Cucuruz fript

400

Update: ora 23.00

Am citit toate comentariile voastre. Mi-au cam plăcut. Dacă ar fi să fac un clasament, probabil aș sta aici până dimineață. Cum nu pot să fac asta, voi fi scurt: câștigătorul e Doru Faur. Pentru că „porumbul copt are gustul libertății depline”. Doru, am nevoie de adresa ta de corespondență. Te rog să mi-o trimiți la adihadean arond gmail punct com. Vei primi o carte cu rețete din biblioteca mea în cel mult o săptămână.

Vă mulțumesc tuturor pentru azi. Să fiți sănătoși.

Vă provoc să-mi spuneți tot ce știți sau tot ce vă amintiți despre asta. Adică despre cucuruzul fript, zis și porumb copt. La finalul zilei (ora 23.00), unul dintre voi, ales de mine, va primi o carte cu rețete din biblioteca mea. Trebuie însă să mi se furnizeze o adresă de mail valabilă și apoi o adresă din România, dacă o să o cer câștigătorului. Succes și spor la povești, povestiri, amintiri.

 

 

Join the Conversation

  1. Buna. Dupa ce jarul e gata si arde destul de puternic, dar fara flacari, se pun porumbii cu tot cu panusi, eu asa ii las la copt cam o jumatate de ora (se mai invart intre timp) ca sa se coaca inauntru inabusit bobul…dupa care se scot panusii (s-a mai linistit si jarul putin) si formeaza crusta crocanta deasupra bobului, cu mirosul inconfundabil de porumb copt. Am facut saptamana trecuta :). Spor!

    1. am uitat un detaliu tehnic: gratarul metalic asezat cam la 4-5 degete deasupra jarului, pe pietrele asezate circular. :)

  2. Andrei Popescu says:

    Buna Adi, eu iti spun sincer ca cel mai bun cucuruz fript se face in jar, daca se poate in Maramures pe malul raului Lapusel la apus de soare :D o delicatesa crede-ma, succes in continuare ;)

  3. Imi pare rau pentru voi,dar cucuruzul prajit la jar,in curte la bunici e cel mai bun….nu exista lucru mai fain decat sa musti cu pofta dintr-un cucuruz si sa iti innegresti dintii de la el;))e ceva senzationala….si m-a luat o pofta acum…….

    1. senzational…adica;)…e prea de dimineata:))

    2. e prea dimineata adica, ardeleanco cu pofte matinale ;))

    3. e clar….mai bine ai schimba premiul si mi-ai trimite o carte de gramatica:))))

  4. Bre, ăl mai bun păpuşoi prajit/ fript îl făceam când eram copil şi mă duceam în vacanţe la ţară. Cel mai şi cel mai bun era ăla ciordit direct din tarla şi prăjit pe malul gârlei, la ţaglă sau direct pe jar. Partea proastă era că uneori nu aveam răbdare să se prăjească aşa cum trebuie, şi în cazurile acelea ne întorceam la tarlaua cu porumb să returnăm ce am furat, dar în cu totul altă formă (şi evident nu aveam hârtie igienică la noi :D). Ah, şi mai făceam porumb copt în spuza de la cazanul de rachiu, copt direct în pănuşi. Bun şi ăla … Eh, era bine când eram copil :)

  5. amintirea mea cea mai frumoasa despre cucuruz copt este ca in copilarie…pe la 16 ani…asteptam sa vina seara si ne-am adunat gasca cu tricourinegre si largi pe noi si mergeam la furat de cucuruz! Ce vremuri! Si dupa ce ne-am umplut tricourile fugeam pe malul Tarnavei, faceam foc si cand era doar jar, aruncam cucuruzul in foc …ah ce gust minunat avea!!!Cred ca era cel mai bun cucuruz din viata mea!

  6. Andreea P. says:

    buna. intr-adevar, cel mai bun porumb copt l-am mancat in copilarie, la tara, facut pe jar. de cand nu mai exista „la tara”, a trebuit sa gasesc metode noi pentru a-mi satisface pofta de porumb copt. eu fac un amestec de unt cu putin usturoi si ceva ierburi aromate, desfac porumbul fara a rupe panusele de pe cocean, frec boabele cu acest amestec, il inchid la loc si il coc pe gratar, pe aragaz. are un gust minunat si e perfect si pentru cei cu dantura mai… „slaba”.

  7. Imi aduc si acum aminte cand mergeam acasa la bunici nu mai tarziu de jumatatea lui august si ajutam la transformatul fructelor in tuica cu ajutorul unui alambic din cupru care statea pe o vatra de foc in mijlocul curtii. Totul era frumos dar de la un moment devenea plictisitor intretinutul focului ca sa nu iasa tuica tulbure sau sa se infunde teava de condens, asadar tata dadea o fuga pana in lanul de porumb si se intorcea cu vreo 12-14 stiuleti de porumb care erau depanusati apoi pusi direct in jar sub alambic, focul te prindea la fata si dupa ce mai si terminai de mancat 2-3 iti venea sa pici de somn, lucru pe care il si faceam doar eram copii :). Oricum porumbul copt asa nu il poti reproduce nici pe gratar la tine acasa nici pe gratar undeva pe plaja vandut de ambulanti.

  8. Buna dimineata!
    Cea mai placuta amintire a mea legata de porumbul copt este imaginea bunicului meu care cocea porumbul pe langa jarul de langa ceaun. De obicei acest lucru se intampla simultan cu pregatirea bulionului. De cativa ani insa nu am mai mancat portumb copt asa, si doar pe gratar. Nu are aceeasi aroma insa.

  9. Despre porumbul copt ma leaga amintiri frumoase din copilarie. Mai precis din perioada in care imi petreceam o buna parte a vacantei de vara la strabunica mea, in Oltenia, mai exact intr-un satuc de pe langa Ramnicu-Valcea. Imi amintesc cu drag ca, in fiecare seara, ”mama mare”, adica strabunica mea, culegea din gradina un cos plin cu papusoi, pe care apoi il curata de foi si il aseza pe gratarul incins. Cand era gata, nu mai aveam rabdare sa se raceasca, ci il mancam asa fierbinte, atat de pofta imi era. La final aveam dintii negri, dar merita pentru ca acel porumb avea un gust minunat. De atunci, in fiecare vara cand apare porumbul, il fac pe gratar, in speranta ca ma voi putea intoarce, macar mental, in acele vremuri cand niciun gand nu imi tulbura mintea. Niciodata nu am mai gasit, in niciun porumb fript, gustul pe care il avea porumbul prajit de mama mare. Oricat am incercat. Iar de fiecare data cand mananc porumb copt, imi amintesc de frumoasele clipe petrecute la tara si de strabunica mea, care a plecat de mult dintre noi.

  10. Cand ma gadesc la porumb copt, imi amintesc de serile cand mergeam la furat de porumb, peste dealurile frumoase de langa Olt, locul copilariei mele. Nu era zaharat, era porumbul oamenilor din sat, dar a fost cel mai bun. Am cunoscut conceptul de porumb cumparat din piata numai de cand m-am mutat in Cluj. Mda, acum e mai dulce dar cel din copilarie era porumb muncit, trebuia sa stii sa-l alegi pe cel mai bun, ca doar pe toti trebuia dupa sa-i cari pana la foc :-)). Mersi Adi ca mi-ai amintit de asta, chiar saptamana asta ma duc pe acasa si poate mai dau o fuga pe dealurile alea, asa….mai pe-nserat :D

  11. Cucuruz fript că doar n-o fi porumb copt… nu, la mine cel puțin nu, este gustul vacanțelor de vară petrecute la bunicii mei și mai ales cu bunicul meu. Also known as ”tata Gore” de la Grigore.
    De obicei asta se întâmpla prin august, pentru că atunci le era sezonul. Și ne adunam după-amiaza pe seară, după ce se încheia vreo zi de lucru, la fân ori otavă sau la ce era de muncit pe-atunci și le pregătea bunicul meu.
    Mama și bunica mergeau prin mălai să aleagă cucuruzii după criterii numai de ele știute. Încă îmi amintesc cum stăteam în curtea bunicilor, în fața jarului de mi se înroșeau obrajii. Și de nerăbdare. Adoram senzația aia. Seara se făcea răcoare. Cam așa cum e acum vremea, însă acolo, la poalele Țibeșului, august era o lună caldă, dar după Schimbarea la Față, se răcea vremea, de-mi auzeam de o sută de ori ”Pune o vestă în spate să nu răcești!”.
    Revin la senzație-corpul rece și obrajii fierbinți de jar. Mie nu-mi plăcea când îi fierbeau. Cucuruzii. Nu, eu îi vroiam fripți-apăi acolo să vezi strategie de vânzare- io cu tata Gore-și îmi ieșea. Deși era necesar să mă implic și eu cu ceva, nu aveam același talent…Însă bunicul, DA. Mai mult decât victoria obținerii a ceea ce îmi doream era și atmosfera de familie, sunetul cărbunilor încinși, cuvintele bunicului meu și răbdarea cu care îmi explica de ce este nevoie pentru un bun cucuruz fript. Mie îmi plăcea să fie cel mai fript. Asta și pentru că îmi plăcea negreala buzelor de la cum savuram fiecare bob. Pe rând ne apropiam de punctul X-de epicentrul gustării. Nu cred însă că este necesar să-ți spun ție, Adi, cum am văzut poza și îndată am vizualizat întreaga scenă. Amintirile cred eu, sunt o unealtă perfectă pentru a fi uneori mai fericiți.
    Se lăsa întunericul și un bec afară în curte mai lumina câte o găină uitată pe-afară.  Și distracția de după.
    Sunt multe lucruri care-mi aduc aminte de copilărie, dar cu siguranță cucuruzul fript este gustul timpului petrecut vara cu bunicul meu.

  12. cu drag am uit la poza cucuruzului copt si imi amintesc de zilele copilariei petrecute la tara.
    anii copilariei i-am petrecut la bunici si apoi daca nu manci cucuruz la tara degeaba zici ca esti taran.
    cucuruzul copt il mancam in perioada asta de august cand fanu era numa bun de strans si cucuruzu nu-l mai puteai fierbe.
    amitirea cucuruzului se leaga de serile de vara dupa o zi grea la fan,unde bunicii mei munceau,iar eu alergam de colo colo .seara cand ajungeam acasa asta era desertul nostru.Cucuruz prajit cu sare,fara dealtele.negreala ramasa de la cucuruz o purtam atat pe dinti cat si pe fata mult dupa ce terminam de mancat si fiind copil era de mare amuzament. si apoi daca voi nu stiti era bine pentru a curata dintii si pentru stomacu incarcat.
    in zilele libere in care strabateam dealurile din spatele casei impreuna cu nepotii veniti in vacanta mai furam cate un porumb si-l faceam pe foc direct,iar de multe ori nu era bine facut insa asta era bucuria suprema, sa stai la foc sa te bucuri de o zi faina si sa manci cucuruzu facut de mana de copil..

  13. Eu n-am avut bunici la ţară. Eu ştiu doar de porumbul copt de pe malul Bosforului, unde se amestecă toate aromele de bunătăţi din lume… castane, porumb, peşte fript pe tablă… şi hărmălaia, şi agitaţia, şi chemările muezinilor…

  14. Cu mana pe inima spun ca de 2 lucruri nu ma satur prea usor, de o poveste strasnica a unui batran intelept, daca se poate acompaniata cu un vin cel putin la fel de batran si evident de porumb copt..E printre putinele mele excese in alimentatie care imi da asa o satisfactie ca parca imi schimba si atitudinea zau:))..si eu am amintiri din copilarie legate de porumbul copt, dar nu le pot spune amintiri pentru ca de fiecare data cand mananc sunt la fel de fericita ca si un copil fara griji..chiar acum 2 zile am incins un foc strasnic pe vatra bunicii, cat sa ramana un jar aprins si hotarat numa’ bun pentru porumbul care cu greu l-am obtinut anul acesta (seceta pe la noi)..dar cu cat astepti mai mult, cu atat e fericirea mai mare:)..Dupa ce e rumenit bine normal ca imi parlesc papilele gustative ca doar nu as astepta sa se mai racoreasca..poate la al doilea:))..ma arunc pe o patura in iarba, ma uit la nori si uit de griji amintindu-mi de bunicul, de joaca si de o lume parca, mai mareata si mai buna…

  15. Copil fiind, imi petreceam toate vacantele la bunici.Mai exact in Benesat, judetul Salaj. Bineinteles ca noi copii nu prea ajutam la munca de pe camp, astfel puteam sa ne plimbam si sa ne minunam de frumusetile de prin zona Defileul Ticaului. Pe acolo curge Somesul, iar pe ambele parti oamenii gospodari au teren muncit. Iar noi cand ni se facea foame puneam de un foc, si „luam” porumbu si il faceam pe jar. Era extraordinar de gustos si mi-e dor de perioada aia…

  16. Porumb furat… și copt haiducește

    Imi aduc aminte de copilarie, cand cutreieram gârla și câmpurile cu băieții, intârziind până după miezul nopții. Furam porum din grădinile vecinilor mai înstăriți și il coceam la nelipsitul foc de fiecare seară. Aveam o pasiune nebună pentru focuri, era singura noastră jucărie după lăsarea intuneicului. Aruncam porumbii in jar si spuneam minciuni cu fantome si strigoi, nu de alta, dar să dormim mai bine noaptea și să facem mai interesant drumul fiecăruia prin beznă, către casă.

    Ii lăsam cotorul mai lung să il putem apuca fără să ne ardem și il perpeleam pe jarul subțire. Când era aproape să se innegrească, il scoteam și il luam la palme să se scuture de cenușă. Il plimbam dintr-o mână in alta să se răcească și il rodeam pe indelete, până nu mai rămânea urmă de boabă. Nu de alta, dar știam că la ora aia găsim lacătul pe bucătariile de vară de acasă… Să nu intre pisicile sau hoții de butelii.

    E vreama perfectă pentru un porum copt, acum cănd s-a mai uscat și nu mai e de lapte. Ideal e să-l coaceți in jar, cum am făcut eu in week-end, iese mult mai bun decat pe grătar. Găsiți in piață, dacă n-aveți in grădină sau n-aveți de unde fura. Are alt gust când e de furat… Merge cu sare și unt, dacă nu sunteți pe fugă, haiducește, cum eram noi pe gârlă.

    http://desmond.imageshack.us/Himg826/scaled.php?server=826&filename=img6660j.jpg&res=landing

  17. Cucuruz,da,poate la altii.La mine era popusoi :-)copt direct pe jarul, culmea,din ciocleji,era copilarie,era vara tarzie cu nopti reci,era bunica. Acum nu mai e nici copilarie,nici bunica,nici popusoi.Acum e doar porumb copt.

  18. Inevitabil, atunci cand ma gandesc la cucuruz ( papusoi, cum se zice(a) la noi) sa nu ma gandesc la copilarie, si mai exact la vacantele petrecute la bunici, unde ne duceau parintii si ne uitau acolo. Si cum vedeam tot procesul de crestere si dezvoltare a papusoiului parca apreciam mai mult importanta lui. De la arat, insamantat, prasit, tineretea porumbului,perioada in care ne procuram jucarii din porumb si anume, papusi, cu par bogat(matasea porumbului), de diferite culori, pe care il frezam si il aranjam in fel si chip, uneori cand eram nemultumiti de rezultat, nu ezitam sa mai rupem din lanul bogat inca un stiulete si sa reincepem procesul de umanizare a papusoiului(cred ca de aici i se trage si aceasta denumire, ca rezultau papusi din el :),o nascocire a mea). Bineinteles ca aceasta risipa nu scapa nepedepsita atunci cand ne prindea bunicii si ne altoia nitel cu nuiaua, dar cel putin animelele, in gura caruia ajungeau “papusile” nu prea reusite, se bucurau. Apoi, floarea varstei papusoiului era nebunie pentru ca ne desfata papilele gustative. Sub orice forma( pus in jar, pus pe plita, fiert) era consumat porumbul era delicios, departe mult de gustul de acum, precum copilaria mea, de care imi amintesc cu drag in acest contex. Procesul de maturitate il stiti cu totii, adica rezultatul final din care se face mamaliga si nu numai……dar asta e o alta poveste! Numai bine….Denisa

  19. Tot de copilarie imi aminteste si mie porumbul/papusoiul fript (am folosit ambele forme ca sa nu imi nedreptatesc bunicii, unii fiind din Muntenia, iar ceilalti din Moldova). :) Era una dintre cele mai mari bucurii ale noastre cand bunica din Muntenia arunca niste stiuleti in jar, iar mirosul de porumb copt ne gadila narile. Ne innegream mainile, dintii si gura de la el, dar nu ne pasa deloc, gustul era cel mai important. Bunica mai facea porumb copt si pe plita, dar gustul nu era acelasi ca cel facut in jar. In Moldova, cealalta bunica ne invatase oarecum cu narav, pacalindu-ne putin in acelasi timp. Facea si ea papusoi fript in jar si pe plita, dar deliciul nostru erau „alunelele”. Sa explic si pacaleala si alunelele. Cand curata papusoi pentru orataniile din ograda, bunica ne ademenea sa o ajutam, zicand ca cel care curata cel mai mult papusoi o sa capete o portie zdravana de alunele. Noi ne inghesuiam care mai de care sa o impresionam pe bunica cu cantitatea de graunte curatate, iar la final, bunica alegea niste stiuleti cruzi, curata boabele, imprastia niste sare peste ele si le arunca intr-o tava pe plita bine incinsa. Alunelele se rumeneau frumos si ne zapaceau cu mirosul lor imbietor. Asta era rasplata pe care o primeam de la bunica pentru ajutorul dat. Astfel, toata lumea era multumita, si noi, si bunica si inaripatele din ograda care aveau portia de graunte asigurata pentru inca o saptamana.

  20. şi la mine e vorba de păpuşoi. Cred că eram prin clasa a 2-a sau a 3-a când am aflat ce e de fapt cucuruzul….Despre ăla copt pot să vă spun (ca mulţi alţii de pe aici) că era beton cel pe care îl mâncam când stăteam la bunici (am stat la bunici şi iarnă şi vară până în prima zi de şcoală).
    Bunicii aveau o casă la periferia Sucevei şi aveau o grădină superîgrijită (bunica era casnică şi mai toată ziua trebăluiam amândoi prin grădină). Straturile erau mult mai aranjate decât un teanc de cărţi într-o bibliotecă.
    Undeva în mijlocul grădinii aveau o sobă (ce pe atunci mi se părea imensă) cu plită ce pe atunci mi se părea imensă, în jurul căreia bunicul încropise 3 pereţi (din scânduri ce nu le folosea şi pefeleu)…
    În serile de vară când păpuşoiul era perfect de copt stăteam acolo cu bunicii şi făceam în prealabil pe plită nişte felii de cartofi (scrijele prin părţile acestea), iar la urmă (după ce bunicul făcea jar mult) coceam ştiuleţi de păpuşoi direct pe jar. bunicul îmi confecţiona nişte ţepuşe ce le băgam în capătul gros al ştiuletelui ca să-i pot şi eu întoarce în jar.
    Am făcut de atunci de sute de ori păpuşoi copt în jar, cu sau fără ţepuşe, dar niciodată nu am mâncat păpuşoi copt mai bun decât cel de la bunici.

  21. O vară depărtată. O femeie strașnică, o căpitănoasă de felul ei: hadaiți, azi mergem pe arie! Aioi da buniiiiii, LA ORA ASTA???? Așa DEPARTE?? Hai noaaa! Dar n-aveai cu cine. Tras complet lipsit de chef țoalele,fantazat la încă o cafea, tîrîit totuși membrele inferioare spre ”arie”. Hăt pe deal. Praf cît încape. La umbră, sub un copac, bine-ar pica o țigară da nu-i voie, adună ea tot felul de prin jur, scoate din traistă pachețele unsuroase, pînă te uiți după o țarcă e făcut un foc mic și tre să îți mîzgălesști mîna tăind slănina bătută de soare. Și cînd se răspîndește mirosul ăla pe care nu-l mai obții din nimic altceva uiți tot și salivezi. Ea dispare iar prin lanuri și, pe cînd îți vine ideea că probabil ești plin de untură pînă la urechi și te umflă rîsul, revine cu porumb proaspăt rupt și-l aruncă în jar. Și te gîndești că, cu degetele pline de funingine, după ce o să-l mănînci copt, o să desenezi ceva pe scoarța copacului de care te sprijini.

  22. Porumb copt mancam la bunica din partea mamei , Scarlatesti , judetul Braila .Pe la sfarsitul lui august , verisorii mei mergeau pe camp si aduceau porumb nou pe care noi il puneam in jar seara , dupa ce terminam de facut mancare si ne ardeam degetele tot scotandu l si verificand daca s a facut sau mai are de stat .Afara ploua si noi stateam sub acoperisul facut din tabla sau paie a unei bucatarii de vara si dardaiam de frig .Odata porumbil fiert , ne adunam cu totii , mancam ,. radeam si ne incalzeam.Cea mai frumoasa perioada din viata mea .

  23. Dadap.E seara si timp de vreo ora cerul se-mbraca in toate nuantele permise de rosu.Vacile rumega linistite miscandu-si alene talangile,dar linistea si aerul dens de caldura lasata de peste zi sunt brazdate de strigatele (ascutie,vesele,nerabdatoare?)ale pustanilor care au in grija animalele.Sumar imbracati,curati dupa baia in vreun rausor sau lac,incing un foc in umbra unui lan.E vremea porumbului copt si a povestilor.Luate direct din jar,boabele le innegresc dintii,dar le indulcesc,parca,zambetele de adolescenti care stiu,in adancul sufletelor,ca dupa linistea si pacea de acum vor tanji probabil toata viata.
    Asa sunt amintirile sotului meu.I’m a „indoor ” girl :))) &i don’t know about it.
    Dar am aflat.Dintr-o „expeditie” off road. In week-end:cald,caldura,zapuseala,zaduf,naduf.Orasul nostru de campie(care va deveni in cativa ani oaza in desert!Ne pregatim:s-au luat palmieri,asteptam camilele si magazinele cu panzeturi albe in care sa ne invesmantam.plus curse oltenesti pe…struti!!!),urbea noastra-ziceam-dadea sa se lichefieze.Hotarati sa batjocorim legea picnicului,cu arme si bagaje(chestii pliante,papornite cu vase,gratar,disc,tigaie,litri de ulei,ladite de legume,caserole de carne,carnati si mici,hoarda de prieteni mancaciosi)am pornit in tromba spre padurea de la marginea orasului.Mergem de ani buni acolo si ne indreptam vijeliosi spre „locul nostru”.(a nu fi inteleasa gresit-legea e bestiala pt nemernicii in urma carora raman munti de gunoaie,pt odiosii care confunda natura cu un cos de gunoi) Hmmm,drumul de pamant care ne oferea accesul…blocat,taiat,sapat,desfiintat.Si atunci,cu o incapatanare catareasco-olteneasca am luat-o pe firul vaii,printre tarlale,tufisuri,gropane si alea-alea.
    Gratarul sfaraie,cartofii se prajesc pe disc,ciupercile,dovleceii si vinetele rondele sunt gata,rosiile,ardeii si castravetii s-au infratit intr-o salata,maioneza de usturoi tremura usor…Doar intr-o parte ,pe jar,purcelusii de porumb isi mai rumenesc boabele.Galbenul solar si laptos sfaraind isi depaseste propria conditie.Iradiind inca din caldura rosiatica a taciunilor burzuluiti,pastrand in ei bogatia si savoarea campului in care au crescut,porumbii bine sarati sunt inveliti acum(sau „imbracati”)in frunzele in care isi dormisera mai inainte somnul linistit si de nimic stiutor.Sunt pastrati asa pana le vine randul la gura mesenilor pofticiosi,incununand parca „aventura” unei simple zile de vara…

  24. doru faur says:

    In vremea copilariei mele.porumbul fiert era standard.Vara stateam mult la bunici in Dobra,jud hunedoara.Muresul fiind aproape,aprox.2 km,mergeam la baie de dimineata pina noaptea (ce o fi fost in sufletul bunicilor abia cind am devenit parinte am putut intelege!Mai ales ca aproape in fiecare an se inneca cite un”cumintel” venit in vacanta).cand ne apuca foamea,dadeam iama in lanurile de porumb,cartofi si ca noroc maxim,mai gaseam si cite o virsa de golit.Asa ca pentru mine porumbul copt in jar are gustul libertatii absolute! In prezent il maninc cu multa placere mai ales ca am inceput sa curat boabele si le folosesc in combinatie sau ca garnitura!

  25. mmmm …. cucuruz !!!
    Cucuruzul frip in jarul sobei ma trimite cu gandul la copilarie, la Buna minunata care ne strangea in jurul sobei. De sf. Marie se frigeau primii cucuruzi si se fierbea prima oala cu astfel de minuni.
    Simt si acum mirosul copilariei.
    Buna, statea pe scaunel in fata usitei de la soba cu cucuruzii in poala surtului, cate unul pentru fiecare nepot. Avea un ritual doar de ea stiut, cu un dans al usitei sobei fascinant, pana erau gata fripti. Apoi ii scotea unul cate unul si ii batea cu unghiile ca sa cada jarul prins, ii stopea cu apa si cu sare si apoi ne imnana cu mult drag la fiecare, de la mic la mare. Zambea si se bucura cand ne vedea fericiti cu dintii plini de negreala.
    De cand nu mai e ea, cucuruzul nu mai are aceeasi aroma, parca nu mai sunt asa dulci. Lipseste Buna ! Mi-e dor de ea, de sf. Maria de altadata, de cucuruz …

  26. Uite o reteta de porumb copt.
    Inainte de toate porumbul de curata de firele de pe cocean fara a inlatura si frunzele ce invelesc coceanul. Apoi se pun cocenii intr-un vas cu apa si se lasa pentru a absorbi apa in jur de 15 – 30 minute (pt Evitarea arderii frunzelor). Dupa ce a absorbit apa, se iau cocenii si se ung cu unt (unt aromat sau condimentat dupa gust) nu inainte de a dezveli coceanul de frunze fara a le rupe, apoi se acopera cu frunzele lui si se leaga pentru a se inchide. Toata aceasta operatie se face pentru a se evita uscarea boabelor ci coacerea lor in abur rezultand un porumb copt numai bun de mancat.
    Pofta buna!
    Adi terbuie se incerci, merita!

  27. Am crescut mai mult de trei ani intr-un sat din nordul Moldovei, Epureni. Pentru mine porumbul copt a fost mereu popusoi copt in jarul incins, dupa ce bunica termina de pregatit mancarea pe ziua respectiva. Vara spre toamna, dupa laptele la ceaun pe care-l mancam in fiecare zi, mai era si popusoiul in jar preferatul meu.

    Ma trezeam dimieata cand roua era inca pe frunze si desculta incepeam sa verific ce mai fac fragii, capsunii, merii din gradina bunicii. Imi placea sa fiu prima care inspecteaza teritoriul.

    Si era o gradina mare pentru ca exista inca si casa strabuniicii unde bunica cultiva tot terenul din jurul casei. Erau doua gospodarii de fapt de care o femeie de 70 si ceva de ani pe atunci, ingrijea.

    Obiceiul de a coace in jar popusoii, imi aduce in minte toate amintirile legate de bunici, de munca lor de a tine o gospodarie si va zic ca nu era defel usor. Sa te trezesti la 70 si ceva de ani, apoi la 80 de ani sa mergi la camp pentru a munci pamantul care era pe atunci singura sursa de hrana pentru bunicii mei.

    Porumbul copt, popusiul copt e legatura mea cu trecutul si cu respectul pe care-l port si acum bunicii mele. Si e dor. Mare dor si tristete la un loc. Cine stie, poate ca voi coace si eu porumb in jar cu nepotii mei. Mi-ar placea sa pastrez reteta asta.

  28. …ne trezeam dimineata cu visul proaspat in gand si ne vedeam Ciresari… asta se intampla acum vreo 25 de ani . Eram o gashca faina de copii crescuti intre blocuri . Planuisem toata vara expeditia vietii . Carasem de la toti vecinii si cunoscuti , la DCA , hartie , fier vechi , sticle goale sa ne facem banuti sa ne suplimentam bugetul pentru expeditia noastra . Cam pe vremea asta ne am facut rucsacii , ne am blindat de conserve , luate pe sub mana de la o vecina ce lucra in comert si am taiat o in Retezat . Am haladuit muntii , am stat noaptea la focuri , am cunoscut alti copii ca noi . Ne am lipit , ai mai indrazneti, de gagici si am baut beri si am fumat tigari . A fost de neinchipuit de bine si de frumos si o parte din noi a ramas acolo , o parte din noi nu a mai coborat niciodata de pe munte … In fine , de nevoie , ramasi fara bani si provizii dupa doua saptamani am luat o ” per pedes ” la vale , de la Pietrele de la cabana spre civilizatie ..spre Ohaba . Mai am si acum pozele marsului spre lume . Aratam ca niste veritabili tzigani corturari cu echipamentul dezlanat , impiedicati cu jambierele scofalcite si alunecate de pe cate un picior …dar ce conta … cucerisem Retezatul si ne intorceam victoriosi acasa . Credeam ca vom reusi sa ajungem in Simeria pana spre seara …nici vorba … era 23 August si lumea sarbatorea victoria comunismului asa ca n am reusit sa prindem nici o masina de muncitori , nici un camion care speram noi sa ne aduca mai aproape de prima gara . Am stabilit din nou o tabara de noapte langa un lan de malai pe firul vaii… Am facut foc si n jarul gros de lemn de fag , am bagat cu tot cu panusi cucuruzii . Buninteles ca s au ars pe cate o parte ramanand nefacuti pe cealalta , buninteles ca ne frigeau la degete si la limba si la buze , buninteles ca de foame ce ne era eram toti negrii pe maini si pe gura .. eram fericiti si nimic altceva nu mai conta ! Cucuruzul asta prajit , cu gustul lui inconfundabil , e alaturi de alte cateva daruri ale naturii , bucuria vietii , gustul copilariei si al fericirii si al libertatii . Samburii de nuca verde bagati in prune , majunul de prune , samburii de caisa , lebenita , cucuruzul fiert sau cel prajit in jar , pita unsa cu unsoare si cu rosii … toate astea , de cateori le vad sau le gust imi vine pofta de viata si de aventura si de libertate … ma bucur dle Hadean ca ne ai provocat .. ma bucur ca mi ai data ocazia sa mi amintesc …

  29. despa ioana says:

    acest articol imi aduce aminte de tatal meu,cand ne pregatea asa ceva.e ffff bun si sper sa am unde sa fac si eu anul acesta. o zi buna,si felicitari castigatorului.

  30. Mihaela Truica says:

    Se facea Sfanta Marie mica, acel 8 septembrie muuult asteptat un an intreg pe bancile scolii si chiar inainte sa inceapa un nou an cand stiam ca o sa vina dimineata in care bunicu o sa inhame calul la caruta si o sa pornim cu noaptea-n cap si soarele la rasarit catre evenimentul anului: balciul de pe Valea Oltului. Eu cu fratele meu tinuti de mana de bunicu, tinuti trezi de emotiile asteptarii in noaptea de dinainte, traversam dimineata printre tarabele cu haine, vanzatorii de vata pe bat, seminte cu susan caramelizate si bineinteles acel miros inconfundabil de ultimii porumbi copti inainte de recolta de toamna. Se puneau agale pe jar incins, asezati strategic pe langa pasii curiosi si privirile pline de pofta a copiilor. Stiu ca de multe ori nu ne mai amintim gustul dar ramanem cu acea senzatie inconfundabila amestecata cu amintirile copilariei si mirosul imbietor de porumb fiert sau copt.
    Pentru noi vestea inceputul toamnei si bucuria sarbatorii…

  31. Cel mai bun cucuruz fript se face IN JAR direct !

    Iar ca gustul sa fie mai intens :D
    Trebuie furat de pe malul Muresului cand esti la scalda ^_^

    Hehe…amintiri din copilarie

  32. Poate sunt prea nostalgica in ultima vreme, deh iminenta schimbare de prefix ma face asa, dar cand zici cucuruz frip, ma gandesc la vacantele petrecute la tara, la bunici, cand bunica mea de bucurie ca ma are pentru ea 3 luni intregi, imi facea toate poftele. Stiind cat de mult imi placea malaiul copt, il trimitea dimineata pe bunicul pe camp unde aveam malai pus mai devreme sa imi caute „papusoi” de copt. Pentru coacere facea jar din cocenii de la papusoiul de anul trecut, zicea ca asa iese cel mai bun jar, iar eu pofticioasa nevoie mare stateam si pazeam gura sobei pana era gata. Si cand il scotea…, nu conta ca frige, ca m-a durea burta, cum mereu ma avertiza mamaia. Il devoram cu pofta si satisfactia aceea de copil al asfaltului scapat in natura, in gradina, pazind zi de zi un fruct asteptand sa fie bun de mancat. Un singur regret am, copiii mei nu o sa aiba ocazia sa pazeasca gura sobei asteptand sa se coaca cucuruzul…

  33. MANOIU ANA-MARIA says:

    TOT CE VA POT SPUNE …ESTE CA NU AM GUSTAT NICIODATA ACEST PRODUS/PREPARAT PT CA NU ARATA BINE…CEL PUTIN AS GUSTA ORICE PRODUS ATATA TIMP CAT ARE O PREZENTARE BUNA…DAR CE ESTE DE APRECIAT LA PORUMBUL COPT…SINCER NU INTELEG…

  34. se ia o miriste cat juma de bucuresti marginita de lanuri de porumb, un foc cat toate zilele, jar din belsug, porumb crud… si se pregateste dupa gust :))

  35. Stanescu Mirela says:

    Am citit si celelalte comentarii.Cucuruz, papusoi,
    porumb fript, copt. Nu te poti extazia estetic in fata lui; pur si simplu nu este frumos. Si, culmea, iti mai lasa si dintii innegriti !? Nu este frumos ca mii si mii de pamanteni atat de frumosi la chip si atat de oribili pe dinauntru. Nu sunt nici fardati acesti porumbi, macar sa para altfel decat sunt. Nu au nici un gust extraordinar.Nu conteaza prea mult nici cum au fost pregatiti.Dar, eu ma bucur ca mai suntem nis-
    te suflete care tresaltam cu bucurie si duiosie si
    mancam cu placere cucuruz, papusoi, porumb fript,
    copt. Dincolo de gust este o stare, sau un cumul de mai multe stari: bucuria sincera a copilariei, gustul frust de planta, pamant si foc. Este legatura pe care unii o mai avem cu mama Geea, mama pamant, care de mii de ani ne hraneste pe toti (am suparat-o cumplit in ultimii ani,dar tot ne hraneste)Este gustul focului daruit
    de Prometeu. Este o copilarie a intregii umanitati
    Boabe arse , unele ramase crude, boabe care ating
    coarde de sensibilitati si bucurii in adancul su-
    fletelor noastre, indiferent ca suntem mai mult
    sau mai putin de la tara sau de la oras. Iar aici,
    nici taranii, nici orasenii nu au vreun ascendent
    de superioritate unii asupra celorlalti. Suflete
    fara suflet exista peste tot. Dar asta este
    alta poveste, mult mai trista… Sa ne bucuram de
    porumbul copt, fript, cucuruz, papusoi…

  36. Haha!:)
    Eram undeva intre copilarie si adolescenta si adunam buruienile, ale bune, dintre randuri sa le ducem la porci. In pauza ma jucam cu parul porumbului, faceam freze iar pe unii, pe care ii vedeam mai mari ii stricam sa ved daca sunt buni de fript.
    Cei mai buni erau cei luati din tarlaua vecinilor,evident:)
    Fripti pe plita bunicii, pe soba cu abtibilduri florale pe usa-vai ce draga imi era, sau mai mult arsi decat fripti la flacara (care copii asteapta sa se faca jar?!) unui foc pe care il faceam pe deal si in care aruncam si cartofi, uitandu-i acolo pana erau scrum:))
    Dulce, zemos, ” de lapte”, numai bun sa-ti faca amintiri pe viata!

  37. Corina Imbrea says:

    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=4106165289172&set=a.3753495312643.156690.1134217952&type=3&theater
    Povestea porumbului fiert și a celui rumenit în jar pleacă de la poza de mai sus!
    O poveste în care eu și fratele meu ne petreceam vacanțele de vară la țară, cu bunici și verișori. Vacanțe în care, asemenea lui Creangă, făceam năzbâtii cât pentru un an întreg. Și după aceste zile încărcate când de joacă nebună, când de munca la câmp, ne întorceam acasă, de ne strângeam câteși zece în jurul ceaunului plin de porumb aburind, acolo sălășuia fericirea. Unchi și mătuși, verișorii de nedesparțit și bunica, matroana absolută a casei. Eram cu toții adunați în jurul acelui ceaun cu porumb, fericiți că suntem împreună, sub acel minunat ceas de vară târzie. Pe care nu o voi mai retrăi nicicănd, dar care îmi va rămâne ca o pecete de neschimbat în coșul amintirilor străvechi!

  38. Dear Adi – chiar daca sunt maritata, 2 fetitze, sot destoinic :) etc. sunt inca tanara, mai „fur” o reteta de la tine…am avut ocazia sa aud numai de bine despre tine de la Lavi&Patrick si mai apoi te-am cunoscut prin AFA…asa ca da-mi voie sa iti transmit sincere felicitari. Despre talentul culinar nu am ce sa comentez, doar sa ti-l admir … dar despre efortul de a scrie pe blog, pe fb etc…asta da – trebuie transmise felicitari!
    Despre porumbul copt insa …de cate ori vad sau vine vorba despre asta…o amintire tare simpatica…eram in Muntenegru, in gasca, cu prieteni, copii, catei, purcei etc. si nepotul meu cel ffff haios…innebunit dupa porumb copt si clatite cu ciocolata. Nu prea vorbea el foarte multe…avea in jur de 2 ani…si il intreaba la un moment dat sotul meu (care vroia sa fie mai funny, intrucat nepotul era topit dupa povesti care mai de care si expresii din povesti):”Mai Matei, bun ii malaiul?” si Matei ii raspunde cu gura la urechi si plin de negreala pe dinti si obraji ” asta nu-i malai mah, e cucuruz:)))” Am ras tare bine, intrucat intradevar in Muntenegru la porumb se zice cucuruz si peste tot unde se vindea scria „KUKURUZ”. Asa ca ori de cate ori vine vorba despre porumb copt – impreuna cu sotul meu (caruia si lui ii place sa il mangai pe obraz :))) – zambim si ne gandim la kukuruz!!!!!

  39. cucurul fript… mi-aduce aminte si de copilaria la scumpii mei bunici, dar cea mai „mirositoare” amintire legata de cucuruz e de la mare, de la Costinesti! plimbarile lungi de seara pe malul marii erau incepute cu o portie de cucuruz fript cumparat de pe marginea drumului. Oricat am incercat sa reproduc acasa cucuruzul de acolo nu am reusit sa obtin acelasi gust.

  40. Eu propun sa imparti premiul: trimite citeva retete la fiecare poveste!

  41. Cand vine vorba de porumb copt, mi-aduc aminte (iar) de bunica-miu – eroul copilariei mele. Cu el mergeam la ogor, mai curatam buruienile, eu ma mai rataceam prin lan, ca era papusoiul mai ‘nalt ca mine si mi se facea frica de la fosnetul frunzelor, dar nu voiam sa afle bunica-miu ca mi-a fost frica si nu ma puneam pe strigat, ma mai rataceam un pic mai bine, pana se ingrijora un pic bunica-miu si ma striga el. M-auzea de departe si stia ca habar n-am unde-i drumul si radea in sinea lui. Imi striga apoi sa caut sa vad daca-i porumbu-n lapte, daca-i bun de fiert, sau daca-i mai bun de copt si-mi zicea sa strang cativa pana ajung la el, ca mergem acasa si facem. Ma tinea asa de vorba, pana-mi gaseam drumul pana la el. Mai strangeam impreuna cativa si porneam spre casa, unde ne astepta bunica-mea cu oalele pe foc. Bunica-miu pornea repede un foc in gradina si pana ce terminam de mancat, era gata jarul. Ne asezam pe niste bancute facute de el langa foc si puneam porumbul la copt in spuza, iar cat ii mai pazeam si ii mai intorceam, bunica-miu imi spunea povesti si intamplari de prin tinereti. Ce dulce mai era porumbul ala copt cand mi-l intindea el, dupa ce il sufla de cenusa! Asa imi place si acum, copt direct in spuza, sa imprumute din gustul lemnului si sa ia toata caldura in miez, sa fie crocant, putin mai ars pe unele boabe… si parca deja ii simt mirosul!

  42. Nimic de spus decat ca trebuie sa recunosc cu regret ca am uitat gustul porumbului copt… Insa imi aduce aminte de ai mei bunici care s-au stins la o varsta la care nu intelegeam eu prea multe si mi-as dori sa am ocazia sa readuc macar gustul inapoi in prezent. Promit sa fiu prima care comanda in cazul in care-l introduci in meniu. :)

  43. Cucuruz fript = hedonism pur. Cucuruz fript pe malul Lapuselului langa Sacalaseni reprezinta verile copilariei mele. Si acum dupa 20 ani ii simt gustul, mirosul, sentimentul de relaxare si „placerea” de a te scobi intre dinti:))

  44. Mmmmm… seara la bunici nu se incheie bine daca nu face bunu un foc la care sa prajim slana si apoi cand jarul e numai bun fiecare dupa pofta lui isi face cartofi sau cucuruz copt… ce marshmallow sau mai nu stiu eu ce!

    Cucuruzu fript in jar se face delicios daca inainte de toate il freci cu putina sare, ii tragi inapoi panuselele pe el si il lasi sa se friga incetut, timp in care bunu iti zice o poveste din tinerete care intotdeauna se incheie cu intrebarea noastra: „Bunule, da cati ani ai matale?!” si el ne raspunde „Dragii mei nu mai am nici unul ca toti s-au dus” :)

    Ah ce imi place vara la tara…

  45. eu porumbul nu-l depanusez , doar desfac frunzele un pic il frec cu un pic de unt si dupa dau cu sare, strang frunzele la luc si dupa aceia il pun pe gratar.
    poti sa incerci este demential

  46. Porumb copt,cum facea bunicul ….de fapt tot ce gatea bunicul era bun , bun de tot !
    Porumbul copt mi-aduce aminte de bunicul .de glasul lui bland , de copilarie.Toate s-au dus, alte vrenmuri, alte timputi…

  47. Nu-i o reţetă inventată de mine,dar o spun.Se curăţă cucuruzul de foi( pănuşi),se spală,se şterg, după care se ung cu unt amestecat cu ierburi de provence , se sărează cu sare grunjoasă.Se împachetează în folie de aluminiu (se pot pune câte doi)şi se aşează pe grătar cam o oră la foc potrivit.La jumătatea timpului se întorc pe cealaltă parte.Cam asta ar fi.Se pot folosi şi alte condimente.Pentru ceva picant se poate face un amestec de unt cu chili.În lipsa foliei se desfac, se curăţă de mustăţi şi se lasă învelitoarea de pănuşi. :)Cam asta ar fi.Şi multe altele.

  48. Cand aud „porumb copt” gandul imi zboara in primul rand la bunicul meu si la serile lungi de vara petrecute in fata casei, cu pisicile pe prag si cainele legat in fata portii. Era un ritual al nostru ca in fiecare seara, dupa ce bunica termina de facut compot sau alte conserve (intr-un vas enorm), pe jarul care ramanea sa punem cativa porumbi. Atunci incepeau povestile din genericul „Pe cand eram eu de varsta voastra…”. Ascultam fascinati, eu si fratele meu, si ne imaginam ca nu bunicul, ci noi eram cei care calaream, stateam in coliba in varful dealului, sau mergeam „la scaldat” cand trebuia sa avem grija de vitele care pasteau. Gandeam atunci, ca si acum, de altfel, ca bunicul meu a fost un copil fericit.
    Intre timp „tata Ion”, caci asa ii spuneam bunicului meu, intorcea porumbul pe toate partile. Acel porumb avea un gust inconfundabil, dar imposibil de definit. „Ceva” situat intre dulce si sarat. „Ceva” intre moale si tare. „Ceva” intre uscat si suculent… Acel „ceva” reprezinta gustul copilariei, pentru ca, asemeni bunicului meu, am fost (si sunt) un copil fericit! :)

  49. GOD BLESS CUCURUZ FRIPT! cucuruz fript pentru mine inseamna vara, cald, roade, un gust inimaginabil si inca ceva.. GRATAREEEEEEEEE!!! hahaha

Comments are closed.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close