Ieri am primit o bucată de piept de rață (jumătate de piept) de la vecinul Emil. O bucată frumoasă, nu prea mare, nu prea mică (am garnisit cu ea, totuși, 5 porții de risotto). Am decis să gătesc pieptul de rață la tigaie și la cuptor și să-l folosesc pe post de adaos delicios la un risotto făcut cu orez din soiul pe care-l folosesc thailandezii la mango and sticky rice, unul dintre deserturile mele preferate. Să vă spun cum a decurs treaba:
Mai întâi am curățat și tăiat cubulețe un dovlecel (200 de grame). L-am pus într-o tigaie cu o linguriță de ulei și o lingură de usturoi tăiat lamele. Am amestecat (foc mic) până s-a înmuiat dovlecelul apoi am pus în tigaie orezul (160-170 grame). Am mai amestecat puțin apoi am început să adaug apă, treptat, ca la orice risotto. În 20-22 de minute a fost gata. La final am pus în el o mân de frunze de țelină tocate mărunt, o lingură zdravănă de brânză fină de capră, 40 de grame de unt și niște brânză maturată (50-60 de grame) de la I regali di Francesca.
Partea care-i altfel decât de obicei: în timp ce se făcea risotto-ul pe foc, am pus la fript rața. Am scurs untura ei în risotto, pe măsură ce se aduna în tigaie. Ba mai mult, la final am pus peste risotto și sosul brun format în tava în care pusesem rața la cuptor (sucuri din carne și untură, scăzute bine).
Am crestat ușor pielea. Am pus rața cu pielea în jos într-o tigaie antiaderentă, rece ( e important să fie rece, grăsimea trebuie să se topească încet și pielea să se caramelizeze treptat, nu să se ardă, am aflat și eu după primele 2-3 piepturi de rață oarecum distruse). Am pus tigaia pe foc mediu. Am ținut rața cu pielea în jos 4 minute, scurgând grăsimea direct în risotto (dacă e multă grăsime – de data asta a fost puțină – puteți să o scurgeți într-un borcan și să o folosiți cu altă ocazie).
Am întors apoi rața pe toate părțile, de 4 ori. În total, 8 minute în tigaie. Focul mediu, mereu. Dacă ai grijă la asta, pielea va deveni rumenă și crocantă dar nu se va arde. După cele zece minute în tigaie, am pus rața pentru 4 minute în cuptorul încins la 200 de grade Celsius, într-o tavă, cu pielea în sus. Am știut că-i făcută suficient pentru gustul meu (și al doamnei mele, care a dorit să nu fie rare) în momentul în care am văzut sucurile din carne ieșind la suprafața pieptului. Din momentul acela am mai lăsat carnea în cuptor încă 2 minute. În total, 14 minute. Ea s-a mai gătit puțin din cauza inerției termice, în timp ce se odihnea pe o farfurie. Până s-a odihnit rața a fost gata și risotto-ul. Cină pentru 5, în mai puțin de 25 de minute.
Era să uit: înainte de a începe să gătesc rața, am presărat peste ea fulgi de sare de mare și puțin piper zdrobit de mine. Proaspăt, vorba prietenului Exarhu.
Orice sos, din orice fruct, ar fi fost în plus în farfuria asta, știu sigur.
foarte interesant, simplu, bun si lejer. misto combinatie. as mai adauga doar putin piper alb pe risotto si un pahar cu vin…
La fel se prepara si pieptul de rata fara piele?
De ce fara piele? De unde grasime pentru prajit?
De la stratul de grasime de sub piele adina. Ai vazut vreodata un piept de raţă?
Pai grasimea se topeste la prajit si nu e nevoie de alt adaos de ulei sau alta grasime. Ramane pielea crocanta…
rapid si gustos , iti multumesc din suflet ptr. reteta , sa aveti pofta buna .
Subscriu la paharul de vin . Dar neaparat sa fie rosu si sec .
Multumim Adi .
Excelent , ca de obicei .
Am citit într-o carte cu rețete culinare italiene că risotto nu se mănâncă cu carne ci simplu, așa cum este el preparat. E adevărat ?
e adevărat că e un fel de sine stătător, nu o garnitură. totuși, cine ar putea să-mi conteste plăcerea?:)
Eu am mancat in ambele feluri in Italia (risotto cu peste, de exemplu, cu bucatile de peste puse tot asa, peste risotto)…acum, o fi blasfemie, n-o fi, nu stiu.
Fără îndoială, putem combina hrana oricum vrem noi, oricum ne place. Eu am întrebat numai ca să verific dacă acea informație era corectă.
Zi frumoasă, Adi ! :)
in general vorbind ce combinatii de legume merg la risotto? ma refer fara sa ii dea un gust mai ciudat?
Adi draga, daca nu existai pe-aici, tara asta te-ar fi inventat!:)..
esti o adevarata inspiratie pentru mine (sunt convinsa ca pentru multi altii, insa nu vreau sa ma erijez in „porte-parole-ul” nimanui!:)..)
uite-asa, astazi voi gati risotto cu piept de rata, dupa reteta ta! multumesc si ramai asa cum esti!
Multumesc,Adi pt reteta”! :)
Vreau sa-ti multumesc pentru ideea asta. Pana ieri nu am mai mancat piept de rata. L-am facut, impreuna cu risotto (cu putina grasime de rata ) si a iesit foarte bun
Chef,cum dezosam pieptul de rata?!
Extraordinară rețetă!!! Absolut toate rețetele sunt explicate clar. Cele pe care le-am încercat până acum nu mi-au dat greș – MULȚUMESC dle Adi Hădean!