Când aud cuvântul „frigănele” îmi vine instant în minte una din primele mele amintiri. Eram în vizită cu bunica mea la una din prietenele ei, o babă sinistră. Singurul motiv pentru care mă duceam, era ceasul cu cuc de pe peretele din sufragerie şi desigur, faptul că aveam numai doi ani şi oricum nu conta ce vroiam eu. Baba asta era atât de înspăimântătoare, încât chiar şi în ziua de azi, dacă întâlnesc pe cineva cu numele Viorica, îmi displace din start. Am găsit-o pe Viorica Tanti, căci aşa îi ziceam, în bucătărie.
Prăjea frigănele. Bucătăria era înecată în fum, dar am recunocut-o imediat, urâţenia ei reuşind să răzbată chair şi prin norul gros, cenuşiu. M-am dus repede în faţa aragazului 23 August cu 3 ochiuri şi căutam un scaun să mă urc, să văd ce se întâmplă, dar vrăjitoarea nu m-a lăsat. A zis că o să mă ard şi m-a luat din faţa aragazului, m-a pus la masă şi mi-a dat o frigănea. Era caldă, dulce, arsă şi îmbibată în ulei. Era perfectă şi pentru o clipă nimic nu a mai contat, nici măcar urâţenia de nedescris a babei care mi-a întipărit în creier una din primele mele amintiri gastronomice.
Toată lumea ar începe un articol despre friganele cu: „Dacă aveţi nişte pâine veche…”.
Eu aş începe cu luaţi o pâine care vă place şi înainte să vă culcaţi lăsaţi-o afară să se usuce.
Spargeţi trei ouă într-un castron şi diluaţi-le cu 120 g lapte dulce şi 120 g smântână lichidă.
Îndulciţi cu două linguri de miere şi aromaţi cu ce vă place. Eu am pus vanilie şi nucşoară. Puneţi castronul acoperit la frigider şi mergeţi la culcare. A doua zi, puneţi pâinea la înmuiat în amestecul creat şi lăsaţi să tragă lichid timp de 30 de secunde pe fiecare faţă apoi puneţi feliile la scurs pe un grătar.
Lăsaţi feliile să se odihnească măcar două minute. Încălziţi cuptorul la 190°C şi puneţi o tigaie la încins pe foc mediu. Prăjiţi frigănelele un minut pe fiecare parte apoi transferaţi-le înapoi pe grătar.
Ungeţi frigănelele cu miere şi băgaţi-le la cuptor 5 minute sau până devin crocante. Nu vă plac cu miere, ungeţi-le cu unt şi presăraţi-le cu fulgi de migdale şi zahăr pudră. Mâncaţi-le calde, pe fugă şi apoi mergeţi la serviciu, ca să aveţi bani de pâine.
Text&Foto: Mircea Banu
Chiar zilele trecute am facut cateva feliute. Unele le-am aromatizat si apoi le-am uns cu gem de afine pentru ca asa ii plac iubitului. Pe altele nu le-am indulci dar am pus cate o felie de sunca de curcan, home made, si am ras cascaval deasupra. S-au evaporat imediat! :))
Chiar ma gandeam la o alternativa pentru miere cand ai venit cu ideea sunca de curcan.
Super, am sa incerc !
Friganelele sunt mereu solutia de avarie din casa :D Cand nu am inspiratie dar nici prea multe ingrediente atunci friganelele salveaza situatia :D
Draga dle Adrian….o reteta atat de simpla ,reinventata (cum ne-ai prezentat reteta aici)isi pierde gustul ,inclusiv talcul povestii …nu mai are nici un farmec si nici gustul de pe vremea bunicii
de fapt, aceasta e o rețetă clasică franțuzească, din care provine și pâinea în ou a copilăriei noastre. inventările și reinventările se tot petrec în timp și se întorc, și adevărul e că pentru lume doar noi suntem noi și necunoscători.
O să iubesc mereu frigănelele. Bunica ni le făcea din franzelă albă, eu mai fac din când în când cu pâine cu coajă groasă, coaptă-n casă. Merg perfect cu dulceață, miere, nuci, banane.
N-o să-și piardă gustul oricum a-i face-o (cu lapte, cu smântână dulce sau amestec).
iti multumesc din suflet pentru reteta minunata , este un deliciu , am sa o pun si eu in practica , matusa mea imi mai facea asa ceva .
Complicat! Mama imi facea friganele foarte simplu, fara babe urate, fara vrajitoare… Inmuia painea in lapte (fara alte „spices”), si le prajea in ulei (nu mult ulei, ce-i drept). Cu zahar deasupra era cel mai bun desert din lume (vb despre anii 1980).
Fara nucsora, vanilie, etc.
PS: puneam deasupra zahar tos, nicimacar pudra sau vanilat…
Adi, am uitat sa spun ca facea si acel ou batut prin care dadea friganelele inainte sa le puna la prajit ;-)
Cascaval ras, banane, sunca de curcan… Sa fim seriosi. Toti astia care zic asa ceva ACUM, nu sunt decat niste fitosi care vor sa „arate” cat de fancy sunt ei.
O zi buna!
Foarte interesant, trebuie sa le incerc! La noi mama le facea insa doar sarate si le mancam cu telemea si rosii deasupra. Mmmm cat sunt de bune! :)
Mircea când am văzut articolul cu pâinică nu stiu de ce m-am dus cu gândul la vestitele painici umplute cu care ne dadeai gata la liceu. Doamne cat de bune erau. Si ce bătaie era pentru ele. Nu voi uita niciodată parca le am încă intiparite bine in minte. Multa bafta in tot cer ce faci.
Ceea* ce faci( scuze pt greseala)
Intrebare : are vreo influenta, negativa zic, daca nu lasam amestecul peste noapte la frigider? Ori e… musai ?
P.S. Era sa uit, numai cele ce poarta numele Viorica iti displac din start, ori si cei ce poarta numele de… Viorel ? Intreb… Fara vreo aluzie la stim noi cine. Desi…
O rețetă ceva mai sofisticată, cum i se cuvine unui chef! Da’ mie îmi plac și friganelele clasice, așa cum le făcea bunica și le dădea neapărat alături de mâncare de mazăre nouă. http://zinnaida.blogspot.ro/2014/04/mancare-de-mazare-cu-friganele.html
Oau, amintiri de la 2 ani. Cam putin probabil. Varsta, nu povestea