Locul
Cuţitu d’argint e prima churrascaria deschisă în România. Churrascaria e localul cu specific sud-american, brazilo-argentinian mai exact. Bine, nu cu tot specificul, ci doar cu partea care ne foloseşte şi ni se potriveşte, adică friptanele din carne plăcut aromată, bine băiţuită şi întoarsă cu toate părţile spre para focului cu viteză constantă. Churrascaria despre care vă vorbesc acum e mai mult româno-săsească decât brazilo-argentiniană, asta dacă e să mă iau după aspectul de hambar al localului, aspect care se potriveşte foarte bine cu mâncarea şi cu locul din creierii munţilor şi inima codrului (da ştiu, clişee) în care se află.
Mâncarea
Totul a început cu o căpiţă de cartofi prăjiţi pe modelul chips-urilor, cu diferenţa clară şi de necombătut că aceştia erau chiar cartofi tăiaţi subţire de să priveşti prin ei la meseni. Foarte buni, potrivit de săraţi şi stropiţi cu zeamă de usturoi. Foarte bună şi asta. Da, îţi cam scade numărul şanselor de a te pupa cu altcineva decât cu tine însuţi dar, în fond, de ce te-ai duce până la Sinaia când poţi să te pupi foarte bine acasă?După cartofii prăjiţi au venit castroanele cu iahnie. Da, de fasole. Un sos grosuţ, perfect condimentat, perfect echilibrat atât ca aciditate cât şi ca arome, în care se bălăceau boabe mari de fasole, umflate de stăteau să plesnească dar destul de civilizate încât să nu o facă. Odată ocupate poziţiile cu garnituri şi antreuri, au început să vină vedetele. Nu pe covorul roşu ci pe sabie. Cârnăciorii din carne de berbecuţ înşiraţi ca la inspecţie pe tăişul sabiei pe care s-au perpelit, au ţinut numaidecît să facă act de prezenţă în farfurii alături de fasole. Taman când am isprăvit lupta cu cârnăciorul a mai apărut o sabie, grea de pastramă afumată. Ospătarii, oameni fără milă, au pus mâna pe cuţitoaie şi au subţiat pastrama, apoi au împrăştiat-o prin farfuriile mesenilor, spre marea bucurie a celor flămânzi (care nu mai erau chiar atât de flămânzi după cârnăciori şi fasole). A venit rândul sabiei decorate cu copane de pui, apoi al celei în care bucătarul iscusit a ţintuit coaste de porc destule cât să alcătuieşti un xilofon, apoi au venit aripioarele de pui, muşchiul de porc învelit în slănină, antricotul de vită şi pulpa de berbecuţ, toate fragede, toate crocante la suprafaţă, toate aromate, dar fiecare cu altă aromă. Şi peste toate, vinul casei, roşu, situat ca savoare undeva între Merlot şi Fetească Neagră. Apoi a urmat plimbarea pe jos până la hotel, doar-doar om mai mistui din multele bunătăţuri dornice să ni se aşeze – culmea- tot în zonele moi.
Bucătarul Numele lui e Cătălin Râşnoveanu. Părerea mea de mâncău cu exerciţiu e că omul se pricepe. Şi arată ca şi cum s-ar pricepe. E mare şi zdravăn ca toţi haiducii lui Şaptecai şi îi stă bine cu sabia în mână. Şi dacă pe sabie se înşiră opt feluri e carne, cu atât mai bine.
Unde, unde? :)
E in Sinaia, pe un deal:-)
exista indicatoare. pe care soferul autocarului care ne-a dus acolo nu le-a vazut si am ajuns mai intai la Peles:-)))
E genul de restaurtant unde mergi sa te porcesti din punct de vedere alimentar. Buuuun de tot! Ai ajuns la ultimul fel? Eu am renuntat pe la felul 3 de carne.
Pffff, mă duc şi eu!
de ce faci asta? urit din partea ta
mmmmmmmmmmmm, e aproape de acasa , cre ca -mi modific planu si merg si'n vara asta in România
m-ai ucis…nu mai am saliva in gura :-) complimentele mele bucatarului. dar, pozele???? pozele unde sunt?
maria: for the good of the game:-)
choco: ar fi pacat sa nu o faci
adi: iti dai seama ca nu m-am dus acolo sa fac poze iar postarea asta am scris-o impins de la spate de senzatiile intalnite:-)
oana: am ajuns doar de dragul cercetarii, am cerut bucăţele mici mici, sa le pot manca, nu mi-aş fi iertat ..lipsa documentarii:-))
Suculent scris.
Ah şi mi-e dor de un vin roşu dens după lectura asta. Mă duc să dau cu apă sfinţită pe mine!:))
Este pe drumul spre Peles daca nu ma insel, pe un drum pietruit care da chiar din sosea, vizavi de banzinaria Rompetrol. Oricum, pe-acolo stie toata lumea und ee Cutitu' sau hotelul Bastion (asta e citeva sute de metri mai sus). Daca tot vorbim despre locuri de mincat in Sinaia: La Teleferic – patru stele de-ale mele, la Alex (unguresc) – la fel. A fost ok si la Liliana, in curba pe Furnica, dar dupa aia am auzit lucruri foarte nasoale despre bucataria lor. Despre cele doua o sa scriu si eu. Bine te-am regasit!
bine ca:-)!
sa mai treci, ma bucur sa te vad aici. si multam pentru completari:-).
innu: repede, pana nu te prinde pacatul din urma:-))