
Ingrediente:
* 1 conservă de ton
* 4 oua
* 2 mere
* 1 portocală
* 200g caşcaval
* maioneză
Cum se prepară:
După ce sunt bine fierte, ouăle se taie în cubuleţe marunte. Se fărâmiţează tonul, portocala şi merele se taie cubuleţe (ar fi de preferat ca merele să le stropiţi cu suc de lămâie, ca să nu se oxideze), iar caşcavalul se dă pe răzătoare. Fiecare strat de ingrediente se unge cu maioneză (cea mai bună ar fi cea preparată în casă)- desi din experienţa mea, vă spun că e mai uşor să amestecaţi fiecare dintre ingrediente cu o linguriţă-două de maioneză, înainte de a le aranja în salată- şi se aranjează în ordine: jumătate din compoziţia de ton, apoi două dintre ouă, merele presărate cu puţin piper, două ouă, cealaltă jumătate din compoziţia de ton, portocala, şi deasupra, caşcavalul ras. Peste acesta, se mai pot adăuga câţiva bulgăraşi de maioneză.
Dacă e să mă întrebaţi pe mine, e reţeta perfectă pentru o cină de weekend, fie dacă aveţi câţiva invitaţi, fie doar dacă vreţi să vă răsfăţaţi papilele gustative cu ceva aparte.
Poftă bună!
Frumos gestul tau, draga Adi… pentru ca bag mana in foc ca cele mai frumoase amintiri culinare sunt care se nasc din gesturi facute pentru cei dragi…. stia el Proust ce stia cand a scris de madeleina din copilaria sa. Amintirea mea draga despre felul de mancare de care sunt mandra e legata de un El drag, student inca si de care ma desparte un numar bun de kilometri, pentru ca visul lui incepe acolo, in Iasi, si sper sa se termine aici, langa mine, in Suceava. El e genul de tanar care stie sa faca doar cartofi prajiti si care mananca deseori junk food din comoditate si din frica de a descoperi ca bucatereala nu e fizica cuantica. Tin minte ca intr-un week-end am mers la el doar ca sa traim bucuria unei zile simple de sambata in care el sa faca pe-a ajutorul de bucatar. Am facut salata de vinete… cea mai buna salata de vinete facuta vreodata pentru ca el a taiat ceapa din topor, a batut vinetele de le-a invinetit, a invartit la maioneaza pana s-a taiat si a mai invartit o data… dar cand toate s-au combinat si aromele au fuzionat si salata s-a intins tacticoasa pe paine am inteles ca o mancare nascuta din dragoste pentru cei dragi nu are cum sa fie rea. so, Mancarea mea preferata a fost cea in care eu doar am sfatuit, am privit, am gustat si am zis la final „saru’mana pentru masa”.
p.s. care e madeleina ta, daca nu sunt indiscreta?
Povestea mea culinara si memorabila e de pe vremea cand aveam vreo 10 anisori (am mai gatit de atunci dar nu mai e nimic memorabil, e deja o obisnuinta pentru toti). Am ajuns acasa de la scoala fara nici un chef de teme, nu era o noutate, asa ca m-am gandit sa fac o surpriza parintilor, logic ca sa nu ma certe ca nu mi-am facut temele pana la ora la care au ajuns ei acasa. Curatenie nu puteam sa mai fac pentru ca facusem cu o zi inainte, da da le faceam surprize des! Mi-am adus aminte de cum facea bunica gogosi si m-am pus la treaba. Reteta nu v-o spun, nu pentru ca ar fi vreun ingredient secret ci pentru ca nu o mai tin minte…
Cand au venit parintii acasa ii asteptam cu bunatatile pe masa aranjate frumos. Initial mama nu a crezut ca le-am facut eu, apoi a vazut mormanul de vase (ce daca gatesc trebuie sa mai spal si vasele?), apoi a intrat in panica „Vai, dar nu te-am invatat sa folosesti aragazul! Daca sarea blocul in aer?”.
In final s-a mancat tot, a fost bun si pana in ziua de azi din cand in cand mai imi spune mama „Mai tii minte cand m-ai asteptat cu gogosi? Daca aruncai blocul in aer?”
Poze n-am ca telefonul fix nu avea megapixeli.
Datorita sotului meu care citea blogul tau am inceput si eu de aproape jumatate de an sa urmaresc acest blog. Imi par interesante retetele (unele chiar le-am incercat) dar si comentariile.Sincer am emotii pentru ce scriu deoarece este prima data cand fac acest lucru (nu am scris niciodata pe un blog).Dar vorba lunga saracia omului asa ca trec la relatarea unei retete denumita – Oua Turcesti ( nu stiu de ce se numeste asa pentru ca acesta gustare am mancat-o la o prietena care mi-a dat si reteta si asa o stia ea ca se cheama dar eu cred ca nu are nici o legatura cu Turcia !!!) Deci avem nevoie pentru 4 portii de : 3-4 cepe mie imi place rosie si ceapa mai multa ,un ardei gras rosu ,4 rosii potrivite ,4 oua (cam un ou de portie dar cine vrea poate sa puna si 2 oua de portie !) 4 felii nu foarte groase de branza telemea de care vrea fiecare eu prefer de capra sau bivolita cam o felie pe fiecare ou,nu pun sare ca are telemeaua suficienta ,mai pun piper si pt ca mancam ff ardeiat
pun si si un ardei iute tocat si putina verdeata eu prefer si patrunjel si marar , era sa uit si un pic de ulei pentru prajit .Preparare : Ceapa se curata si se taie joulien se pune intro tigaie de teflon cu uleiul la calit mestecand nu foarte des dar nici sa se arda, la foc potrivit, o lasam pana se inmoaie un pic apoi adaugam ardeiul gras taiat tot joulien dupa ce s-a inmuiat si ardeiul punem rosiile decojite si taiate in felii de 1.5-2 cm sau rosia taiata in sferturi si sferturile taiate inca pe jumatate si lasam pe foc pana scade zeama din rosii si rosiile sunt patrunse, o data cu rosiile punem ardeiul iute tocat daca nu avem punem boia de ardei iute piperam si dupa ce rosiile s-au patruns penem si verdeata apoi in aceasta mare de legume facem cu o spatula un loc gol ( dam la o parte legumele ) in care punem cu grija un ou pe care il acoperim cu legumele ,la fel procedam si cu celelalte oua dupa ce oualele au fost toate acoperite cu legumele peste fiecare ou se pune o f
elie de telemea nu foarte groasa se pune un capac peste tigaie si se mai lasa pe foc pana se face oul si se inmoaie si branza apoi cu o spatula se pune in farfurii cate un ou cu legumele din jurul lui si branza de deasupra . Nu pot spune ca este un mic dejun lejer pentru ca este o gustare destul de greoaie dar eu si sotul meu si atunci cand mai vine pe acasa si fiul nostru o mancam la micul dejun ( de regula sambata si/sau duminica ) este satioasa si atunci pranzul putem sa-l mancam mai tarziu. Imi pare foarte rau ca nu am poze pentru ca nu stiu daca am reusit sa exprim prin cuvinte foarte exact totul pozele ar fi fost mult mai bune dar promit ca am sa le fac cu prima ocazie si daca esti interesat am sa le trimit.Si in incheiere am sa spun si eu un of pe care il am de multa vreme : sotul meu este diabetic si foarte greu gasesc retete de dulciuri fara zahar mai inventez eu dar imi este foarte greu se le nimeresc de fiecare data, daca aveti cunostiinta pe unde as putea sa ma a
dresez ! Oricum multumesc mult pentru atentie si pentru ca nu stiu unde sa las adresa mea , o sa o scriu in continuare Str. Aleea Trandafirilor bl. 3 sc.B et. 2,ap. 31 Targoviste Jud. Dambovita – cred ca sunt ultima este ceasul 10.52 Noapte buna !