Am scris recent două articole (acesta și acesta) despre felul în care percep eu legătura dintre români și mâncare. Am scris și că ne cam dăm mereu loviți și nevinovați când vine vorba de metehnele noastre ori de felul în care unii sau alții își râd de noi și de banii noștri. Senzația mea e că niciunul dintre articole n-a fost primit prea grozav în ciuda numărului mare de distribuiri în rețelele sociale. Opiniile exprimate de mine în cele două articole sunt cumva întărite de un experiment pe care-l fac de ceva vreme pe Facebook, unde am început să pun fotografii cu farfurii în care mâncarea e așezată mai îngrijit, în care decorul e altul decât frunza de pătrunjel sau cea de mărar (cu care n-am nimic, le folosesc și eu, dar mai cunosc și alte frunze). Alternativ, pun poze în care mâncarea e prezentată nu mai urât ci într-o cantitate mai mare (sigur, când prezinți mâncarea în cantitate mare, adaptezi decorul). Din numărul de aprecieri nu vreau să trag concluzii, factorii care influențează acest număr fiind prea mulți. Din conținutul comentariilor pot să concluzionez că încă-s foarte mulți oameni pentru care principala calitate a unei mâncări e cantitatea. Savuros înseamnă mult și neapărat cu carne, pentru foarte mulți români. Când mă lovește câte o concluzie de felul ăsta, corectă ori ba, mă apucă gânduri negre și mă „amuz” cu ideea că toată munca mea e în zadar, că tot ce învăț și ce știu și ce fac e sortit eșecului, dacă nu am grijă să pun suficient de mult ciolan sau destulă sărmăluță în activitatea mea. Cu toate astea, n-am de gând să mă opresc sau să schimb macazul. Am ajuns în locul bun în care mă aflu făcând lucrurile care-mi plac, oricât ar fi fost de greu să le dau de capăt (dacă-mi place, nu înseamnă că-i mereu ușor). Nici nu o să dau prea multe explicații, am văzut că-s inutile, cine vrea să vină cu mine în excursia asta pe care o fac zi de zi e binevenit, cine nu, nu-i condamnat defel, consider că ar trebui să ne putem alege singuri „excursiile”, după bunul nostru plac.
Acum, să ajung și la titlul articolului. Promiteam zilele trecute o soluție bună pentru o parte dintre problemele pe care le avem cu mâncarea, cel puțin la cele care țin de cerere și ofertă (cele mai multe țin de cerere și ofertă, între noi fie vorba). Vă spun cum procedez eu, poate vă ajută.
1) La restaurant îi spun chelnerului ce nu mă mulțumește la mâncarea pe care o primesc, dacă-i prost făcută o trimit înapoi. Nu, nu fac scandal, sunt civilizat și nu atrag atenția asupra mea, ceva poate să meargă prost oricând, consider că-s de folos dacă atrag atenția. Cândva nu făceam asta, dar dacă eu nu o fac, tu nu o faci, domnișoara de la masa vecină nu o face, cum ar putea să știe restauratorul că lucrul pe care-l oferă e bun ori rău? Doar din vânzări? Nu-i relevant și nici de ajutor industriei în întregul ei.
2) Furnizorilor mei le cer exact ce-mi trebuie și mă străduiesc să recepționez marfa personal. Dacă nu-i în regulă, nu o plătesc, o trimit înapoi. Dacă printr-o întâmplare n-am fost de față și sunt nevoit să lucrez cu marfă sub standardul meu sau să pierd timp făcând rost de altă marfă, furnizorul acela nu va mai lucra cu mine niciodată. Nici cu prietenii mei.
3) La piață cumpăr doar marfa care-mi place, doar dacă-mi place vânzătorul, doar dacă nu se agită când vreau să aleg marfa. E obligatoriu să poți alege marfa de pe tarabă. În felul acesta, îi obligi pe vânzători să sorteze marfa pe categorii de calitate și să pună prețuri diferite în funcție de acest criteriu. E anormal să plătești roșii lovite (de exemplu) cu prețul cu care le plătești pe cele care au structura intactă.
4) La supermarket îmi deschid gura, și la raionul de carne proaspătă, și la pește și la legume sau fructe. Dacă am nevoie de carne tăiată într-un anume fel, o cer. Uneori o primesc în aceeași zi, alteori a doua zi, dar o primesc. Dacă o cerere e repetată destul de des, carnea tăiată în felul acela va apărea în galantar, vă promit. Oamenii nu-s proști, vor să vândă marfa și n-au de unde să ghicească ce-i în mintea clientului (întrebarea „sunteți mulțumit de magazin” pusă automat de fata de la casă nu-i chiar un reper).
Am cumpărat de destule ori legume mai ieftine din supermarket, doar pentru că am profitat de un adevăr simplu: ce nu e conform, se aruncă. Hai să vă dau un exemplu: cu câteva săptămâni în urmă aveam nevoie de mai mult busuioc. În supermarket am găsit doar parțial ofilit, 8-9 cutii. Pentru că puteam să-l folosesc și așa dar pentru că nu mi se părea normal să plătesc busuioc ofilit la preț de busuioc proaspăt, am vorbit cu responsabilul de raion care a vorbit cu responsabilul magazinului, care mi-a oferit o afacere, adică să cumpăr toată marfa la prețul unei singure caserole. Dacă aveam nevoie de busuioc pentru decor, nu m-ar fi încântat și aș fi căutat în altă parte, așa, am economisit cam 10 euro, dintr-o propoziție spusă unui om.
În piață, la supermarket, la restaurant, în bistro-uri, lucreză oameni, nu coduri debare (încă). Vorbiți cu ei, spuneți-le ce vă lipsește, ce vă doriți. Și nu uitați că banii sunt în buzunarele voastre. Cât timp îi mai aveți acolo și cei din fața voastră vor dori să-i aibă, aveți puterea de a schimba tot ce nu vă convine. Pare complicat? Mie-mi iese. Să fiți sănătoși.
Bravo tie! Esti sigur ca nu ai avut experiente pozitive datorita faptului ca erai cunoscut la momentul la care ai facut cererile/remarcile catre vanzatori? Pentru ca e posibil ca tu, ca blogger si persoana cu posibilitatea de a face sau nu antireclama, sa ai alt spor cu cei care incearca sa isi vanda toata marfa la pret cat mai mare… pentru ca asta e optica pe piata romaneasca!
O zi minunata iti doresc!
nanele din piață nu mă cunosc, ele n-au facebook:). nu-s atât de celebru, nu sare omul pe mine pentru autograf. zic să încercați de câteva ori să cereți ce vă trebuie:).
hello. eu zic ca e ff important si felul in care pui problema…ca daca la ghiseu la stat mai merge sa te uiti urat si sa ridici tonul…intr un magazin normal si la piata cred ca cheia succesului este o conduita decenta, deschisa si pritenoasa…nu un ton de comanda, oarecum umilitor(ceva de genul reducerea mi se cuvine!!!altii dau voi de ce nu dati) cum ni se mai intampla unor dintre noi cateodata:).
evident, plec de la presupunerea că suntem oameni civilizați, nu bădărani:).
Adi, in mintea mea (si in stomac!) isi gasesc loc ambele moduri de „ambalare” a mancarii. Farfuria plina, carnoasa, bogata e pentru corp: energie, caramizi de construit celule, combustibil pentru creier.
Farfuria „stilata” e pentru suflet, daca si ce e in ea e de aceeasi calitate: jocul aromelor, al texturilor, al temperaturilor incanta sufletul si nu trebuie sa umple burta. Adica, n-as face o masa intreaga din drob de curcan cu kiwi sau din prosciutto crudo cu pepene galben (asa cum la o masa obisnuita nu pun cozonac, ci paine).
La fel, daca am de petrecut o seara lunga cu prieteni dragi nu-mi iau Guinness; dar daca am chef de ceva deosebit, o data la ceva vreme, un Yorkshire Square Ale n-are egal.
Eu cred ca si stomacul si sufletul merita hranite, fiecare cu hrana care ii face mai bine.
Frumos spus…ca de obicei. Asa trebuie facut. Nu m-as fi gandit ca si la supermarket poti schimba ceva. Oriunde poti. Mersi.
Ai perfecta dreptate, oamenii trebuie sa comunice, sa se faca intelesi cu privire la ceea ce-si doresc, sa poata face ei alegerile pe banii lor.Nu te necaji ca nu esti totdeauna inteles, noi cei ce iubim ceea ce spui si ceea ce faci suntem langa tine. Tine-o tot asa, noua ne place!
Jos palaria pentru intransigenta. Intr-adevar, ca sa schimbi ceva, compromisurile trebuie excluse din vedere.
Tu spui ca nu este ok sa accepti orice, si ca pretul sa reflecte calitatea produsului. Sunt partial de acord insa.
Ar trebui sa ne gandim si la cantitatea uriasa de alimente care sunt aruncate din cauza ca au expirat, sau ca nu au intrunit anumite standarde. Pe masura ce oamenii din tarile dezvoltate se invata sa fie tot mai mofturosi, cantitatea de alimente risipite va creste.
Ne permitem asa ceva ca civilizatie, in conditiile in care exista oameni care nu au suficienta hrana, si nici macar apa potabila? Poate ar trebui sa fim ceva mai realisti si sa ne uitam in jur.
exact, ar trebui să fim realiști și să ne uităm în jur. poate așa vom vedea că oricât de multă sau de puțină marfă vom avea în supermarket, copiii din anumite zone ale africii tot vor muri de foame. știi de ce?pentru că planeta nu-i un loc echitabil așa cum nici omenirea nu-i o specie total diferită de altele, când vine vorba de supraviețuire. medicina modernă, actele de caritate și campaniile sociale măresc într-o oarecare măsură și șansele de supraviețuire ale celor mai puțin înzestrați (ceilalți locuitri ai planetei n-au acest noroc, acolo e chiar „care pe care”, indiferent că vorbim de microorganisme, ferigi, cașaloți sau elefanți). eu văd altfel povestea asta cu realismul. în realitatea mea, trebuie să cumperi cât ai nevoie, nu cât vor unii să-ți vândă și, pe cât posibil, să nu arunci tu după ce ai cumpărat. apoi, văd că trebuie să plătești un preț cât mai corect. mi se pare mai înțelpt și mai de folos pentru planetă să folosești/cumperi doar lucrurile care-ți ervesc cel mai bine. o creștere a pretențiilor are ca urmare și o creștere a eficienței producătorului, are ca urmare și un oarecare progres. și să știți că pot contrazice cu argumente istorice pe orcine-mi spune că progresul e unul greșit și că suntem pe un drum al pierzaniei. am ajuns la concluzia că oamenii care susțin cu tărie că în trecut era mai bine, nu au prea citit istorie.
da si nu adica de ce lasi toata munca pe capul cumparatorului?nu ar fi normal ca seful de raion sa observe fructele,legumele care nu mai sunt proaspete,blablabla si sa faca reduceri fara sa astepte plangerile clientiilor?dau 2 exemple de ce se intampla unde stau(canada)1.tot timpul sunt reduceri din diverse motive unele chiar obscure2.daca la casa de marcat imi marcheaza pretul neredus si vad eroarea,produsul mi se da gratis.spor la cumparaturi
ține de sistem și de civilizație. civilizația trebuie să înceapă de undeva. cel mai ușor e să înceapă de la cel care are banul, dacă altfel nu se poate.
Ce frumos stii tu sa scrii si cum trezesti omul la viata. inca nu stim ca banii sunt ai nostri truditi si ca trebuie sa primim calitate atunci cand dam pretul cerut!
Eu am probat in propria familie cu o garnitura din legume (spre exemplu), care, pentru ca se prepara repede, mi-a dat voie sa ma joc un pic si s-o aranjez in stil „chef”. Portia mica de felul ei. Concluzia a fost urmatoarea. Fiica-mea (generatia tanara) nu numai ca accepta dar si primeste cu entuziasm si ma lauda pentru o reteta noua si farfurie aranjata frumos. (Cere sa ii mai pun daca nu se satura, dar nu a fost cazul). Garnitura insotea carne la gratar.
Sotului nici macar n-am indraznit sa-i duc o farfurie aranjata ca pe blog pt. ca imi spusese in alte ocazii ca lui sa ii duc mancare, nu design. Inchistarea si automatismul tine de varsta in primul rand. El daca nu mai recunoaste ceea ce stie, devine neincrezator. Acelasi turnulet din legume si mozarella l-am pus langa carne fara un aranjament special si i-am mai trantit alaturi si doua linguri de cartof natur. La final mi-a zis „foarte bun, bravo!”. M-am bucurat degeaba. Cand l-am iscodit a zis ca a spus bravo pt carne ca era suculenta nu pentru „mozzarella aia a ta! … si ca ce era chestia aia atat de mica in farfurie?”.
Imi vine sa il citez pe Brucan, trebuie sa se schimbe o generatie ca sa fie acceptat noul si in gastronomie. Noul cu tot ce trage dupa el: cantitativ, mod de prezentare si mai apoi ca reteta si mod de preparare. Trebuie timp ca sa schimbi mentalitai si timp ca romanii sa iasa in lume si sa vada cum mai este si prin alte parti. Se pare anii scursi de la revolutie, inca nu sunt suficient de multi ca sa schimbe mentalitati si uitarea automatismelor. Trebuie sa se schimbe o generatie.
am dactilografiat gresit: „tine de varsta” in loc de „tin de varsta” (paragraf 2) un dezacord care trebuie corectat. multumesc!
am mancat o litera la cuvantul *mentalitati paragraf 3. scuze. o sa verific pe viitor inainte de validare
iti dau un sfat: dupa ce trimiti mancarea inapoi chelnerului, n-o mai manca pe cea pe care ti-o aduce a doua oara…
cu tot respectul, asta-i o prostie. de 17 ani mă perind prin bucătării și restaurante. n-am întâlnit nicio situație, nici măcar una, în care bucătarii sau ospătarii să-și bată joc de clienți scuipând în mâncare sau punând în ea mizerii. miza e prea mare.
Unde gasesti piete cu tarani? Nu de alta, dar la noi in Floresti, chiar daca suntem la tara , piata e plina de produse de supermarket. Chiar mi-ar prinde bine o recomandare de piata din Cluj :)
Uf, mie mi-e jenă și să trimit mâncarea înapoi, și să aleg marfa la piață (în RO). Eu am trăit mult timp la București și acolo nu găsești nane la piață, găsești mai mult comercianți dubioși, care aproape sigur nu-s și producători și te poți trezi cu un mic conflict pe cap au măcar cu apostrofări dacă ceri să alegi marfa…producătorii adevărați îi poți număra pe degete și sînt undeva mai dosiți, pe la tarabele din spate, iar nanele vând pe trotuar, în afara pieței, asta dacă nu cumva le intimidează aceiași dubioși să le vândă marfa pe care o revând ei apoi la trei prețuri…
În altă ordine de idei, cred că treaba cu farfuriile aranjate artistic e universal valabilă și se petrece peste tot în lume, nu doar la noi. Îmi aduc aminte în acest sens de un serial de comedie (sitcom) american, în care personajele merg la un restaurant franțuzesc, iar personajului principal îi este adusă o farfurie mare, frumos ornată, dar pe care se află o singură boabă de mazăre…el începe să urmărească boaba de mazăre cu furculița prin farfurie, dar ea cade pe jos :).
De acord cu ce ai scris, mai putin cu trimisul mancarii inapoi in restaurant. Am lucrat intr-un domeniu oarecum inrudit si povestile spuse de chelneri „in spate” in m-au lecuit de astfel de actiuni. In piata nu merg tocmai pentru ca precupetii/speculantii din piete nu suporta sa le umbli prin „marfa”. In supermarket pot sa aleg cat vreau, nu ma deranjeaza nimeni.
Adi, sunt total de acord cu parerea ta despre piata – supermarket. Dar…
Ne invartim intr-un cerc vicios de fiscalizare. La piata (chiar daca marfa este vanduta de oameni – cum zici tu) pretul produselor este la fel cu acela din Hypermarketuri. Numai ca cel din hypermarketuri este un pret care contine TVA si alte taxe de hypermarketuri. TVA-ul se duce la buget, de unde parintii nostri isi iau pensia. Conteaza frumusetea produselor expuse in piata mai mult decat linistea financiara a celor apropiati?
Sa fiti sanatosi si voi! Bravo Adi! De-aia m-am abonat eu la tine!
Sunt de acord in mare parte cu cele spuse de tine insa de multe ori suntem obligati sa mai si culegem nu doar sa alegem.
Eu incerc sa mananc pe cat posibil grass fed beef insa este foarte complicat sa fac asta pentru ca sunt doar cativa macelari care ofera asta si nu sunt intotdeauna in drumul meu,societatea in care traim ne obliga sa muncim peste 50% din timpul nostru si astfel in timpul in care nu suntem la munca optiunile pe care le avem sunt limitate.
De asemenea mancarea „adevarate”(organica,grass fed,hormone free,antibiotic free,samd)este scumpa.
Asa este aici in Canada insa sunt convins ca nu e cu mult diferita situatia din Romania.
Dragut articol, sincer cred ca in toate e vorba de noroc; si la pravalie si la restaurant; dar la restaurant trimit mancarea inapoi daca nu e ok.