Alex și Roxana Farca îmi sunt prieteni pur și simplu și firesc. Ne-am întâlnit într-o iarnă, lângă un ceai, într-o ceainărie în care m-a dus Chinezu. Ei doi, Alex și Roxana, au blogul Lumea mare, un blog de călătorii, care mi-a plăcut de la început și care-mi place în continuare. Cu puțină vreme în urmă au fost în Italia și au adus de acolo mai multe informații interesante. Alex a scris și pentru voi, cititorii mei, o poveste și o rețetă. Știu că o să vă placă. O găsiți mai jos:
Atunci când călătoresc prin țară și prin lume un loc foarte important, pentru mine cel puțin, îl ocupă bucătăria locală. Și cum ultima rătăcire pe străduțe și poduri a avut loc în Roma, am încercat câte ceva de pe acolo. Nu o să mă gândesc acum la pizza (pe care o văd şi o fac altfel acum) sau paste ci la niște specialități ale căror nume în italiană, sincer, sună mult mai bine decât în orice altă limbă. Poate sunt eu mai poetic, dar Coda alla vaccinara sună mai bine decât tocăniță de coadă de vițel sau Trippa alla romana decât mâncare de burtă tipic romană ?
Ajungem deci și la subiectul postului de azi – Trippa alla romana. Cum citeam și în Jamie’s Italy, și aici îmi cer scuze dar nu am putut face nicio traducere care să nu fie cel puțin hilară – The relationship between most Italian people and pigs is an extremely proud one, într-adevăr există un cult al porcului, pornind de la legendarul prosciutto sau savurosul porchetta până la organele utilizate în cele mai variate moduri. Există mai multe varietăți de trippa și nu numai în Italia, se pare că și Spania are câte ceva de zis despre așa ceva. În regiunea Lazio, burta cu sos de roșii, pecorino și mentă se numește… ca în titlu.
În bucătăria noastră, atunci când zici de burtă de vacă, te gândești instantaneu la ciorba de burtă. Așa că hai să alegem şi alt mod de a găti burta pe care, din fericire, o găsim fără prea mari dureri de cap. Din păcate un singur ingredient al rețetei de față este mai greu de găsit pe la noi și anume pecorino, dar care ar putea fi înlocuit cu un gran padano sau, mai ușor de găsit, parmezan. Evident nu este acelaşi lucru, dar încercaţi să o găsiţi.
Avem nevoie de 1 kg burta de vacă curățată pe care o punem împreună cu o frunză de dafin și ceva sare la fiert ușor vreo jumătate de oră.
Între timp culegem un morcov, o tijă de țelină și o ceapă, pe care le tăiem/radem mai finuț (fiecare după putință şi răbdare) și le călim cu 5 linguri de ulei de măsline extravirgin.
Peste legumele călite adăugăm burta tăiată fideluță mai groasă, cam de un deget (lățime), și amestecăm ușor la foc mediu. Adăugăm un pahar de vin alb sec (din cel bun, din care bem cu plăcere la masă) și lăsăm pe foc amestecând din când în când până iese din mahmureală (adică se evaporă tot vinul).
Adăugăm 400 g roșii din conservă (varianta cubuleţe), amestecăm uşor și menținem pe foc mediu,în tigaie acoperită timp de 40 – 60 de minute. Dacă se usucă prea tare ajutăm cu un pic de zeamă rămasă de la fiertul burții.
La sfârșit aruncăm 80 – 100 g pecorino ras peste burtă și amestecăm ușor. Se pare că rețeta nu este gata dacă nu însoțim preparatul cu ceva frunze de mentă proaspătă deasupra.
Jur că a fost cel puțin la fel de bună, dacă nu mai bună decât ce am mâncat în restaurant, dar asta deja nu mai trebuie să o spun eu.
Și o precizare ca să nu fie întrebări: pecorino a călătorit cu mine în rucsacul foto pe traseul Campo dei fiori – aeroport Ciampino – Băneasa – București, iar fruzele proaspete de mentă le-am găsit rătăcite și verzi prin grădină.
Bun e de servit fierbinte cu castronul de pecorino ras alături
Minunat! Tata mi-a făcut fix așa ceva când am fost în Italia…probabil cel mai delicios mod de a servi burta! Cred că o să fac chiar azi…
Intr-adevar nu ma asteptam sa-mi placa asa mult :).
Când spui burtă de vită(în România) spui ciorbă de burtă și tuslama(care nu se mai face nici măcar în Muntenia unde e foarte apreciată). În Franța este un fel numit Trippes à la mode de Caen, evident o specialitate din Normandia care seamănă cu Trippa alla romana.
ce pofticios esti Emil!:))) Am vazut si io aici, in Germania, burta de vita gatita tot cu un astfel de sos, doar ca mai zemos si fara pecorino. Evident ca n-am retinut titulul retetei! :)))) No, o sa-i gatesc si io sotului meu…;)
Soarcamea decat sa stea pe Facebook toata ziua cu ocii dupa septuagenari mai bine ar face reteta asta
Cred ca este excelenta,dar ,sa-mi fie iertat „nationalismul”,n-ar merge cu mamaliguta? Am sa incerc reteta,multumesc.
@Nicoleta – nu cred. Poate mai degraba cu o pita facuta pe vatra :), sosul e bun, buuun
Ce fel de burta ai folosit, prefiarta?
@Kimi – Sper să nu greşesc dar am folosit o burta intreagă proaspătă (am făcut-o eu fideluţă), alba, cuăţată – din Kaufland – posibil prefiartă. Promit să verific informaţia. Oricum am citit reţeta şi mi s-a făcut poftă din nou aşa că voi recidiva.
Aseară am reușit să fac și eu o tură, ba chiar am găsit și-o pungă de pecorino prin frigider….mmmm.
Dacă aseară a fost doar bună, astăzi a fost extraordinară, schimbându-și aroma și textura 100%! Cred că trebuie subliniat cu roșu undeva acest lucru! :-)
În altă ordine de idei, câteva alte remarci:
– eu n-am avut frunze de țelină și am folosit direct rădăcina rasă fin și a mers de minune și așa.
– Declarând război passatelor din comerț în ultimul timp, am folosit 4 roșii date prin blender în schimb.
– Când am deschis punga de pecorino, am avut un deja-vu! Cred că brânza „‘talienească pentru paste” de la Napolact (care pe vremuri se denumea cu nonșalanță și pe nedrept „Parmezan”) e cea mai aproape de aroma înțepătoare a unui pecorino. Un parmezan normal nu cred că reușește să acopere izul fideluței de burtă :-)
@Emil – eu nu am apucat s-o mananc a doua zi – s-aterminat din prima :)). Retinem si subliniem cu ROSU. Asa este cu pecorino, si intr-adevar trebuie o branza cu personalitate mai puternica.
Later edit: @Kimi – este burta curăţată proaspătă, nu prefiartă. Prefiartă este doar cea tăiată deja pentru a fi folosita la ciorba de burta.
Burta curatata proaspata? Unde se gaseste? Eu la Kaufland am vazut pachete de burta la raionul de congelate…