Salată cu morcovi lila (sau așa ceva)

394

I-am găsit ieri într-un supermarket (Lidl). Nu mă așteptam. Am fost luat prin surprindere. I-am cumpărat fără să mă gândesc, fără să mă uit la preț (7 lei/kilogram). Am știut ce voi face cu ei încă înainte de a ajunge la casă. Aveam deja toate celelate ingrediente, se potriveau perfect cu ideea de prânz ușor și fără complicații.

purple carrotsUn  mănunchi de morcovi lila. Am citit pe netmorcovii erau în trecut mai toți așa, adică lila, și că abia prin secolul 17 au început să devină portocalii, grație unor încrucișări repetate făcute de olandezi. Nu-i bai, noi să fim sănătoși. La fel ca salata pe care am făcut-o pentru prânzul de ieri. Înainte de salată, am spălat, curățat și mâncat un morcov, doar așa, de distracție. Apoi am mai spălat un morcov, pe care l-am feliat cu cuțitul de curățat legume.

morcov mov

morcov movUn morcov a fost suficient. Pe ultimul îl ronțăi chiar în timp ce scriu postarea asta. Trebuie să recunoașteți că arată senzațional.

morcov movPentru a ajunge la salată, am mai pus în farfurie roșii mici și colorate, dulci. Apoi frunze de spanac tânăr, bulgări mici de mozzarella, câteva felii de prosciutto crudo.

salata

Sare, piper și ulei de măsline pe post de dressing.

salata

O minolă, fix la final.salata

Să fiți sănătoși.salata

Join the Conversation

  1. Arata grozav! Atatea culori ca iti vine sa le mananci din priviri!
    Cum sunt la gust morcovii lila?

  2. Ma minunez ca in fata vinetelor albe vazute pe net pentru ca in piata, pe viu, n-am gasit pe unde calc eu (in Bucuresti).

    Chiar asa, ce gust au, ca ma tot duc cu gandul la sfecla din cauza culorii.

  3. Bănuiesc că ăia portocalii sînt mai buni la gust, de vreme ce s-au impus…pe aici le zice morcovilor ăstora à l’ancienne (adica pe stil vechi), dar n-am avut curiozitatea sa încerc. În categoria legumelor ăstora à l’ancienne mai intră și salsifisul (barba-caprei, îmi spune dicționarul, un fel de rădăcini cu coaja vânătă, dar miez alb), păstârnacul (!), topinamburul și alte câteva, nu-mi vin în minte acum. Să nu-ți mai spun că pătrunjelul rădăcină este ceva super exotic și greu de găsit, mai degrabă găsești galangal decât rădăcină de pătrunjel.

  4. A, era să uit, dacă vrei legume din astea, ciudate, dă un e-mail și ți le trimit prin poștă (sper că rezistă, că majoritatea sînt rădăcinoase). Nu vreau absolut nimic pe ele, sînt doar curioasă cum le folosești…

  5. dragii mei, citesc zilnic retetele domnului Adi. Si sunt incantat. Vis a vis de acesti morcovi, eu am gasit acest site http://semintelegumeflori.ro/morcovi/113-dragon-purple.html de unde intentionez sa cumpar si sa imi fac o micuta gradina la un prieten. Uitati-va cu atentie caci am vazut o gramada de grozavii.(de la varza, dovlecei, rosii, vinete, etc) nu stiu nimic despre agricultura, deci… nu spun nimic. Nu stiu nimic nici descpre cei cu acest site… deci din nou nu spun nimic. Doar i-am gasit si intentionez in primavara sa… imi colorez mesele. In rest, doar de bine tuturor. Iar domnului Hadean: LA MAI MARE! weekend odihnitor tuturor, ovidiu

  6. Haha, cat de fain!!! Locuiesc in Londra de aproape 3 luni, si firma de organizari evenimente cu care lucrez, seara dupa ce terminam treaba, ne ofera spre degustare ce au avut invitatii in meniu… Iar aseara am mancat acesti morcovi, pe care cand m-am servit nu i-am identificat drept morcovi, astfel am intrebat bucatarul ce mananc si el a zis sec „black carrots”. Fiind f obositi toti, n-am insistat, crezand ca poate nu am inteles bine, si oricum engleza mea mai da rateuri. Si azi vad reteta ta :))) Foarte fain!!!

  7. florea anna maria says:

    ce idee buna!am luat si eu acesti morcovi de la lidl-ii vazusem doar in retete lui jamie.surpriza a fost fantastica asa ca nici nu m-am mai uitat la pret!acum stiu cum sa-i pregatesc-cel putin o parte dintre ei!multumesc

  8. Morcovii salbatici erau albi, iar asa zisele legumes à l’ancienne sunt o gaselnita a agriculturii sau a industriei alimentare. Un articol foarte interesant despre aceste legume(in franceza) e aici http://www.dumieletdusel.com/archives/2013/11/06/28376387.html

    1. Nu puteau sa nu isi vare coada in asta si faimosii „fabricanti de hibrizi” (nu dau nume). Acum inteleg treaba cu faimoasele rosii „coeur de boeuf”! Care sint la fel de tari la exterior si de apoase la interior ca cele normale:(. Gust, ioc. Totusi, daca vreti rosii din acelea mari, neregulate, carnoase, dulci si cu pielita roz, mergeti vara in Bulgaria si cumparati din piete (cat or mai tine si acolo :). Cunoscatorii stiu de ce!

  9. Sa nu pui in ciorba morcovi din soiul asta. Am pus eu si pana si carnea era vinetie, nu numai zeama. Dar la gust era ok, doar ca nu-ti venea sa o mananci :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close