Chiftele cu tot felu’

Când o să cresc mare, o să-mi dau doctoratul din chiftele. Sau măcar din mâncatul lor. Sunt mare fan al chiftelelor de orice fel și pentru mine nu există expresia „o banală chiftea”. Chifteaua n-are nimic banal în ea. Pentru cei care spun că n-are nimic românesc în ea de asemenea, am doar o frază scurtă: hai să nu mai facem confuzie între „eu am inventat” și „tradițional”. Nu se știe cine a inventat chiftelele. Le găsești în Italia, Israel, Liban, Iordania, Malaezya, Thailanda, China, Turcia, Grecia, cele două Americi și Marea Britanie. Peste tot sunt tradiționale, adică se mănâncă din moși-strămoși. Se numesc diferit și se condimentează în funcție de specificul local dar tot chiftele sunt. Unii le marinează în sos de roșii, alții le învelesc în prapore, alții le frig în ulei încins ori untură, dar tot chiftele sunt.

Noi, românii, ne-am obișnuit să le facem mici de tot ori mari de tot (nu prea avem cale de mijloc) și să le frigem în ulei mult. Nu-i neapărat cel mai rău lucru din lume dacă nimerești temperatura corectă a uleiului în raport cu dimensiunea și compoziția chiftelei. De cele mai multe ori n-o nimerești, că n-ai termometru. Te alegi cu chiftele ori prea fripte ori prea pline de ulei. Ori poate crude în mijloc (s-au văzut orori de felul ăsta). Păi și atunci, de ce să nu încerci (vezi, poate-ți place) o metodă care nu dă greș și care-ți oferă un rezultat la fel de gustos (că gustul încercăm noi să-l păstrăm, să ne țină legați de rădăcinile noastre)? Cât te costă? Sigur că îți ia zece minute în plus (hai, un sfert de ceas) dar crede-mă, merită. Am încercat deja treaba asta de zeci de ori, cei care au mâncat astfel de chiftele au fost încântați și, cred eu că pe termen lung se adună și buline roșii la capitolul sănătate.

Bine, gata cu vorba și hai la treabă. Cum faci? Să spunem că nu te omori după chiftelele din soia și vrei carne:). Propun un amestec din 700 grame porc nu prea gras și 300 grame vită.

Aici pui un ou sau două (dacă-s mai mici), presari două pișcături de sare și puțin piper măcinat de tine. Un vârf de cuțit de boia mai poate intra aici. Te oprești cu condimentarea dacă vrei să te limitezi la tradiția românească. Tot pentru gustul chiftelelor pui doi căței de usturoi dați prin răzătoare și puțin pătrunjel tocat mărunt (poate și o coadă de ceapă verde dacă ai). Unii pun și mărar. Eu nu-s împotrivă dar am constatat că mărarul se înțelege mai bine cu chiftelele din carne de pui. O lingură de pesmet leagă și afânează compoziția. O lingură de ulei le ajută pe toate să se combine mai ușor între ele atunci când le frămânți.

Dacă nu ai pesmet, înmoi o felie de pâine, o storci de apă și o pui în compoziție. Apoi frămânți bine, cam zece minute. Lași amestecul să stea o jumătate de ceas în frigider, să se desăvârșească legăturile dintre ingrediente.

Îți ungi mâinile cu ulei și modelezi chiftelele (asta le ajută pe ele la rumenire și pe tine să nu ți se lipească de degete). Poți să le lași ușor plate, se vor strânge oricum de la căldură. Sau poți să le faci din prima sferice, cum vrei. Între timp lasă cuptorul să se încingă. La 200 de grade Celsius. Pui chiftelele pe o tavă, pe foaie de copt (asta înseamnă că nu ai nevoie să ungi tava) și dai tava la cuptor. Reduci temperatura la 180 de grade Celsius.

În 20 -22 de minute ai chiftele rumene, sănătoase și gustoase.

Un pahar de vin roșu, o salată lângă, gata prânzul.

Puteți încerca oricând și varianta la grătar. Faceți totul la fel, mai puțin partea cu cuptorul. Diferența e că se vor frige mai repede (cam în 12 minute) și vor avea gustul specific al cărnii la grătar. Bun, după mine. Dacă folosiți metoda indirectă, adică trageți jarul spre părți și nu lăsați grăsime din chiftele să picure direct pe jar, sunt chiar mai sănătoase.

Să ne auzim cu bine și nu uitați de promoția Unisol în desfășurare. Vă poate aduce sute de premii și o ședință de gătit cu mine. În plus, votați în fiecare săptămână rețeta pe care vreți să o vedeți reinterpretată. Să fiți sănătoși.