Zuppa inglese e un desert clasic italian. Nu are nimic în comun cu supa, chiar dacă numele ar putea să ne păcălească. E alcătuit din pandișpan însiropat cu Alchermes (un lichior care nu se găsește pe la noi prea des și care poate fi înlocuit, din moment ce am văzut versiuni italienești de zuppa inglese care acceptă pișcoturi în loc de pandișpan) și cremă de patiserie, fie doar de vanilie, fie de vanilie și cicolată/cacao. Rețeta de azi e pentru 10 porții generoase. Începeți cu pandișpanul, stă o vreme la cuptor și vă dă răgaz să pregătiți crema.
Pentru pandișpan puneți într-un bol mare cinci ouă, 125 de grame de zahăr și coaja unei portocale dată prin răzătoarea mică. Mixați până obțineți o spumă legată dar nu tare. Adăugați treptat 100 de grame de făină albă cernută, amestecată cu 25 de grame de amidon. Turnați compoziția într-o tavă cu diametrul de 28 cm, tapetată cu unt și făină. Coaceți 25 de minute la 190 de grade Celsius. Cuptorul trebuie să fie încălzit înainte de a pune pandișpanul la copt.
Pentru crema de patiserie aveți nevoie de un litru de lapte (3-3,5%grăsime), 300 de grame de zahăr (e puțin prea dulce pentru gustul meu, dar așa-i rețeta, dacă voi încerca vreodată să reduc această cantitate, voi reveni), 8 gălbenușuri mari, 60 de grame de făină albă cernută, 40 de grame de amidon, o păstaie de vanilie și o fâșie lată de un centimetru din coaja unei lămâi mari (doar partea galbenă). Amestecați gălbenușurile, zahărul, făina și amidonul cu un mixer până obțineți o cremă legată dar nu foarte tare. Puneți laptele pe foc cu coaja de lămâie și păstaia de vanilie despicată pe lungime și cu semințele scoase și puse și ele în lapte. Când dă laptele în fiert reduceți focul la minim, scoateți păstaia de vanilie și coaja de lămâie, adăugați crema obținută anterior și amestecați cu un tel. Puteți să creșteți focul spre mediu și să țineți crema pe foc până capătă consistența pe care v-o doriți. În principiu, e gata când face bule la suprafață. Răciți crema și păstrați-o în frigider până e nevoie de ea.
Dacă doriți să faceți și versiunea cu ciocolată, luați jumătate din crema de vanilie și, cât e caldă, amestecați-o cu 150 de grame de ciocolată neagră (minim 55% cacao, maximum 70%cacao) topită pe baie de aburi.
Montarea: tăiați bucăți de pandișpan de dimensiunea unui deget mare, însiropați-le cu sirop de fructe de pădure amestecat cu lichior de cireșe și puțină apă călduță (fără lichior, dacă faceți și porții pentru copii). Așezați alternativ în pahare sau boluri/borcănele bucăți de pandișpan însiropat, cremă de vanilie și cremă de ciocolată. Decorați cu fructe de pădure, frunze mici de busuioc sau de mentă. Să fiți sănătoși.
Un dester elegant si apetisant, cu siguranta voi testa reteta!
desert*
minunat de gustos si rapid de facut , iti multumesc din tot sufletul , ptr. reteta
Am observat la noi că „pandişpan” a devenit un nume generic pentru orice blat spongios deşi sunt multe feluri de blaturi spongioase şi pandişpanul e doar unul. Pandişpanul – pain d’Espagne – e de fapt un biscuit. Nu biscuit în sensul în care ştim noi ci bis cuit cum ştiu francezii, adică de două ori copt. Francezii îi zic la pandişpan biscuit genoise şi se face exact după reţeta ta doar că înainte să bagi aer în el cu mixerul îl încălzeşti pe foc (primul copt) – direct pe foc pentru cei îndemânatici sau pe baie de abur pentru amatori – până la 50 de grade Celsius, adică până încep să iasă firicele de abur, mestecând constant cu telul, după care se bate cu mixerul până devine spumă. Încălzitul ăla ajută pentru un volum mai bun şi o stabilitate mai mare a spumei care se traduc printr-un blat cu o textură fină. Apoi urmează coptul propriu-zis la cuptor. Se pot folosi pişcoturi pentru că până la urmă e tot un drac… se face din aceleaşi ingrediente doar că în loc să le faci sub formă de blat le faci sub formă de pişcot şi iese ceva mai uscat.
Crema de patiserie cea mai echilibrată are cam 250 g de zahăr / litru de lapte. Amidon şi făină n-am amestecat niciodată pentru cremă, dar nu văd nimic rău în asta, cu menţiunea că dacă pui şi făină sau doar făină, trebuie crescut timpul de fierbere. Amidonul are avantajul de a scurta timpul de preparare al cremei şi de a-i oferi o textură mai fină. Făina în schimb îi dă un gust mai bun. Cantitatea pe care o foloseşti e perfectă, pentru că foloseşti doar gălbenuşuri. Dacă faci cu ouă întregi (albuş-proteină) trebuie scăzută puţin cantitatea de făină (gluten-proteină) ca să nu iasă prea tare. Nu pui unt la final?
Ciocolata se topeşte de la căldura cremei dacă o pui imediat ce iei crema de pe foc, aşa mai scuteşte omul acasa un pas destul de plictisitor (topitul pe baie de abur) sau poate s-o topească la microunde dacă nu i pare o unealtă a satanei.
Un singur lucru nu-mi place din ce zici tu aici. Când faci crema tu torni ouăle în laptele fierbinte fără să le temperezi înainte?
Personal nu-s deranjat de sensurile termenului „pandișpan”. Nici nu am simțit mari diferențe între blatul copt așa (în această alcătuire) sau tratat termic de două ori. În fine, să spunem că-l prefer așa. Cât despre temperare, nu am găsit-o necesară. Pe de o parte pentru că în urma lucrului mecanic obții o primă cremă destul de caldă, apoi pentru că amestecul gălbenuș+făină+amidon e destul de stabil. Dacă mai ai puțină grijă și-l încorporezi în lapte treptat, în cantități mici, ești în siguranță. Crema, la fel. Încă n-am avut surprize neplăcute, și am cam făcut cremă-n felul acests.
Ioi ioi ce bunatate…deja i-mi lasa gura apa….trebuie sa o fac cat mai repede si cred ca va disparea rapid din pahare… ms mult de acest deliciu la pahar…
no , am facut cea mai faina crema de vanilie cu ai zas tu……..o iesit perfecta.
am folosit-o de cateva ori, a iesit mereu delicioasa