Capitolul „piețe” al expediției Muson va fi acoperit cel mai bine după ce vom ajunge în Thailanda, săptămâna viitoare. Totuși, nu m-am putut abține și am cercetat câteva piețe și în Malaezia. Piața centrală din Kuala Lumpur e un soi de mall plin de suveniruri și prostioare pentru turiști, mâncare de la Burger King și McDonalds și un food court tradițional. Nimic interesant, așadar.
Piața din China Town (tot K L) e însă o altă poveste. Una înfiorătoare. Amestec de mirosuri de pește crud, mațe de pui și curry, fum de ghimbir și ardei iute, zgomote și semiîntuneric. Pe scurt, mizerie. O mizerie care aici nu pare a deranja pe nimeni. De fapt, sunt atât de obișnuiți cu ea încât mănâncă la doi metri de toate astea, orice foc cu un wok deasupra devenind o bucătărie improvizată. Peștele și puii, rațele și scoicile, fără frigider ori gheață, dezvoltă culturi de Salmonella la 36-38 de grade Celsius și o umiditate aproape de 100%, ce mai adevărate comori biologice. Cu toate astea, piața din China Town pare a fi paradisul ascuns după blocuri al chinezilor, nu am văzut aici trăsături malay ori indiene, de unde trag concluzia că cel puțin în ceea ce privește piețele, fiecare preferă mizeria proprie. De fapt, la nici un ceas după ce am traversat piața și am chinuit-o pe Raluca (ea filmează isprăvile și drumurile noastre prin Asia), am oprit pentru o cafea la o tanti malaeziană foarte de treabă și de omenie care vorbea engleza foarte bine (dacă vrei să înveți să vorbești prost englezește și în cuvinte puține și stâlcite, Malaezia e locul în care trebuie să vii) iar ea, tanti malay ne-a prevenit asupra primejdiilor care pândesc din farfuriile din piețe. Sigur, nu mai era nevoie, muștele mari, negre/verzi care patrulau pe carnea friptă și tăiețeii cu sos de chilli ne preveniseră înaintea ei. A fost și asta o experiență. Încă nu știu exact ce am învățat din ea dar sunt convins că se va sediementa într-un sâmbure de înțelepciune.
Prin comparație cu piața chinezilor din Kuala Lumpur, piața musulmanilor malay din Langkawi e un soi de farmacie. O să vă povestesc despre ea într-o postare dedicată mâncărurilor de Ramadan pe care le găsești la ei. Să fiți sănătoși.
take care!:))infioratoare imagini!
OMFG
Doamneee cred ca asa arata IADUL! Om vedea cand vom ajunge ! Voi aveti mare grije , sa veniti cu bine si sanatosi ( aveti FURAZOLIDON la voi ? Prietenii malayezieni stiu de ce !!!!!)
Sa fim sanatosi, zici? Usor de zis. Mai mult pentru voi mi-e frica :)
Oamenii nu isi uita originilie. Plus daca dacem legatura cu samanii lor si vrajile din vechime, e de intels de ce nu le este scarba sa manance langa gunoaie.
E o prima impresie ce povestesti tu.
Eu am stat in Malaezia o luna si ceva si-am mancat in cele mai ciudate locuri (China Town, tarabe stradale fara apa, alte piete pe care tu nu le-ai gasit – asta in KL + un fel de cantine in sate sarace, unde exista cam 2-3 mese si se gateste un fel, maxim 2 de mancare) si n-am patit nici macar o data sa-mi cada prost mancarea – eventual era prea iute si n-o puteam manca, mai ales ca si mancare de dimineata. Regula de aur pe care-am urmat-o era sa aleg localurile unde vedeam ca mananca si localnicii. In schimb am patit-o cu intoxicatia la un fast food japonez dintr-un mall, in Cluj in numeroase restaurante si fast-food-uri culminand si cu o Salmonella.
In Malaezia au invatat sa supravietuiasca si sa manance in caldura infioratoare de care pomenesti tu si se pare ca ardeiul iute e ingredientuil secret. E o cu totul alta cultura decat Europa si e fascinanta daca incerci sa observi fara sa judeci.
Mie cel mai mult mi-a placut piata din Borneo, Kota Kinabalu: o hala cu multe legume (printre care si niste ferigi endemice foarte gustoase pe care n-o sa le mai gasesti in alta parte), mult peste si bine-nteles shrimps (creveti cred), unde exista si tarabe care-ti prepara ce ingrediente vrei tu. Mie imi placeau supele cu muulte legume si shrimps :)