Dacă peștele miroase a apă de mare sau a curat, înseamnă că nu-i pe gheață de prea multă vreme. Cu aceste vorbe în minte, am cumpărat zilele trecute o bucată de somon fără piele și o pungă de mazăre congelată. Creme fraiche aveam deja acasă (de obicei plec cu o rețetă de la piesa principală, somonul, în cazul de față, în jurul căreia trag alte ingrediente, de data asta însă, am luat-o în sens invers, căutând lucruri care să se potrivească cu borcănașul de creme fraiche din frigiderul meu).
Așadar, cum faceți cu mazărea congelată pentru a nu o da în dezastre? În primul rând, alegeți mazăre bună (aici e cumva pe dibuite, eu sunt mulțumit de Bonduelle, alții pot avea alte opțini), congelată omenește și păstrată corespunzător (în pungă ai multe boabe de mazăre independente, nu un bulgăr de gheață care ține prizoniere boabele).
Puneți apă la fiert, cu puțină sare Când clocotește, aruncați mazărea în oală. Scurgeți apa de pe ea după 2-3 minute. Dacă puneți în oală câteva frunze de mentă ori busuioc, nu se supără nimeni (mazărea se împacă bine și cu menta și cu busuiocul). Dacă urmează să faceți un piure, așa cum am făcut eu, păstrați o parte din apă.
Puneți mazărea în vasul blenderului, puneți conținutul borcanului de creme fraiche peste ea.
Puteți să mai puneți în vas si o lingură de ulei de măsline. Mixați până obțineți piureul.
Penseta-i foarte utilă dacă somonul mai are oase.
Câtă vreme se odihnește piureul, vă puteți ocupa de pește. Presărați sare și piper într-o tigaie antiaderentă, stropiți cu puțin ulei și, când e încinsă tigaia, puneți peștele, cu partea care ar fi fost acoperită cu pielea, în jos.
Frigeți peștele câte un minut și jumătate pe fiecare parte, apoi câte 25-30 de secunde pe laturile mici.
Puneți o linguriță de unt în tigaie, lăsați-l să se topească și scăldați peștele cu el, nu mai mult de o jumătate de minut. Scoateți peștele pe o farfurie caldă și lăsați-l să se odihnească până pregătiți ultima fază înainte de servire.
Ultima fază e așa: puneți o linguriță de unt în tigaie și, după ce s-a topit, aruncați peste ea câteva linguri din mazărea opărită (asta dacă n-ați transformat-o pe toată în piure). Sare, piper, 30 de secunde pe foc iute.Am postat zilele trecute o rețetă de sos de lămâie pentru pește. O să vă folosească.
Cam asta-i:
Gustos, hrănitor, simplu, de făcut în zece minute.
Salutare! Dai piureul prin sită? Dacă nu, cum de-ți iese așa de fin?
salut. cu un blender foarte bun, nu e nevoie să-l dai prin sită, dacă-i din mazăre. dacă e din rădăcinoase, e recomandat să-l dai prin sită.
Buna. Ce este creme fraiche mai exact? Smantana acra (ce concentratie de grasime are?) sau smantana dulce? Ar trebui sa o gasesc sub denumirea aceasta in supermarket? Sunt incepatoare in ale gatitului…de aici si intrebarea ;)
Multumesc
http://en.wikipedia.org/wiki/Cr%C3%A8me_fra%C3%AEche
Ce produs din supermarket-urile Romaniei poate fi considerat creme fraiche?
doar cel pe care scrie creme fraiche :).
Prima data cand gatesc eu somon si a iesit foarte bun. Mersi mult de retele minunate!
Merge si cu mazare la conserva?
Se gaseste la noi in supermarket creme fraiche? Ce marca/firma?
în supermarket nu. o smântnâ fermentată cât mai aproape de 30% grăsime e ok.
intotdeauna ma poticnesc la capitolul creme fraiche, double creme, simple cream, sour cream, cream….daca pe sour cream am dibuit-o, pe celelalte doar sper ca le nimeresc. inteleg de pe wikipedia ca e vb de % de grasime si de vascozitate…am gresit niste retete din cauza confuziei de cateva ori. mi-ar placea sa scoata si ai nostri producatori cutii pe care sa scrie si-n engleza domle, pentru astia ca mine care copiaza retete de pe good food :) unde mai pui ca daca vrei sa confectionezi un desert mai cu mot, iti trebuie FIX smantana care zice acolo, in reteta.
Te-am descoperit, am vizualizat 5 retete si….m-am indragostit.
Esti real?? Existi???
Imi plac mult prezentarile tale si atentia la detalii, expresiile gastronomice, explicatiile, ordonarea ideilor, calitatea foto…combinatiile, defapt cred ca imi place tot.
Bravo!
Felicitari!
I follow you!
mulțumesc, mulțumim:)(suntem mai mulți)