Salată de vinete, salată de ardei copți

452

Preferatele mele în orice vară, pe cuvânt. Aș mânca într-una și vinete și ardei, în diverse forme. Sub formă de salată, cel mai des. Iar salatele pot fi în multe feluri. Acum două zile am făcut salată de vinete și salată de ardei copți din legume coapte vara trecută pe plită și congelate (e mai bine să folosești legume culese în perioada lor de maxim potențial și congelate decât să folosești legume care nu-s în sezon – părerea mea). Am făcut o versiune mai fină a salatei de vinete, tocându-le cu blenderul de mână.

Dacă vă vine să spuneți că tocând vinetele cu un instrument metalic acestea se oxidează, vă anunț că vinetele se oxidează în prezența oxigenului nu a inoxului, deci dacă nu le tocați în vid, puteți să le tocați cu orice. Dacă-s coapte proaspăt și tocate imediat după, se oxidează mai încet, mai ales dacă le amesteci repede cu ulei, dacă sunt tocate la o oră-două după curățare, ele-s deja destul de oxidate. Iar dacă vreți să le mai deschideți la culoare, puneți o lingură de smântână sau de iaurt gras în maioneză, asta va rezolva problema.

În ceea ce privește ardeii copți, dacă-i coaceți și urmează să-i puneți la congelat pentru următoarele luni, e mai bine să lăsați pielița friptă pe ei, își vor păstra mai bine aroma de fum și se și curăță mai bine după decongelare.

Ca să fie salata de ardei salată și pe gustul meu, fac pentru ea o vinegretă din trei linguri de oțet din vin, trei linguri de ulei, o linguriță de zahăr, o pișcătură de sare, un ardei iute tocat și doi căței de usturoi, tocați și ei. Amestec bine toate astea între ele apoi cu ardeii copți pe care-i las în frigider o oră-două înainte de a-i mânca.

Dacă aveți nelămuriri, vă aștept cu comentarii. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Adi, Adi.
    Iar m-ai facut sa zambesc, cu noaptea in cap.Ma intreb cum de esti singurul din cati oameni cunosc cat de cat care scrie la marele fix exact ce si cum imi place mie sa mananc? Ani in sir s-a mirat Sorin de mine: „Mananci salata de vinete cu salata de ardei copti, tu, care nu mananci nici o salata?” Vinetele sunt la scurs, de aseara, asa ca maine o sa am si eu pofta buna! Si as mai avea o nedumerire: tu esti cel care gateste ce ma gandesc eu sau cel care posteaza ce-am gatit eu? Ca inca tot nu mi-e cyclam. Clar.
    Sa fii sanatos si sa ai o zi buna!

  2. Mihai Tamas says:

    Eu folosesc un cutit de lemn la tocarea vinetelor, parerea mea e ca e gresit sa folosesti blender sau orice alt aparat pentru tocarea vinetelor, pentru ca o data cu ele toci si semintele care dau un gust destul de amarui..

    1. Adi Hădean Author says:

      Teoretic ai dreptate. Practic, depinde de vârsta vinetei. Oricum, eu scot semințele, dacă-s multe sau pur și simplu nu folosesc vânăta dacă nu are calitatea corespunzătoare.

    2. Anca Nitu says:

      Mihai Tamas, sunt de acord cu tine, dar am alt motiv. Mie nu-mi place salata de vinete facuta cu blenderul sau la robot. Imi place foarte mult senzatia de „imperfectiune” a vinetelor taiate cu un satar din lemn. Cand mesteci si simti bucatele si semintele de la vinete. mmmmmmmmmmmm…divin

  3. Ma duc sa scot vinetele din congelator…

  4. Nici o nelamurire :) Si mie imi plac vinetele coapte si ardeii copti. Le folosesc in mai multe mancaruri. Forma congelata mi se pare o solutie foarte la indemana.

  5. marcian says:

    acum imi sun nevasta sa scoata de la congelator o punga si o punga

  6. octavia says:

    Si eu folosesc doar tocator lemn si lingura lemn sau plastic,vinetele coapte le las sa se scurga f bine de zeama,inainte de a le face salata.Am facut salata la robot si a iesit super.Sunt preferatele mele,ardeiii si vinetele coapte ,pana si ceapa coapta imi place!Acum astept cu nerabdare ciresele mele sa se coaca si visinele,deja caut retete pt. ele:)

  7. CLAUDIU says:

    Am dat acu vreo 3 luni de o reteta pt salata de vinete, in care ceapa era prajita un pic. da stiu ca nu e f sanatos, dar gustul e absolut senational. mai ales daca vinetele sunt facute fara maioneza.

  8. isabella says:

    bunicul meu(macedonean) facea o mancarica buna,buna din ardei copti,rosii fara seminte si oua.si noi mancam pana ne venea greata.si uite asa a devenit traditia fiecarei veri.

  9. Adrian Neag says:

    Felicitari Adi, ma uimesti de fiecare data cu simplitatea si , totusi, farmecul fiecarui preparat. Parca la tine in poza preparatele seamana cu operele lui Da Vinci din Capela Sixtina. Sublim !

  10. Ca sa-ti iasa salata de vinete deschisa la culoare trebuiesc prajite direct pe flacara aragazului data la maxim si curatate de coaja cat sunt fierbinti si apoi puse pe o scandura inclinata la scurs.In general orice maioneza sau smantana denatureaza gustul salatei de vinete.Grecii folosesc ca ados la salata de vinete branza de capra sau ooaie ,o fac cu ulei de masline si adauga miez de nuca.
    La sosul ardeilor copti adauga pe langa cele enumerate de tine si rosii proaspete taiate cubulete su usturoi tanar.In rest esti acelasi bucatar cu care Ardealul se poate mandri!(Si cinste mamei tale, ca in copilarie se formeaza gusturile culinare si la ce gusturi ai se vede ca mama ta este un bucatar cel putin la fel de priceput ca tine!)

  11. O buna cunostinta m-a vazut (cu ani in urma)carand din piata o sacosa cu vinete (pentru zacusca)si facandui-se mila de mine mi-a spus sa incerc sa fierb vinetele curatate in apa cu sare ,atat cat sa le acopere,pana se inmoaie.Sa le pun la scurs intr-o strecuratoare apoi sa le toc si sa le gatesc ca de obicei.Am incercat reteta asta dupa ani de zile (am mai imbatranit)si nu mi-a parut rau.Salata a iesit exceptionala si mult mai fina !!!
    Ardei copti pusi la congelator cu tot cu coaja este o treaba exceptionala !!!
    Am primit de la cuscra din Oltenia ardei copti la borcan pusi cu tot cu coaja,mi-au placut !!!

  12. ce bunatati!
    multam pt sfaturile cu oxidarea si vinegreta. salivez deja!

  13. Oare de ce spuneti ca vinetele care se gasesc acum proaspete nu sunt la fel de bune decat cele congelate…? vreau argumente la parerea d-voastra,va rog.

  14. …ca si cele congelate, sorry

  15. Simona PoP says:

    La marinata pt ardei copti, pe langa otet, ulei, apa, sare, piper si usturoi, adaugati si frunze de cimbru, divin. Si eu sunt moarta dupa ardei copti, as putea manca zilnic.

  16. Alexa Georgeta says:

    acest meniu merge si in loc de iaurt.

  17. buna seara, eu locuiesc in olanda, si avem inductie si un ochi pt wok..deci cam greu sa mmai coc multe vinete cum faceam odata, o tabla nu prea am..deocamdata, ieri, am facut o salata mica dar am curatat la ochiul ala o gramada pentru ca e putin diferit de ochiurile normale de aragaz, as vrea sa pun la congelator oare daca le coc pe gratarul cu carbuni afara isi schimba gustul? am unul de la weber e destul de bun, as fi foarte happy daca as reusi sa coc si vinete si ardei acolo pt iarna, multumesc anticipat!

    1. Poti sa le coci linistita pe gratar cu carbuni, eu asa procedez de ani de zile si au un gust exceptunal si apropo coc asa saci intregi cu vinete si ardei pentru ca doar asa le folosesc la zacusca

  18. Carmen L says:

    Eu toc si ardeiul capia rosu cu vinetele impreuna dupa ce le-am copt si iese salata mai dulceaga. Inca nu am facut vinetele tale cu usturoi dar ma gandesc ca as putea sa adaug si usturoiul cu ardeiul si ar cam trebui sa iasa delicios.

  19. Pe vinete si zeama de lamaie le deschide la culoare…saru’mana pentru retete!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close