Stridii de munte la wok

685

Zilele trecute, în timp ce găteam mândrețe de fudulii de curcan, mă întrebam cu ce le-aș putea împerechea, dacă mi s-ar cere să fac o asociere mai nu-știu-cum. Primul lucru care mi-a venit în minte: stridiile. Cred că s-ar potrivi perfect. A doua zi, deschizând unul dintre site-urile culinare pe care le urmăresc (ceva de prin Americi, nu mai știu exact care), am citit că pe undeva prin lume, fuduliilor li se spune „stridii de munte”. Un eufemism reușit, zic eu, menit să distragă atenția și să-i convingă și pe cei care nu-s Andrew Zimmern să încerce să mănânce fudulii. Așadar, stridii de munte să le rămână numele. Stridii de munte de curcan am gătit, la wok, cu sos de stridii (stridii-stridii, de data asta), sos de soia și legume. Iată:

Am încălzit niște apă la 70-80 de grade Celsius și am pus fuduliile (nu-i musai să le curățați de pieliță, în primul rând pentru că e comestibilă și în al doilea rând pentru că vă dați de lucru inutil) în oală. Le-am lăsat acolo 3-4 minute. Operațiunea asta are ca scop păstrarea fermității și integrității fuduliilor. Au tendința de a se împrăștia la frigere, mai ales dacă le înțepi sau tai. Așa, se leagă cumva și pot fi gătite ușor.

fudulii

Am pregătit legumele (ardei kapia, dovlecel, ceapă, ceapă verde, usturoi verde, morcov) și niște gălbiori.legumeAm fript vegetaalele-n wok, pe foc iute, 2 minute.

leguma in wokLe-am scos într-o farfurie și am presărat puțină sare peste ele.

legume în wokAm aruncat fuduliile-n wok, cu puțin ulei de susan.

fuduliiDupă un minut am pus peste ele două linguri de sos de stridii și două linguri d sos de soia.

fuduliiLa urmă, Sriracha.

srirachaCu tăiețeii din orez a fost simplu: i-am înmuiat în apă călduță și i-am aruncat în wok după ce am scos stridiile de munte. I-am plimbat prin wok un minut, i-am stropit cu sos de soia și …gata.

tăiețeiDelicios.

fuduliiDin 500 de grame de fudulii și tot atâtea legume (poate să fi fost 600 de grame), am făcut mâncare pentru patru persoane.

fuduliiNu mi-a luat mai mult de un sfert de ceas.

fuduliiAtât pentru azi. Să fiți sănătoși.

fudulii

Join the Conversation

  1. Michelle says:

    Reteta asta ma inspira, doar ca nu stiu de unde se pot cumpara aceste stridii de munte :) Tu de unde le-ai luat?

    1. Adi Hădean Author says:

      Supermarket

    2. Michelle says:

      Mersi pentru raspuns. Eu imi fac cumparaturile din Auchan si pana acum n-am vazut fudulii. Astea pe care le-ai folosit tu nu par a fi inghetate-dezghetate..Ai putea sa spui si numele supermarketului, sau ai retineri ?

    3. Adi Hădean Author says:

      am văzut în toate supermarketurile din cluj.

  2. Mmm, foarte bun! As putea sa mananc doar mancare asiatica!
    Pentru cine n-are fudulii (de curcan), sunt sigur ca reteta asta merge si cu piept sau pulpe de curcan sau pui.
    Dar eu as vrea sa-ncerc cu fudulii, asa ca, Adi, zi-ne, te rog, de unde le-ai cumparat?

    1. sunt in piata Mihai Viteazu , primul stand cu produse din carne pe stanga

  3. o fac si eu! Multumesc!

  4. Pfuuuu, mega like! Iubesc blogul asta al tau!

  5. ioi da` mari curcani au fost

    1. Adi Hădean Author says:

      Și răi:).

  6. „Au tendința de a se împrăștia … mai ales dacă le … tai.”
    In poza 5 „stridiile’ sunt taiate … trebuie lasate cam cat timp dupa fierbere pana a fi puse in wok? Acoperite cu servet, ceva otet/sare sau nu este cazul?

    1. Adi Hădean Author says:

      2-3 minute, fără alte acțiuni.

  7. Sosul sriracha de unde le ați cumpărat? Dacă nu găsesc poate fi înlocuit cu altceva?
    Mulțumesc.

  8. Mihaela Iordache says:

    Se gasesc fudulii de curcan la magazinele Penes (curcanul)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2025. All rights reserved.
Close