Plăcințele cu urdă

M-am născut și am crescut la țară, prin venele mele curge sânge de moldoveancă și am primit moștenire principii și învățăminte pe care nu cred că le-aș fi primit în altă parte sau nu-mi doresc să le fi primit altfel. Anii copilăriei la țară și apoi fiecare vacanță petrecută acolo sunt amintiri vii pe care le retrăiesc cu drag ori de câte ori sunt acasă sau prin intermediul unor rețete ca cea de astăzi.
Vacanța la țară era ceea ce noi, copiii, concepeam drept libertatea de a ne juca cât era ziua de lungă, de a alerga în picioarele goale, de a lega noi prietenii și de a le consolida pe cele vechi. Dar mai presus de toate, vara la țară era mâncare proaspată pe care fie o culegeam din grădina bunicii (între noi fie vorba, aveam mereu o bucată de ziar cu puțină sare în buzunar în cazul în care treceam prin grădină și roșiile erau prea apetisante), fie participam activ la prepararea ei. Dintre toate activitățile legate de mâncare, una singura mi-a marcat cu adevarat copilăria și o așteptam mereu cu nerăbdare – mersul la stână. Era un întreg ritual de familie, toți aveam un rol bine stabilit astfel încât lucrurile să meargă ca pe roate. Ziua începea dimineața devreme când barbații se trezeau să plece spre stâna să dea o mână de ajutor ciobanilor, iar femeile se apucau de gătit. Pentru că o zi de stână presupunea ca fiecare familie să ajute ciobanii în ziua în care își primea porția de brânză, să le ducă mâncare caldă și să facă brânză cot la cot cu ei. Pe la 8-9 când ne trezeam noi, copiii, treaba era în toi, pâinea era deja pusă în tăvi și lăsată la crescut, găina tăiată și pusă la fiert, borșul proaspăt umplut. Pe la ora 11 totul era ambalat și pregătit de drum. Noi, copiii, aveam rolul de a duce mâncarea caldă ciobanilor și odata ajunși acolo tot noi ne îndeletniceam cu datul oilor la strung. Seara ne găsea obosiți, dar cu un caș cât roata de mare în desagă și câteva bidoane de zer din care bunicul făcea până târziu în noapte urda aceea catifelata, dulceagă pe care o mâncam caldă, direct din ceaunul imens în care clocotea zerul.

Si din urda aceea prospătă, bine scursă, mereu, dar mereu, ne făcea bunica două lucruri – colțunași cu urdă și plăcințele. Și pentru că la colțunași nu prea mă încumet (nu mi-au ieșit niciodata ca ai ei), am pentru voi astăzi o rețetă de plăcințele cu urdă, exact așa cum le face bunica mea. De când mă știu noi le spunem plăcințele, poate și pentru că bunica nu le face niciodată mai mari decât o palmă de copil, așa le-a rămas numele la noi în familie, așa dau și eu rețeta mai departe.
Pentru aluat aveți nevoie de: 400ml apă călduță, 15g drojdie proaspătă, 600g faină albă, 1 praf de sare, 2 linguri ulei vegetal.
Amestecați apa cu drojdia într-un bol. Adăugați făina și sarea și începeți să frământați, adăugând treptat și uleiul. Frământați cel puțin 10 minute apoi acoperiți cu un șervet curat și lăsați să crească 1 oră la temperatura camerei.

Pentru umplutură aveți nevoie de aproximativ 300g urdă, 1 linguriță coajă de lămâie, 2 ouă, zahăr după gust (3-4 linguri de zahar). Bunica pune mereu și puțină brânză sărată rasă, nu mult, în jur de 30-40g. După spusele ei, brânza sărată ajută umplutura să se lege mai bine. Eu pun pentru că-mi place gustul, dar nu e obligatoriu. Dacă folosiți brânză de vaci în loc de urdă, aveți grijă să fie foarte bine scursă.
Amestecați toate ingredientele într-un bol, adăugând zahăr după gust.
Transferați aluatul pe masa de lucru înfăinată și tăiați-l în 12 bucăți egale. Formați bile din fiecare bucată de aluat (vă va fi mai ușor la întins mai tarziu) și puneți-le pe masa de lucru înfăinată. Presărați cu făină pentru a nu forma crustă.

Luați câte o bucată de aluat și întindeți într-o foaie subțire, ovală. Puneți 1-2 linguri de umplutură pe jumătate din ovalul obținut, lăsând marginile libere. Trageți jumatătea de aluat liberă peste umplutură și sigilați marginile. Pentru a sigila cât mai bine umplutura înăuntru, apăsați cu vărfurile degetelor marginile de jur împrejur, apoi „pișcați” cu grijă marginea presată din loc în loc. (a se vedea imaginile pentru a înțelege mai bine procedeul).
Între timp, înfierbântați o cantitate considerabilă de ulei într-un vas adânc (bunica le prăjea în untură care nu e tocmai dietetică, dar plăcințele sau gogoși mai bune ca acelea nici nu am mai mâncat). Prajiți fiecare plăcințică în ulei încins pe ambele părți până devine aurie. Nu formați toate plăcințelele înainte de a le praji pentru că se umezește aluatul și riscați să se rupă la prăjit. Cel mai bine e să le formați pe măsură ce le prăjiți.

Să aveți poftă!

Text&Foto: Oana Olguța Iliescu

www.pastry-workshop.com