Ciorbă de lobodă

11.4K

Am trăit toată viaţa într-un „cătun” din jurul Bucureştiului, printre oameni simpli şi gospodari, așa că pot spune că tema săptămânii acesteia, “Din Piaţă” mi s-a potrivit mănuşă, piaţa fiind locul meu preferat. Asta datorită faptului că locul este încărcat cu nostalgia amintirilor, eu însumi considerându-mă unul dintre “ţăranii autentici” – aşa cum adesea îi numim pe cei care vând zi de zi, în piaţă.

ciorba_de_loboda_p1a
Odată ajuns în piață, am vrut să dau o tură pentru a-mi face o idee, însă grămada de lobodă verde şi mov a unei precupeţe m-a sedus pe loc. Aşa am ajuns să cumpăr trei legături mari, împreună cu cele trebuincioase pentru a găti, ceea ce eu numesc, reţeta supremă de ciorbă de lobodă.
După ce am ajuns acasă, am pregătit totul pentru a le avea la îndemână şi m-am apucat de treabă.

ciorba_de_loboda_p2a
Am dat pe răzătoarea mare 2 morcovi mari (300 de grame), o jumătate de ţelină mai mică (150 de grame) şi am tocat 4 fire mai subţirele de ceapă verde, toate culese de pe taraba cochetă a aceleiaşi precupeţe.
Pe toate cele de mai sus le-am înăbuşit la foc mic, timp de 10 minute, într-o oală în care am pus un gât de ulei şi o jumătate de cană de apă. Am adăugat apoi sare şi piper. Asta cred eu că este cheia ciorbei, înăbuşirea la foc mic, unificând aromele legumelor, ceea ce creează baza gustului final.

ciorba_de_loboda_p3a
Când s-au înmuiat bine, am adăugat 4 căni de apă caldă (1 litru), am mai pus puţină sare şi puţin piper şi am lăsat totul la foc mic încă 10 minute. M-am asigurat că legumele sunt fierte şi am adăugat două legături de ştevie (100 de grame) tăiată fâşii. Două-trei clocote mai târziu am pus în oală şi o cană de borş fiert în prealabil, am potrivit gustul de sare şi piper şi am reglat nivelul de acru.

ciorba_de_loboda_p4a
La primul clocot am stins focul şi am pus loboda în oală, am pus capacul şi mi-am făcut de lucru timp de 30 de minute. Asta deoarece în 30 de minute, loboda se înmoaie perfect, gusturile se unesc, iar licoarea magică este gata.

https://www.high-endrolex.com/24

ciorba_de_loboda_p5a
Pentru mine, zeama trebuie să fie deasă, acră şi să aibă din belşug leuştean proaspăt tocat. Dacă nu ţii post, pune şi o lingură de smântână grasă fix în mijlocul ei.

ciorba_de_loboda_p6a
După ce guşti, nu uita să te feliciţi pentru reuşită şi să pui o porţie la borcan (cum fac eu ca un adevărat hipster) şi fă-le în ciudă colegilor de la serviciu cu prânzul tău savuros.

ciorba_de_loboda_p7a

Text&Foto: Mihai Petrișor
www.mihaipetrisor.ro

alist

Join the Conversation

  1. De ce se fierbe borșul separat?

    1. Se fierbe separat borşul pentru ca lichidele să aibă temperaturi relativ similare în momentul în care se toarnă borşul în oală. E cam ca la duş, când te speli cu apă caldă şi brusc îţi curge nişte apă rece, nu prea ne place asta, nu? Ei bine, nici lichidului din oală “nu prea îi place” borşul rece.

  2. Bună, ciorba de lobodă! Eu nu pun țelină, ci rădăcină de pătrunjel sau păstârnac, fiindcă mi se pare că țelina maschează gustul de lobodă.

  3. Un gust senzational. O mancare simpla dar foarte gustoasa.

  4. de ce fierbem borsul separat? asta ma macina si pe mine :)) in rest, excelenta reteta!

    1. Buna Roxana :), vezi raspunsul meu putin mai sus in comentarii.

  5. E delicioasa ciorba. Mulțumim pentru rețete.

  6. Super reteta, simpla si savuroasa. Am mai facut ciorba de loboda dar nu am inabusit legumele. De data aceasta o voi face asa. Multumim Mihai.

    1. Fiecare face in felul in care a fost „scolit” in familie. Inabusire vs fierbere simpla :). Ma bucur ca iti place reteta Flori.

  7. Bună seara,

    Dl Petrișor poate ar fi bine sa ii mulțumiți lui Exarhu.

    1. Cristiana says:

      Nu pot sa cred ca asa ceva a putut sa apara pe Adihadean.ro… Adica cineva iti acorda incredere si te ajuta sa te scoata din anonimat si tu sa dai retete cu copy-paste? Fara caracter si lipsit de profesionalism.

    2. Dar ce, domnul Exarhu deține drepturile de autor pentru ciorba de lobodă? O rețetă asemănătoare știu și eu, e „plagiat”? Nu se mai poate publica nicio rețetă pe care o știi, poate, din familie, e musai toate să fie „creații originale”?

    3. Buna ziua,

      Cu siguranta ii voi multumi Domnului Exarhu cu prima ocazie pentru ispiratia pe care mi-o ofera zi de zi.

      Cat despre afirmatia copy-paste, pot sa va spun ca reteta a fost facuta de 3x in 3 zile, iar la text am lucrat si acolo ceva, putandu-se lesne observa stilul propriu pe care il adopt in ceea ce priveste continutul retetelor pe care le prezint.

      Metoda cea mai buna este aceasta, a domnului Exarhu, pe care am aplicat-o si eu, adaptand astfel, reteta din familia mea.

  8. Abia astept sa incerc! Sper sa imi iasa si mie la fel.

  9. No bine ma , pe mine nu m-ai prins cu reteta asta .inca .poate dupa un chef .poate .poate ca-s ardelean .da te urmaresc sa vad ce mai produci ca pari interesant .

    1. Dupa un chef merge bine bolul acru cu ciorba. Nu-i bai ca nu te-a prins, vin si alte retete, una sigur o sa iti faca cu ochiul in cele din urma!

  10. Ciorba de loboda e cu adevarat un deliciu! Personal, o dreg cu smantana in oala. Si o dee (asta apropo de „scolirea” in familie): cand ciorba clocoteste, dau drumul in oala la oua intregi. Calculez cam 1-2 de portie, cam 10 in general. Un deliciu, mancata aproape rece si cu ceapa verde.

    Felicitari pt reteta (cu sau fara drepturi de autor :) )

    ps: apropo de ceva comentarii anterioare, mi se pare stupid sa nu poti reda/ posta o reteta daca a fost deja gatita…pai n-ar mai exista bloguri culinare, si l-am astepta pe „creatorul” retetei respective sa o posteze (parca s-ar putea asuma cineva „paternitatea” totala a unei retete). si daca tot am zis ca eu fac cu oua intregi ciorba asta, atunci revendic pt mama (fie iertata) „maternitatea” retetei. ca de la cine o fi invatat-o, nu stiu, dar eu n-am vazut retete de ciorba de loboda cu oua intregi. am zis! :)

    1. Multumesc, multumesc! Cu siguranta o sa dau drumul la niste oua ca pe tobogan in oala next time!

  11. Asta nu-i ciorba de loboda, prietene. E ciorba de legume si stevie in care ai aurncat niste loboda. Sa nu incurcam oalele. Ciorba de loboda e altceva. Mai cauta pe net, daca surse autentice nu ai.

    1. Nu stiu daca mi-e ingaduit sa dau reply, pe un comentariu care mi se pare usor insolent). Radacinoasele (morcov, telina, eu adaug si pastarnac, patrunjel), sunt baza fierturilor. Daca aveti o alta reteta, recomandati-o. Fiecare gateste cum e invatat.

      ps: daca nu puneti radacinoase, si doar opariti loboda, atunci, as comenta si eu (usor insolent), e numai buna de dat la rate.

  12. Cate legaturi de loboda pun?

  13. Toni Nica says:

    Dragii mei, m-am amuzat la comentariile facute si după un pocinog facut, iata-ma si eu ca scriu. Negăsind la timp orezul ieftin cumparat de la Profi, îl pun separat la fiert, ca apoi sa-l adaug in ciorbă. Noroc ca venea un miros de pesticide, așa că am aruncat orezul de culoare numai albă nu și am fiert repede cuburi mici de cartofi. Așa m-am bucurat de prima mea ciorbitã de loboda.

  14. Ciorba de loboda cu oua intregi in ea imi era si mie cunoscuta. O varianta interesanta si gustoasa e aceea cu fasii de omleta simpla in ciorba. Incercati-o!

  15. Foarte buna reteta, dupa ce am citit TOT, m-am re-orientat catre exarhu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close