Am avut două întâlniri foarte scurte cu Vlad Petreanu și George Zafiu pentru a vorbi despre ideea unei emisuni despre mâncare la Europa FM. Am fixat povestea acum două zile, am trecut pe la radio să spun două vorbe la microfon pentru un promo, lucru pe care l-am făcut cu un taximetrist așteptându-mă în fața intrării apoi am început să lucrez la prima ediție, care va fi difuzată la radio duminică, 6 martie 2016 de la ora 12.00. Promo-ul pe care l-am pus aici spune foarte bine și scurt despre ce va fi emisiunea. Eu mai pot să adaug că nu o să învățați să faceți mâncare dintr-o emisiune radio, deși aceasta va cuprinde și o rețetă. S-ar putea însă să descoperiți în voi pofta de a afla mai multe lucruri despre mâncare. Emisiunea de numește Medium Rare și ar trebui să vă ofere ocazia unei alte perspective asupra mâncării, asupra alimentației, asupra gătitului. Am ales și am pledat pentru acest nume, care spre deosebire de numele celorlalte emisiuni de la Europa FM e în limba engleză, dintr-un motiv simplu: consider că limba română e nedrept de săracă și de slab exploatată când vine vorba de mâncare și de gastronomie. Foarte mulți dintre termenii pe care-i folosim azi sunt adoptați și adaptați din limba franceză, unii din germană, puțini din rusă, puțini din turcă. Avem și terminologie românească, fără îndoială, dar ea e de multe ori nedreaptă cu mâncarea. O să dau ca exemplu exprimarea „friptură în sânge” , care face un deserviciu și cărnii, și potențialului consumator (am explicat aici) pentru că deși este incorectă, transmite un mesaj extrem de puternic spre persoana care a fost condiționată din copilărie să considere sângele fie tabu, fie scârbos fie interzis în meniu, lucruri pe care le înțeleg și le accept. O să folosesc spațiul de emisie pentru a vorbi despre condiționări, tabu-uri, mituri legate de mâncare, știință și pseudo-știință, trenduri, tehnici mai vechi sau mai noi, evenimente importante din domeniul gastronomic și mici trucuri de care e bine să ții cont dacă vrei să gătești mai bine unele ingrediente. Fiecare ediție va avea un invitat implicat direct în domeniu, fie el producător, vânzător, bucătar sau autor de cărți culinare. V-aș spune cine e primul meu invitat, dar nu vreau să vă stric surpriza. Vă aștept duminică de la 12 pe lângă aparatele de radio. Să fiți sănătoși.
Excelent!
Ma voi numara printre ascultatori!
Nu sînt întru totul de acord cu ce spui, în sensul că și în alte limbi e evocat sângele – de exemplu, în franceză avem gradul de frigere „saignant” care, paradoxal, nu desemnează friptura cel mai puțin pătrunsă (aceasta fiind „bleu”). Și apoi cine ar mai mânca sângeretele dacă am considera sângele tabu?
În plus, terminologia și-o face omul. Nu văd ce ne împiedică să ne creăm o terminologie proprie în română – bine pătruns/făcut, mediu, roz la mijloc, în sânge. Nu sînt vreo puristă, dar mai există încă persoane, cum ar fi părinții noștri, ale căror urechi nu au fost gâdilate în mod plăcut de engleză și nu știu ce înseamnă medium rare.
Va asteptam cu drag si sunt convinsa ca vom in vata f multe lucruri interesante .Din pacate vedem pe strada f multe pers f .grase si mai ales tineri .carora nu le mai pasa cum arataMacar parintii care au copii la scoala sa invete cate ceva .Mult succes
Salut,
La Desteptare Europa Fm (04/03/2016) vb de o faina buna romaneasca foarte buna. Care este aceea?
Multumesc
făina de la Arpis.
Am asteptat cu mare interes aceasta emisiune.Dezamagire totala.Interviul cu invitatul a semanat mai mult cu versul”foaie ferde laba gistii curge apa_n beci”.Probabil nu se doreste supararea celor care platesc(am fost atent cui i se face reclama) si in acelasi timp sa se induca ideea ca au fost prezentate stiri importante.
Pune si tu emisiune aici, la tine pe site ca pe europafm parca nici n-ar exista. Daca A. Esca poate …