Belgrad pe scurt

Mi-ar plăcea să am câtă vreme vreau și să mă pot întinde la poveste pe seama locurilor în care ajung. Îmi place să călătoresc, să văd, să respir alte țări, alte culturi, să le simt gustul. Îmi iau notițe, cu gândul că într-o zi voi sta la fereastra sub care paște un măgăruș și voi putea scrie pe îndelete despre experiențele mele. Poate va să vină și ziua aceea. Până atunci mă mulțumesc cu fuga asta între două avioane, doi clienți, două excursii, două zile într-o bucătărie fierbinte și alte două într-o cramă rece (nu că am a mă plânge, Doamne ferește!). Să vă spun două-trei vorbe despre sfârșitul de săptămână pe care l-am petrecut la Belgrad, în Serbia.

Drumul:

Am hotărât să plecăm cu mașina. Un drum Cluj-Belgrad și retur costă aproximativ 100 de euro, poate 120, dacă ai un motor relativ mic (1.6) și conduci relativ economic. Până la Moravița ai de înfruntat România, cu drumurile ei bunicele în partea asta de țară dar prea strâmte pentru câți drumeți au treburi de la Cluj la Timișoara. După ce intri în Serbia (cu buletinul), pace și prietenie, aceeași drumuri strâmte dar ceva mai puțin populate. Totuși, nu am putut să nu remarc o altă diferență frapantă: deși avem cam același relief, cel puțin în partea de Vest a țării, în vreme ce drumurile românești șerpuiesc de te amețesc, cele sârbești au linii drepte lungi de zeci de kilometri, linii pe care reușesc să le întrețină în stare bună. E recomandabil să ții cont de limitele de viteză. Totuși, de la Moravița la Belgrad și înapoi n-am întâlnit poliție ori radare. Benzinăriile-s ca pe la noi, carburantul ceva mai ieftin, oamenii prietenoși, de ajutor și degrabă schimbători de euro în dinari.

Orașul:

GPS-ul din România nu mi-a prea fost de folos, în sensul că informațiile despre străzile Belgradului sunt puține. Recunoaște câteva artere mari și…cam atât. Nu-i bai. Cu o hartă turistică te poți descurca foarte bine, adresele și direcțiile sunt marcate suficient de bine (unele în alfabet kirilic, altele în alfabet latin) iar orașul e cumva aerisit, deși întins. Mai toate străzile și bulevardele au nume de eroi sârbi ori inspirate de evenimente istorice importante. Orașul e un amestec de poleit și ponosit, în care noul occidental, istoricul grav dar plăcut ochiului și urmele triste ale comunismului  au învățat cumva să existe împreună.

Mâncarea:

Ioi, Doamne! Revin asupra acestei exclamații într-una dintre zilele următoare, vreau să povestesc mai pe larg despre cele două restaurante în care am mâncat acolo.

Concertul:

Am mers la Belgrad și pentru concertul Manu Chao. Plin de energie artistul, plină de energie trupa, plin de energie concertul. Sonorizarea nu prea bună. Locația, schimbată în ultimul moment din cauza faptului că în locul ales inițial nu se puteau da jos reclamele corporațiilor (Manu Chao e socialist și anti-globalizare), mi-a părut prea mică și prea puțin ventilată pentru cei 6-7000 de oameni care am fost acolo. Fumătorii, prea mulți, aerul prea greu. Not funny. Altfel, n-am regretat nicio secundă.

Hotelul:

Foarte drăguț, personal extrem de amabil (am fost cumva copleșiți de atâta ajutor), micul dejun mai mult decât decent, cameră luminoasă, foarte curată.