Piept de vită la cuptor

Pieptul de vită (nu cel de vițel) e folosit în câte o tocană, poate la ciorbe ori prin cine știe ce zamă, în primul rând pentru că are os, în al doilea pentru că are grăsime și în al treilea (posibil că nu asta-i ordinea pentru toată lumea) pentru că e destul de ieftin încât să poți abuza de cantitate. Eu am vrut să văd cum se comportă la cuptor, fără prea multe adaosuri și, vă spun drept, fără prea mari așteptări.

Am pus câteva bucăți de piept în tigaia de fontă. Le-am sărat și piperat, am aruncat câteva frunze de rozmarin peste și printre ele. Am mai pus câțiva căței de usturoi cu tot cu pieile lor și am stropit carnea cu puțin ulei de măsline. Am pus 150 de mililitri de apă și 50 de mililitri de vin alb în tigaie. Am fixat temperatura cuptorului la 150 de grade Celsius și am pus tigaia în cuptor. Căldură de sus și de jos, tigaia fără capac, fără folie.

După trei ore:

Dacă vă întrebați cumva…”da’ două ore nu-s de ajuns?”, răspunsul e „nu”. Am testat. Diferența de o oră e exact ce-i trebuie cărnii pentru a trece de la stadiul de gumă de mestecat la cel de îmbucătură fragedă.

Pentru că nu am avut mari pretenții și pentru că toată povestea a fost doar un test (am urmărit să aflu cât trebuie să coci o bucată de carne de vită ieftină și nematurată, cu vârsta și proveniența incerte, pentru a fi mâncabilă), nu m-am apucat să fac o garnitură. Am rezolvat problema folosind usturoiul copt împreună cu carnea și o felie de pâine de secară cu semințe. Am fost mai mult decât mulțumit.

Picăturile roșii sunt Sriracha, un sos vietnamez făcut din ardei iuți și usturoi, pe care l-aș pune și-n prăjituri dacă ar fi toate după mintea mea.

Când credeam că lucrurile-s isprăvite, mi-a venit să le complic puțin. Puțin, nu mult.

Am tăiat carnea în felii (mi-a plăcut chiar și culoarea de la interior) și am făcut câteva îmbucături cu brânză de capră, carne de vită, Sriracha, usturoi copt și sos din tigaie.

Atât pentru azi. Să fiți sănătoși.