Așa-i zicea bunica mea oalei sub presiune, cuctă (vine din limba maghiară, în care se scrie kukta, cu un accent pe undeva). Țin minte șuierăturile oalei ăsteia în care bunica Florica, zisă și mama Ica, punea câte o găină de casă, bătrână și ațoasă, ori câte un cocoș prea obraznic pentru binele lui. Mai punea bunica acolo morcovi, ceapă, țelină, pătrunjel, uneori și păstârnac. Și apă cu puțină sare. Apoi punea oala pe foc și, ce să vezi, după o vreme, oala fâsâia, fluiera și șuiera de băga nepoții în sperieți (la asta contribuia și bunicul, care ne povestea lucruri înfricoșătoare despre oală, aburi și foc, pesemne ca să ne ferească de primejdiile ce însoțesc de obicei curiozitatea copiilor).
După ce am mai crescut, emoțiile date de fluieratul oalelor s-au risipit. M-aș speria probabil dacă m-ar fluiera o oală goală, cu una plină însă, n-am nicio teamă. Acum două zile, de exemplu, am făcut o zupă (care-i supă, dar de ce să nu-mi amintesc eu cu drag de Banat?) de vită. Am cumpărat cam un kilogram de oase cu zgârci și măduvă (cam patru lei în total) și o jumătate de kilogram de carne, pulpă mai exact (alți 9-10 lei). Pulpa nu-i visul grataragiilor dar fiartă bine, în oala cu presiune, se transformă în proteină curată, zdravănă și grozav de pe gustul meu. Am pus toate astea pe fundul oalei. Peste ele, patru-cinci morcovi, trei fire de pătrunjel, o țelină mică și o parte dintre frunzele ei, trei rădăcini de pătrunjel, două pișcături de sare, o ceapă și câteva boabe de piper. Am pus apă până unde scrie că-i destul și că mai mult nu poți pune, am pus capacul și am așezat oala pe foc. În 20 de minute a început să lase aburii să iasă, mai timid la început. Într-un ceas aveam zupa (nu-i musai să spumezi, dacă lași 20 de minute oala fără capac, înainte să strecori, zeama se limpezește destul de mult).
Am pus în ea tăieței cu ou, fierți un minut în apă cu sare. Și pătrunjel. De supă/zupă și carne ne-am bucurat noi, precum și de zgârci. Am scăpat în farfurii câțiva stropi de ulei de dovleac și puțin ardei iute. De oase s-au bucurat cățeii(asta în caz că vreți să știți ce puteți face cu oasele din supă). Cu toată lumea mulțumită în jur, altfel vezi viața. Să fiți sănătoși.
blasfemiee! Fara maduva din oase pe un pic de paine prajita?:))
Bunica mea (nu departe de Banat) ținea oala pe foc câte 3-4 ore, că supa se făcea pe sobă cu lemne (deh, butelia trebuia economisită, că nu trecea prin sat prea des mașina cu butelii :). Și spumuia. La sfârșit, o mai strecura și prin tifon. Da ieșea o minunăție de supă, limpede, de vedeai fundul oalei prin ea. Da și galbenă în același timp.
Mărturie a faptului că era bună stau și o mână de francezi veniți cu ajutoare umanitare în iarna 89-90, nici nu se terminase bine revoluția și pe care bunica, bună creștină și vecină cu școala, unde erau cazați, a găsit de cuviință să nu îi lase să mănânce din conserve în noaptea dintre ani. Recunoscători, i-au spus că e le meilleur consommé pe care l-au mancat vreodata (adică cea mai bună zamă, buno, tradusei eu aproximativ bine, fără să știu ce înseamnă consommé) și, până au plecat, i-au tot cerut rețeta, pe care nu știu cât de bine oi mai fi tradus-o. Bunica s-a tot mirat de ce ne dăduseră apă plată îmbuteliată (era dezamăgită, credea că e apă minerală:). Păi fiindcă era apa otrăvită de teroriști.
In varianta mostenita de la mama, supa asta se face cu oase de rasol (cu maduva). Noi mancam mai intai supa (zeama, legumele si niste taitei) iar apoi felul doi (carnea si maduva). Ambele feluri sunt insotite de mamaliga si de un sos din hrean, apa si sare. Merge excelent in zilele friguroase de iarna!
Este o supa care i-a cucerit pe prietenii Bucuresteni, eu o stiu de la mama (din Bacau) dar habar n-am daca este o reteta specific moldoveneasca. Noua ne place sa invitam lumea la masa si sa terminam o oala de supa intr-o singura dupa-amiaza. Lasata la frigider, se face ca o racitura, de la maduva si grasimea de pe oase.
Delicioasa!
Buna „zama”, buna kukta dar, e nevoie sa lucrezi cu atentie ca daca nu, tre’ sa zugravesti !
Toata admiratia pentru ceea ce faci.
Sarbatori linistite, incarcate de iubire.
„Kukta” din asta avea si mama si o folosea destul de des cand eram eu copil. Daca retin bine, „Kukta” era numele firmei producatoare si era singura de pe piata in anii ’70-’80.I sa pastrat numele precum „Xerox” la copiatoare…
Buna supa, mi-ai facut pofta !
Noa, ce pot sa spun? Recunosc, fara kukta as fi terminata! e nelipsita in bucataria mea, dat fiind faptul ca ajung foarte tarziu de la lucru, si niciodata nu am suficient timp … iar daca te prinzi cat trebuie sa lasi carnea si legumele sa fiarba, mancarea iese nemaipomenit de buna…eu fierb separat carnea si numai inainte cu cateva minute de final desfac oala si adaug legumele (astfel evit ca legumele sa se fiarba prea tare). O „zupa” fierbinte pe timp de iarna e un deliciu!
Sarbatori fericite, Adi!
Unde gasesc o cucta care sa nu sara pe pereti?Avea si mama una si nu calcam prin bucatarie de frica.
eu n-am întâlnit, în 37 de ani, una care să sară pe pereți:).
Am auzit de Kukta cind eram mica in Romania dar nu am folosit-o. In America carnea fierbe foarte repede fie de pui,curcan etc. Carnea de vita pentru supa si aici fierbe putin mai greu dar nu ai nevoie de 2-3 ore sa gatesti o supa. Am si eu citeva oale de presune pe care le folosesc din cind in cind si sunt din Germania marka Fissler si WMF. Am vazut in magazinele de aici Fagor fabricata in Spania.Poate aceste marci se gasesc si in Romania sau le puteti cauta pe internet. Exista o tigaie de presiune Fissler din inox pentru friptura pe care o folosesc cel mai des pentru ca gatesc cu foarte putin ulei.Sper sa gasiti oala de presiune pe care o doriti si in Romania.