Deși am trecut prin revoluția din ’89 la vârsta fragedă de 2 ani, când capacitatea mea de a asimila orice fel de amintiri era redusă, mai târziu am ajuns să stochez câteva amintiri din ceea ce a însemnat România după, și să fiu conștientă de unele lipsuri. Copil fiind, aceste lipsuri erau simple și se rezumau la momentul respectiv la dulciuri și jucării. Mare mi-a fost surpriza când am crescut și am realizat că dispunem de banane și portocale în orice sezon, că deh… pe vremea când încă credeam în Moșu’, le vedeam doar iarna, în preajma Crăciunului.
Am detestat rahatul mulți ani. Nu pentru că n-ar fi fost el bun, săracu’, ci pentru că era unul dintre puținele “dulciuri” pe piață și l-am încercat în toate formele și culorile.
În zilele bune, bunica și mama îmi preparau prăjituri și clătite cu magiun de la țară. În alte zile, eram fericită și cu pâinică prăjită cu zahăr. Era rapidă și mereu la îndemână, din mai multe motive. Acum pregătesc o variantă care-mi hrănește sufletul de copil. Să fie cu de toate, că avem de unde.
400 g cireșe, 6 linguri zahăr, o lămâie, o pâine challah, 2 ouă, 250 ml lapte, 1/2 linguriță scorțișoară, 500 g mascarpone, 1/2 linguriță extract natural de vanilie, 20 g unt
Se curăță cireșele de sâmburi și se pun într-o crăticioară.
Se adaugă 4 linguri de zahăr, coaja de la lămâie și se acoperă cam un sfert cu apă, după care dă la foc mediu. Se lasă pe foc până se formează un sirop gros, amestecând din când în când. Se pune pe o farfurie și se lasă la răcit. Între timp, se bat bine ouăle cu lapte și scorțișoară. Se taie pâinea în felii groase (mie mi-au ieșit 10) și se înmoaie în ouăle bătute, câteva secunde pe fiecare parte, suficient cât să absoarbă oul.
Se rumenesc feliile de pâine pe ambele părți, într-o tigaie încinsă, unsă cu unt. Sunt gata când capătă o culoare maro-aurie. Mascarpone se amestecă cu restul de zahăr, zeama de la jumătate de lămâie și extractul de vanilie. Se tapetează fiecare felie cu mascarpone și cireșe și se servesc imediat.
Note: Challah-ul este o pâine dulceagă și foarte pufoasă, de origine evreiască, împletită. Are textura asemănătoare cu cea de cozonac.
Text&Foto: Lia Ștefan
Ce amintiri! De cand nu am mai facut asa bunatati. Am sentimentul acela ca o sa le manac cu ochii in lacrimi.