Somn scăldat în roșii

586

Pe vremea când eram copilă și până prin anul al doilea de facultate, când în ochii mamei tot copilă eram, mama prepara în fiecare sâmbătă câteva feluri de mâncare, cât să ajungă pentru toată săptămâna. Un fel era obligatoriu – ciorba (și încă este pentru mine). Deși înțeleg motivele practice pentru acest ritual săptămânal, dezavantajul era că uneori ne mai plictiseam după câteva zile (sau fiică-sa devenea mofturoasă) și mâncarea respectivă ajungea uitată într-un colț al frigiderului, devenind risipă.

De atunci, am învățat să gătesc atât cât vom consuma (maxim 2 zile) și să-mi planific cumpărăturile corespunzător.  În consecință, sunt nevoită să gătesc mai des, dar știu că există o multitudine de rețete rapide, hrănitoare și delicioase.

Vă sugerez pește somn la cuptor cu sos de roșii, cimbru și capere. Eu am marinat peștele peste noapte, în frigider. Dimineața doar l-am băgat la cuptor, în timp ce am preparat iute sosul. Dar la nebunii de acest gen, doar căpiații după gastronomie se încumetă înainte să plece la birou.

Pește-somn-în-sos-de-roșii-și-capere-2

Veți avea nevoie de 450 gr file de pește somn, 2 linguri de ulei de măsline, câteva fire de cimbru proaspăt, 2 căței de usturoi (tăiat mărunt), un mănunchi de ceapă verde (tăiată mărunt), o conservă de roșii (400 gr), un borcănel de capere (125 gr), sare și piper. Opțional câteva roșii cherry, rumenite.

Pește-somn-în-sos-de-roșii-și-capereSe marinează peștele cu o lingură de ulei și câteva fire de cimbru, acoperit, timp de o oră (în acest timp vă delectați cu alte rețete faine de pe www.adihadean.ro). Se pre-încălzește cuptorul la 180 de grade. Se călesc 1 min usturoiul și ceapa în restul de ulei, se adaugă conserva de roșii și caperele, sare și piper și se lasă la foc mic, până scade, timp de 15-20 de minute. În acest timp, se coace peștele în cuptor pentru 6 minute. Se adaugă sosul peste pește și se dau împreună la cuptor pentru încă 10 minute.

Pește-somn-în-sos-de-roșii-și-capere-3

Excesul de cimbru se poate folosi pentru aromatizarea uleiului de măsline, cu 2 căței de usturoi (tocat) într-o sticluță (nu de plastic) închisă ermetic. După 2 săptămâni, este minunat stropit peste paste, salate sau pizza. Sau cimbrul răsfirat, se lasă la uscat, după care se păstrează într-un borcănel.

Pește-somn-în-sos-de-roșii-și-capere-5

Text&Foto: Lia Ștefan

Mr.Bunny’s Cooking Adventures

Join the Conversation

  1. Multumesc, Lia! O reteta simpla, rapida si gustoasa!

  2. Bun. Dar parca nu m-as apuca cu noaptea’n cap inainte sa plec la munca. Buna idea cu uleiul aromat. Chiar ma gandeam la niste paste.

  3. Foarte buna reteta, cu mentiunea ca eu nu am pus cimbru, pentru ca nu imi place. In schimb am adaugat o crenguta de rozmarin si a fost ok.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close