Cuțitele Fiskars Edge

Căutam informații, detalii tehnice despre cuțitele Fiskars Edge pe care le am în bucătărie din Decembrie 2012 și pe care le folosesc de atunci în fiecare zi. Pe toate blogurile/site-urile culinare care au scris despre ele, am găsit același comunicat de presă trimis de producător. Bravo, colegi, foarte folositor. Ne mirăm că nu ne ia lumea în serios dar încă nu am învățat să ne facem treaba serios. Lasă că om crește mari și devenim serioși după aceea, nu? În fine să vă spun despre cuțite.

Unii dintre voi au observat în ultimele luni câte un cuțit Fiskars Edge în pozele mele, fie lângă niște legume tocate, fie lângă o friptură. Am fost întrebat deja de zeci de ori ce-i cu cuțitele astea, cum se comportă ele. Am ales să amân cât mai mult răspunsul pentru că îmi doream ca el să fie cât mai relevant. Aproape toate cuțitele noi taie bine, aproape toate cuțitele cu care tai lucruri trei luni la rând au probleme, în sensul că se tocesc, se oxidează sau se știrbesc. Sigur, cuțitele m-au fermecat la prima vedere, sunt frumoase, au un design plăcut și arată destul de cool, însă nu am vrut să scriu mânat de prima impresie.

Am folosit așada TOATE cuțitele din blocul Fiskars Edge timp de 14 săptămâni, fără să le ascut, fără să le trec pe oțel, fără pâslă. Taie la fel de bine și azi ca-n ziua în care le-am scos din ambalaj. E adevărat, nu am încercat să tai cui cu ele. Nici scânduri, o cărămidă, blatul de gătit, cabluri, ușa de la garaj sau liniile de pe asfalt. Cuțitul bucătarului, cel din imaginea de mai sus, e cel pe care-l prefer cel mai puțin. Taie bine dar e prea mic pentru mâna mea, prea ușor (eu lucrez cu un cuțit de două ori mai mare, de două ori mai greu). Totuși, e un cuțit potrivit pentru orie doamnă ori domnișoară.

Cuțitul Santoku, pe de altă parte, e cel cu care m-am înțeles cel mai bine, nu pentru că ar fi mai ascuțit (nu cred că e) ci pentru că, deși nu are dimensiunea potrivită cu mâna mea, necesită un alt tip de priză, unul care-mi permite să lucrez bine cu el chiar și așa mic cum e (nu e mic, e mic pentru mine, să ne înțelegem).

Cuțitul cu lamă zimțată (cel mare, există și unul mic, în același bloc) e perfect pentru a tăia pâinea (chiar și cea proaspătă) și friptura (chiar și cea abia scoasă din cuptor). E singurul cuțit din bloc la care nu aș renunța, pentru că e greu să găsești un cuțit zimțat care să se comporte atât de bine. Nu rupe masa pe care o taie, nu așchiază, nu m-a dezamăgit până în acest moment.

Cele două cuțite mai mici și-au demonstrat utilitatea în mai multe rânduri. Cel zimțat la fripturi (sunt convins că dacă ar fi avut un vârf ascuțit și nu bont, ar fi fost un cuțit de filetat destul de bun), cel mai mic pentru curățarea legumelor și pentru operațiuni ceva mai delicate.

Ca să concluzionez: le recomand cu inima deschisă. Consider că dintre cuțitele pe care le poți cumpăra pentru casă fără să-ți amanetezi bijuteriile de familie, acestea sunt undeva în fruntea listei. Să fim sănătoși.