Social Media Snow Camp, Pârâul Rece

Social Media Snow Camp e fără zăpadă dar cu multă școală de Social Media și relaționare, expusă direct sau printre rânduri (apropo de PRintrerânduri, la mulți ani blogului Ruxandrei). Regret că a trebuit să plec înainte de încheierea conferințelor (mâine trebuie să fiu la Oradea, particip la un workshop de fotografie culinară). Nu regret însă că am acceptat să particip, în ciuda turului de forță (multă treabă Marți la Cluj, Miercuri la București, Joi spre Pârâul Rece și acum în drum spre Oradea via Cluj). Simt că am acumulat niște lecții valoroase despre comunicare și simt că particip activ la transformarea Social Media din România și la așezarea fenomenului pe un drum ce duce la profesionalizare. Sigur că ne-am și distrat (poate mă ambiționez și vă pun un filmuleț de la karaoke), sigur că unii s-au mai înțepat dar așa-i normal. Și, apropo de normalitate, mi se pare că încet, încet, începem să reacționăm normal când ni se adresează întrebări, adică începem să răspundem la ele fără să ni se mai pară că suntem anchetați. S-au mai tocit  tonurile ascuțite și am văzut ceva mai multe zâmbete. La Manafu găsiți o însumare a ceea ce s-a scris despre SMSnowCamp, eu o să vă vorbesc puțin despre prezentarea mea.

Sponsorii fiind prezentați, permiteți să raportez:

Tema mea a fost „Blogging pozitiv”. Așa mă percep oamenii de la revista Biz, așa mă văd și eu și așa încerc să mă descurc în zona asta a activității mele. De fapt, așa încerc să trec de viața asta (nu mă grăbesc), într-o manieră pozitivă. Am mers fără prezentare PPT dar am dus cu mine câteva accesorii care să ilustreze mesajul meu. Am început povestea arătându-le oamenilor din public bastonul meu telescopic pe de o parte și mâna întinsă în semn de salut pe de altă parte. Cu asta am vrut să spun (cred că am reușit) că o atitudine prietenoasă e întâmpinată cu zâmbet în cele mai multe dintre cazuri, pe când una dușmănoasă ori de pe o poziție de forță, atrage circumspecție sau violență, fie ea și de limbaj.

Plec mereu la drum, la orice drum, cu gândul că primești ceea ce dai, și în general, ceea ce meriți. Dacă vrei să primești lumină, dai lumânări (am adus cu mine câteva lumânări cu logo-ul meu, pe care le-am împărțit în sală, aleatoriu, așa cum împarte informația orice blogger), adică idei care pot să lumineze, informații care transformă lucrurile și care aduc un plus de valoare la calitatea vieții. Astea-s poate niște vorbe pentru mulți, pentru mine sunt lucruri învățate de la bunicii mei, de la părinți și de la natură.

Bloggingul e despre ce dai, nu despre ce ceri sau despre ce primești. În primul rând. Apoi vin celelalte aspecte ale activității de blogger (beneficii, atenție, recunoaștere, trafic, bani). Bloggingul te poate aduce în față dar, atenție, faptul că ești ascultat și luat în seamă e un privilegiu, nu un drept, nu un dat. Poți să te bucuri de acest privilegiu sau poți să-ți bați joc de el, e o chestiune de opțiune personală.

L-am pus pe Cabral aici pentru că el e modelul de blogger pe care mi l-am ales. Pentru că e deștept, pentru că e simplu și sufletist și pentru că e modest. Foarte modest. Uman, cum spune el.

Atât, în mare. Aș mai spune dar sunt pe drum, nu mi-e comod să stau la scris și mă tem să nu fac un articol lipsit de coerență. Să fiți sănătoși. Și buni. Și să credeți în minuni.

Au mai scris despre ce s-a petrecut acolo (luat cu copy paste de pe blogul Spada: