La ceaun #dinRomânia

903

Ieri a fost o zi bună, încheiată foarte fain. M-a sunat Doru Panaitescu acum două-trei zile să mă întrebe cum mi-ar plăcea să mă văd la un ceaun cu trupa plecată să redescopere România. Cum am ratat deja două ocazii de a-l uimi pe Doru cu ceaunele mele și cum am ratat cea mai recentă ocazie de a pleca la drum în campania Redescoperă România, am debifat lucruri în agendă până s-a eliberat seara de ieri. Am avut bucuria de a găti la trei ceaune pentru gașca veselă (vă mulțumesc pentru ocazie, dragilor, nu mă apuc acum să vă înșir pe toți dar vreau să știți că mi-ați făcut seara bună), care s-a reunit la final de zi undeva-n Gruia, acasă la Ioana. M-au ajutat Octavian (fiul Ioanei, care și-a propus să devină ucenicul meu, măcar uneori), Ioana și tatăl ei. Și Raluca, șef peste veselă. Am gătit un bobgulyas, adică o tocană de vițel cu afumătură și fasole, în două variante – una aromată cu pătrunjel și una aromată cu leuștean și iuțită cu pastă de ardei iute. Și am mai făcut și un gulyas de oaie aromat cu tarhon, cel mai bun pe care l-am făcut până acum.

Pentru cel de oaie, am opărit carnea în apă cu oțet, înainte de a o pune-n ceaun. Asta pe de o parte pentru a-i închide porii, pe de altă parte pentru a-i mai lua din iz.

Baza mâncării (pentru toate cele trei ceaune): ardei copți (la 10 porții, 300 de grame), ardei gras (2 ardei), ceapă verde (4 cepe), usturoi (5 căței), o țelină (200 grame), morcovi (4-5), toate mărunțite și amestecate.

Ardei cubuleți și fășii, ceapă verde tăiată ca din bardă – astea-s pentru decorul final.

Afumătura de porc merge cu vițelul, nu cu oaia (deși, nu văd ce te-ar împiedica să o pui lângă oaie dacă ai poftă).

Pentru a obține grăsimea necesară startului, am topit câteva cuburi de slană afumată, pe care apoi le-am scos din ceaun.

Am pus amestecul de legume și am amestecat iute. Am așteptat să se înmoaie legumele.

Am pus cărnăriile în ceaune. Am stins cu vin alb.

Am acoperit cu apă și am lăsat să fiarbă. Mai molcom,mai iute, preț de trei ceasuri bune.

La final, în ceaunele cu vițel am pus fasole (într-unul dintre ele am pus și pastă de ardei iute). La final am pus pătrunjelul într-unul și leușteanul în celălalt. Și câte o lingură de boia dulce. Sare, după gust, se înțelege.

În ceaunul cu oaie am pus cartofi, am lăsat să-i pătrundă căldura apoi am adăugat roșii proaspete. Am lăsat să fiarbă la foc mic și la final am pus tarhonul verde și parfumat.

Eu am rămas vrăjit de grătarul transformat în vatră pentru ceaune.

Și de panoramă.

Nici mâncarea n-a fost rea.

Oaspeții, suficient de flămânzi încât să spună că a fost grozav:).

Finalul zilei, exrtraordinar. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. E stiut ca cea mai buna mancare e cea pregatita la ceaun. Mai pregatesc si eu cand sunt la tara in tuciuri-(asa se spune in Oltenia la ceaun) varza cu ce am prin casa, sau bograci, in stil propriu. Totdeauna sunt cele mai apreciate mancaruri; cat despre ce ai gatit tu arata ca de obicei, aspectuos si apetisant.

  2. Woow! Dupa cum am mai spus, nu mananc carne insa… WOOOW!!

    Arata yuuummiii tare! :)

  3. ce bine arata si cred ca a fost tare buuuuna!!!!!!!!!!!!!!!!!!…..in orice caz mi-ai facut pofta si daca mai continui cu asemenea ispite o sa ma ingras….apoi te trag la raspundere…lol!

  4. marcian says:

    Mancarea la ceaun este intradevar cea mai gustoasa, dar nici cu cea gatita in vas de pamant nu mi-e rusine.
    Am o nedumerire: doar carnea de oaie trebuie oparita si doar pentru gulyas?

  5. Taaare bun trebuie sa fi fost! Are un gust nemaipomenit mancarea la ceaun!
    Poza cu „turcii” la masa face toti banii! hi,hi :D

  6. Nu pot sa zic decat…ioiiiiiiiii…:))
    P.S. Ce bine ca s-a inventat colebilul, trifermentul si celelalte…:))

    1. adihadean Author says:

      carmen, n-am avut nevoie de digestive:). nu gătesc gras, recoltez mereu surplusul din ceaune.

  7. Foarte frumos gestul tău, Adi! :)

    1. adihadean Author says:

      Dragoș, e doar prietenie la mijloc:)

  8. adihadean Author says:

    marian, da.

  9. Buna mancarea, superba ultima poza. Sa va fie de bine.

  10. Foarte bine de precizat partea cu recoltarea grasimii. Trebuie sa invatam asta, ca sa nu mai fim fruntasi la boli cardiovasculare si restul. Se poate manca foarte fain si foarte bun fara sa faci un titlu de glorie din grasimea care decoreaza mancarea ca o medalie olimpica. Te felicit pentru toata munca ta. Mai asteptam. :)

  11. S U P E R !!!… asta chiar arata a seara perfecta… multi prieteni, atmosfera OK, mancare buna si multa voie buna… iar pozele au facut sa-mi ploua in gura… banuiesc faptul ca originalul chiar m-ar fi dat gata :-)

  12. Daniela says:

    Foarte fain şi super buuun! Sun înnebunită după gulaş.Cel mai bun de până acum l-am mâncat la Băile Felix,la restaurantul Union.
    P.S. Am făcut condimentul pt frigărui, este foarte gustos, şi usturoiul marinat.Am adăugat,de la mine putere,câteva crenguţe de mărar.MMMM!O bunătate! Mersi!

  13. Uau ce pofta mi s-a facut :P. F interesanta ideea cu oaia, nu stiam, eu doar creierul il oparesc, inainte de a-l face pane. F misto si ultima poza. Cum ti-a iesit efectul de ridicare al luminilor? Sa nu imi spui ca a fost miscata :). Toate cele bune.

  14. Asta e secretul meu… infometarea. Niciodata nu da gres!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close