Cotlet de porc cu piersici. Împreună, pe aceeași farfurie. Nu, nu e din greșeală. Și nici vreo tactică de-a mea să promovez consumul intens de fructe, cum m-au acuzat băieții mei. E doar una dintre rețetele mele preferate de vară. Carnea de porc ”iubește” aromele fructate și dulci – acrișoare de piersică. Iar notele de cimbru cu care se întrepatrund completează perfect acest fel de mâncare văratic. Doar vremea mai are să prindă din urma căci momentan e vară doar în bucătăria mea.
Ingrediente pentru porc cu piersici (pentru 4 porții):
- o bucata de cotlet de porc, cu os și grăsime (un rack)
- sare
- piper
- o legătură de cimbru proaspăt
- 6 – 7 piersici: 3 dintre ele mai ferme, restul pot fi foarte coapte
- 25 g de unt
- 30 ml cognac
- 50 ml de suc de piersici (sau compot sau apă)
Ingrediente pentru garnitură:
- fasole verde – cam 200 g pentru o porție
- 50 g unt
- sare și piper
Pregătirea cotletului de porc
Am noroc să am în apropiere un măcelar excepțional – a tăiat și fasonat bucata de cotlet exact așa cum mi-am dorit. Însa până să îl găsesc, mă foloseam de un cuțit mic și foarte ascuțit ca să pot descoperi oasele și să îi dau forma dorită. Între noi fie vorba, dumnealui face o treabă mult mai bună.
Am crestat partea superioară a cotletului și l-am sărat bine. Apoi l-am pus într-o tigaie foarte încinsă, cu partea crestată în jos. După ce a căpătat o crustă frumoasă, l-am așezat într-o tavă, pe un grătar, cu partea rumenită în sus, și l-am băgat în cuptorul încins la 180 de grade. Are de stat cam 20 – 25 de minute pentru fiecare jumătate de kilogram. Sau, mai exact, până când temperatura interioară a ajuns la 63 – 65 de grade.
Când friptura e aproape gata, și nu mai are mai mult de 10 minute de stat în cuptor, o ung cu o parte din sos și o pun înapoi în cuptor, pentru glazurare.
Pregătirea piersicilor
Câtă vreme a stat la cuptor, am avut timp să mă ocup de piersici.
Am ales piersicile cele mai coapte pentru sos. Le-am scos sâmburele și le-am tăiat mărunt. Într-o tigaie mică am pus untul și piersicile tocate. După ce s-au înmuiat puțin, am adaugat sucul de piersici, un praf de sare, și l-am lăsat sa fiarbă la foc mic. Sunt gata pentru sos când sunt ușor de pasat cu lingura. Am adăugat câteva fire bune de cimbru și le-am luat de pe foc. Am pus amestecul într-un blender până am obținut un sos fin.
Piersicile ferme le-am tăiat felii, le-am dat un praf discret de sare și le-am pus în tigaia unde mai devreme am rumenit cotletul. Se lăsase acolo puțină grăsime și era păcat să o irosesc. După unul – două minute le-am întors, am turnat cognacul și le-am flambat. Am presărat câteva frunze de cimbru și le-am lăsat deoparte.
Cotletul de porc e gata. L-am scos să se odihnească pentru câteva minute, timp în care am pus fasolea verde în tigaie, împreună cu puțin unt, sare și piper.
Am tăiat friptura și i-am pus alături câteva felii de piersici flambate, sosul și fasolea verde.
Aceasta este rețeta mea de cotlet de porc cu piersici și iz văratic.
S-aveți poftă!
Un deliciu! Testat si cu siguranta o reteta ce trebuie repetata!
Se poate face ceva de genul asta și la slow cooker? Clar nu iasă la fel, insa ma gândesc dacă merita sa încerc sa pun carnea peste piersici