Îmi amintesc cu drag colțunașii cu magiun pe care îi făcea bunica, aceștia făceau parte din „colecția de toamnă – iarnă” a familiei, după ce prunele din livadă erau transformate în magiun. Gândindu-mă la aceste „prăjiturele” din copilărie, am hotărât să fructific prin această tehnică un alt rod al toamnei, dovleacul.
Am început cu un piure de dovleac copt. Pe acesta l-am copt timp de 1,5 ore la aproximativ 160C și cu un vas de apă în cuptor. Am ales asta pentru că nu îmi doream multă arsură sau parți uscate ci cât mai multă cantitate de dovleac suculent.
Nu mi-am dorit un piure foarte fin, deci nu am apelat la blender, ci la cuțitul cu care am tocat dovleacul până am obținut un piure mai texturat. Asta a ținut de dispoziția mea din ziua în care am gătit, în alte zile poate aș fi ales să-l pasez foarte fin.
Aluatul l-am făcut din combinația generică pentru pastele de casă: un ou la 100g de făină 000 și o pișcătură de sare pe care le-am frământat până am obținut un aluat nelipicios și catifelat. Am pus aluatul într-o folie și l-am lăsat să aștepte în frigider până am făcut niște pesmet din cojile de pâine rămase de la micul dejun al fiicei mele. Am pus cojile la cuptor timp de 5 minute, le-am pus într-o râșniță cu două plicuri de zahăr vanilat și o jumătate de baton de scorțișoară. Am mai completat și cu pesmet din comerț pentru a ajunge la o cantitate de 50 de grame.
Aluatul l-am întins la 3mm cu o mașină de paste și ulterior am așezat pe acesta sfere de piure de dovleac la distanțe egale. Pentru a putea lipi aluatul mai bine, cu degetul umezit, am desenat câte un pătrat în jurul fiecărei sfere, apoi am împăturat aluatul în două și am presat cu degetele pentru a obține colțunașii pe care i-am tăiat apoi cu un pinten.
Piureul de dovleac era destul de dulce încât să îl las neîndulcit, dar totuși, de dragul plăcerilor vinovate am mai adăugat niște zahăr brun și puțină scorțișoară, după gust.
Pentru servire, am fiert colțunașii la foc mic până s-au ridicat la suprafață (vreo 3 minute) după care i-am tăvălit prin pesmetul aromatizat.
Dacă faceți o porție mică de două persoane mai rămâne dovleac cu care puteți încerca ceva de aici.
Text&Foto: Vladimir Marian
Coltunasi cu dovleac nu am mancat, dar inca visez la aia cu magiun. Eu nu ma incumet sa fac.
Rețeta merge şi la colțunaşi cu magiun. Înlocuieşti doar piure-ul de dovleac cu magiun.