Farfurii curate, la Grădinița Specială

405

Grădinița Specială e o grădiniță pentru copiii care au nevoie de mai multă atenție decât majoritatea copiilor. Sunt copii cu nevoi speciale și cu un regim de viață diferit de al majorității. Săptămâna asta am fost la ei. Am vorbit despre fructe și legume, despre mâncarea nesănătoasă, despre ce-i mai bine să mănânci ori să bei. Mi-a plăcut la ei, mi-a plăcut să văd că aici junk food-ul n-a avut succesul pe care l-a avut în alte grădințe. Mi-a plăcut și în bucătărie, la ultimul atelier cu bucătăresele din această etapă a proiectului Farfurii curate. Am făcut borș de sfeclă pentru copiii de la Specială, pilaf cu pulpe de pui și legume la cuptor, compot proaspăt de pere și cornulețe fragede cu magiun.

Concluziile o să le trag peste două luni. Între timp, bucătăresele din grădinițele participante la proiect vor începe să gătească după rețetarele puse la dispoziție de noi. Eu o să le mai vizitez, să mai stau de vorbă cu ele. S-ar putea să devin liderul lor de sindicat:). Glumesc dar chiar mi-ar plăcea să știu că din toată povestea asta se poate naște o schimbare în bine și pentru ele.

Deocamdată vreau doar să le mulțumesc tuturor celor implicați în proiect. Bucătăreselor și directoarelor celor cinci grădinițe (Rază de soare, Lumea copiilor, Neghiniță, Buburuza și Grădinița Specială), părinților care au înțeles ce vrem noi să facem prin acest proiect, Cordeliei Bădescu de la Danis și Ioanei Micu, prietenilor de la Raiffeisen și iQuest, lui Laviniu Lazăr și Paul Henis, Daniei Rusu de la Tiparo și Adinei Horodincă de la Xpect. Nu în ultimul rând, îi mulțumesc domnului profesor Nicolae Hâncu, fără a cărui contribuție n-am fi avut rețetarele din proiect.

Vă mulțumesc și vouă pentru că susțineți moral acest proiect. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Cand vad tot ce faci pentru copiii aceia, mi’as dori sa fiu la gradi din nou ;) .

  2. Mihai FR says:

    Este foarte de apreciat modul in care intelegi sa faci diferenta si sa dai ceva inapoi comunitatii! Multa bafta!

  3. Felicia Chirila says:

    FELICITARI – IMI PLACE CAND CINEVA SE OCUPA DE CEI MICI SI DE PROBLEMELE LOR

  4. Luca Cristian says:

    Salve!
    Foarte tare! Tine- o tot asa! Avem nevoie de cel putin cate un Adi Hadean si colaboratorii in fiecare
    judet al Romaniei pentru a avea un efect multiplicat si de impact!
    Toate cele bune!!!

  5. cornuletele arata demential.

  6. Foarte frumos proiectul. Hai sa demaram ceva de genul acesta si in Oradea… :))

  7. Buna Adi,

    In anii trecuti aveai pe site si reteta cornuletelor, intr-o postare separata. Acum nu o mai gases. Este posibil sa o fi sters voi, sau mi-am pierdut eu talentul la dat „search”? Ma gandeam sa le fac in seara asta, pentru party-ul de Ajun de maine.

    Multumesc

  8. Da, va multumesc mult!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2025. All rights reserved.
Close