Paella @ Vistabella

Oliver Brucker are oarece legături cu România. Tatăl lui s-a născut la Iacobeni, în Bucovina, unde a copilărit înainte de a pleca în Germania, cu mulți ani în urmă (Oliver spune că strămoșii lui trăiau în Bucovina încă de acum 200 de ani și că bunicii lui, în Germania fiind, vorbeau românește când doreau să nu fie înțeleși de nepoți). Lui Oli i-ar plăcea să vină în România, să vadă locurile în care au trăit înaintașii săi. Sper să-i pot fi ghid, să întorc cumva favoarea pe care ne-a făcut-o arătându-ne cum se face o paella tipic valenciană (Oliver trăiește de 16 ani în Valencia, e însurat cu o localnică, are copii în parte germani, în parte valencieni), la ferma de portocali a familiei sale, aflată la 70 de kilometri de Valencia.

Ca mai toate mâncărurile care au devenit cumva reprezentative pentru anumite culturi sau țări, paella a apărut într-o zonă săracă. La Albufera e o regiune lagunară situată foarte aproape de Valencia. Principala ocupație a localnicilor a fost cultivarea orezului, un orez cu bob rotund și foarte mare. Firește, orezul a devenit cel mai folosit și mai consumat ingredient. Pe lângă orez, într-o paella valenciană intră bucăți de pui, iepure, melci, anghinare, fasole verde și fasole boabe. Sare, boia, șofran (Oli lasă firele de șofran la macerat în vin, nu-i place să pună în mâncare artificiile moderne care se folosesc în restaurante pe post de colorant). Roșii pasate și usturoi. Și rozmarin. Nu pește, nu fructe de mare. Tipul acela de paella a apărut mai târziu, pentru a-i bucura pe turiști. Și pentru a le lua banii fără ca ei să protesteze, desigur:).

O paella cumsecade poate fi făcută și pe flacără de gaz ori pe plita electrică, dar o paella extraordinară se face mai bine pe foc de lemn, deasupra flăcării mai întâi și deasupra jarului după ce a fost pus orezul în tigaia al cărui nume l-a împrumutat mâncarea.

Oliver, gazda noastră și chef personal pentru o zi, a început cu focul, timp în care noi ne-am delectat cu gustările pregătite de Gloria, soția și partenera lui de isprăvi delicioase.

Apoi, Oliver a pus paella la încins, cu niște ulei de măsline.

A pus bucățile de pui și pe cele de iepure, în uleiul încins. Le-a plimbat prin tigaie până s-au rumenit frumos. Apoi a pus peste carne fasolea (boabele fierte, păstăile opărite).

După câteva minute, a pus boiaua și a amestecat bine în tigaie. A adăugat roșiile pasate amestecate cu usturoiul zdrobit și după alte câteva minute, vinul cu șofran.

Pentru ca toată carnea să fie pătrunsă bine, a pus peste ea supă de pui (poți pune și apă, dacă vrei, cu supă e mai bună). După supă a venit rândul rămurelelor de rozmarin să intre în tigaie.

Au urmat melcii și apoi orezul, care a mai avut nevoie doar de 15-18 minute pentru a se pătrunde atât cât trebuie.

Apoi am mâncat.

Paella lui Oliver n-a avut nimic în comun cu ce poți mânca pe terasele de pe plajă ori în barurile din centru. Și e mai bine așa. A fost cea mai bună paella pe care am mâncat-o în toți anii aceștia de când merg în Spania. Cinstită, robustă, aromată și suficient de plină de sos (nu-mi place orezul sec).

Puțin prea delicioasă.

Atât pentru azi, din Vistabella. Să fiți sănătoși.

*Paella la Vistabella a fost cea de-a 4 (sau a 5-a) dintre cele 3 (sic!) experiențe culinare valenciene de care s-a bucurat doamna Liliana Fedeleș, câștigătoare a marelui premiu la concursul Bucătarul familei de la Agricola. Veți putea citi despre impresiile cu care a venit de acolo, aici, pe blog. Vă anunț eu.