Ruladă Caprese – simplă și aromată

600

 

ruladă caprese

Toată lumea cunoaşte salata Caprese. S-ar părea chiar că îşi are originea în insula Capri. Se mai numeşte şi salată tricoloră având culorile steagului Italiei.

Provocarea lui chef Adrian Hădean de săptămâna aceasta este „din grădină”. Gândul m-a dus imediat la roşiile copilăriei pe care le culegeam din grădină şi le măncam cu o deosebită poftă, aşa spălate doar de ploaie, cum erau.

Reţeta originală conţine mozzarela, roşii şi busuioc, de preferat proaspăt. Aşa că am tras o fugă în piaţă şi mi-am luat busuioc proaspăt, răsad, pe care l-am plantat într-un ghiveci, ca să mai am. Piaţa este plină cu de toate, profitaţi.

Eu am încercat să îmi pun amprenta personală şi, pe lângă faptul că i-am dat o formă diferită acestei salate, am mai adăugat şi usturoi verde şi ceapă verde, tot din grădină.

Este o reţetă foarte simplă, cu ingrediente puţine, de servit în orice moment al zilei. Deşi simplă această salată uimeşte prin gust şi arome.

Sunt foarte multe variante ale acestei salate, dar eu am încercat să vă surprind cu o ruladă Caprese şi sper că am şi reuşit.

Pentru rulada Caprese am folosit următoarele ingrediente:

  • 130 gr mozzrella fresca-rollo
  • 1 roşie
  • 6 roşii cherry
  • 1 fir de usturoi verde
  • 1 fir de ceapă verde
  • 1 linguriţă ulei de măsline în care eu am adăugat plante aromatice
  • coajă rasă de lămâie şi lume
  • sare, piper după gust.

Cum am început?

Am scos „foaia” de mozzarella din saramură şi am şters excesul de saramură, am pus-o pe o foaie de copt şi am pregătit celelalte ingrediente.

pregătire ingrediente

Am spălat roşiile, ceapa şi usturoiul, frunzele de busuioc.

Am tăiat roşiile rondele, mai puţin roşiile cherry, pe acelea le-am lăsat întregi şi o să vedeţi de ce.

montare ruladă

Am răzuit un pic de coajă de lămâie şi coajă de lime.

Iar ceapa verde, usturoiul şi busuiocul le-am tocat mărunt.

 

Cum am asamblat rulada Caprese?

Peste „foaia” de mozarella am pus roşiile tăiate rondele, peste care am adăugat ceapa verde şi usturoiul verde, sare, piper după gust şi am format rulada.

asamblare ruladă

Cum am servit rulada Caprese?

Pe un platou am aşezat rulada tăiată bucăţi, am ornat cu busuioc,ceapă verde, usturoi verde, piper, coajă de lamăie rasă şi am stropit cu ulei de măsline aromat.

Între timp mi-a venit şi o altă idee de asamblare şi prezentare a ruladei Caprese.

ruladă caprese 2

Tăiem „foaia” de mozzarella în făşii cu o lăţime corespunzătoare roşiilor cherry, condimentăm cu sare, piper, ceapă verde şi usturoi verde, busuioc şi rulada capătă un aspect şi mai interesant, dar şi mai apetisant.

Servim alături de felii de pâine crocantă.

servire ruladă caprese

Până la următoarea reţetă vă doresc poftă bună şi vă mulţumesc pentru că mă urmăriţi şi pentru susţinere!

Monica

Alte idei de salate găsiți și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close