Chiroște moldoveneşti cu cartofi și ceapă călită

1.7K
Chiroște moldoveneşti cu cartofi și ceapă călită

Astăzi am ales să vă prezint una dintre cele mai vechi rețete din Bucovina: chiroște (colțunași) cu cartofi și ceapă călită.

Este o rețetă simplă, dar care cred că pe mulți dintre voi o să vă poarte cu gândul la perioada copilăriei.

De asemenea este și versatilă deoarece chiroștele moldoveneşti se pot umple cu: magin de prune, vişine, brânză dulce de vaci, brânză sărată, cu cartofi și ceapă călită sau cu ce vă place vouă.

Prezentarea chiroștelor pe platou

Ingredientele pentru chiroștele moldoveneşti:

  • 350 gr de făină 
  • 200 ml apă caldă 
  • 2-3 cepe
  • 3-4 cartofi 
  • 50 gr de brânză de oaie rasă 
  • câteva linguri de ulei de floarea soarelui 
  • sare, și piper
  • o linguriță de zahăr brun 
  • un cub de unt
  • pătrunjel proaspăt 
Ingrediente chiroşte moldoveneşti

Mod de preparare chiroște moldoveneşti 

Am început prin a curăța și spăla cartofii, după care i-am pus la fiert în apă cu sare.

Cât timp cartofii se fierbeau am tăiat ceapa și am călit-o în ulei de floarea soarelui, condimentând-o cu sare, piper și zahăr brun (pentru a intensifica gustul dulce al cepei călite).

M-am ocupat apoi de pregătirea aluatului. 

Într-un bol am amestecat făina, apa și jumătate de linguriță de sare.

Am frământat aluatul, după care l-am lăsat deoparte. 

După ce cartofii s-au fiert, i-am sfărâmat cu o furculiță și i-am lăsat să se răcească. 

Peste aceștia am pus ceapa călită (jumătate din cantitatea făcută) și brânza de oaie rasă, amestecând bine toată compoziția. 

Umplutură chiroşte moldoveneşti

Pe o suprafața de lucru am întins aluatul pe care l-am tăiat cu ajutorul unei forme rotunde.

Îl puteți tăia și în forme pătrate cu un cuțit. 

Aluatul pentru chiroște

Am pus pe fiecare bucată de aluat o linguriță din compoziția de cartofi cu ceapă.

Aceste chiroște sunt un fel de ravioli românești pe care îi puteți umple cu o mare varietate de ingrediente, după preferințele voastre. 

Umplerea chiroştelor

Am format fiecare chiroșcă, presând marginile aluatului cu degetele și sigilând bine umplutura.

Am pus toate chiroștele pe un platou tapetat cu puțină făină pentru a nu se lipi.

Chiroște moldoveneşti - înainte de fierbere

Am fiert chiroștele în apă cu sare pentru aproximativ 15 minute, amestecând uşor şi din când în când cu o paletă.

După ce s-au fiert am folosit o strecurătoare și le-am scurs bine de apă, apoi le-am pus într-un bol.

Am adăugat un cub de unt și le-am amestecat pentru a nu se lipi între ele.

Servire chiroște moldoveneşti cu cartofi și ceapă călită 

Pe un platou am pus câteva chiroște și deasupra niște ceapă călită, după care le-am asezonat cu pătrunjel proaspăt tăiat mărunt. 

Chiroște moldoveneşti - fotografie close-up

Se fac atât de simplu și sunt atât de delicioase – bunătăți cu gustul Bucovinei. 

Sper să le încercați și voi, aștept cu drag părerile voastre. 

Fotografia de încheiere

Până data viitoare, vă doresc toate cele bune!

Cu drag,

Lușa 

Bucovina este magică nu numai prin rețete, dar găsiți aici câteva pentru inspirație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close