În timpul expediției Muson am aflat un lucru uimitor: thailandezii din Trang mănâncă la micul dejun porc fript și picant, de cele mai multe ori cu diverse curry-uri. Micul dejun al thailandezului de rând e undeva pe la 5 dimineața. Mi-am spus că oamenii ăștia au ceva de mănâncă și porc și picant și atât de devreme. Și totuși, nu aveau nimic, ba din contră păreau sănătoși și veseli. Și slabi. Nu prea am văzut oameni grași în Asia de sud-est. Am aflat mai apoi (inclusiv din surse medicale) că mâncarea picantă, mai exact capsaicina din ardeii iuți e sănătate curată și o idee bună când vrei să dai jos kilograme fără să suferi de foame. Inhibă senzația de foame pe termen mediu, adică dacă mănânci picant dimineața, la prânz și la cină vei mânca mai puțin. Plecând de la cele aflate și povestite pe scurt mai sus, am decis să-mi permit din când în când câte un mic dejun picant pe model asiatic în campania Înapoi la ’90. De exemplu:
Înainte de orice, am pregătit mirodeniile: cinci arome pentru…aromă și ardei iute măcinat – capsaceină în linguriță. Astea-s pentru carne.
Dacă uleiul e destul de mult și destul de fierbinte, carnea se face repede (opt minute pentru o bucată de 300 de grame) și nu se îmbibă. Sigur, e discutabilă calitatea crustei de la exterior dar cam asta-i treaba, câștigi pe o parte, pierzi pe alta. E o negociere neîntreruptă viața asta.
Am făcut orezul așa cum îl fac mereu ( de la o vreme): o cană de orez, două căni de apă, sare, foc mic și capac deasupra oalei. De data asta l-am aromat cu scorțișoară și anason stelat. Trebuie să stea pe foc până se absoarbe toată apa.
Am scos o pungă de ghebe din congelator. Le-am lăsat să se dezghețe și, odată dezghețate, le-am amestecat cu orezul fierbinte.
După ce am scos carnea din oala în care s-a fript, am presărat condimentele peste ea și am acoperit-o pentru câteva minute.
Am mai învățat un lucru interesant de la asiatici: carnea e bună și e bine să fie prezentă în alimentație dar proporția alimentelor din farfurie trebuie să fie net în favoarea legumelor. Dacă aș fi putut mânca singur 300 de grame de carne cu o lingură de orez? Sigur, chiar și fără orez. Am ales totuși să fie trei linguri de orez cu ciuperci și doar 70 de grame de carne.
… te rog sa ne spui ce condimente ai folosit pentr carne … In rest e super ok
Foarte atragator si usor de preparat. Totusi, ce condimente recomanzi celor care nu suporta sa manance iute ?
„carnea e bună și e bine să fie prezentă în alimentație dar proporția alimentelor din farfurie trebuie să fie net în favoarea legumelor.” Cata dreptate ai.
Cand iti fac o vizita :P?
garnitura: salata de ghebe cu gogosari :))
Andrei, bag de samă că n-ai citit postarea, te-ai uitat doar la poze:)
Mircea, mai vorbim, ne mai împrietenim:)
Daniela, garnitură la garnitură?
Zina, dacă vrei să-ți spun „ce merge”, apoi aici e problemă, pentru că „merge” în funcție de gustul fiecăruia. Tocmai am aflat că nu suporți iute. E siplu, nu folosești. Condimentul „cinci arome”, a cărui rețetă o găsești folosind linkul, nu e deloc iute:). Și e minunat.
Carne de porc prajita? Cum ramane cu mancatul sanatos?:)
In plus de asta, orezul nu prea e leguma, ci mai degraba cereala.
Iar cel alb are cel mai mare indice glicemic dintre toate soiurile de orez si e cam zero dpdv nutritiv.
Asiaticii il mananca in principal datorita faptului ca „tine de foame”, e un echivalent al painii la romani sau francezi.
Tano, ai motivația la începutul postării. Corect, orezul nu-i legumă dar aici e vorba despre un principiu. Putea fi înlocuit cu fasole verde, mazăre, fasole brună ori albă, dovlecei sau orice altceva. Cât despre indicele glicemic, el variază în funcție de atât de mulți factori încât nu cred că-i relevant :)
Total de acord!
Am cativa colegi de 0,1 tone si le recomand sa manance iute. Cred ca problema e ca mananca un pui cu o paine la o masa, picant ce-i drept. :))
Multumesc frumos! Am sa-l folosesc.