Beef Wellington – un mușchi de vită frumos garnisit

Din când în când, mai ales pentru o cină specială, prefer o bucată de carne minunată, gătită cu atenție, care ar putea să îmi surprindă invitații și să le ofere un moment gurmand complex. Inventat în Regatul Unit și devenit între timp un mare clasic, Beef Wellington este o friptură foarte specială. Un mușchi de vită, gătit în straturi de ciuperci, șuncă și foietaj. Vi-l propun de această dată, pentru că va fi un preparat iubit atât de carnivori, care visează la cea mai bună și fragedă bucată de carne, cât și de către cei care preferă un echilibru între carne și legume. Garniturile din legume, straturile de ciuperci și foietajul foarte crocant în care e învelit mușchiul vor oferi o cină completă și deloc grea.  

Ingrediente pentru beef Wellington

• Un mușchi de vită
• Ulei de măsline
• O legătură de cimbru proaspăt
• Muștar
• 500 g ciuperci champignon
• O ceapă roșie
• 200 g felii subțiri de șuncă
• Sare, piper
• 200 g aluat de foietaj
• Un ou

Ingrediente pentru garnituri

• O legătură de sparanghel 
• Ulei de măsline
• Cimbru poaspăt
• 1 kg cartofi dulci
• 50 g unt
• 100 ml lapte 

Mod de preparare beef Wellington

Mușchiul de vită

Din mușchiul de vită, am ales partea centrală, cea mai uniformă. Optând pentru aceasta, m-am asigurat că bucata mea de carne va fi gătită perfect, păstrând aceeași temperatură pe toată lungimea ei. Am prăjit la temperatură mare mușchiul de vită, condimentat cu sare și piper proaspăt râșnit. Această sigiliare prin prăjire va ajuta la păstrarea sucurilor din carne, în interior, și o carne fragedă, nu uscată. Am pus cam 10 minute în cuptorul încălzit la 170 de grade. Temperatura măsurată în centrul bucății de carne trebuie să ajungă la 50 de grade. Imediat după ce l-am prăjit pe toate părțile, am pictat frumos mușchiul cu un strat de muștar de dijon, cât timp era fierbinte încă. L-am învelit în folie, strâns, pentru a-și păstra forma, și l-am lăsat în frigider 15 minute. 

Între timp, a fost momentul potrivit să mă ocup de ciupercile champignons. Le-am curățat și am preferat să le toc mărunt folosind un cuțit în loc de robotul de bucătărie, pentru a avea un strat textural, în loc de o pastă prea fină în interiorul preparatului meu. Le-am călit în ulei de măsline, împreună cu ceapa tocată în același fel și condimentate cu sare și piper. Am lăsat ciupercile la răcit. 

Cum am montat Beef Wellington?

Pe blatul de lucru am întins folie alimentară, peste care am creat, din feliile subțiri, cu marginile ușor suprapuse, o foaie de șuncă. Păstrând 2 cm de la fiecare margine, am adăugat într-un strat subțire și uniform, fără goluri, ciupercile și câteva frunzulițe de cimbru proaspăt. M-am asigurat că foaia de șuncă și ciuperci e suficient de mare pentru a putea înveli complet bucata de carne. Am poziționat mușchiul la o treime față de bază, și am rulat strâns în folie, un cilindru perfect, pe care l-am lăsat din nou la frigider, 15 minute.

Am întins foietajul într-o foaie subțire, cu o folie alimentară dedesubt. Am poziționat carnea învelită la o treime față de bază, și am uns cu ou bătut partea superioară a foii de aluat, cam trei centimetri, pentru o sigilare foarte bună. Am rulat din nou foarte strâns, cu ajutorul foliei și, acum știți deja, am pus ultima dată file-ul la frigider, jumătate de oră.

Am încălzit cuptorul la 200 de grade. Între timp am uns cu ou bătut foietajul. Apoi am crestat un model pe toată suprafața aluatului. Am copt cam o oră, până când crusta a devenit aurie, crocantă, iar carnea a ajuns la 65 de grade în centru. Am lăsat carnea să se odihnească 15 minute.

Legumele

Am ales două garnituri ușoare, cu texturi foarte diferite. Pentru a adăuga o notă proaspătă cinei, am ales un piure de cartof dulce, copt și sparanghel tânăr, tras la tigaie în ulei de măsline. 

Am curățat cartofii, i-am tăiat în patru, și i-am pus la copt în cuptor, stropiți cu ulei de măsline, condimente și cimbru. Au stat în cuptor cam jumătate de ora, la 175 de grade, până când au devenit foarte moi. I-am pasat calzi și le-am adăugat lapte fierbinte, în care am topit și untul. Am condimentat cu sare și piper. Apoi am omogenizat cartofii până când s-au transformat într-un piure cremos. 

Sparanghelul tânăr a avut nevoie doar de o tigaie încinsă, cu grătar, ulei de măsline și condimente. A devenit în câteva minute o garnitură crocantă și proaspătă. Am tăiat doar partea ușor lemnoasă a sparanghelului, cam trei cm.  

Cum am servit Beef Wellington?

Am servit carnea după ce s-a odihnit zece minute. Am tăiat  felii de patru centimetri, folosind un cuțit zimțat, care a permis o feliere perfectă, fără a aplatiza crusta. Foietajul copt a rămas foarte crocant, carnea era fragedă, cu o culoare frumoasă, iar ciupercile au adăugat o textură interesantă mușchiului. Am lăsat garniturile lângă friptură, ca toată lumea să își servească proporțiile preferate. 

Vă invit să vă faceți curaj și să încercați această rețetă clasică și atât de iubită, care se pregătește  prea rar pe la noi. Puțină grijă pentru procesarea mușchiului și a legumelor, împachetarea fileului după fiecare etapă, și răbdare pentru a-l răci și a-i oferi timp să se întărească vor conduce la un rezultat absolut spectaculos și la o cină de poveste. 

Cu drag, Cristina. 

Găsiți aici alte idei de preparate cu carne.