Pe verde sau pe negru?

258

Întrebarea din titlu ar putea să vă ducă gândurile spre decorațiuni interioare sau ceva de genul ăsta. Nici poveste. Vreau să aduc vorba spre ceai. Nu spre ceaiul din zahăr ars pe care-l primeam în taberele copilăriei ci la ceaiul pe care am început să-l cunosc din cărțile lui Dickens, din cărțile de călătorie ale lui V. K. Arseniev (n-am fost niciodată altfel decât cu ochii minții în ținutul Ussuri din Siberia dar am simțit în nări mirosul ceaiului pregătit de Dersu Uzala, cititorul de urme) din Shogunul lui James Clavell (ceremonia servirii ceaiului e descrisă acolo de mai multe ori) ori din aventurile lui Gulliver care între doi liliputani și un uriaș mai sorbea câte o ceașcă de ceai (cred).

A revenit apoi ceaiul în viața mea la ora de istorie (partida de ceai din Boston vă spune ceva?) și încet dar sigur m-am pomenit că încep să cer ceai în locul cafelei (nu în locul primelor două cafele ale zilei – asta-i treaba, sunt dependent de cafea și nu vreau să fac nimic în sensul acesta).

Nu cred că mă calific pentru categoria „mari băutori de ceai” dar știu sigur că mă bucur oricând de un ceai verde, nu prea fierbinte, destul de cald cât să iasă aburi din el, destul de transparent, destul de colorat, destul de aromat (dacă vă vine să spuneți că cer prea multe de la un ceai, vă anunț că un ceai are de oferit mult mai mult de atât, cu condiția să-i și să-ți oferi timp) sau de o sticlă de ceai rece, scoasă din frigider, transpirată la gândul (știu că sticla n-are minte dar unele licențe-s permise și uneori recomandate) că afară-s 38 de grade Celsius.

În restaurantul pentru care lucrez vindem ceai. El vine vrac, în saci. Barmanii își pregătesc în fiecare dimineață un număr de infuzoare, adică iau ceaiul din saci, îl măsoară și-l pun în niște pliculețe concepute special pentru a infuza ceaiul. În fiecare dimineață, mirosul de ceai umple localul și nările mele. În fiecare dimineață îmi vine să împing ceașca de cafea într-o parte și să o schimb cu una cu ceai verde. Nu o fac niciodată dar mă întâlnesc cu ceaiul mai pe la prânz. Am auzit că stimulează digestia, reglează metabolismul și e antioxidant. Astea-s doar trei motive să beau o ceașcă de ceai în fiecare zi, trecând peste aromă, de care eu unul sunt îndrăgostit (poftim, am spus-o, e ca și cum aș da în vileag o relație ascunsă, cam așa mă simt).

Să fiți sănătoși, zic și înainte de a încheia pentru azi vă poftesc să recapitulăm împreună o lecție despre ceai pe care am primit-o de la cititorii mei cu ceva vreme în urmă. Dacă veți avea răbdare să parcurgeți comentariile, veți afla lucruri interesante ori măcar vă va veni să cercetați pentru a afla mai multe, așa cum mi s-a întâmplat mie.

Join the Conversation

  1. Cristina says:

    Putin verde, mai mult alb :)
    Ca bonus: Inghetata de ceai verde e deosebita.

  2. De fructe…E ceaiul care il beau cel mai des!Nici eu nu pot schimba cafeaua cu ceai desi unoeri ma gandesc ca ar fi mai sanatos!
    Unde este facuta fotografia cu acele minunate obiecte ceramice (imag2) ?

    1. Adi Hădean Author says:

      în piața de vechituri din cluj

  3. Eu una prefer ceaiul negru. Cu cel verde nu ma inteleg atat de bine, in plus combinatiile cu ceai negru mi se par ceva mai spectaculoase. Uitasem total de ceaiul despre care vorbeste V. K. Arseniev in Taigaua extremului Orient, dar adevarul este ca pentru ei ceaiul era sfant. Chiar ma bucur ca mi-ai adus aminte treaba asta, oricum afara vremea este frumoasa si la serviciu ni s-a terminat cafeaua asa ca ma duc sa imi fac un ceai ^_^

  4. Dupa ce beau o cafea dimineata, mai beau si un ceai negru. In cursul zilei inca o cafea si un ceai verde.
    Cumpar ceai de mare calitate de la Demmers.

  5. Ceaiul negru mi-e foarte drag mie. :) Eu nu beau deloc cafea sau nes sau derivate iar ceaiul este la loc de cinste in bucataria mea.
    Ceaiul negru vine si in combinatie cu multe fructe sau flori asa ca se poate consuma foarte usor si de cei care poate il considera prea tare simplu.
    Mie imi place sa-l consum simplu de cele mai multe ori ca sa-i simt aroma si sa-l „colorez” cu putin lapte rece. Este extraordinar. :)
    Si ceaiul verde este bun, sanatos si foarte fresh.

  6. 1.infuzia de ceai verde sau negru , e una , infuzia de alte plante (tei,musetel,menta,etc.) e altceva
    2.incercati un cupaj de 60 % ceai darjeeling cu 40 % ceai ceylonez – nu cred ca exista ceva mai bun…:)

  7. Povestea mea de dragoste cu ceaiul a inceput pe vremea ,,prea impuscatului,,cand satula de atata nechezol m-am hotarat sa inchei definitiv relatia cu cafeaua.De atunci a trecut mult timp ,am schimbat obiceiuri,stil de viata chiar si continente, un singur lucru nu am schimbat… dragul de a bea ceai.

    Cand nu beau diferite combinatii de ceaiuri medicinale ,preferatul meu este Berry Rooibos,foarte aromat.La ocazii speciale,cand cafeina este necesara,ma delectez cu Darjeeling de la Mariage Frères.Tony are dreptate, combinatia recomandata de el Darjeeling cu Ceylonez,face toti banii, pentru adevaratii cunoscatori in ale ceaiului,un regal.

    Cand insa ma apuca jalea dupa casa parinteasca si dupa Romania,beau un ceai de tei sau unul de soc,favoritele mele.

    Va doresc tuturor multa sanatate si tie Adrian ,,vant bun din pupa,,la Londra.

  8. Gratiela says:

    Ceai verde , forever ! Cu menta sau cu iasomie sau cu bergamota sau lamiie de Sicilia !

  9. Să înțeleg că ți-a plăcut la Qui One Quint? :)

    1. Adi Hădean Author says:

      Da, o să mai merg:)

  10. Anca Andone says:

    Eu recomand ceaiurile de la Nathmulls of Darjeeling India (compania e in Darjeeling dar furnizeaza ceaiuri si din alte regiuni ale Indiei si din afara, ex. Nepal)

    Am incercat prima data ceaiul lor (atat negru cat si verde) cand am fost in Darjeeling in mai 2010, dar am mai comandat si in restul perioadei cat am lucrat in India, si din Romania. A fost minunat de fiecare data.

    Indienii beau foarte mult ceai de foarte buna calitate dar si de foarte proasta calitate (tara a contrastelor – chiar si firma la care am lucrat asigura salariatilor ceai negru imbacsit pt a face economii), dar ceaiurile Nathmulls sunt unele dintre cele mai bune.

    Preturile sunt aceleasi pentru comenzi din India si din strainatate, iar la o comanda de minim 75 de dolari, transportul este gratuit.

    Eu sincer cred ca aceste ceaiuri sunt mai bune decat ce am gasit la Demmers Cluj – in plus ai posibiliatea de a alege dintr-o multitudine de tipuri de ceai.

    http://www.nathmulls.in/AboutUs.asp

    Multumesc, Adi pentru articolul tau. Mi-ai adus aminte sa mai fac o comanda de ceai :) (verde – pentru ca e preferatul meu!)

  11. Anca Andone says:

    Doar un mic disclaimer :)

    Cand am facut comparatie cu ceaiurile de la Demmers – am facut referire strict la ceaiurile Darjeeling pe care cei de la Demmers le-au avut spre vanzare.

    Sunt o multitudine de alte tipuri minunate de ceai care se gasesc la Demmers si nicaieri in alta parte :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close