La 18 ani am băut primul meu pahar de vin. Eram înconjurat de colegii de la Radio Contact Baia Mare care mi-au cântat „La mulți ani” după ce am ieșit din emisie. Eram timid, cuminte și neștiutor. Azi, 20 de ani mai târziu, sunt doar neștiutor, dar beau vin în continuare, nu pentru că-mi place senzația produsă alcool ci pentru că-mi place gustul vinului, îmi place să descopăr povestea din el, îmi place senzația de călătorie spontană în podgoria care a zămislit lichidul pe care-l beau. Lucrul acesta nu mi se întâmplă cu apa, care-mi place mai mult decât vinul, sau cu berea, care-mi place ceva mai puțin. Strugurele are proprietatea magică de a mă transporta la locul originii sale, indiferent dacă-i boabă din ciorchine, coroană pe pereții paharului de vin roșu sau picătură distilată și îmbătrânită-n parfumul de vanilie al unui cognac vechi. Relația mea cu vinul a trecut deja de vârsta majoratului și se îndreaptă spre maturitate. Nu știu cum va vi acolo, știu doar că-mi place procesul de maturizare. E distractiv, intructiv și uneori introspectiv. Strugurele face și asta, dacă-l pui în starea potrivită. Apropo de stări, hai să vă povestesc care-i motivul acestui articol:
White Horse, pub-ul bucureștean care e completat în vremurile acestea de un restaurant și o terasă funcțională în sezonul cald, a împlinit 18 ani de existență. Mi s-a propus să fac meniul petrecerii aniversare și să particip la realizarea lui. Am acceptat să fac asta abia după ce am mâncat acolo într-o zi la prânz și am constatat că-mi place mâncarea. Am simțit bucurie și când am mâncat-o, și când i-am întâlnit mai apoi pe cei care au făcut-o, am simțit bucurie și când i-am întâlnit pe proprietari. E un loc cu vibrații bune, un loc pe gustul meu. De fapt, e un loc pe gustul familiei mele, și asta m-a convins mai mult decât orice altceva (spațiul de joacă pentru copii, zona de nefumători destul de aerisită, mâncarea cu aer „de duminică” pe care o poți mânca la prânz, toate astea și altele). N-a fost o decizie calculată, a fost una simțită, așa cum sunt mai toate deciziile mele în ultima vreme.
Experiența în sine, și mă refer acum la pregătirea meniului pentru aniversarea White Horse, a fost una foarte faină. Trei zile de muncă (m-am ocupat cât am putut de mult inclusiv de aprovizionare, cu suportul gazdelor, desigur – insist în continuare să mă implic în această etapă extrem de importantă, pentru că totul pleacă de la ingredient) pline, multe emoții plăcute, multe lecții (fiecare eveniment pe care-l trăiesc vine cu emoții și lecții) și un final reușit, confirmat de reacțiile bune ale celor care au mâncat mâncarea noastră și de faptul că n-a mai rămas mare lucru din ea, deși cantitatea a fost impresionantă.
Am pregătit 32 de feluri diferite, unele foarte simple, unele ceva mai complexe. Un curcan întreg stropit cu gravy (sosul de și din friptură), crupe cu legume, pilaf cu berbecuț, confit de bibilică, tapas cu skirt steak, pesto de pătrunjel, foarte multe sosuri făcute de la zero, coaste marinate și gătite sous-vide, coaste afumate pe grătar, mușchiulețe de berbecuț în crustă de ierburi, somon afumat la cald, ravioli cu miel și curry cu lapte de cocos, curry de linte, creveți, piure de păstârnac, două feluri de hummus, două feluri de vinete, fasole bătută cu piure de usturoi copt și fasole neagră fermentată, pork belly cu șoriciul moale și lipicios, porchetta umplută cu nuci, alune și fistic, coaptă încet multe ore și stropită cu sos de piper negru, salate și fripturi în diverse interpretări, tiramisu, cheesecake, zuppa inglese și tortul de bezea al casei. Sunt convins că nu le-am scris pe toate aici, dar nu-i important, important e că am rămas cu experiența și cu câteva rețete pe care nu le-am mai făcut, dar pe care vreau să le mai fac pentru că mi-au plăcut mult.
Am muncit cot la cot cu proprietarii localului, cu echipa din bucătărie (mulțumesc tare mult pentru implicare, nu se putea face fără voi), cu colegul meu de ani buni -mă refer aici la Ciprian Tătaru – și cu colegul meu mai tânăr, Tudor Marcu. Sunt mulțumit și recunoscător atât pentru ocazie cât și pentru felul în care am fructificat-o. Aceleași sentimente le am și față de oamenii pe care i-am întâlnit cu ocazia acestei experiențe. E bine. La mulți ani, White Horse. Să fiți sănătoși.
PS: am poze doar din telefonul meu deocamdată, iar timp să fac prea multe n-am avut. Sunt convins că va apărea o galerie completă pe pagina de facebook a pub-ului, voi pune un link acolo odată ce voi afla de apariția sa.
Ma bucur ca lucrezi impreuna cu Tudor :) Va apreciez pe amandoi!!
Cred ca White Horse a fost unul dintre primele puburi din Bucuresti, daca nu primul. Am locuit chiar acolo, multi ani, pe strada alaturata de George Calinescu.