
Pentru această rețetă am pregătit chifle pufoase din făină semialbă, frământate cu lapte, presărate cu chimen și cu bucăți de cașcaval în aluat, coapte până capătă o crustă rustică și crăpată, pe care le transform apoi în sandvișuri simple, cu unt, roșii, cașcaval, salam, șuncă și parizer.
Pentru mine, începutul școlii a avut întotdeauna un miros aparte. Era perioada aceea în care diminețile începeau să fie mai răcoroase, vara rămânea încet în urmă, iar prin brutării începea să se simtă mirosul covrigilor calzi, cu chimen și cașcaval. Nu știu dacă era ceva special la ei sau pur și simplu așa funcționează amintirile din copilărie, dar gustul acela a rămas undeva foarte bine păstrat.
Pe vremea mea, „Back to School” nu însemna prea multe lucruri sofisticate. Însemna ghiozdanul pregătit, caietele noi și, bineînțeles, pachețelul făcut de mama acasă. De cele mai multe ori era ceva simplu, pus între două felii de pâine și împachetat pentru pauza mare. Dar când ești copil, parcă tocmai lucrurile astea simple ajung să-ți rămână cel mai mult în minte.
Așa că m-am gândit să aduc toate amintirile astea într-o singură rețetă. Să iau gustul covrigilor cu chimen și cașcaval pe care îl asociez cu toamna și începutul școlii și să-l mut într-o chiflă moale, rumenă, cu cașcaval și aroma aceea inconfundabilă de chimen. Iar din ea să fac sandvișul copilăriei mele.
Nu vreau să fie un sandviș complicat. Din contră. Vreau să păstreze ideea pachețelului făcut acasă: câteva ingrediente bune, gusturi cunoscute și ceva ce poți lua dimineața cu tine, exact cum făceam noi când plecam la școală. Poate că astăzi îl pregătesc puțin diferit. Poate că pâinea o fac eu, poate că aleg altfel ingredientele și mă gândesc mai mult la fiecare gust. Dar sentimentul pe care vreau să-l păstrez este același.
Din cantitățile de mai jos ies aproximativ 12 chifle de câte 60 g, adică suficient pentru o masă în familie și pentru câteva pachețele de dus a doua zi. Pentru că uneori e suficient un miros de chimen, o bucată de cașcaval rumenit și o chiflă caldă ca să te întorci, pentru câteva minute, în pauza mare.
Ingrediente
Pentru aluatul chiflelor (aproximativ 12 bucăți)
- 400 g făină semialbă
- 160 g apă
- 130 g lapte
- 15 g drojdie
- 8 g sare
- 60 g cașcaval, ras
- 5 g chimen
Pentru sandvișuri (după preferință, fără cantități fixe)
- unt
- roșii, feliate
- cașcaval, feliat
- salam
- șuncă
- parizer
Frământarea în KitchenAid
Pun în bol făina, apa, laptele și drojdia. Folosind cârligul pentru aluat, frământ aproximativ 6 minute la viteza 1, până când ingredientele sunt bine încorporate și aluatul începe să capete structură. Las sarea deoparte în această primă etapă, ca drojdia să pornească nestingherită.

Adaug sarea și continui frământarea încă 3–4 minute la o viteză ușor mai mare, până când aluatul devine elastic și bine legat. Acum se formează glutenul, iar aluatul începe să se desprindă de pereții bolului.

În ultimul minut de frământare, adaug cașcavalul ras și chimenul. Cresc ușor viteza doar cât să le distribui uniform în aluat, fără să frământ excesiv sau să încălzesc prea tare aluatul și cașcavalul. Dacă le adaug prea devreme, cașcavalul se topește în aluat și nu mai rămân bucățile acelea care se rumenesc la copt. În total, frământarea durează aproximativ 10–11 minute.
Frământarea manuală
Dacă nu am mixerul la îndemână, pun într-un bol făina, apa, laptele și drojdia și amestec cu mâna până când făina absoarbe lichidele și începe să se formeze aluatul.
Transfer aluatul pe masa de lucru și îl frământ aproximativ 6–7 minute, prin întindere și pliere repetată.
Adaug sarea și continui să frământ încă 4–5 minute. La început, aluatul își poate schimba ușor textura, dar continui până când devine neted, elastic și se desprinde mai ușor de mâini și de masa de lucru.
În ultimele 2 minute, întind ușor aluatul, adaug cașcavalul ras și chimenul, apoi împăturesc aluatul peste ele și frământ delicat până când sunt distribuite uniform. În total, frământarea manuală ar trebui să dureze aproximativ 12–14 minute.
Dospirea aluatului
Pun aluatul într-un bol, îl acopăr și îl las la dospit aproximativ 60 de minute, la temperatura camerei, până când își mărește volumul. Este momentul în care aluatul își câștigă pufoșenia, așa că nu grăbesc pasul acesta.
Formarea și dospirea chiflelor
După prima dospire, împart aluatul în bucăți de 60 g și le modelez ușor în formă rotundă.
Pentru un aspect mai rustic, presar puțină făină pe o tavă sau pe suprafața de lucru și așez fiecare bilă cu partea unde s-a închis aluatul în jos, direct pe făină. Le acopăr și le las la dospit aproximativ 20–30 de minute.
Înainte de coacere, ridic cu grijă fiecare chiflă și o întorc, astfel încât partea care a stat pe făină, cu îmbinarea aluatului, să rămână în sus. În timpul coacerii, această îmbinare se va deschide natural și va forma acele crăpături rustice, fără să mai fie nevoie să crestez chiflele cu lama. Pasul acesta este opțional: chiflele pot fi așezate și coapte în mod clasic, cu partea netedă în sus.
Coacerea
Coc chiflele în cuptorul preîncălzit la 190°C, aproximativ 15–18 minute, până când sunt crescute și frumos rumenite. Depinde mult de cuptor, așa că eu pornesc de fiecare dată cu 10 minute, le verific și abia apoi știu cât timp mai pot adăuga.

Le transfer pe un grătar și le las să se răcorească înainte de a le tăia. Dacă le tai prea repede, aburul dinăuntru face miezul lipicios, așa că răbdarea de câteva minute chiar contează.

Pregătirea chiflelor cu chimen
Cât se răcoresc chiflele, feliez roșiile. Le tai felii ceva mai groase, ca să nu se piardă între celelalte straturi și să rămână zemoase.

Tai fiecare chiflă în două și ung partea de jos cu unt. Untul nu e doar pentru gust: face o peliculă care ține miezul de la a se îmbiba cu zeama roșiilor, mai ales dacă pregătesc sandvișul de seara pentru a doua zi.

Asamblarea
Așez pe rând o felie de roșie, o felie de cașcaval și feliile de salam, apoi acopăr cu capacul chiflei. Pun roșia direct peste unt și cașcavalul deasupra ei, ca brânza să facă un strat între roșie și mezel. Pentru celelalte sandvișuri schimb doar mezelul: șuncă, parizer sau salam, după preferință.


Rezultatul final este un sandviș simplu, dar cu foarte multă personalitate: chifla e moale înăuntru și ușor crocantă pe crustă, chimenul se simte discret în fiecare mușcătură, iar cașcavalul rumenit din aluat aduce exact gustul acela de covrig cald de brutărie. Le servesc pe toate pe un platou, la micul dejun în familie, sau le împachetez pentru pauza mare. Sunt cel mai bune în ziua în care le coc, dar chiflele simple rezistă bine și a doua zi, ușor încălzite câteva minute în cuptor.

S-aveți pofta!
Alte idei de sandwich-uri, chiar aici.

