De la capra brună vine brânza bună

324

Sunt mare fan al brânzei din lapte de capră. Încă n-am întâlnit sortiment care să nu-mi placă, și, har Domnului, am mâncat câteva. Ieri de exemplu, am testat câteva feluri cu gust special (n-am mai întâlnit până acum accentele acestea), la o fermă din Charente, din Roullet mai exact. Ferma se numește Chevrerie Jousseaume iar brandul lor se cheamă Le Chai de la Chevrerie. Cresc capre și produc brânză și iaurt din 1958. De o viață de om.

Și, apropo de vieți de om, am fost acolo împreună cu Remus Lungu, jucător profesionist de rugby, care acum joacă pentru echipa din Angouleme (am fost la un meci în week-end, au șanse de promovare foarte bune), după ce a jucat la Marseille. Știu că fii nu-s definiți de faptele taților și că Remus e om pe picioarele lui dar nu mă pot abține și-l amintesc pe tatăl său, Adrian Lungu, unul dintre cei mai mari rugbyști români, care s-a stabilit în Franța cu ani în urmă și care acum conduce un club de rugby. Celălat om care m-a însoțit e un personaj de-a dreptul, domnul Benjamin Tamasi, român plecat din țară în copilărie, acum mai bine de 50 de ani, al cărui tată, care muncea în Budapesta în timpul revoluției din 1956 (cu doi ani înainte de înființarea fermei Jousseaume) s-a refugiat în Austria și apoi în Franța.

Mi-ar plăcea să vă pot spune poveștile lor, dar, pe de o parte încă nu le știu eu destul de bine și pe de altă parte, azi e despre capre și brânza de capră. Ferma Jousseaume a pornit cu 50 de capre și a ajuns la 400. Caprele trăiesc într-un hambar enorm, luminat și ventilat natural.

Au spațiu de mișcare, mâncare produsă pe pământurile fermei în proporție mare (ferma nu produce brânză bio-eco, spuneți-i cum vreți) și trei țapi, dintre care doi par destul de blazați. Mme Sophie, care ne-a condus și ne-a explicat cum stă treaba la fermă (stă bine, de fapt, la linia de muls întră de două ori pe zi câte 90 de capre odată, fiecare capră livrând în medie 2 litri de lapte în fiecare zi), ne-a vorbit deschis despre alimentația animalelor, reproducerea lor (cei trei țapi sunt ajutați și de medicina veterinară, pentru a evita compromiterea materialului genetic) și felul în care trăiesc. Ne-a spus că a avut de ales între a produce bio și a produce local. A ales varianta a doua, chiar dacă asta implică un minim de intervenție modernă asupra produsului și asupra animalelor. Bio= import la capitolul lapte de capră. E și acesta un mod de a proteja producția locală.

N-am intrat în lăptărie din cauza normelor de igienă impuse de UE (am știut eu că există un preț pentru aderare, dar nu mă așteptam să-l plătesc tocmai aici) însă am avut parte de o degustare mai mult decât copioasă în micul butique al fermei (apropo, puteți comanda produsele  Le Chai de la Chevre pe internet, fie că-i vorba de brânză fie că e vorba de minunatul Pineau des Charentes, cuniunea aceasta fericită dintre vin și coniac.

Am gustat brânză cu ori fără medalie, mai uscate ori mai cremoase, cu piper ori cu cărbune, maturate ori proaspete.  Am băut un Pineau magnific, vechi de 15 ani, am băut și unele mai noi, m-am pupat cu câinii doamnei Sophie și am plecat cu plasa plină. Un lucru din care am putea învăța ceva cu toții: la plecare, gazda a împachetat bucățile de brânză rămase de la degustare și ni le-a pus într-o plasă, free of charge. Nu le-a pus înapoi în galantar, cum ar face unii. Sau alții. Un gest natural și prin asta, frumos. Tot ce-mi mai doresc acum e ca brânza să reziste până acasă. Să fiți sănătoși.

PS: Am uitat să vi-l arăt pe Mirel. E din Târgu Neamț, trăiește la Angouleme împreună cu soția și cu copiii, care merg la școală aici. Lucrează la chevrerie de trei ani. Face brânză, cum a făcut și în România.

Join the Conversation

  1. Buna dimineata,
    noroc ca am obiceiul de a manca inainte de a intra aici, pentru ca as fi cazut de pe scaun…arata atat de minunat si eu sunt absolut inebunita dupa branzele frantuzesti, iar cele de capra…sunt probabil cele mai bune din lume. Am avut norocul sa merg in Franta in decembrie(de, cadou pentru Iubi) si cat am stat acolo am mancat fel de fel de branze minunate. Cat stai acolo bucura-te de mirosuri, gusturi, locuri, oameni si iti multumim ca ne dai ocazia sa ne bucuram si noi macar vizual. Cand mai ajungi in Bucuresti sa ne dai de stire! Numai bine iti dorim!

  2. Domnu Adi, ce-ti mai place in Franta….cu de toate :))
    Vezi poate nu te mai intorci, ca si pe mine si pe nevasta-mea ne bate un gand sa venim pe-acolo.
    Cu franceza cum stai? Parlez-vous?

  3. adihadean Author says:

    Emilia, m-am gândit la voi când am fost la meciulde rugby:). Să fiți sănătoși.
    Gabi, nu mă bate gândul să rămân. Să revin aici, da.

  4. NICOLETA says:

    Oameni seriosi si rezultate pe masura !Tare frumusele caprele,si cand te gandesti ca la noi cei care aveau cateva capre erau „rusinea satului”-BRAVO LOR ! Doamne , de ti-ar citi blogul si „oamenii premierului”(in cazul ca ar si intelege ceva!) ce bine ar fi.

  5. adihadean Author says:

    Nicoleta, baiu-i că la ei, nu oamenii premierului fac lucrurile astea, ci oamenii pământului. Iau cizmele în picioare și curăță la capre, apoi le hrănesc, le mulg și la urmă fac brânza, pe care tot e i o vând. Cam e de lucru. Întrebarea corectă e : noi ne-am băga la așa ceva?

  6. iti spun sigur ca branza rezista pana acasa da’ pregateste-te sa-ti speli toate lucrurile, inclusiv gentile de voiaj la intoarcere. din cauza mirosului, evident. ufff! ma incearca invidia, cand vad cate feluri si mai ales ce feluri de branza ai avut in farfurie, ba chiar si la pachet…

  7. adihadean Author says:

    coralie, o sigilez:)

  8. imi place ce scrii adi. multumesc fain.

  9. un narator bun dl Adi Hadean… multam frumos ca partajezi din minunatele tale experiente! iar despre branza, chiar si „sigilata” si tot va mirosi! cel mai bine e sa fie consumata intr-un timp scurt si sa fie tinuta la aer, altfel imposibil sa o mananci…!

  10. Dragos B says:

    3 (tzapi) la 398 (de capre) … … …
    Cred si eu ca-s blazati… … … =))

    „Face brânză, cum a făcut și în România.”

    La ei (se) poate, la noi nu (se) poate. :(
    (Au avut grija conducatorii iubiti.) :(
    Bravo lui!

  11. @Gabriel Ionescu, ce franceza sa-i trebuiasca? N-ai vazut ca are numai romani in jur? Adi, tu nu cumva te-i dus o tzira mai incolo pin Ardeal si ne pacalesti pe noi ca esti in Franta?
    Fain mai arata branzeturile alea. Pfff, aia cu piper i-asa de sexy, zau!

  12. Contantin says:

    Ma tot gandesc, eu roman pensionar cand voi avea acces la produsele astea, dupa care salivez!!!!Pofta buna !!! cine isi permite !!!!!!!!!!

  13. Au aparut si caprele !…asta imi place ca Adi se tine de cuvant!…si branza de capra care imi place la nebunie!…eu tot cumpar sa gust si nu mai termin cu marea varietate de aici!…ca de in Quebec au radacini franceze si bucataria franceza nu degeaba e renumita ca fiind cea mai buna…….
    Merci Adi et a la prochain!…..

  14. cate hectare de teren lucreaza?.pt. 400 de capre cred ca destul de mult. cu ce le hranesc? cat de mare ii saivanul?cate feluri de branza ? cred ca sunt prea multe intrebari si nu stiu daca ai timp . multumesc adi.

  15. adihadean Author says:

    am pus un link spre siteul lor, găsești acolo toate răspunsurile pe care trebuie să le știi. restul se cheamă consultanță:)

  16. Luca Cristian says:

    Salve Adi!
    Ce mai Viata de capra acolo!
    Branzeturile iti cam lasa gura apa!
    Dragut si la obiect site- ul lor!
    Ma bucur ca ai relatii de prietenie cu romanii de acolo!
    Toate cele bune!!!

  17. te invidiez la maxim, nici nu stiu pt ce te invidiez mai tare.. pentru vin sau branzica aia care arata incredibil.. pozele mi-au lasat gura apa.

  18. pentru ca s-au purtat frumos cu tine, am comandat pe net de la ei.
    bine, si pentru ca imi place branza de capra… :)

  19. buna ziua dl Hadean

    fiul meu in varsata de 20 de ani a primit de la bunici o parcela de pamant in judetul Bihor este si foarte aproape de casa, el este inebunit dupa animale si ar vrea sa-si achizitioneze cateva capre sa porneasca o mica ferma, noi am vrea sa-l ajutam dar cunostintele noastre sunt minime in acest domeniu as vrea daca se poate sa-mi trimiteti o adresa de e-mail sau un nr de telefon sa putem lua legatura cu dv pentru a ne da cateva detalii, eu am tot cautat pe internet sa-i gasesc de lucru la o ferma in strainatate sa vada cum arata si cum se lucreaza intr-o ferma dar nu am gasit nimic. in speranta unei colaborari va multumesc anticipat
    cu respect
    Ionela (adresa mea de e-mail ionelastiole@yahoo.com)

    1. Adi Hădean Author says:

      bună ziua. pot să vă spun multe lucruri despre laptele sau brânza de capră. mă tem că despre creșterea caprelor știu chiar mai puțin decât dumneavoastră.

  20. Buna!

    Branza de capra buna (din Franta) sa gaseste si la Bacania Veche Bucuresti.

    In Cluj stie cineva unde?

  21. buna ziua!eu detin un numar de capre romanesti,,,vreau 50 de alpine franceze sau brune sa cumpar,,,stie cineva unde gasesc rasa pura?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close