Ciorbă de iarnă

1K

Ceață tot mai multă, temperaturi cât mai mici, poftă de ciorbă din ce în ce mai mare. Cred că majoritatea dintre noi au un buton ce poate fi apăsat cu o ciorbă într-o zi rece în așa fel încât să ne năpădească o serie de emoții zâmbitoare.ciorba-de-iarna

Pentru supa asta am folosit ca și bază de carne fleică de porc pe care am tăiat-o în cuburi de o jumătate de centimetru. ciorba-de-iarnaAm pus aceste cuburi în oală la foc mediu și am așteptat să elimine toată grăsimea.Am scos carnea rumenită cu o spatulă și am adăugat în oală morcov ras și țelină tăiată brunoise (în română cuburi).ciorba-de-iarnaCând s-au călit am pus semințe de chimen, boia, o linguriță de pastă de roșii, le-am amestecat timp de un minut la foc mai mare, curățând cât mai bine arsura de pe fundul oalei. După asta am adăugat supa degresată de rață pe care o aveam din seara anterioară, când am tranșat o rață și am folosit carcasa pentru a face supa. Am mai adăugat apă și o treime din cantitatea de cartofi pe care i-am lăsat întregi.

Am fiert toate astea până când cartofii erau moi, timp în care am tăiat în cuburi mari restul cartofilor. De asemenea, am mai tocat foarte mărunt o jumătate de legătură de pătrunjel și un cățel de usturoi pe care le-am amestecat cu sare. Francezii numesc asta persillade.

ciorba-de-iarnaPentru a finaliza ciorba am scos cartofii întregi, am adăugat cuburile de cartofi și m-am apucat să fac o îngroșeală puțin mai atipică ce se poate folosi în loc de făina cu smântână. ciorba-de-iarnaAm luat cartofii întregi, i-am dat prin sită, am adăugat o jumătate de polonic de grăsime fierbinte de pe ciorbă și am amestecat energic cu un tel, formând un soi de piure de cartofi. ciorba-de-iarnaÎn acesta am înglobat treptat lapte fierbinte până când am ajuns la consistența unei smântâni. Am adăugat sare și piper din belșug și am returnat compoziția în oala cu ciorbă după ce s-au fiert și cuburile de cartofi. Am mai fiert două minute, am adăugat persillade și am stins focul.

Am folosit următoarele cantități:

300g fleică

200g morcovi

100g țelină

3l supă de rață

500ml apă

900g cartofi

1 linguriță boia

1 linguriță semințe de chimen

1 linguriță pastă de roșii

½ legătură pătrunjel

1 cățel de usturoi

300 ml lapte

Sare și piper

Poftă bună!ciorba-de-iarna

Text&Foto: Vladimir Marian

Printre oale

alist

Join the Conversation

  1. O incerc cu siguranta.

    1. Poftă bună! Să ne spui cum iese ;)

  2. Eu o vad mai curand ca pe o suma crema. Mai elaborata si mai complexa la gust, dar tot supa crema. Nu vad rostul cartofilor. Cartofi cu cartofi. Si de ce ciorba? Din cate stiu, ciorba e acrita cu diverse: otet, lamaie, corcoduse…etc.
    Zic si eu.
    Altfel, cred ca e buna.Aduce un pic cu ciorba ardeleneasca cu cartofi, smantana si afumatura.

    1. Aceasta este ciorba , ptr ca n-are bors sau alte ingrediente ptr acrire …

    2. Acum, dupa ce am citit restul comentariilor (blog si FB), revin: da, as scoate cartofii cuburi si i-as inlocui cu, crutoane prajite cu cascaval. Sau poate crochete din cartof+cascaval. Si as inlocui laptele cu smantana (eu as prefera-o fermentata). Dar e subiectiv ce spun, asa ca, atunci cand va fi sa fie si sa-i vina randul la facut, eu sigur am sa operez modificarile :)

      ps: bors=acrit cu bors de putina/ ciorba=acrit cu diverse (otet, lamaie, corcoduse sau prune verzi, moare de varza)/ supa=neacrit

      asa stiu eu.

  3. Si ciorba ( daca se poate numi asa ) fara ceapa e cam…..

  4. Buna seara,

    va rog mult, daca se poate, o reteta supa crema de sparanghel. Nu gasesc pe nicaieri o reteta.

    Multumesc frumos,

  5. Untura şi arsura aia rămasă de la fleica de porc sunt moartea pasiunii în ciorbă.

  6. Multumim Vladimir! Este o reteta minunata si foarte potrivita cu vremea! Mie imi place idee de textura difetita a cartofului: cuburi-crema si cred ca miroase delicios!

  7. Mie cea mai interesanta chestie la ciorba asta mi se pare acel persillade. Am auzit prima data de combinatia asta intr-o emisiune cu Raymond Blanc. El facea atunci niste cartofi pe care-i amesteca cu patrunjel si usturoi. Cred ca merita incercat si in ciorbica. :-)

  8. Pai si cu fleica prajita ce se intampla, sa inteleg ca nu o mai adaugam in ciorba la sfarsit?… ca la inceput o prajim, apoi o scoatem, dupa care nu mai apare in peisaj…

  9. Felicitari pt rețeta. Foarte, foarte buna a iesit dupa rețeta ta. Tocmai am terminat de mancat o farfurie cu ciorba. Chimenul ii da un gust discret si completează bunătatea de ciorbita.

  10. Este o ciorba ardeleneasca tipica cu afumatura. Asa imi facea si bunica care este ardeleanca din bihor doar ca folosea carnati de porc afumati iar ingroseala o facea cu faina. Abia astept sa o incerc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close