PUB
Acum câteva zile vă povesteam despre ceaiul verde și lucrurile bune pe care acesta le aduce în viața omului de 5000 de ani încoace. Unul dintre aceste lucruri bune e statul de vorbă la un ceai. Socializarea, adică. Știți că suntem dependenți de socializare, rețelele sociale o demonstrează dacă mai era cazul. Mie-mi plac ele, rețelele sociale dar îmi place mai mult socializarea la ceai (poate fi și la o cafea, o prăjitură, un cocktail, dar ceaiul e vedetă azi).
Am ocazia acum de a-i invita pe zece dintre voi la un ceai, la o poveste despre ceai și de bună seamă la socializare, la Tea Union. Ne vom întâlni acolo cu Andreea de la andressa.ro și cu zece dintre cititorii ei. Am putea organiza un ceai dansant sau așa ceva.
Nu pot să dau invitațiile la întâmplare așa că o să vă provoc acum, așa cum am făcut și-n alte rânduri, să-mi scrieți o poveste despre cel mai bun ceai verde pe care l-ați băut sau pe care vi l-ați închipuit vreodată. Lăsați un comentariu la această postare de azi până pe 20 Aprilie 2011 la ora 23.00. Eu o să aleg zece comentarii pe care le voi premia, pe fiecare cu câte o invitație pentru o persoană. E important să știți că întîlnirea va avea loc în București pe 26 Aprilie și că ar fi bine să puteți să participați la ea dacă povestea voastră va fi aleasă (adică să fiți din București sau împrejurimi ori să fiți în București pe data de 26). Succes. Să fiți sănătoși.
Concurs susținut de Lipton.
Iată o poveste, nu neapărat frumoasă, dar semnificativă şi, se pare, adevărată. Nu mi s-a întîmplat mie, ci lui Georges Spunt, autorul cărţii „The Step-by-Step Chinese Cookbook”, prima mea carte cu reţete din bucătăria chineză (şi, fără dubiu, de departe cea mai bună). Aflat într-un tren, cîndva, înainte de al doilea război mondial, autorul stătea faţă în faţă cu un mandarin, un chinez îmbrăcat în straie de mătase albastră, care purta un inel superb din jad imperial. Ca răspuns la complimentele lui Georges, mandarinul a spus: „Am să-ţi arăt o nestemată de şi mai bună calitate” şi a scos dintr-un buzunar o foaie împăturită în care avea cîteva fire de ceai verde. A cerut însoţitorului de vagon apă fierbinte, fiartă numai pînă începe să bolborosească, altminteri, dacă fierbe prea mult, „îmbătrîneşte”. Ceaiul, cu o aromă într-adevăr deosebită, era din soiul Dragon Well (Longjing), unul dintre cele mai faimoase ceaiuri din China.
Mulțumesc:)
Salutare!
Cel mai bun ceai verde cred ca l-am baut în Tunisia! Acum am ingredientele (ceai și menta proaspata) si tot incerc sa il prepar acasă. Oricum ai face nu iese ca cel baut în deplasare sau în compania cuiva (la socializare). As fi onorat sa ne intalnim!
Cel mai bun ceai verde pentru mine a fost si primul ceai verde pe care l-am baut, in urma cu vreo cinci ani, undeva pe o plaja din Tunis. Nu era in ceasca, ci intr-un pahar ca cele de tuica de la mine de acasa, din Moldova; nu era cald, asa cum stiam eu ca se bea ceaiul; nu era plicticos, ca ceaiul pe care mi-l dadea mama la fiecare raceala. Era rece si foarte, foarte parfumat. L-am intrebat pe chelner ce beau, asa cum intreb mereu, la restaurant sau la ceainarie, ce mi s-a pus in fata. Uimit ca o turista din Romania vorbeste franceza, chelnerul s-a asezat langa mine, pe bancuta din piatra, si mi-a povestit despre ceaiul verde cu flori de iasomie pe care mi-l servise. Si mi-a mai dat unul din partea casei. Mi-am adus din Tunis cateva pungute cu ceai verde cu flori de iasomie, dar niciodata nu a iesit perfect, ca cel baut acolo.
Mi-ar placea sa ne vedem la un ceai in offline, mai ales ca pe 26 e ziua mea. :)
Nu sunt mare bautoare de ceai, dar ceaiul care si-a lasat o amprenta binefacatoare in viata mea a fost cand am urcat prima data pe munte, mai exact pe Ceahlau, cand credeam ca nu mai ajung la destinatie si incepeau sa imi cedeze atat muschii cat si nervii. Nu am crezut ca ceva imi va mai reda starea de bine, pana cand am gustat prima gura de ceai care mi-a invadat trupul si mintea si mi-a redat forta de a zice: „sunt gata sa mai fac un traseu cam tot atat de lung ca cel pe care l-am facut deja”, in conditiile in care mai tot traseul imi blestemam decizia de a merge la munte si zicandu-mi este pentru prima si ultima data cand fac acest lucru. Acum, sunt mare amatoare de munte, cu tot cu trasee si mai beau si ceai din cand in cand, dar nici unul nu se compara cu ceaiul acela. Nu stiu sigur daca ceaiul a avut o influenta asupra deciziei mele :) Numai bine!
dupa mine ceaiul este bestial , va invit sa incercati mai multe sortimente cum ar fi cele chinezesti , turcesti , arabe si o sa vedeti ca au arome pe care o sa le indragiti si totodata cine stie poate o sa renuntati la zilnika cafea de dimineata :))
Eram studenta in anul 1, plecasem din bucuresti si ma intorsesem in craiova doar pentru un ceai, alaturi de o persoana draga. Am vorbit vrute si nevrute, am zambit, ne-am intristat, in timp ce cana din fata noastra se umplea iar si iar. Ploua afara, batea vantul, dar in cafeneaua aia micuta timpul se oprise, chiar daca tigarile se fumau singure si ceaiul incepuse sa se raceasca in cana. Se intunecase cand am plecat de-acolo, m-am urcat in tren si m-am intors la viata mea agitata de studenta. Dar ceasca de ceai verde cu iasomie a ramas acolo, la fel ca in mintea mea, atat de statornica si calma.
Ceaiul verde este o bautura minunata, cu multiple efecte benefice asupra organismului, o stim cu totii. Chinezii ( cine altcineva?)manufactureaza frunzele de ceai verde, transformandu-le intr-un boboc de crizantema care , daca il pui intr-o cana de sticla sau intr-un pahar si pui apa , „infloreste” incet, sub ochii tai. Dar ceaiul verde este folosit nu doar la obtinerea minunatei bauturi, ci si la prepararea unor prajituri rafinate. Pentru asta se foloseste fie o infuzie de ceai verde, fie Macha, care este o pudra de ceai verde. Macha este ceaiul japonezilor,ritualul ceaiului la japonezi fiind diferit de cel al chinezilor. Restul detaliilor trebuie povestite la o cana de ceai. Aduc eu „crizantemele”!
Ce invitație frumoasă! :)
Începuturile mele cu ceaiul verde au fost cu năbădăi. L-am gustat și mi s-a părut mult prea astringent, credeam că nu o să ne împăcăm vreodată. Era prima noastră întâlnire și se uita ciudat și amărui, din ceașcă, la mine. Îmi părea că și el regretă că acceptase să ne vedem, pentru că nu știu să apreciez ceva atât de bun. Eu mă uitam dezamăgită (de mine). În imaginația mea, fusese mult mai frumoasă prima întălnire. Ce țărăncuța eram și eu, să vreau arome de dulce și să nu știu să mă bucur de aroma lui deosebită. Ne-am spui un „La revedere!” sec și am plecat.
Ne-am reîntâlnit întâmplător după ceva vreme. Ne schimbasem amândoi. Eu îmi mai rafinasem gusturile, el se îmbrăcase în o haină subțire de mentă. A fost cel mai bun ceai verde pe care l-am băut. Suntem împreună și azi. Doar că el mai schimbă uneori haina de mentă cu o eșarfă de iasomie sau o bluză pufoasă de piersică, să-mi mențină interesul :)
Buna,
M-am tot gandit la o poveste despre ceai si nu am reusit sa ma decid ce am sa scriu si totusi am sa povestesc :”istoria ceaiului verde este straveche si are la baza mituri si legende orientale, conform legendei ceaiul verde a fost descoperit intamplator cu 5000 de ani in urma de catre imparatul Sheng Nung”.
Se spune ca dupa o partida de vanatoare ,acesta a pus apa la fiert, in padurea unde a poposit, imparatul consuma apa fiarta deorece credea ca este buna pentru sanatate.La un moment dat cateva frunze dintr-un arbust salbatic au cazut in vasul cu apa fiarta dandu-i o culoare verde-galbuie si o aroma placuta.Imparatul intrigat a gustat din infuzie si a fost sedus imediat de aroma sa,astfel sa nascut ceaiul verde.
Nu stiu daca anecdota la care m-am gandit e tocmai potrivita pentru acest post, dar fiindca face parte din povestioarele familiei si mi-a spus-o tatal meu, care m-a invatat sa apreciez ceaiul, o sa vi-o relatez:
Mami si tati se cunosc din timpul facultatii, pe cand stateau amandoi in camin (atunci erau separate – de fete si de baieti).
S-a intamplat sa se certe
oooops…nu stiu cum am reusit sa postez inainte sa termin povestea. Dar sa contiunam :)
S-a intamplat sa se certe exact in ziua in care trebuiau sa merga la un concert. Tati s-a dus, iar mami a ramas suparata la camin. Cand s-a intors de la concert, tati a gasit pe masuta din camera un pahar cu o licoare frumos colorata, pus atent pe un servetel. Obisnuiau pe vremea aia sa cumpere ceai rusesc si sa il puna in pahare dupa ce il preparau, ca sa-i vada mai bine culoarea…era un intreg ritual.
Numai ca de aceasta data, ceaiul nu era tocmai ceai. Tati si-a dat seama abia dupa ce gustase ca in pahar era defapt gallus (o vopsea cu multa sare pe care o folosisera cu cateva zile in urma la colorat perdele). Bineinteles ca mami a savurat acest moment, asistand la gustatul „ceaiului”.
Ne mai amuzam si astazi cand se intampla sa ne amintim de aceasta farsa la o cana de ceai. :)
:)He, he,… perdelele erau din tifon la metru, facut sul si din loc in loc legate strans cu sfoara, apoi vopsite; au iesit excelent: un ocru cu degradeuri pana la galben pal… Mult mai dulce decat „ceaiul” a fost impacarea de dupa…
Buna ziua, ma numesc Dana am 40 de ani si de patru zile ma gandesc la o poveste despre ceai verde… Este o tema destul de interesanta. Pana acum cateva zile nu m-am gandit niciodata la ceai verde sub forma unei povesti, sincer eu cu ceaiul verde nu prea avem un trecut.
Acum un an de zile , am avut o perioada in care am slabit destul de mult pentru ca imi doream sa arat foarte bine si la varsta de aprope 40 de ani ,la un moment dat am auzit ca ceaiul verde are aceste beneficii, de-a intinerii si de-a slabii. La inceput nu am crezut , am o varsta si nu cred ca tot ce zboara se mananca, asa ca nu am fost convinsa ca ma va ajuta sa slabesc ,am inceput sa ma documentez apoi la un moment dat l-am incercat , dupa cateva saptamani am observat ca am inceput sa pierd din greutate, sa fiu mult mai energica si binedispusa mereu.Trecand peste minunatele calitati pe care le are ceaiul verde,viata mea s-a schimbat devenind o persoana foarte echilibrata in tot ceea ce intreprind, pana si visurile pe care le am noaptea sunt mai roz, sunt plina de optimism si nu exista zi data de la Dumnezeu sa nu ma trezesc cu zambetul pe buze…..sunt sigura acum ca acest ceai verde pe langa care treceam de multe ori fara sa-l bag in seama, s-a razbunat la modul frumos pe mine aratandu-mi adevarata viata curata,si deschizandu-mi noi drumuri…multumesc
ce coincidenta si eu sunt o mare amatoare de ceai verde!! :)) din nefericire, nu prea gasesti ceaiuri bune reci la ceainarii, vara. asa ca eu ma indrept mereu spre lipton ice tea green tea. mi-ar fi placut sa te cunosc! :)