Arancini de poveste (vegetarian)

744
arancini

Arancini de poveste – sau continuarea periplului culinar prin peninsula italică. De ce spun de poveste? Pentru că mereu când încerci să gătești cu ingrediente de sezon, totul e altfel, mai la locul lor. Și nu ai cum să greșești. Iar azi e vorba despre spanac, despre risotto, despre puțin vin și ouă de casă. Despre brânzeturi maturate și altele proaspete. Toate puse laolaltă într-o armonie deplină, o poveste cu final fericit. Și mai ales gustos.

Ingrediente pentru arancini

  • 250 g de orez arborio
  • 1000 ml de supă de legume
  • 50 ml de vin alb sec(unul bun, pe care îl și bei!)
  • 50 g de grana padano maturat răzuit
  • 3 ouă
  • 250 g de spanac proaspăt, spălat și scurs
  • ceapă mică tocată mărunt
  • 150 g de mozzarella fior di latte
  • 30 g de unt nesărat
  • 300 g pesmet 
  • Ulei pentru prăjit
  • Două linguri de ulei de măsline
  • Sare și piper
  • Făină 
Ingrediente

Intrucțiuni:

Prima dată am sotat spanacul, câteva minute, în puțin ulei de măsline cu puțină sare. După ce a scăzut, l-am făcut pastă în robotul de bucătărie și l-am dat deoparte.

Am încălzit supa de legume. Într-o oală cu mâner (ajută la amestecat), am pus orezul la călit. La foc mic și fără ulei sau alte grăsimi. Am amestecat constant să nu ard orezul sau să se prindă de oală. Când orezul s-a încins bine, am adăugat vinul și am lăsat să se evapore alcoolul. Apoi, cu timmer-ul setat la 15 minute am început să adaug câte un polonic din supă peste orez. Rar și amestecând, să nu se prindă.

Între timp am pus la încins o lingură de ulei de măsline la foc mic în care am pus ceapa. Am dinstuit-o ușor să se rumenească și am adăugat în continuare supă în orez. Când aproape au trecut cele 15 minute, am adăugat crema de spanac peste ceapă. Am mai lăsat un minut la sotat, apoi am pus totul peste orez amestecând bine. După ce am încorporat ceapa cu spanacul în orez, am luat oala de pe foc. Am adăugat pe rând cuburile de unt, parmezanul și un ou, amestecând continuu.

Apoi am turnat tot conținutul într-o tavă și l-am lăsat la răcit.

Prezentare risotto

După ce s-a răcit suficient să pot lucra cu el, m-am apucat de modelat arancini. Am pus o lingură bună în palmă (aproximativ 50g), iar la mijloc am apăsat ușor să fac loc. Loc în care am pus câteva cuburi de mozzarella. Apoi am închis totul într-o formă sferică. Mi-au ieșit 11 arancini. Apoi i-am dat la frigider pentru 30 de minute. Între timp am pregătit totul pentru prăjit și am făcut și o cremă din ricotta cu busuioc.

După cele 30 de minute am tăvălit arancini prin făina asezonată, ou și pesmet. I-am prăjit în ulei la temperatura de 160 de grade Celsius, pentru câteva minute. Sau până devin galbeni-aurii.

Cum am servit arancini

I-am servit fierbinți cu puțină sare și grana padano. Totul pe un pat de mix de salată, alături de crema de ricotta cu busuic

servire arancini

Sunt fantastici, de poveste și, zic eu, merită să încercați să faceți și voi!

Și încercați să gătiți cu ingrediente de sezon, e plină piața. Degeaba vrei să gătești cu roșii proaspete în ianuarie, nu ai cum să faci ceva bun. Iar dacă ajungi să îți setezi meniul zilnic după sezon, sigur fiecare farfurie va fi de poveste.

Să fiți sănătoși!

Andrei

Alte idei de rețete care se pot face fără carne mai găsiți și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close