Fleică umplută și scurtă dare de seamă

419

Bună dimineața. Am postat (fac asta des) o poză cu mâncarea de azi pe pagina mea de Facebook și i-am îndemnat pe prietenii mei de acolo să ghicească ce-i în poză. N-am primit niciun răspuns corect însă am primit multe răspunsuri, ceea ce-i bine. O să dezvălui eu misterul dar înainte de asta vreau să vă spun despre săptămna trecută. De Luni până Vineri am gătit în fiecare seară la Terasa Camino, cu grătarul alături. Am făcut în fiecare seară altceva însă în fiecare seară am fost la fel de bucuros și sper că asta s-a văzut/simțit în mâncare. Am avut cinci seri cu terasa plină (luni aproape 70 de persoane, marti peste 80, miercuri peste 100, joi binișor peste 100 și vineri tot peste 100 de persoane), lucru la care, vă spun drept, nu mă așteptam. Am comunicat cu oaspeții cât am putut de mult și de bine (unii au plecat cu rețetele notate pe program sau pe șervețele), am încercat să servim mâncarea la fel de repede și de bine (sigur că-i imposibil să mulțumești pe toată lumea dar am plecat de acolo cu gândul că s-au făcut eforturi mari în sensul acesta și pentru asta la sunt recunoscător fetelor și băieților care servesc la mese).

Despre mâncare: am primit feedback bun. Am primit și un mail în care o domnișoară îmi spunea că salata mea de joi a fost o dezamăgire și că vinetele și dovleceii erau arse, că mâncarea a fost prea tristă și prea puțină pentru 24 de lei. Pot să admit faptul că nu a fost pe gustul ei (chiar pot și îmi pare rău că a fost așa) dar nu pot să admit faptul că a fost gătită prost. Nu am delegat pe nimeni pentru slujba asta, am gătit eu însumi sutele de porții de săptămâna trecută și, vă spun drept, sunt încântat de cum mi-a ieșit mâncarea, în fiecare seară. Că mâncarea a fost prea puțină? Depinde de așteptări. Dacă vii la o degustare și aștepți să pleci sătul, înseamnă că n-ai înțeles conceptul (au fost totuși între 200 și 250 de grame de mâncare la o porție, media săptămânii fiind mai aproape de 250 decât de 200). Și dacă ți se pare normal să plătești 24 de lei pentru o pizza pe care ți-o pune cineva pe masă dar nu ți se pare normal să plătești 24 de lei pentru o mâncare despre care ți se spune o poveste și despre elaborarea căreia ți se dau toate detaliile, apoi zic iar, mă tem că n-ai înțeles conceptul.

Le mulțumesc Gloriei și lui Horia (stăpânii terasei) pentru ocazie, Ioanei Micu pentru poveștile despre vin din fiecare seară, lui Șerban Dâmboviceanu pentru minunatele vinuri de Corcova pe care le-am degustat/savurat toată săptămâna și tuturor celor prezenți pentru că au făcut efortul de a veni să vadă ce și cum pot să gătesc. Și apropo de eforturi, trebuie să o spun și pe asta: ar fi super tare dacă ne-am prezenta la un eveniment pentru care am făcut rezervare, la ora trecută pe bilet/afiș/anunț. Dacă vii mai târziu (am avut cazuri destul de multe în fiecare seară) arăți lipsă de respect pentru organizatori, pentru performer și pentru zecile de oameni care au venit la timp. Din păcate, în bucătărie nu-i ca la teatru, să poți începe mereu chiar dacă nu au venit toți spectatorii, în bucătărie, dacă ai 50 de rezervări trebuie să pregătești 50 de porții de mâncare. Dacă începi să le faci simultan, unii vor mânca mai târziu/mai rece/mai puțin bun și de aici apar alte nemulțumiri. Nu cred că-i bine așa. Mulțumesc frumos:).

Mult am mai vorbit, acum, rețeta:

Mai întîi am zdrobit în mojar mirodeniile: piper, enibahar, coriandru, chimen. Și sare.

Am presărat cu generozitate amestecul peste o bucată de fleică mai săracă-n grăsime. Am pus peste stratul de mirodenii un strat de cârnați (am scos conținutul cârnaților din membrană și l-am distribuit uniform).

Am rulat fleica, am legat-o să nu se desfacă și am presărat mirodenii și la exterior. Am pus-o apoi pe foaie de copt, într-o tavă. Am ținut-o la cuptor o oră și jumătate. Cuptorul încins la 200 de grade Celsius. După primele 10 minute am redus temperatura la 160 și am ținut-o acolo până la final.

Așa a arătat friptura.

S-a potrivit de minune și cu ardeii copți și cu Făurarul de la Ceptura.

Din 6-700 de grame de fleică și 300 de grame de cârnați proaspeți poți alcătui o masă pentru 5-6 persoane, doar să vrei să împarți.

 

Atât pentru azi. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Mereu exista nemultumiri…

  2. Am fost Luni si Marti la Terasa Camino.Foarte frumos. A fost prima data cand te-am vazut la „aparat”. Luni a fost chiar minunat, marti mi sa parut ca erai obosit sau grabit. Oricum mancarea a fost excelenta, la fel si vinul. Fleica de azi arata bestial, presupun ca si gustul e pe masura. Sper sa reusesc sa iti dau o mica si nesemnificativa mana de ajutor la programul viata la gradi, accentul find pus pe „sper”.

  3. Arată ca un vis și gustul este tot așa!
    Pot să visez cât vreau eu să gust,că tot de vis rămâne!
    Poftă bună!

  4. nice:) sa va fie de bine!
    Felicitari pentru ce ai facut la Camino, a fost totul la superlativ!

  5. S-a topit surplusul de grasime din fleica si a ramas in tava ? Vad a fost preparata „uscat” , fara vin sau apa in tava…

  6. adihadean Author says:

    mircea, e posibil să fi fost obosit (ultimele săptămâni au fost de groază) dar am încercat să fac să nu se vadă și să nu aibă mâncarea de suferit. în plus, când ai mai mulți oameni decât așteptai, apare o presiune suplimentară:). una peste alta, cred că a fost ok.
    în ceea ce privește programul, săptămâna asta vor fi trasate sper liniile următoare și voi ști ce fel de ajutor să cer:). mulțumesc frumos.

  7. adihadean Author says:

    Sanda, se-cret, mulțumesc.
    Paprika, nu prea a fost surplus de grăsime. Dar da, s-a topit:).

  8. La naiba de unde gasesc o fleica ca aia. Este prea lata decat tot ce am vazut si am mancat pana acum….. ca si fleica binenteles.

    1. adihadean Author says:

      lucian, eu am luat-o din kaufland. și chiar are gust de carne:)

  9. mona horodinca says:

    Felicitari Adi pentru toata saptamana… am fost si eu in „concediu” la Camino, prin reprezentanti ;) si prin FB… se pare ca -adica sunt sigura- a fost totul foarte bun…miammmm… zic eu care de aproape 3 saptamani ma lupt cu „dulcegariile” americane, fara o cafea ca lumea (adica macar „europeana” daca nu italiana)… noroc cu fructele… si cu „papricasul ardelenesc cu mamaliguta” cu care i-am dat gata -asa pareau ;)…:))…- pe onor host families…

    1. adihadean Author says:

      mona, mulțumesc. să te întorci cu bine.).

  10. Nu cred ca mi-ar fi trecut prin cap sa desfac niste carnati pentru a-i folosi drept umplutura pentru asa ceva.
    Arata superb, mai ales in sectiune.
    Mai scriu 2 cuvinte in comentariu, mai dau scroll putin sa vad pozele si sa salivez :)
    Nu ar merge si o garnitura ?

    1. adihadean Author says:

      iulian, ardeii copți sunt destulă garnitură pentru friptura asta. n-ai nevoie de mai mult.

  11. Pot sa-i simt aroma de la mii de kilometri. Deabia astept sa ajung linga o masina de gatit civilizata

  12. doina pavel says:

    Dragul meu ! Ce ne faci? Dupa toate astea, tu mai tii dieta aceea sanatoasa? Pai si cu noi ce ai? Doamne, rar mi-a fost dat sa vad atata pasiune la un om! Pai ce faci tu acolo , nu este doar „bucatarie”, este English Rococo Style !!! :)) Ce sa se faca o d-na ca mine, care se lamenteaza toata de kg. in plus(muulte), care mai incearca sa mai reduca una , alta, daca tu ne arati niste mancaruri de la care ne ingrasam numai daca le privim ? Iti doresc sanatate si putere de munca, pentru ca ideile vad ca iti vin „garla”! Doamne ajuta sa fie cat mai multi oameni ca tine in tara asta, si tara sa ajunga sa-i merite ! In orice domeniu: cibernetica , aerospatiale, bucatarie, tamplarie, SAPA, GREBLA, orice, numai sa ajungem sa putem sa traim decent pe urma muncii noastre.( A iesit socialul din mine ! )

    1. adihadean Author says:

      doina, mulțumesc. pentru mine e simplu, nu mănânc TOT ce gătesc (deci mănânc mai puțin) și alerg mai mult:).

  13. Vai, deci imi lasa gura apa. Tre’ sa incerc si io sa vad daca imi iese:D. Felicitari!
    Ma ingrijoreaza un pic enibaharul si coriandrul, nu imi e la indemana, daca as pune boia, piper, delicat etc??

    1. adihadean Author says:

      Pe mine mă îngrijorează faptul că vrei să pui delikat:)). Ce nu-ti place la coriandru?

  14. Eu am incercat azi meniul exact dupa retetarul scris de Adi. A fost o minunatie, dat fiind simplitatea ei.

  15. mi-am propus sa incerc reteta asta, dar cand vine cineva in vizita sa fim mai multi…ca altfel nu e bine :)
    doar o intrebare – de unde as putea cumpara enibahar? restul din reteta le-am gasit in cora, dar enibaharul era doar macinat.
    daca e un magazin de unde as putea sa iau orice condiment (mai mult sau mai putin exotic :) ) te rog spune-mi sau trimite-mi un mail. merci mult.

  16. Buna!
    Vreau sa intreb si eu daca nu se pune ulei sau apa in tava in care se face rulada? Se acopera sau se lasa pur si simplu asa in suc propriu? Multumesc!

  17. Arata demential! gustul pot doar sa mi-l inchipui dar cu prima ocazia am sa incerc sa o prepar si eu. Imi lasa gura apa. Sotul meu s-a abonat deja la o portie dubla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close