Supa de chimen ca la bunica – leac vechi pentru imunitate

1.5K

Mi-am adus aminte de supa asta pe care o consumam regulat când eram mică. Și dacă tot suntem în lunile de toamnă și deja începe să ne îmbrățișeze frigul, pică atât de bine o supă caldă. Dar asta nu e orice supă, e supa bunicii mele, a bunicii tale și așa mai departe. Știau ele prea bine de ce ne ghiftuiau cu preparate de genul ăsta, ca să țină bolile departe de noi (așa mi-a zis a mea).  Supa de chimen, chimin sau chimion așa cum o știm cu toții este o supă nu doar gustoasă, ci și una care ajută organismul în momentele în care are nevoie.

Chimenul este adesea folosit la întărirea sistemului imunitar, ajută digestia, combate stările de greață și anemia, înlătura durerile de spate, alungă oboseala etc. Și nu vă zic asta pentru că m-am documentat și atât, ci pentru că pe mine m-a ajutat de foarte multe ori și numai bine mi-a făcut. Așadar pentru astăzi dragii mei, Supă de chimen.

M-am dus la bunica să-i cer rețeta. Draga de ea îmi explica parcă atunci o și gătea. Vă las mai jos ingredientele și pașii de pregătire, fix așa cum o face ea.

Ingrediente pentru supa de chimen:

  • 1 litru apă
  • 1 linguriță semințe de chimen
  • 2 linguri ulei
  • 2 linguri făină
  • Jumătate de linguriță de boia
  • Sare și piper
  • Pătrunjel proaspăt
  • Crutoane de pâine prăjită
Ingrediente supa de chimen

Am pregătit o cratiță în care am pus uleiul și semințele de chimen, pe care le-am lăsat la prăjit câteva minute. Ce miros fain în bucătărie!

Chimen prăjit

După cele câteva minute, am luat crăticioara de pe foc și am adăugat făina și boiaua, amestecând continuu. Așa am pregătit rântașul pentru supă.

Supa de chimen

Apoi am adăugat apa și am lăsat să dea în clocot.

Supa de chimen

Am lăsat-o la fiert până făina și-a făcut efectul, iar supa s-a îngroșat puțintel. Acum am adăugat sarea, piperul și frunzele proaspete de pătrunjel. Mi-a zis bunica clar, să nu strecor semințele, că sunt bune, ne fac bine. Am respectat pașii exact așa cum mi-a spus ea.

A fost gata extrem de repede, a fost ușoară, gustoasă și ne-a picat tare bine s-o mâncam.

Poza finala

Noi am adăugat câteva cubulețe de pâine prăjită și frecată cu oleacă de usturoi, dar se poate consuma după cum vă place.

Poză prezentare

S-aveți poftă!

Larisa

Dacă vreți să încercați ți alte rețete cu chimen le găsiți aici!

Join the Conversation

  1. intr-adevar cand eram mica credeam ca e doar un soi de regionalism si ca fiecare zicea cum ii placea chimen sau chimion, dar cum bine a specificat Ona mai sus pentru reteta de supa de chimen trebuie chimen (sau carvi in strainatate si nu cumin).

    in schimb asa e supa de chimen imi aduce aminte de bunica, ea imi facea intotdeauna supa asta

  2. Mulțumesc!
    Excelent!

  3. Incearca si cu ou. Bunica mea arunca si vreo 2-3 oua intregi acolo, sa fiarba, iar unul il batea si il facea zdrente in supa. In farfurie, noua ne punea si cate un ou fiert. Ei se multumeau cu zdrentele… :)
    Oricum, supa e delicioasa si merita incercata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close