(P)
Întotdeauna am fost pasionat de lego. Până la urmă, cine nu a fost? (în afara celor care nu au avut lego desigur).
Ținând cont că suntem într-un univers culinar pe această pagină și jucăriile nu se potrivesc chiar perfect aici, m-am gândit să va arăt o nouă „năzdrăvănie”, o jucărie pentru noi, cei pasionați de gătit, adusă de cei de la UCOOK, de la Real Foods.
Produsul este, practic, ca un lego pentru oameni mari, care vor să facă ceva bun de mâncare, într-un mod mai simplu, fără bătăi de cap. Ce ai de făcut este sa intri pe site-ul lor, să te uiți ce variante sunt și să comanzi pachetul care îți place. Înăuntru ai tot ce îți trebuie – carnea, legumele, condimentele (mai puțin sare și piper), fructele… absolut tot, inclusiv rețeta. Ceea ce e grozav, că poți să te uiți în continuare la telenovelele turcești și în același timp să gătești, pentru că ai deja ingredientele și rețeta– nu mai trebuie să mergi la piață (de fapt piețe, pentru că rar se întâmplă să le găsești pe toate la un loc), nu te mai enervezi, nu te mai cerți cu cei care vând parfumuri și țigări de contrabandă și nici nu mai stai cu grija faptului că s-ar putea să te întorci cu un portofel care nu e al tău (sau fără). De asemenea, e destul de dificil să găsești ingredientele de calitate folosite de UCOOK pentru că multe dintre ele sunt de la producători locali (ceea ce înseamnă că animalele respective nu au mâncat doar suplimente pentru bodybuilding).
Eu am ales să fac oferta lor de Crăciun – Curcanul întreg la cuptor. De ce am făcut una ca asta în ciuda porcului? Pentru că am promis că anul acesta de Revelion/Crăciun nu mă voi mai face de râs cu colebil în discotecă, pentru că m-am săturat să îmi leg șireturile de la mare distanță (asta e!) și pentru că mă deranjează că în ultimul timp trebuie să îmi iau cămăși fără nasturi în zona abdomenului (dacă se mai poate numi așa), și se găsesc tare greu. Și să nu uităm, curcanul este un înlocuitor excelent al porcului (sau… mă rog).
Așa cum am spus de produsele de calitate folosite, curcanul, pe lângă că este cumpărat din surse extrem de sigure, a fost și extrem de sexy, mesenii fiind exaltați la întâlnirea cu acesta.
Tot ce am făcut cu acest curcan, cu garniturile și cu sosul sunt din rețeta pe care am primit-o la pachet.
Am început cu… începutul.
Am pregătit umplutura pentru curcan amestecând – fructele hidratate (10 minute în apă fierbinte și tăiate mărunt), untul topit, panko, sare și piper.
Am luat curcanul și m-am pregătit să-l umplu dar mai trebuia ceva. Am tăiat pielea și cartilajul din partea inferioară a pulpelor pentru că e urât să stea încălțat pe masă (de fapt arată mai bine la final după coacere). L-am dat cu ulei, sare, piper și cimbru și rozmarin tocate pe toate laturile (toate 4), după care l-am umplut cu „umplutura”. L-am dat la cuptor la 160 grade pentru 4-5 ore până ce s-a rumenit (și copt în interior, crud e cam ciudat la gust).
Garniturile le puteți face când curcanul se apropie de sfârșitul coacerii.
Morcovii baby i-am dat cu sare, piper și ulei de măsline și i-am dat la cuptorul încins la 160 grade pentru 15 minute. După ce i-am scos, i-am amestecat cu mierea și scorțișoara cu care au venit.
Cartofii i-am tăiat felii, i-am dat cu sare, piper, ulei de măsline, usturoi feliat, unt tăiat cubulețe și rozmarin, după care i-am dat la cuptor pentru 40 minute la 160 de grade. Mi s-a părut genial că cei de la UCOOK s-au gândit să curețe și usturoiul (de mult mi-am dorit pe cineva să-mi curețe legumele). Apropo de temperatura de la cuptor, eu am pus cele două garnituri, pe rând, în timp ce se făcea curcanul (a reacționat ok, n-am avut probleme cu el).
Piureul de mazăre s-a întâmplat așa. Am fiert mazărea 8 minute în smântâna lichidă, am pus sare, piper, unt și am blendat până am obținut un piure fin. Pentru că în momentul acela eram mai fin ca piureul, l-am dat și printr-o strecurătoare (nu foarte fină, că ziua e scurtă).
Piureul de țelină a venit și el după. Am tăiat țelina cuburi și am fiert-o în apă cu sare aproximativ 20 de minute, până este bine fiartă, după care se scurge bine de apă. Am testat cu o scobitoare. Dacă trece ușor, e fiartă (dacă trece ușor prin oală e nasol).
Se încălzește smântâna lichidă până aproape de fierbere și se adaugă peste țelină alături de unt, sare, piper. Se blendează fin. Aici nu am mai dat prin strecurătoare pentru că sincer, nu mai aveam chef (de fapt nu era necesar).
Sosul de merișoare e și mai simplu. Se pun într-o oală: coaja rasă de la o portocală (doar partea portocalie), sucul de la respectiva portocală, vinul roșu, merișoarele uscate, batonul de scorțișoară, zahărul brun și cimbrul verde. Se fierbe 5 minute până se îngroașă, iar apoi se răcește.
Eu am servit curcanul cu câte puțin din toate, pentru că așa am crezut că e bine. Și a fost! Rețetele UCOOK sunt foarte bine echilibrate (vă lasă pe voi să puneți sare și pier) și nu sunt deloc greu de făcut. Ce-i drept, durează puțin mai mult, dar merită! Curcanul a ieșit foarte fraged, carnea cădea singură de pe os, iar umplutura e excelentă.
Până la urmă, chiar poți înlocui porcul cu curcan, chiar dacă nu grohăie și chiar dacă nu trebuie să te strângi înainte cu băieții într-un sat lângă oraș să terorizezi săracul animal
Dacă vreți sa încercați și voi, intrați pe site-ul lor, unde puteți găsi inclusiv rețeta lor și ingredientele.
Cu drag,
Text&Foto:
Arata f bine, dar am o nedumerire. De fapt, doua: ce este panko si ce fructe se folosesc?
Panko este pesmetul japonez, care nu este fin ca cel folosit la noi. Arata ca niste firimituri uscate, de dimensiunea unei boabe de piper (aproximativ; nu au forma rotunda). Fructele sunt merisoare si caise uscate, dar puteti pune si altele, dupa preferinte.
Spor la gatit!
Minunata reteta.Multumesc.
panko se gaseste usor? il pot inlocui cu pesmet normal, sau altceva? multumesc!
sigur ca se poate inlocui, cu crutoane (de piine alba) asa cum e in reteta originala pe care o prepara fiecare gospodina americana la sfirsitul lui noiembrie)